Arhivă pentru Martie 2010

31
Mar
10

Talcuirea Evangheliei din Miercurea Mare

Talcuirea Evangheliei din Miercurea Mare

„Atunci a mers Iisus impreuna cu ei la locul ce se numeste Ghetsimani si a zis ucenicilor: Sedeti aici pana ce voi merge sa Ma rog acolo. Si luand pe Petru si pe cei doi fii ai lui Zevedeu, a inceput a Se intrista si a Se mahni si le-a zis lor: Intristat este sufletul Meu pana la moarte. Ramaneti aici si privegheati impreuna cu Mine.”

– Pentru ca acesti ucenici erau nedespartiti de Hristos, Hristos i-a luat cu El si le-a spus: „Ramaneti aici pana ce voi merge sa Ma rog”. Ca Hristos avea obiceiul sa Se roage singur, fara ei. A facut aceasta ca sa ne invete sa ne rugam in liniste si inconjurati de multa tacere.

Si i-a luat pe cei trei si le-a spus: „Intristat este sufletul Meu pana la moarte”.
– Dar pentru ce nu i-a luat pe toti?
– N-a luat pe toti ucenicii, ca ucenicii sa nu-si piarda curajul, ci pe acestia, care fusesera privitorii slavei Lui. Dar si pe acestia i-a lasat departe de El.

„Si mergand putin, S-a rugat zicand: Parinte, daca este cu putinta, sa treaca de la Mine paharul acesta; dar nu cum voiesc Eu, ci cum voiesti Tu. Si a venit la ei si i-a gasit dormind; si a zis lui Petru: Asa, n-ati putut veghea un ceas cu Mine? Privegheati si va rugati, ca sa nu cadeti in ispita, ca duhul este osarduitor, iar trupul neputincios.”

Nu fara pricina S-a adresat numai lui Petru, desi dormeau si ceilalti doi, ci a vrut sa-l mustre si cu acest prilej pentru pricina de care am vorbit mai inainte. Apoi, pentru ca si ceilalti spusesera acelasi lucru – ca spune evanghelistul: „Cand Petru a zis: Chiar de-ar fi sa mor impreuna cu Tine, eu nu ma voi lepada de Tine, au spus la fel si toti ucenicii”, deci pentru ca spusesera si ceilalti ucenici acelasi lucru, Hristos le-a grait tuturor, pentru a vadi slabiciunea lor. Ca ei, care spusesera ca voiesc sa moara impreuna cu El, n-au putut atunci sa privegheze, nici sa se intristeze cu El cand era intristat, ci i-a biruit somnul.

Hristos S-a rugat cu staruinta, ca sa nu para ca rugaciunea Lui e o fatarie. Sudoarea Ii curgea din aceeasi pricina, dar si pentru ca sa nu spuna ereticii ca agonia sufletului Sau era prefacatorie. Din pricina aceasta sudoarea Lui, ca picaturile de sange; din pricina aceasta s-a aratat un inger intarindu-L; din pricina aceasta, atatea nenumarate dovezi de frica, ca sa nu spuna nimeni ca sunt plasmuite cuvintele Evangheliei. Din pricina aceasta si rugaciunea Lui staruitoare. Prin cuvintele: „Daca e cu putinta sa treaca” a aratat firea Lui omeneasca, iar prin cuvintele: „Dar nu cum voiesc Eu, ci cum voiesti Tu” a aratat virtutea si intelepciunea Lui, invatandu-ne sa urmam lui Dumnezeu, chiar cand firea noastra ne trage in alta parte.

Dar pentru ca nu era de ajuns pentru oamenii fara de minte sa le arate numai fata plina de tristete, Hristos a adaugat si cuvintele. Si iarasi, pentru ca nu le erau de ajuns numai cuvintele, au trebuit si faptele; si a unit cuvintele cu faptele, ca si cei mai cartitori oameni sa creada ca a fost om si a murit. Daca, dupa ce a facut toate acestea, mai sunt inca unii care nu cred ca a fost om cu adevarat, cu mult mai mult n-ar fi crezut de n-ar fi fost acestea. Vezi cu cate dovezi arata adevarul Intruparii Sale? Cu cele ce rosteste, cu cele ce patimeste.

Apoi vine la Petru si-i spune: „Asa, n-ai putut veghea un ceas cu Mine?”. Toti dormeau, dar il mustra pe Petru, ca sa-i aduca aminte de cuvintele pe care le rostise mai inainte. Cuvintele „cu Mine” nu sunt puse fara rost, ci ca si cum i-ar fi spus: „N-ai putut sa priveghezi cu Mine, si ai spus ca-ti vei pune sufletul pentru Mine?” Si celelalte cuvinte tot acelasi lucru il arata, ca spune: „Privegheati si va rugati, ca sa nu cadeti in ispita”.

Vezi cum ii invata din nou sa nu fie ingamfati, ci sa fie cu inima zdrobita, sa fie smeriti si sa lase totul pe seama lui Dumnezeu?

– Hristos Se adreseaza cand lui Petru, cand tuturor ucenicilor. Lui Petru ii spune: „Simone, Simone, a cerut satana sa va cearna, dar Eu M-am rugat pentru tine”; iar tuturor celorlalti: „Rugati-va sa nu cadeti in ispita”. Cu orice prilej le taie ingamfarea si-i face gata de lupta. Apoi, ca sa nu para cuvantul Sau impovarator, le spune: „Ca duhul este osarduitor, iar trupul neputincios”. „Chiar daca ai vrea sa dispretuiesti moartea, spune Hristos, nu vei putea, atata vreme cat Dumnezeu nu-ti intinde mana de ajutor; ca trupul trage in jos mintea”.

„Si iarasi S-a rugat la fel zicand: Parinte, daca nu poate trece acest pahar de la Mine, ca sa nu-l beau, faca-se voia Ta!”

Prin aceste cuvinte arata ca vointa lui Hristos este una cu vointa lui Dumnezeu si ca trebuie sa urmam totdeauna vointa lui Dumnezeu si pe aceasta s-o cautam.

„Si venind i-a gasit dormind.”
Era si noaptea tarziu, dar si ochii ucenicilor erau ingreuiati de tristete.

Si S-a dus a treia oara si a rostit iarasi aceleasi cuvinte, intarind ca a fost om. Cand Scriptura arata ca un lucru s-a savarsit de doua si de trei ori inseamna ca acel lucru este mai presus de orice indoiala. De pilda Iosif il intreaba pe Faraon: „De doua ori ai avut visul acesta? Ei bine, s-a facut asta pentru adevar si pentru ca sa fii incredintat ca se va intampla cu adevarat”. De aceea si Hristos a rostit aceleasi cuvinte o data si de doua ori si de trei ori, pentru a ne incredinta ca a fost om cu adevarat.

– Dar pentru ce a venit a doua oara la ucenici?
– Ca sa-i mustre, dar ei erau atat de prinsi de tristete incat nici n-au simtit venirea Lui. Si nu i-a mai mustrat, ci S-a departat putin. Prin aceasta a aratat cat de mare era slabiciunea lor, ca n-au putut sa privegheze, desi fusesera tinuti de rau. Nu-i mai trezeste, nici nu-i mai cearta, ca sa nu le raneasca si mai mult sufletul, ci Se duce de la ei si Se roaga. Apoi Se intoarce si le spune:

„Dormiti de acum si odihniti-va!”
Si ar fi trebuit ca atunci sa privegheze ucenicii! Hristos insa le arata ca ei nu vor suferi nici vederea chinurilor Lui, ci vor fugi si vor sta departe de agonia Sa. Le mai arata ca nu are nevoie de ajutorul lor si ca trebuie sa fie dat negresit in mainile pacatosilor.

„Dormiti de acum si odihniti-va, le spune El. Iata s-a apropiat ceasul si Fiul Omului Se da in mainile pacatosilor”.
Arata iarasi ca fapta aceasta intra in randuiala mantuirii lumii.

Dar nu numai asta, ci le si da ucenicilor curaj, spunandu-le: „in mainile pacatosilor”, ca sa le arate ca uciderea Lui este opera rautatii pacatosilor, nu ca ar fi vinovat de vreun pacat.

„Sculati-va, sa mergem de aici! Iata s-a apropiat cel ce Ma vinde!”
Hristos, prin tot ce face si spune, ii invata pe ucenici ca vanzarea si moartea Lui nu se datoreaza nici neputintei, nici silniciei, ci unei randuieli mai presus de minte si de cuvant. Stia mai dinainte ca vanzatorul se apropie; si nu numai ca n-a fugit, ci a si mers intru intampinarea lui.

„Si inca vorbind El, iata a venit Iuda, unul din cei doisprezece, si cu el multime multa cu sabii si bete, de la arhiereii si batranii poporului.”
Frumoase unelte in mainile preotilor! Navalesc asupra Lui cu sabii si cu bete!

Evanghelistul spune: „Si cu ei Iuda, unul din cei doisprezece”. Evanghelistul il numeste iarasi: „unul din cei doisprezece” si nu-i este rusine sa o spuna.

„Iar vanzatorul le daduse semn, zicand: „Pe Care-L voi saruta, Acela este, prindeti-L”.
Vai, cata rautate a intrat in sufletul vanzatorului! Cu ce ochi se uita atunci la invatator? Cu ce gura il saruta? O, suflete ticalos! Ce-ai pus la cale? Ce-ai indraznit? Ce semn ai dat vinzarii? „Pe Care-L voi saruta”, a spus Iuda. Se bizuia pe bunatatea invatatorului. Bunatatea Lui, care, mai mult decat orice, trebuia sa-l rusineze si sa-l lipseasca de orice iertare ca a vandut pe Cel Ce era atat de bun!

– Dar pentru ce Iuda a spus ca le va da semn?
– Pentru ca de multe ori Domnul, fiind inconjurat de iudei, a trecut printre ei fara sa-L vada. Si s-ar fi putut intampla si atunci aceasta daca Hristos ar fi voit. Voind deci sa-i arate lui Iuda lucrul acesta, Domnul a orbit atunci vederile celor ce venisera, si i-a intrebat:

„Pe cine cautati?”
Dar ei nu L-au cunoscut, desi erau cu faclii si cu lumini si aveau pe Iuda cu ei. Iar cand I-au raspuns: „Pe Iisus”, El le-a spus: „Eu sunt Acela pe Care-L cautati.” Apoi il intreaba iarasi pe Iuda:

„Prietene, pentru ce ai venit?”
Atunci a ingaduit Hristos sa fie prins, dupa ce Si-a aratat puterea Sa.

Evanghelistul Luca spune ca, chiar in ceasul acesta al vanzarii, Hristos cauta sa-l indrepte pe Iuda, spunandu-i: „Iuda, cu o sarutare vinzi pe Fiul Omului?” „Nici chipul vanzarii nu te rusineaza, Iudo?” ii spune Domnul. Totusi, pentru ca nici aceasta nu l-a impiedicat pe vanzator, Hristos a primit sa fie sarutat si S-a dat lor de buna voie; si au pus mana pe El; si L-au prins chiar in noaptea in care mancasera Pastele. Atat de mult clocoteau de manie, atat erau de inversunati; dar nimic n-ar fi putut daca Hristos nu le ingaduia. Aceasta insa nu-l scapa pe Iuda de osanda aceea de nesuferit, ci il osandeste si mai mult, pentru ca a ajuns mai salbatic decat o fiara, desi avusese atatea dovezi de puterea Lui, de blandetea si de bunatatea Lui.

„Si iata unul din cei ce erau cu Iisus, intinzind mina, a scos sabia si lovind pe sluga arhiereului, i-a taiat urechea. Atunci Iisus i-a zis: „intoarce sabia la locul ei; ca toti cei ce scot sabia, de sabie vor muri. Sau ti se pare ca nu pot sa rog pe Tatal Meu si sa-Mi trimita acum mai mult de douasprezece legiuni de ingeri? Dar cum se vor implini Scripturile, ca asa trebuie sa fie?”

– Cine a fost cel care a taiat urechea?
– Evanghelistul Ioan spune ca Petru a facut lucrul acesta din pricina firii lui inflacarate.

Dar se cade sa ne intrebam: Pentru ce purta sabie? Ca purta sabie se vede nu numai de aici, ci si din raspunsul pe care ucenicii l-au dat lui Hristos: „Sunt aici doua sabii.”
– Pentru ce, dar, le-a ingaduit Hristos sa poarte sabii?
– Si la intrebarea aceasta ne raspunde tot evanghelistul Luca, care, spunand ca Hristos a zis ucenicilor Lui: „Cand v-am trimis fara de punga si fara traista si fara incaltaminte, ati avut nevoie de ceva?”, iar cand ei au raspuns: „De nimic”, le-a spus: „Iar acum cel ce are punga sa o ia, asemenea si traista; iar cel ce n-are sabie sa-si vanda haina lui si sa-si cumpere sabie”. Iar cand ei au raspuns: „Sunt aici doua sabii”, le-a spus: „Sunt de ajuns”.

– Dar de ce le-a ingaduit sa poarte sabie?
– Ca sa-i incredinteze ca are sa fie vandut. De aceea le-a spus: „Sa-si cumpere sabie”, nu ca sa se inarmeze cu sabii – Doamne fereste! – ci prin cuvintele acestea a aratat vanzarea.

– Dar pentru ce le spune sa ia traista?
– I-a invatat sa fie treji, sa privegheze si sa aiba multa ravna. La inceput, pentru ca erau neiscusiti, Hristos i-a incalzit cu marea Lui putere; acum insa ii scoate ca pe niste pui din cuib si le porunceste sa se foloseasca de aripile lor. Dar ca sa nu socoteasca ucenicii ca le-a ingaduit sa poarte sabie din pricina slabiciunii Lui, Domnul le aminteste de cele petrecute mai inainte, spunandu-le: „Cand v-am trimis fara punga, ati avut lipsa de ceva?”, ca si prin una si prin alta sa cunoasca puterea Sa; si prin aceea ca i-a ocrotit si prin aceea ca acum ii lasa singuri.

– Dar de unde erau acolo sabii?
– Fusesera la cina si iesisera de la masa. Acolo erau si cutite pentru miel. Ucenicii, auzind ca au sa vina unii impotriva Domnului, poate ca au luat si sabii, ca sa le aiba de ajutor si sa lupte pentru invatatorul lor. Dar aceasta era numai ideea ucenicilor. De aceea Petru este certat de Hristos ca s-a slujit de sabie; si-l cearta cu aspra amenintare.

Petru a atacat sluga care s-a apropiat; a atacat-o cu caldura; dar n-a facut-o ca sa se apere pe el, ci pe invatatorul lui. Hristos insa n-a ingaduit sa se faca vreo vatamare; a vindecat urechea slugii. A facut o mare minune, in stare sa vadeasca blandetea si puterea Lui, dar si iubirea si bunatatea ucenicului. Petru a scos sabia din dragoste pentru Hristos si a bagat-o la locul ei din supunere fata de Hristos. Cand a auzit: „Baga sabia ta la locul ei”, a ascultat indata si niciodata in toata viata lui n-a mai facut asta. Evanghelistul Luca spune ca ucenicii L-au intrebat pe Domnul: „Sa lovim cu sabia?”, dar Domnul i-a oprit. A vindecat sluga ranita, iar pe ucenic l-a certat si l-a amenintat; si ca sa-l convinga, a spus: „Toti cei ce scot sabia, de sabie vor muri”. Adauga si un temei cuvintelor Lui: „Sau vi se pare ca nu pot sa rog pe Tatal Meu sa-Mi trimita mai mult de douasprezece legiuni de ingeri? Dar ca sa se plineasca Scripturile”. Cu aceste cuvinte, Hristos, a stins mania lor, aratandu-le ca si Scripturile hotarasc lucrul acesta. De aceea i-a rugat mai inainte pe ucenici sa indure cu resemnare tot ce se intampla, cunoscand ca totul se intampla dupa voia lui Dumnezeu. Si i-a mangaiat pe ucenici cu doua temeiuri: unul, ca vor fi pedepsiti cei ce fac rau: „Toti cei ce scot sabia, de sabie vor muri”, al doilea, ca El nu sufera acestea fara voia Lui: „Pot sa rog pe Tatal Meu”.

– Dar pentru ce n-a spus: „Sau credeti ca nu pot sa-i omor pe toti?”
– Pentru ca pareau a fi mai vrednice de crezare cuvintele spuse; ca apostolii nu aveau inca despre Hristos parerea ce I se cuvenea. Cu putin mai inainte spusese: „intristat este sufletul Meu pana la moarte”, si: „Parinte, sa treaca de la Mine paharul acesta””; a fost vazut apoi tulburat sufleteste, plin de sudoare si intarit de inger. Asadar, pentru ca Hristos a aratat multe slabiciuni omenesti, n-ar fi fost crezut daca ar fi spus: „Credeti ca nu pot sa-i omor pe toti?” De aceea a spus: „Sau socotiti ca nu pot sa rog pe Tatal Meu?”. Apoi spune iarasi cuvinte pe care le-ar fi spus orice om: „Sa-mi trimita douasprezece legiuni de ingeri”. Daca un inger a ucis o suta optzeci si cinci de mii de ostasi inarmati, ar fi fost, oare, nevoie de douasprezece legiuni pentru o mie de oameni? Nu! Dar Hristos graieste asa din pricina fricii si slabiciunii ucenicilor; ca erau morti de frica. De aceea aduce ca temei Scripturile, spunand: „Cum se vor implini Scripturile?” ii infricoseaza si mai mult cu cuvintele Scripturii: „Daca Scripturile spun aceasta, le zice Domnul, pentru ce va impotriviti acestor oameni, luptandu-va cu ei?”

Aceste cuvinte le-a spus ucenicilor Sai; celorlalti le graieste asa:
„Ca la un talhar ati iesit cu sabii si cu bete sa Ma prindeti? In fiecare zi sedeam in templu invatand si nu M-ati prins!”

Uita-te cate a facut Hristos ca sa zguduie sufletele celor care au tabarat asupra Lui: i-a aruncat cu fata la pamant, a vindecat urechea slugii, i-a amenintat cu moartea, caci „cine scoate sabia de sabie va muri! Cu vindecarea urechii i-a incredintat si de adevarul acestor cuvinte. De fiecare data Hristos isi arata puterea Lui si prin cele ce face si prin cele ce spune ca se vor intampla in viitor, pentru a le arata ca prinderea Lui nu se datoreaza puterii lor. De aceea a si adaugat: „in fiecare zi eram cu voi si sedeam invatand si nu M-ati prins”. Si cu aceste cuvinte le arata ca prinderea Lui s-a facut cu voia Lui. Trece peste minuni si vorbeste numai de invatatura Sa, ca sa nu para ca se lauda. „Cand invatam, nu M-ati prins. Cand am tacut, atunci ati tabarat asupra Mea! Eram in templu si nimeni n-a pus mana pe Mine. Acum insa la o vreme nepotrivita si la miezul noptii, v-ati aruncat asupra Mea cu sabii si cu bete. Pentru ce era nevoie de aceste arme, cand am fost tot timpul in mijlocul vostru?” Cu aceste cuvinte le-a aratat ca, daca nu S-ar fi dat de buna voie in mana lor, n-ar fi putut pune mana pe El. Daca n-au putut sa-L prinda atunci cand il aveau in mana, daca n-au putut sa puna mana pe El atunci cand il aveau in mijlocul lor, nici acum n-ar fi putut-o face, daca n-ar fi voit sa fie prins. Hristos insa lamureste si nedumerirea aceasta: pentru ca acum a voit.

„Dar aceasta s-a facut, a spus El, ca sa se plineasca Scripturile profetilor.”
Ai vazut ca pana in cel din urma ceas si chiar in clipa vanzarii a facut totul pentru indreptarea acelora, vindecand, profetind, amenintand: „De sabie vor muri”, spunand ca de buna Sa voie sufera: „in fiecare zi eram cu voi, invatandu-va”, aratand ca este de acord cu Tatal: „Ca sa se implineasca Scripturile profetilor”.

– Dar pentru ce nu L-au prins in templu?
– Pentru ca in templu n-ar fi indraznit din pricina multimii. De aceea Hristos a si iesit afara din oras, pentru ca si locul si timpul sa le ingaduie sa-L prinda si pentru ca pana in cel din urma ceas sa le taie orice cuvant de aparare. Cum ar fi putut da o invatatura potrivnica, El, Care S-a dat pe Sine pentru ca sa se implineasca profetiile?

„Atunci toti ucenicii Lui, lasandu-L, au fugit.”
Cand L-au prins, ucenicii au stat pe loc; dar dupa ce a grait cuvintele acelea catre cei ce L-au prins, au fugit. Au vazut ca nu mai este cu putinta sa mai scape, de vreme ce de buna voie Se da pe mana lor si spusese ca se face aceasta potrivit Scripturilor.

Dupa ce au fugit ei,

„L-au dus la Caiafa, iar Petru L-a urmat si a intrat sa vada care este sfarsitul.”
Mare este dragostea ucenicului! N-a fugit nici cand a vazut pe ceilalti ucenici fugind, ci a ramas si a intrat impreuna cu El. E drept, a intrat si Ioan, dar acesta era cunoscut la curtea arhiereului.

– Si pentru ce L-au dus acolo unde erau adunati toti?
– Pentru ca sa se faca toate cu hotararea arhiereilor. Caiafa era atunci arhiereu; si toti erau acolo si-L asteptau pe Iisus. Pentru aceasta privegheau si erau treji! Scriptura spune ca nici n-au mancat atunci Pastele, ci in acest scop au stat toata noaptea treji. Cand evanghelistul Ioan a spus ca era dimineata, a adaugat: „N-au intrat in pretoriu ca sa nu se spurce, ci sa manance Pastele.”

– Ce putem spune?
– Ca au mancat Pastele in alta zi si au calcat in picioare legea din dorinta de a-L ucide pe Hristos. Hristos n-a calcat timpul Pastelor, dar ei indrazneau orice, chiar daca ar fi calcat mii si mii de legi. Altadata, cand fierbeau cumplit de manie, n-au putut pune mana pe El, desi au incercat de multe ori sa-L omoare; acum insa, cand au pus mana pe El intr-un chip atat de neasteptat, au preferat sa lase si Pastele numai ca sa-si implineasca ucigasa lor dorinta. De aceea s-au si adunat cu totii. Era o adunare de ciumati. Si vrand sa dea ticalosiei acesteia o infatisare de judecata, au cautat si martori. „Dar marturiile nu se potriveau”, spune evanghelistul Marcu. Atat era de plasmuita judecata! Totul era numai tulburare si zgomot.

„Si venind martori mincinosi au spus: Acesta a zis: Voi darama templul acesta si in trei zile il voi zidi.”
– Hristos intr-adevar spusese: „in trei zile”, dar n-a spus: „il voi darama”, ci „daramati”, si n-a vorbit despre templul din Ierusalim, ci despre trupul Lui.

– Ce a facut arhiereul?
– Voind sa-L faca pe Domnul sa Se apere, ca sa-L prinda in cuvant, a spus:

„Nu auzi ce marturisesc acestia impotriva Ta? Iar El tacea.”
Orice aparare ar fi fost fara de folos. Nimeni n-ar fi ascultat-o. Era numai o forma de judecata. De fapt era un atac de talhari care ataca la drumul mare. De aceea a tacut Hristos. Arhiereul insa staruia, zicand:

„Te jur pe Dumnezeul cel viu sa ne spui daca Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu. Iar El a spus: Tu ai zis! Dar Eu va spun: De acum veti vedea pe Fiul Omului sezand in dreapta puterii si venind pe nori. Atunci arhiereul si-a sfasiat vesmintele lui, zicand: A hulit!”

A facut lucrul acesta ca sa fie si mai impovaratoare invinuirea adusa Domnului; a facut mai tari cuvintele sfasiindu-si hainele. Spusele Domnului bagasera frica in ascultatori, de aceea arhiereul a facut acum ceea ce facusera iudeii la uciderea lui Stefan cand si-au astupat urechile.

– Si ce hula era aceea? Ca Hristos spusese doar mai inainte cand erau ei adunati: „Zis-a Domnul Domnului Meu: Sezi de-a dreapta Mea”, si a talcuit aceste cuvinte. Atunci n-au indraznit sa spuna ceva, ci au tacut si de atunci nu L-au mai contrazis. Cum se face, dar, ca acum numesc spusele Sale hula?

– Dar pentru ce le-a raspuns Hristos asa?
– Ca sa le taie orice cuvant de aparare; ca pana in cea din urma zi i-a invatat ca El este Hristos, ca sta in dreapta Tatalui si ca va veni iarasi sa judece lumea, cuvinte care arata desavarsitul acord dintre El si Tatal.

Asadar, dupa ce si-a sfasiat hainele, arhiereul a spus:

„Ce vi se pare?”
Nu pronunta el hotararea, ci-i pofteste pe ceilalti, ca si cum ar fi fost vorba de niste pacate cunoscute de toti si de o hula invederata. Stiau ca daca ar fi ajuns sa se judece pricina si sa se cerceteze cu de-amanuntul, Hristos ar fi fost absolvit de orice vina, de aceea il osandesc fara judecata si baga in mintea ascultatorilor gandul acesta, spunandu-le:

„Voi ati auzit hula!”
Aproape ca i-a silit si i-a constrans sa pronunte hotararea.

– Ce au spus aceia?
„Vinovat este de moarte!”

L-au si socotit osandit. Au procedat asa ca sa-l faca si pe Pilat sa pronunte aceeasi sentinta. Arhiereii stiau aceasta si de aceea au spus: „Vinovat este de moarte!”. Aceiasi oameni sunt si parasi si judecatori, aceiasi si cei ce pronunta hotararea; aceiasi oameni au facut atunci totul.

– Dar pentru ce nu L-au invinuit ca a calcat sambata?
– Pentru ca de multe ori le inchisese gura. De altfel chiar din pricina celor spuse atunci voiau sa-L prinda si sa-L osandeasca.

– Arhiereul, luandu-o inainte, a scos din gura celor adunati hotararea, atragandu-i pe toti de partea lui prin sfarsierea hainelor. Si L-au dus la Pilat ca pe unul ce fusese osandit. Astfel arhiereul a facut totul. Lui Pilat nu i-a spus nici una din invinuirile aduse.

– Dar ce i-a spus?
„De n-ar fi fost acesta facator de rele, nu L-am fi dat tie!”
Voiau sa-L omoare punandu-I in spate crime obstesti.

– Dar pentru ce nu L-au ucis pe ascuns?
– Pentru ca voiau sa-I atace si slava lui. Multi auzisera de El, multi il admirau si se minunau de El, de aceea arhiereii si-au dat toata silinta sa-L ucida pe fata, inaintea tuturora. Hristos nu i-a impiedicat, ci S-a slujit de rautatea lor spre vadirea adevarului, pentru ca moartea Lui sa ajunga cunoscuta. A iesit cu totul altceva decat ce voiau arhiereii. Voiau sa-L faca de ocara, sa-L faca de rusine prin osandirea aceasta. Hristos insa tocmai prin aceasta a stralucit mai mult. Si dupa cum spuneau: „Sa-L omoram, ca nu cumva sa vina romanii si sa ne ia cetatea si neamul” si dupa ce L-au omorat s-a intamplat ce-au spus, tot asa si acum; si-au dat toata silinta sa-L rastigneasca in fata intregii lumi, ca sa-I vatame slava; dar a iesit cu totul dimpotriva. Iudeii aveau si ei puterea sa-L ucida – asculta ce le spune Pilat:

„Luati-L voi si dupa legea voastra judecati-L.”
Dar n-au voit, pentru ca sa para ca a fost ucis ca un calcator al legilor statului, ca unul ce a vrut sa ia puterea, ca un razvratit impotriva ordinei de stat. De aceea L-au si rastignit impreuna cu talharii; de aceea au si spus: „Nu scrie: Acesta este imparatul iudeilor”, ci: „El a spus!”. Toate acestea s-au facut pentru adevar, pentru ca iudeii sa nu aiba nici macar o umbra de nerusinata aparare. La fel si cu mormantul! Pecetile si paza au facut sa straluceasca si mai mult adevarul. Acelasi lucru l-au facut si batjocoririle, bataile de joc si ocarile. Asa e minciuna. Pe acolo se descopera, pe unde se unelteste. Asa s-a intamplat si acum. Cei ce pareau biruitori, aceia mai ales au fost facuti de rusine, aceia au fost biruiti si au pierit, iar Cel Ce parea invins, Acela mai cu seama a stralucit si a invins cu tarie.

„Atunci L-au scuipat in obraz si L-au batut cu pumnii, iar altii ii dadeau palme, zicand: „Profeteste-ne, Hristoase, cine este cel ce Te-a lovit!

– Pentru ce au mai facut asta, odata ce aveau sa-L omoare? Pentru ce mai era nevoie de batjocura aceasta?
– Ca sa afli, din tot ce s-a petrecut atunci, cat de rai la suflet erau judecatorii Lui. Ca si cum ar fi dat peste un animal de vanat, asa erau de salbataciti, asa erau de innebuniti; au facut petrecere din chinuirea Lui, au tabarat asupra Lui cu bucurie, dandu-si la iveala firea lor cea ucigasa.

Tu insa minuneaza-te de filozofia ucenicilor! Cu cata amanuntime, cu cat adevar istorisesc totul! Se vede de aici firea lor iubitoare de adevar. Istorisesc asa cum s-au petrecut cele ce pareau o ocara; nu ascund nimic, nu se rusineaza de nimic, ci socotesc cea mai mare slava – dupa cum si este – ca Stapanul lumii a primit sa sufere unele ca acestea pentru noi.

Lucrul acesta arata si purtarea de grija cea nespusa a lui Hristos, dar si rautatea de neiertat a acelora care au indraznit acestea fata de Cel atat de linistit si bland, fata de Cel Care le-a incantat urechile cu cuvinte care ar fi fost in stare sa faca din leu miel. Lui Hristos nu I-a lipsit blandetea, dar nici acelora, ocara si salbatacia in tot ce faceau, in tot ce spuneau. Pe toate acestea le-a prezis si profetul Isaia, vestindu-le mai dinainte si aratand intr-un cuvant toata aceasta ocara: „in chipul in care multi se vor minuna de Tine, spune Isaia, in acelasi chip va fi necinstit chipul Tau de oameni si slava Ta, de fiii oamenilor”. Ce poate egala, oare, ocara aceasta? Au scuipat si au palmuit obrazul acela de care marea s-a dat inapoi cand L-a vazut, de care soarele si-a tras inapoi razele sale cand L-a privit pe cruce. L-au lovit in cap, innebuniti de nebunia lor cumplita. L-au ranit cu rani pline de ocara, ca L-au batut cu pumnii si L-au palmuit, iar la ranile acestea au mai adaugat si ocara scuipatului. Au rostit apoi si cuvinte pline de batjocura, spunand: „Profeteste-ne, Hristoase,cine este cel ce Te-a lovit!”. Il batjocoresc asa, pentru ca multi spuneau ca e profet. Alt evanghelist spune ca faceau asta acoperindu-I fata cu haina, ca si cum ar fi avut in fata lor un om de nimica, un om de trei parale. Si nu numai oamenii liberi, ci si sclavii fusesera cuprinsi atunci de aceasta nebunie. Pe acestea sa le citim des, pe acestea sa le ascultam cum trebuie, pe acestea sa le scriem in mintea noastra, ca acestea sunt cinstea noastra. Cu acestea ma laud tare, ma laud nu numai cu miile si miile de morti pe care i-a inviat, ci si cu patimile pe care le-a patimit. Pe acestea Pavel neincetat le aminteste: crucea, moartea, patimile, ocarile, insultele, batjocoririle. Uneori spune: „Sa iesim la El purtand ocara Lui”, alteori: „Care, in locul bucuriei ce-I sta inainte, a rabdat crucea, dispretuind rusinea.”

„Iar Petru sedea afara in curte, si s-a apropiat de el o slujnica, zicand: Si tu erai cu Iisus Galileanul. Iar el s-a lepadat inaintea lor, a tuturor zicand: Nu stiu ce zici! Iesind el la poarta, l-a vazut pe el alta si a zis: Si acesta era acolo cu Iisus Nazarineanul. Si iarasi s-a lepadat cu juramant. Iar dupa putin, apropiindu-se de cei ce stateau, au zis lui Petru: Cu adevarat si tu esti dintre ei, ca si graiul te vadeste. Atunci a inceput sa se blesteme si sa se jure: Nu stiu pe omul acesta. Si indata a cantat cocosul. Si si-adus aminte Petru de cuvantul lui Iisus, care spusese: Mai inainte de a canta cocosul, te vei lepada de Mine de trei ori. Si iesind afara a plans cu amar.”

O, noi si straine lucruri! Cand Petru L-a vazut pe invatator numai prins atat de tare clocotea ca a scos sabia si a taiat urechea slugii arhiereului, dar acum, cand ar fi trebuit sa se revolte si mai mult, sa se inflacareze si mai mult, sa arda si mai mult – doar auzea cum il ocarasc pe Domnul – acum Petru se leapada de El.

– Dar pe care om nu l-ar fi scos din minti cele petrecute atunci?
– Da, e drept, dar ucenicul, biruit de frica, nu numai ca nu se revolta, dar se si leapada; ii este frica si de amenintarea unei slujnice sarmane si neinsemnate; si nu numai o data, ci de doua si de trei ori, in scurta vreme, si nu in fata judecatorilor; era doar afara, in curte. L-au intrebat cand a iesit pe poarta; si nici asa nu si-a dat seama indata de caderea lui. Evanghelistul Luca spune ca Hristos S-a uitat la el, aratand ca Petru nu numai ca s-a lepadat de Domnul, dar ca nici nu si-a adus singur aminte, desi a cantat cocosul, ci a fost nevoie sa i-o aminteasca tot invatatorul, iar privirea Lui a fost in locul glasului. Atat de speriat era. Evanghelistul Marcu spune, la randul sau, ca Petru sa lepadat intaia oara atunci cand cocosul a cantat intaia oara; iar cand s-a lepadat a treia oara, cocosul a cantat a doua oara. Marcu istoriseste mai cu de-amanuntul slabiciunea lui Petru si ne arata ca era mort de frica. Pe toate acestea Marcu le stia de la dascalul sau, ca a fost ucenicul lui Petru. Aceasta mai cu seama trebuie sa ne uimeasca! Ca Marcu nu numai ca n-a ascuns greseala dascalului sau, ci a si istorisit-o mai lamurit decat ceilalti evanghelisti, pentru ca a fost ucenicul lui Petru.

Poate ca cineva m-ar intreba:
– Cum pot fi adevarate spusele evanghelistilor, cand Matei spune ca Domnul a zis: „Amin zic tie, ca mai inainte de a canta cocosul te vei lepada de Mine de trei ori”, iar Marcu spune ca dupa ce s-a lepadat a treia oara cocosul a cantat a doua oara.

– Spusele evanghelistilor sunt cu totul adevarate si nu se contrazic. Pentru ca de obicei cocosul canta la fiecare cantat de trei ori si de patru ori, Marcu ne vorbeste despre aceste cantece repetate ale cocosului, ca sa arate ca nici glasul cocosului nu l-a oprit pe Petru de la cadere si nu i-a adus aminte. Asa ca sunt adevarate si spusele lui Matei si ale lui Marcu. Inainte de a termina cocosul intaiul sau cantat, Petru s-a lepadat de trei ori. Si nici dupa ce i-a adus aminte Hristos de pacatul lui n-a indraznit sa planga inaintea tuturora, ca sa nu-l dea de gol lacrimile, ci „a iesit afara si a plans cu amar”.

„Iar daca s-a facut ziua, L-au dus pe Iisus de la Caiafa la Pilat.”
Pentru ca arhiereii voiau sa-L omoare si pentru ca nu puteau sa faca ei aceasta din pricina sarbatorii, L-au dus la guvernator.
Tu insa uita-mi-te cum s-au amestecat lucrurile, ca uciderea Lui sa aiba loc in timpul sarbatorii Pastelui. Asa fusese randuit de sus.

Sfantul Ioan Gura de Aur

Calendar Ortodox

Anunțuri
30
Mar
10

Talcuirea Evangheliei din Martea Mare

Talcuirea Evangheliei din Martea Mare

Atunci mergand fariseii au facut sfat ca sa-L prinda in cuvant”.

– Cand „Atunci”?

-Atunci cand mai cu seama ar fi trebuit sa se caiasca, atunci cand ar fi trebuit sa se minuneze de bunatatea Lui, cand ar fi trebuit sa se teama de viitor, cand ar fi trebuit ca acelea trecute sa-i incredinteze de cele vii­toare. Faptele intareau spusele lui Hristos. Vamesii si desfranatele au crezut; profetii si dreptii au fost omorati; si pe temeiul acestor fapte ar fi trebuit sa nu I se mai impotriveasca Domnului in cuvant cand le vorbea de pieirea lor, ci sa creada si sa se intelepteasca. Totusi nici asa nu pun capat rautatii lor, ci zamislesc alte rautati si merg inainte. Si pentru ca nu pu­teau pune mana pe El, ca se temeau de popor, fariseii au luat alta cale: sa-L arunce in primejdie si sa-L faca vinovat de crima impotriva statului.

„Au trimis la El pe ucenicii lor impreuna cu irodianii, zicindu-I: Invatatorule, stim ca esti omul adevarului si calea lui Dumnezeu in adevar inveti si nu-Ti este teama de nimeni, ca nu cauti la fata oamenilor. Deci spune-ne noua, ce Ti se pare? Se cade a da dajdie cezarului sau nu?”

Iudeii plateau tribut, ca erau sub stapanirea romanilor. Si pentru ca fariseii vazusera ca Teuda si Iuda fusesera condamnati nu cu mult inainte la moarte pentru ca pusesera la cale o rascoala impotriva ordinii statului, voiau ca prin cuvintele acestea ale lor sa-I puna in spate aceeasi vina. De aceea au trimis la Iisus si pe ucenicii lor si pe irodiani, ca sa-I sape, dupa cum gandeau ei, o indoita prapastie, si de o parte si de alta; sa-I intinda laturile din toate partile ca sa-L prinda orice raspuns ar da. Daca raspundea pe placul irodianilor, sa-L invinuiasca fariseii; daca raspundea pe placul fariseilor, sa-L acuze irodianii. Hristos platise daj­die, dar ei n-o stiau. Fariseii se asteptau sa-L prinda fie intr-un chip, fie in altul. Dar mai mult doreau sa spuna ceva impotriva irodianilor. De aceea i-a si trimis pe ucenicii lor, ca pornindu-L impotriva irodianilor in prezenta lor sa-L dea pe mana lui Irod ca pe unul ce vrea sa-i ia puterea. Aceasta a lasat-o si evanghelistul Luca sa se inteleaga, cand a spus ca L-au intrebat in fata multimilor, ca sa aiba mai multi martori. Dar a iesit cu totul altceva. Si-au aratat prostia lor inaintea mai multor oameni. Uita-te la linguseala si viclenia lor ascunsa! „Stim, spun ei, ca omul adevarului esti!” Pentru ce atunci, fariseilor, spuneati ca este un inselator, ca amageste poporul, ca are demon, ca nu este de la Dum­nezeu? Pentru ce cu putin inainte v-ati sfatuit sa-1 ucideti? Dar fariseii fac tot ce le porunceste viclenia lor. Putin mai inainte, cand L-au intre­bat cu obraznicie: „Cu ce putere faci acestea?”, n-au capatat raspuns; de aceea nadajduiesc ca acum cu linguseala sa-L inmoaie si sa-L faca sa spuna ceva impotriva legilor statului, ceva impotriva ordinii de stat. Fariseii I-au marturisit adevarul cand I-au spus: „Stim ca omul adevarului esti”; au spus ceea ce era; dar n-au grait cu gand curat, nici de buna voie. Ii mai spun: „Nu-Ti este teama de nimeni”. Ai vazut cum se descopera ca au de gand sa-L faca sa rosteasca niste cuvinte care-l pot supara pe Irod, dar sa-I bage si vina ca doreste sa puna mina pe putere, ca Se rascoala impotriva legilor statului, ca sa-L osandeasca pe Hristos ca pe un razvra­tit si ca pe unul care a vrut sa puna mana pe putere? Cuvintele: „Nu-Ti este teama de nimeni” si: „Nu cauti la fata omului”, le-au spus fariseii gandindu-se la Irod si la Cezar.

„Deci spune-ne noua, ce Ti se pare?” Acum il cinstiti si-L socotiti inva­tator, dar atunci cand va vorbea de mantuirea voastra il dispretuiati si-L ocarati de multe ori! De aceea fariseii sunt de acord cu irodianii. Uita-te cat sunt de vicleni! Nu-I spun: „Spune-ne noua: Este bine, este de folos, este legal?” Nu, ci: „Ce Ti separe?”; urmareau deci un singur lucru: sa-L tradeze, sa-L declare dusman cezarului. Evanghelistul Marcu aratand lucrul acesta pune in lumina mai bine cutezanta si gandul lor ucigas, spunand ca L-au intrebat: „Sa dam dajdie cezarului sau sa nu dam?” Fierbeau de manie, zamisleau viclenie, dar se fatareau ca-L cinstesc.

–  Ce le-a raspuns Hristos?

–  „Pentru ce Ma ispititi, fatarnicilor?”

Ai vazut cat de aspru le vorbeste? Cu cuvantul le face mai adanca taietu­ra, cand vede ca rautatea lor e vadita si desavarsita. Mai intai ii zapaceste, apoi le inchide gura, descoperindu-le tainele sufletului lor si facand cunoscut tuturora cu ce ganduri au venit la El. Hristos a facut lucrul acesta ca sa puna capat rautatii lor, sa nu mai incerce sa-L atace din nou. Ii tine de rau, desi fariseii Ii aratasera multa cinstire prin cuvin­tele lor. Il numisera invatator, marturisisera ca e adevarul si ca nu cauta la fata omului; dar El, Dumnezeu fiind, nu S-a lasat inselat de nici unul din aceste cuvinte lingusitoare. Asta ar fi trebuit sa-i faca pe farisei sa vada ca mustrarea pe care le-o face Hristos nu se intemeiaza pe o simpla presupunere, ci este un semn ca El cunoaste tainele sufletului lor.

Dar Domnul nu S-a marginit numai la mustrare, desi era de ajuns numai darea pe fata a gandului lor ca sa-i faca sa se rusineze de rautatea lor; nu S-a oprit la atata, ci le-a inchis gurile si in alt chip, spunandu-le:”

„Aratati-Mi banul dajdiei!”

Si dupa ce l-au aratat, asa cum facea totdeauna, a pronuntat sen­tinta prin gura lor si-i face pe ei insisi sa declare ca se cade sa plateasca dajdie. Stralucita si mare victorie! Cand Hristos le pune intrebarea, nu-i in­treaba pentru ca El n-ar fi stiut ce urmareau aceia, ci intreaba pentru ca voia sa-i faca pe ei responsabili de propriile lor raspunsuri. Cand i-a intrebat: „Al cui este chipul de pe ea?” si ei au raspuns: „al cezarului!”, Domnul le-a spus: „Dati cezarului cele ce sint ale cezarului”.

Nu e vorba deci de un simplu dat, ci de o restituire. Lucrul acesta il arata si chipul si scrierea de pe ban.

Apoi, ca sa nu spuna fariseii: „Ne porunceste sa ne supunem oame­nilor”, Hristos a adaugat:

„Si lui Dumnezeu, cele ale lui Dumnezeu”.

Se cade, dar, sa dam oamenilor cele ale oamenilor si sa dam lui Dumnezeu cele ce datoram lui Dumnezeu. De aceea si Pavel zice: „Dati tuturor cele datorate: celui cu darea, dare; celui cu vama, vama; celui cu frica, frica”. Cand auzi pe Hristos spunand:  „Da cele ale cezarului cezarului”, afla ca iti spune sa dai cezarului numai acelea care nu vatama cu nimic credinta; altfel n-ar mai fi o dajdie si o vama data ceza­rului, ci diavolului.

Cand fariseii si irodianii au auzit acest raspuns li s-a inchis gura si s-au minunat de intelepciunea Lui. Ar fi trebuit sa creada, ar fi trebuit sa se spaiminte; le daduse doar dovada Dumnezeirii Lui: le descoperise tainele sufletului lor si le inchisese cu blandete gurile. Dar ce-au facut ei? Au crezut? Nicidecum, ci, „Lasandu-L, au plecat”.

Dupa ei au venit saducheii. Ce nebunie! Fariseilor li se inchisese gura si ei se apropie de Domnul! Ar fi trebuit sa fie mai prevazatori. Dar asa-i obraznicia! E nerusinata, cutezatoare, incearca imposibilul! De aceea si evanghelistul, uimit de nebunia lor, o vadeste, zicand:

„In ziua aceea au venit la El saducheii”.

–  In care zi?

–  In care a vadit viclenia fariseilor si i-a rusinat.

–  Cine sunt saducheii?

– Alta secta la iudei in afara de aceea a fariseilor si cu mult infe­rioara acesteia. Saducheii sustineau ca nu exista nici inviere, nici suflet. Erau oameni necredinciosi, indragostiti de cele materiale. Erau multe secte la iudei. De aceea si Pavel spune: „Sunt fariseu, din secta cea mai riguroasa a legii noastre”.

Saducheii nu-L intreaba direct despre inviere, ci plasmuiesc o pri­cina si nascocesc un fapt, care, dupa parerea mea, nu s-a petrecut nicio­data. Au de gand sa-L puna in incurcatura pe Hristos si voiesc sa strice credinta si in inviere si in modul invierii. S-au apropiat tot cu blandete de Domnul si au spus:

„Invatatorule, Moise a zis: Daca va muri cineva, neavand copii, sa ia fra­tele lui pe femeia lui si sa lase urmasi fratelui lui. La noi au fost sapte frati; si cel dintiai, insurandu-se, a murit si neavand urmasi a lasat pe femeia lui fratelui sau. Asemenea si al doilea si al treilea pana la al saptelea. Iar mai pe urma a murit si femeia. Deci, la inviere, a caruia dintre cei sapte va fi femeia?”

Uita-te la raspunsul de adevarat invatator dat de Domnul saducheilor! Chiar daca au venit la El cu gand viclean, totusi L-au intrebat si pentru ca nu stiau ei insisi ce raspuns sa dea. De aceea nici Hristos nu le spune: „Fatarnicilor!”. Apoi pentru ca Hristos sa nu-i intrebe pentru ce sapte frati au tinut aceeasi femeie, saducheii citeaza pe Moise, desi, dupa cum am spus, eu socot ca aceasta este o nascocire a lor. Pentru ca cel de-al treilea frate n-ar fi luat-o, cand a vazut ca cei doi frati dinaintea lui au murit; daca ar fi luat-o al treilea, n-ar fi luat-o al patrulea, nici al cincilea; daca ar fi luat-o toti acestia, apoi nici intr-un caz n-ar fi luat-o cel de-al saselea sau cel de-al saptelea frate, ca ar fi socotit-o pe femeie piaza rea, ca iudeii sunt superstitiosi; daca acum multi au aceasta boala, cu mult mai mult pe vremea aceea. Dar, in afara de asta, iudeii fugeau de astfel de casatorii, desi-i silea legea; astfel Rut, moabiteanca, ramasa vaduva, abia s-a casatorit cu o rubedenie tare indepartata, iar T amara, tot din pricina aceasta, a fost silita sa traiasca cu socrul ei.

– Dar pentru ce saducheii n-au nascocit numai doi sau trei frati, ci sapte?

–  Ca sa-si bata joc, dupa socotinta lor, si mai mult de inviere. De aceea si spun: „Toti au avut-o”, ca sa-L incurce.

–  Ce le-a raspuns Hristos?

– Le-a raspuns la amandoua intrebarile lor; dar nu cuvintelor lor, ci gandurilor lor, descoperind totdeauna gandurile lor ascunse; uneori lasa mustrarea pe seama constiintei celor ce-L intreaba, alteori ii mustra in auzul tuturora.

Uita-te cum Hristos le raspunde la amandoua intrebarile lor! Le arata intai ca este inviere, apoi ca invierea nu-i asa cum si-o inchipuie ei.

Ca le spune: „Va rataciti, nestiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu”.

Pentru ca saducheii se dadusera cunoscatori ai Scripturii, citind pe Moise si legea, Hristos le-a aratat ca tocmai intrebarea pusa de ei ii vadeste necunoscatori ai Scripturii. De aceea au si venit sa-L ispiteasca, pentru ca nu stiu Scripturile si pentru ca nu cunosc cum trebuie puterea lui Dumnezeu. „Ce e de mirare, le spune Domnul, ca Ma ispititi pe Mine Care va sunt inca necunoscut, cand nu cunoasteti nici puterea lui Dumnezeu, despre care ati primit atatea dovezi si pe temeiul ratiunii si al Scripturii? Ratiunea singura ar fi fost in stare sa va faca sa cunoasteti ca toate sunt cu putinta la Dumnezeu?

Hristos le raspunde la intrebare. Si pentru ca pricina necredintei saducheilor in inviere era credinta lor ca pieirea este soarta tuturor lucrurilor din lume, de aceea Hristos le-a indreptat mai intai parerea lor gresita despre soarta lucrurilor din lume – ca asta era pricina necredin­tei lor in inviere -, apoi le arata cum va fi invierea:

„Ca la inviere, le spune Hristos, nici nu se insoara, nici nu se marita, ci sunt ca ingerii lui Dumnezeu din cer”.

Evanghelistul Luca spune: „Ca fiii lui Dumnezeu”. Asadar daca nu se insoara, intrebarea este de prisos. Nu pentru ca nu se insoara, de aceea sunt ingeri, ci pentru ca sunt ca ingerii, de aceea nu se insoara.

Prin acest raspuns Hristos a inlaturat si celelate pareri gresite despre inviere, dupa cum si Pavel, printr-un cuvant, a lasat sa se inte­leaga totul: „Caci chipul lumii acesteia trece”.

Hristos a aratat deci cum va fi invierea; dar totodata a aratat ca este inviere. Cu toate ca a fost dovedita si existenta invierii odata cu aratarea chipului cum va fi invierea, totusi Hristos adauga cu prisosinta si alte dovezi; nu se margineste sa le raspunda numai cuvintelor lor, ci le ras­punde si gandurilor lor. Astfel, cand nu sunt prea vicleni, ci Il intreaba din nestiinta, Hristos ii invata cu draga inima; dar cand il intreaba numai din rautate, nici nu le raspunde la intrebare. Si le-a inchis gura saducheilor tot cu Moise, pentru ca si ei pe Moise il adusesera ca temei, si le-a zis:

„Iar despre invierea mortilor n-ati citit ca: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam si Dumnezeul lui Isaac si Dumnezeul lui Iacov? Nu este Dumnezeul mortilor, ci al viilor”.

„Nu este Dumnezeu al celor ce nu exista, le spune Hristos, al celor ce odata au murit si nu vor mai invia”.

–  Dar atunci pentru ce se spune in alta parte: „Ca sa domneasca si peste morti si peste vii”?

–  Nu este nici o contrazicere intre un text si altul. Prin „morti” se inteleg aici cei care au sa fie vii. De altfel altceva se spune in cuvintele: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam” si altceva in „Ca sa domneasca si peste morti si peste vii”. Domnul cunoaste si un alt fel de moarte, despre care a spus: „Lasati mortii sa-si ingroape mortii lor”.

„Si auzind multimile se mirau de invatatura Lui”.

Saducheii n-au cules vreun folos din cuvintele lui Hristos; ci, fiind biruiti, au plecat; dar multimile cele curate la inima au cules folos.

Asadar pentru ca asa este invierea, haide sa facem totul ca sa avem parte de locurile cele dintai de acolo!

„Iar fariseii, auzind ca a inchis gura saducheilor, s-au adunat impreuna si L-a intrebat unul din ei, invatator de lege, ispitindu-L si zicand: „Invatatorule, care porunca este mai mare in lege?”

Evanghelistul arata iarasi pricina pentru care fariseii ar fi trebuit sa taca; si cu asta da pe fata si obraznicia lor.

–  Cum si in ce chip?

– Prin aceea ca ei il ataca din nou pe Hristos, desi auzisera ca inchi­sese gura saducheilor. Ar fi trebuit ca aceasta sai potoleasca; dar nu; se silesc sa-L atace mai grozav decat inainte. Acum pun pe un legiuitor sa-L intrebe; nu pentru ca voiau sa afle, ci pentru ca voiau sa-L ispi­teasca. Si-L intreaba: „Care este cea dintai porunca?”Si pentru ca cea dintai porunca este aceasta: „Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau”, ei ii pun aceasta intrebare cu nadejdea ca-L vor prinde, ca adica Hristos are sa indrepte aceasta porunca ca sa arate ca si El este Dumnezeu.

– Ce le-a raspuns Hristos?

– Le-a aratat ca au ajuns aici pentru ca n-au nici un pic de dragoste, pentru ca sunt mistuiti de invidie, pentru ca-i roade pizma. Si le-a spus:

„Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau. Aceasta este cea dintai si cea mai mare porunca; iar a doua, asemenea acesteia: Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti”.

Domnul face acum ceea ce facuse mai inainte cu saducheii. Aceia il intrebasera despre modul invierii; i-a invatat despre inviere, dar i-a invatat mai mult decat cerusera ei. Si acum a fost intrebat de cea dintai porunca; El insa vorbeste si de a doua, foarte apropiata de cea dintai; ca a doua este asemenea celei dintai – lasandu-le sa inteleaga ca din rautate L-au intrebat. Ca „dragostea nu pizmuieste”. Cu aceasta le dovedeste ca El asculta si de lege si de profeti.

– Dar pentru ce evanghelistul Matei spune ca legiuitorul l-a intre­bat ca sa-L ispiteasca, iar evanghelistul Marcu, dimpotriva: „Vazand Iisus, spune el, ca a raspuns intelept, i-a zis lui: „Nu esti departe de imparatia lui Dumnezeu„.

– Nu este nici o contrazicere intre un evanghelist si altul, ci chiar deplin acord. La inceput, legiuitorul L-a intrebat pe Hristos pentru a-L ispiti; dar, folosindu-se de pe urma raspunsului, a fost laudat. Hristos nu l-a laudat la inceput, ci cand legiuitorul a spus ca dragostea de aproapele este mai mare decat arderile de tot; atunci i-a zis: „Nu esti departe de imparatia lui Dumnezeu”. Legiuitorul trecuse cu vederea toate porun­cile cele mici si a vorbit de dragoste, care este capul virtutilor. Toate celelalte porunci – si sambata si celelalte – sunt date in vederea acestei porunci. Hristos insa nici nu l-a laudat desavarsit, ca ii lipsea inca ceva. Spunand: „Nu esti departe”, i-a aratat ca e inca departe, ca sa-l faca sa caute ce-i mai lipsea.

Sa nu te minunezi ca l-a laudat, cand legiuitorul I-a spus: „Unul este Dumnezeu si nu este altul afara de El”, ci cunoaste si aici ca Domnul ras­punde dupa sufletul celor care vorbeau cu El.

Oricat de multe lucruri ar spune ei despre Hristos, nevrednice de slava Lui, totusi nu vor indrazni sa spuna ca El nu este Dumnezeu.

– Dar atunci pentru ce il mai lauda, cand legiuitorul spune ca nu este alt Dumnezeu in afara de Tatal?

– Cand Hristos ii lauda raspunsul lui, nu vrea sa spuna ca El nu-i Dumnezeu – Doamne, fereste! Dar pentru ca nu era timpul potrivit sa descopere Dumnezeirea Sa, il lasa sa ramana in invatatura lui de mai inainte; il lauda insa ca stie bine invataturile cele vechi, ca sa-1 faca des­toinic sa primeasca la vreme potrivita si invatatura Noului Testament. De altfel cuvintele: „Unul este Dumnezeu si in afara de El nu este Dumne­zeu” nu sunt spuse nici in Vechiul Testament, nici in alta parte pentru lepadarea Fiului, ci in opozitie cu idolii. Deci, Domnul, laudand pe legiuitorul acesta, care a grait asa, il lauda in sensul explicatiilor de mai inainte.

Apoi, dupa ce a raspuns, ii intreaba si El la randul Sau pe farisei:

„Ce vi se pare de Hristos? Al cui Fiu este? Ei au spus: „Al lui David”.

Uita-te, te rog, cand pune Hristos fariseilor intrebarea: „Al cui Fiu este Hristos”? Dupa ce facuse atatea minuni, dupa ce savarsise atatea semne, dupa ce I se pusesera atatea intrebari, dupa ce aratase si cat de mare este acordul dintre El si Tatal – acord si in cuvinte si in fapte -, dupa ce laudase pe invatatorul de lege, care spusese: „Unul este Dumne­zeu”, ca sa nu poata spune fariseii: „A facut minuni, dar este impotriva legii, este potrivnic lui Dumnezeu”. De aceea le pune atat de tarziu intre­barea aceasta, ca sa-i indrumeze pe nesimtite si sa dea si ei marturie ca El este Dumnezeu. Pe ucenicii Sai i-a intrebat mai intai ce spun oamenii despre El si apoi pe farisei. Pe acestia nu i-a intrebat cum i-a intrebat pe ucenici; ar fi spus ca este un inselator, un viclean, pentru ca ei graiesc orice fara teama. De aceea le cere hotararea lor.

Pentru ca avea sa mearga la patima, Hristos citeaza profetia care Il propovaduise limpede ca Domn. N-o citeaza asa dintr-o data, nici n-o spune din proprie initiativa, ci manat de o pricina binecuvantata.

Domnul i-a intrebat al cui Fiu este Hristos; dar pentru ca n-au spus adevarul despre El – ca au spus ca El este simplu om -, Hristos le indreapta parerea lor gresita si citeaza pe David, care propovaduise Dumnezeirea Lui. Fariseii socoteau ca Hristos este un simplu om; de aceea au si raspuns: „Al luiDavid”. Hristos insa, indreptandu-le parerea lor, citeaza pe profet, care marturiseste ca este Domn, ca este cu adeva­rat Fiu si de aceeasi cinste cu Tatal. Si nu S-a oprit aici; ci, ca sa-i infri­coseze, adauga si urmatoarele, zicand:

„Pana ce voi pune pe vrajmasii Tai asternut picioarelor Tale”.

Pentru ca macar asa sa-i aduca la Sine. Si ca sa nu spuna fariseii ca David L-a numit „Domn „lingusindu-L si ca spusa aceasta este numai o spusa omeneasca, iata ce intrebare le pune Hristos fariseilor:

„Dar cum David cu duhul il numeste Domn?”

Vezi ca ii face sa primeasca pe nesimtite adevarul despre El si despre slava Sa? Mai intai a spus: „Ce vi se pare voua? Al cui Fiu este?”, ca prin intrebare sa-i faca sa dea raspunsul cel drept; dar pentru ca fariseii au raspuns: „Al lui David”, Hristos n-a spus: „Dar iata ce graieste David”, ci tot sub forma de intrebare zice: „Dar cum David cu duhul il numeste Domn?”, tot ca sa nu-i supere spusele Sale. De aceea nici n-a spus: „Ce vi se pare voua despre Mine?”, ci: „Despre Hristos”. Tot asa si apostolii aduc vorba despre Hristos tot pe nesimtite, cand spun: „Se cuvine sa vorbim cu indracire despre patriarhul David ca a si murit si a si fost ingropat”. Si Hristos la fel, tot pentru aceeasi pricina, da invatatura aceasta sub forma de intrebare si sub forma de silogism, spunand:

„Dar cum David cu duhul il numeste Domn? zicand: „Zis-a Domnul catre Domnul Meu: „Sezi de-a dreapta Mea pana ce voi pune pe vrajma­sii Tai asternut picioarelor Tale”. Deci daca David il numeste Domn, cum este Fiu al lui?”

Prin aceste cuvinte Hristos nu vrea sa spuna ca nu-i Fiul lui David -Doamne fereste! -, ca n-ar fi tinut de rau pe Petru pentru asta, ci ca sa indrepte parerea gresita a fariseilor despre El. Deci cand Hristos spune: „Cum este Fiu al lui?”, spune aceasta: „Este Fiul lui David, dar nu asa cum ziceti voi!” Fariseii spuneau ca Hristos este numai Fiul lui David, nu si Domn. Si lucrul acesta il spune Hristos dupa ce a adus marturia profetului David, dar si atunci tot pe nesimtite: „Deci daca David il numeste Domn, cum este Fiu al lui?”

Fariseii insa nu I-au dat nici un raspuns, desi au auzit aceste cuvinte. Nici nu voiau sa invete ceea ce trebuia. De aceea si Hristos adauga zicand ca Hristos este Domn lui David. Dar, mai bine spus, nici aceste cuvinte nu le-a grait in chip absolut, ci a luat in sprijinul Sau si pe profetul David, pentru ca fariseii nu credeau in cuvintele Lui si pentru a nu fi barfit de ei. Lucrul acesta mai cu seama trebuie sa-1 avem in vedere: sa nu ne smintim cand Domnul spune despre El ceva umilitor si josnic. Pricina, in afara de altele multe, este aceea ca El Se coboara pana la judecata si sufletul celor cu care vorbeste. De aceea si acum invata sub forma de intrebare si raspuns. Dar si sub forma aceasta lasa sa I se intrevada Dumnezeirea Sa. Nu-i acelasi lucru a auzi ca este Domn al iudeilor cu a auzi ca este Domn al lui David.

Uita-mi-te si ce prilej potrivit a gasit Domnul ca sa vorbeasca de Dumnezeirea Sa. Cand legiuitorul I-a spus ca „Unul este Domnul”, atunci a vorbit si despre El ca este Domn si pe temeiul profetiei lui David, nu numai pe temeiul faptelor Lui. Le-a aratat, apoi, ca Tatal Il va razbuna: „Pana ce voi pune pe vrajmasii Tai asternut picioarelor Tale”. Si aceste cuvinte arata acordul dintre El si Tatal si egalitatea de cinste.

Acest sfarsit pune Hristos discutiei Sale cu fariseii. Sfarsit sublim si maret, in stare sa le coasa gurile. Din pricina acestui sfarsit fariseii au tacut; nu de buna voie, ci pentru ca n-au mai avut ce spune. Si astfel au primit o lovitura de moarte, ca sa nu mai indrazneasca sa mai vina la El cu astfel de intrebari.

Ca spune evanghelistul: „Nimeni n-a mai indraznit din acea zi sa-L mai intrebe”.

Nu putin au folosit multimile de pe urma acestor discutii cu fariseii. De aceea de acum inainte Hristos isi indreapta catre multimi cuvantul. Izgonise lupii, sfaramase uneltirile lor.

Fariseii n-au castigat nimic, pentru ca erau stapaniti de slava desarta, pentru ca erau cuprinsi cu totul de aceasta patima cumplita.

Sfantul Ioan Gura de Aur

Calendar Ortodox

29
Mar
10

Talcuirea Evangheliei din Lunea Mare

Talcuirea Evangheliei din Lunea Mare


Talcuirea Evangheliei din Lunea Mare – Matei 21, 18-44

A doua zi dimineata, intorcandu-Se in oras, a flamanzit”.

– Cum a flamanzit dimineata?

Trupul lui Hristos isi arata nevoile sale, atunci cand Hristos ii ingaduia.
„Si vazand un smochin langa cale, a venit la el si n-a gasit nimic in el decat numai frunze”.
Un alt evanghelist spune: „Ca inca nu era vremea smochinelor”. Daca nu era vremea smochinelor, pentru ce evanghelistul acesta mai spune ca „a mers sa vada de va gasi ceva in el”? De aici se vede ca aceasta era numai o banuiala a ucenicilor; ca ucenicii nu erau inca desavarsiti. De altfel evanghelistii scriu totdeauna in Evangheliile lor si ce banuiau ucenicii. Dupa cum banuiala lor era ca Hristos S-a dus la smochin ca sa vada de va gasi ceva in el, tot asa, tot o banuiala a lor era ca l-a blestemat, pentru ca smochinul n-a avut rod.

– Dar atunci pentru ce l-a blestemat?

– Pentru ucenici; ca sa le dea curaj, sa-i intareasca. Pana atunci Hristos facuse numai bine; nu pedepsise pe nimeni; trebuia, dar sa dea dovada ca are si puterea de a pedepsi, ca sa afle si ucenicii si iudeii ca poate usca pe rastignitorii Lui, dar de buna Sa voie ii iarta si nu-i usuca. N-a vrut sa-Si arate puterea Sa pedepsitoare asupra oamenilor, ci a dat dovada de aceasta putere, blestemand un pom. Cand se intampla una ca aceasta cu un pom, cu un animal necuvantator sau cu un loc, nu iscodi, nu spune: „Era drept sa se usuce smochinul, daca nu era vremea smochinelor?” A grai asa este cea mai mare ocara; ci uita-te la minune; minuneaza-te si slaveste pe Cel Ce a facut minunea. La fel multi, exercitandu-si simtul lor de dreptate, s-au intrebat daca a fost drept ca Hristos sa inece atatia porci in mare in tinutul gherghesenilor. Dar nici aici nu trebuie sa-ti pui astfel de intrebari, ca si porcii sunt animale nerationale si necuvantatoare, dupa cum si smochinul este neinsufletit.

– Dar atunci pentru ce a dat o astfel de infatisare acestui fapt si pentru ce acest temei pentru blestem?

– Am spus-o si mai inainte: Hristos nu S-a dus la smochin ca sa gaseasca rod in el; asta era numai banuiala ucenicilor. Iar daca nu era inca timpul fructelor, in zadar sustin unii ca smochinul uscat inchipuie legea veche. Credinta este fructul legii; si atunci era timpul acestui fruct si l-a dat. Ca a spus Hristos: „Iata holdele sunt albe spre seceris”, si: „V-am trimis pe voi sa secerati unde nu v-ati ostenit”.

Uscarea smochinului nu are deci aceasta insemnare, ci, dupa cum am spus, arata puterea pedepsitoare a lui Hristos. De altfel cuvintele: „Ca nu era vremea smochinelor” ne arata ca nu S-a dus la smochin pentru ca-i era foame, ci pentru ucenicii Sai. Ucenicii s-au mirat foarte tare ca s-a uscat smochinul, desi Hristos facuse pana atunci minuni si mai mari. Dar, dupa cum am spus, o astfel de minune era o noutate pentru ei; acum, pentru prima oara Si-a aratat Hristos puterea Lui pedepsitoare. De aceea nici n-a facut minunea aceasta cu un alt pom, ci cu un smochin, cel mai umed dintre toti pomii, ca si prin aceasta sa se arate si mai mare minunea. Si ca sa afli ca minunea aceasta a facut-o Hristos pentru ei, ca sa-i indemne sa fie curajosi, asculta ce le spune mai departe!

– Ce le spune?

– „Si voi veti face lucruri mai mari daca veti avea credinta si nu va veti indoi”.
Vedeti, dar, ca totul s-a facut pentru ei, ca sa nu se teama si sa nu se infricoseze de uneltiri si de necazuri. De aceea, pentru a-i lipi de rugaciune si de credinta, le mai spune inca o data: „Daca veti avea incredere in credinta si in rugaciune, nu veti face numai aceasta minune, ci veti muta si muntii si veti face si alte minuni mai mari”. Dar mandrii si ingamfatii iudei, vrand sa-I intrerupa invatatura, au venit la El si L-au intrebat: „Cu ce putere faci acestea?”

Pentru ca nu-L puteau invinui ca face minuni, arhiereii si batranii poporului il tin de rau pentru ca a alungat pe vanzatori din templu. Evanghelistul Ioan ne spune ca atunci cand a alungat pe vanzatori din templu, ii pun tot aceasta intrebare; nu cu aceleasi cuvinte, dar cu acelasi gand. Atunci il intreaba: „Ce semn ne arati ca faci acestea?”, iar Hristos le raspunde zicand: „Stricati templul acesta si Eu in trei zile il voi ridica”; acum insa Hristos ii pune in incurcatura. De aici se vede ca atunci era la inceputul minunilor, acum la sfarsitul lor.

Cu alte cuvinte, arhiereii il intreaba asa: „Ai primit scaun de invatator de alungi pe vinzatori din templu? Ai fost hirotonit preot, ca-Ti iei aceasta putere?” Si doar Hristos nu facuse o obraznicie, ci Se ingrijise de buna randuiala a templului; dar arhiereii si batranii poporului, pentru ca nu puteau spune nimic altceva, ii aduc aceasta acuzatie. Cand i-a alungat pe vanzatori din templu, n-au indraznit sa-I spuna ceva din pricina minunilor; il tin de rau mai tarziu, cand L-au vazut din nou in templu.

– Ce le raspunde Hristos?

– Nu le raspunde direct la intrebarea lor; le arata ca daca ar voi sa vada puterea Lui, ar putea-o face; dar n-o face, ci le raspunde prin o intrebare, spunand: „Botezul lui Ioan de unde este? Din cer sau de la oameni?”

– Dar ce legatura este intre intrebarea arhiereilor si intrebarea lui Hristos?

– Foarte mare legatura! Daca ei ar fi raspuns „Din cer”, Hristos i-ar fi intrebat: „Atunci pentru ce n-ati crezut in el?”. Daca arhiereii si batranii poporului ar fi crezut in Ioan Botezatorul, nu L-ar mai fi intrebat pe Iisus cu ce putere alunga pe vanzatori din templu; ar fi stiut de la Ioan cine este Iisus, ca Ioan le spusese: „Nu sunt vrednic sa-I dezleg cureaua incaltamintei Lui”; si: „Iata Mielul lui Dumnezeu, Care ridica pacatul lumii”; si: „Acesta este Fiul lui Dumnezeu”; si: „Cel Ce vine de sus deasupra tuturor este.”; si: „Lopata este in mana Lui si va curati aria Lui”. Deci, daca ar fi crezut in Ioan, nimic nu i-ar fi impiedicat sa stie cu ce putere a facut acestea. Dar pentru ca ei I-au raspuns cu viclenie: „Nu stim”, Hristos n-a spus: „Nici Eu nu stiu”.

– Dar ce? „Nici Eu nu va spun”.

Daca arhiereii si batranii poporului n-ar fi stiut, Hristos i-ar fi invatat; dar pentru ca intrebarea lor a fost pusa cu viclenie, pe buna dreptate Hristos nu le raspunde.

– Dar pentru ce n-au spus ca botezul lui Ioan este de la oameni?

– Pentru ca „se temeau de popor”.

Ai vazut ce inimi sucite? Dispretuiesc mereu pe Dumnezeu si fac totul de ochii lumii. De Ioan Botezatorul se temeau, nu pentru ca il respectau, ci de ochii lumii; tot de ochii lumii nu voiau sa creada in Hristos. Asta e pricina tuturor relelor savarsite de ei!

Apoi Domnul le-a grait:
” Ce vi se pare? Un om avea doi feciori; si a zis celui dintai: „Du-te astazi si lucreaza in via mea!” Iar el raspunzand a zis: „Nu vreau” dar mai pe urma, caindu-se, s-a dus. Si mergand la al doilea i-a spus la fel; iar acela raspunzand, a zis: „Eu, Doamne, voi merge” si n-a mers. Care din acesti doi a facut voia tatalui?” Iar ei au zis: „Cel dintai”.

Ii mustra iarasi prin pilde! Arata in chip ascuns nerecunostinta iudeilor si ascultarea neamurilor, foarte mult osandite de ei. Cei doi feciori sunt aceste doua popoare: iudeii si neamurile; si asa s-a intamplat si cu neamurile si cu iudeii. Neamurile, desi n-au fagaduit sa asculte, desi n-au auzit legea, au aratat, cu fapta, ca asculta; iudeii, desi au spus: „Toate cate va spune Dumnezeu vom face si vom asculta”, cu fapta n-au ascultat. Dar ca nu cumva iudeii sa creada ca legea le va fi de folos, Hristos le arata ca insasi legea ii va osandi. Acelasi lucru il spune si Pavel: „Nu auzitorii legii sunt drepti inaintea lui Dumnezeu, ci facatorii legii se vor indreptati”. Si pentru ca sa-i faca pe iudei sa se osandeasca singuri, ii pune pe ei sa rosteasca hotararea de osandire, asa cum a facut in pilda urmatoare, cu lucratorii cei rai trimisi sa lucreze in vie.

Ca sa-Si ajunga scopul, Hristos pune vina pe alta persoana. Si pentru ca arhiereii si batranii poporului n-ar fi voit sa-si marturiseasca deschis vina lor, Hristos, prin pilda celor doi feciori, ii duce acolo unde voia. Iar cand ei au rostit hotararea lor de osandire, neintelegand cele spuse, Hristos le descopera atunci intelesul ascuns al pildei Sale, spunandu-le:

„Vamesii si desfranatele merg inaintea voastra in imparatia cerurilor. Ca a venit la voi Ioan pe calea dreptatii si n-ati crezut in el, ci vamesii si desfranatele au crezut in el; dar voi vazand, nu v-ati cait nici dupa aceea, ca sa credeti in el”.

Daca le-ar fi spus numai atat: „Desfranatele merg inaintea voastra in imparatia cerurilor”, li s-ar fi parut impovarator cuvantul; dar asa, dupa ce si-au rostit ei insisi sentinta, nu li s-a mai parut greu. De aceea Hristos adauga si pricina pentru care au luat-o inaintea lor desfrinatele si vamesii.

– Care-i pricina?

– „Ioan a venit la voi, le-a spus Hristos, nu la desfranate si vamesi; si nu numai atat, ci a mers pe calea dreptatii”. Nu puteti sa-i aduceti nici vina ca a fost un om trandav si fara de folos; dimpotriva, a fost un om cu viata nepatata, cu multa purtare de grija, iar voi n-ati tinut seama de el! Pe langa aceasta vina,si o alta, ca vamesii au ascultat de Ioan; si dupa asta, iarasi alta, ca nici dupa ce au crezut vamesii voi n-ati crezut! Ar fi trebuit ca voi sa credeti inaintea lor; dar asa, pentru ca n-ati crezut nici dupa ce-au crezut ei, nu mai aveti nici o iertare. Nespusa este lauda acelora si tot nespusa osanda voastra! La voi a venit si nu l-ati primit; n-a venit la aceia si l-au primit. Nici pe vamesi nu i-ati avut dascali! Iata prin cate cuvinte le impleteste lauda vamesilor si osanda arhiereilor! „La voi a venit, nu la vamesi!” Voi n-ati crezut in el. Pe vamesi necredinta voastra nu i-a smintit! Ei au crezut; iar credinta lor nu va fost de folos! Cuvintele ,Merg inaintea voastra” n-au fost spuse ca sa arate ca arhiereii si batranii poporului vor merge in imparatia cerurilor dupa vamesi, ci ca sa aiba nadejde ca vor merge si ei, daca vor voi.

Nimic nu-i atata pe oamenii indragostiti de cele lumesti ca ambitia. De aceea Hristos spune mereu: „Cei dintai pe urma si cei de pe urma intai”; de aceea le-a vorbit de desfranate si de vamesi, ca sa-i ambitioneze. Ca aceste doua pacate sunt pacate mari, nascute amandoua din dragoste pacatoasa: unul din dragostea de trup, altul din dragostea de bani. Le arata apoi ca a crede in Ioan Botezatorul inseamna a asculta de legea lui Dumnezeu. Desfranatele au intrat in imparatia cerurilor, nu numai datorita harului, ci si dreptatii. N-au intrat ramanand desfranate, ci ascultand, crezand, curatindu-se, schimbandu-se; asa au intrat. Ai vazut cat de usor de primit a facut cuvantul Sau, desi a fost mai taios, prin pilda celor doi feciori si a desfranatelor? Nu i-a intrebat pe arhiereii si batranii poporului direct: „Pentru ce n-ati crezut in Ioan?”, ci, ceea ce era cu mult mai usturator, dupa ce le-a pus inainte pe vamesi si pe desfranate, atunci ii invinuieste. Ii convinge ca purtarea lor este de neiertat si le arata ca toate faptele lor sunt facute de frica oamenilor si pentru slava desarta. Pe Hristos nu-L marturiseau de frica, pentru ca sa nu fie dati afara din sinagoga; iar pe Ioan Botezatorul nu indrazneau sa-l vorbeasca de rau, nu din evlavie, ci tot de frica. De toate acestea Domnul i-a tinut de rau prin cuvintele pe care le-a spus; iar la urma, le-a facut o rana si mai usturatoare, spunandu-le: „Dar voi vazand, nu v-ati cait nici dupa aceea, ca sa credeti in el”.

„Ascultati alta pilda. Era un om stapan pe casa, care a sadit vie si a imprejmuit-o cu gard; si a sapat teasc si a zidit turn; si a dat-o lucratorilor si s-a dus departe. Dar cand s-a apropiat vremea roadelor, a trimis slujitorii sai la lucratori ca sa ia roadele. Dar lucratorii luand pe slujitori, pe unii iau batut, pe altii iau omorat, iar pe altii iau ucis cu pietre. Iarasi a trimis alti slujitori, mai multi decat cei dintai, si le-au facut la fel. Mai pe urma a trimis la ei pe fiul lui, zicand: „Poate se vor rusina de fiul meu”. Dar lucratorii, vazand pe fiul, au zis intre ei: „Acesta este mostenitorul! Veniti sa-l ucidem si sa-i luam mostenirea lui”. Si, scotandu-l afara din vie, l-au omorat. Deci cand va veni stapanul viei, ce va face lucratorilor acelora?” Zis-au Lui: „Pe cei rai cu rau ii va pierde si via o va da altor lucratori, care vor da roadele la vremea lor”. Zis-a lor Iisus: „Niciodata n-ati citit in Scripturi: „Piatra pe care n-au bagat-o in seama ziditorii, aceea a ajuns in capul unghiului?”.

Multe lucruri arata Hristos in aceasta pilda! Ca Dumnezeu a purtat de grija iudeilor de la inceput; ca ei dintru inceput au fost niste ucigasi; ca Dumnezeu na lasat nimic din cele ce trebuiau pentru purtarea lor de grija; ca nu S-a intors dinspre ei nici dupa ce au ucis pe profeti, ci a trimis chiar pe Fiul Lui; ca unul si acelasi este Dumnezeul Noului si Vechiului Testament; ca moartea Lui are sa savarseasca mari lucruri; ca iudeii au sa sufere cea mai cumplita pedeapsa pentru rastignirea Lui si pentru indrazneala lor, ca au sa fie chemate neamurile si ca iudeii au sa cada.

Domnul a spus aceasta pilda indata dupa pilda cu cei doi feciori, ca si prin aceasta pilda sa arate cat de mare e crima iudeilor, ca sa arate ca e cu totul de neiertat.

– Pentru ce?

– Pentru ca au fost intrecuti de desfranate si de vamesi – si cu mult – desi au avut parte de o atat de mare purtare de grija.

Uita-te cat de mare e purtarea de grija a lui Dumnezeu si cat de negraita lenea lor! Dumnezeu a facut ce trebuiau sa faca lucratorii: a imprejmuit via cu gard, a sadit-o si toate celelalte. Putin lucru a lasat in seama lor: sa aiba grija de cele din vie, sa pazeasca ce le-a dat. N-a fost uitat nimic, ci toate erau intr-o desavarsita ordine. Desi iudeii s-au bucurat de atatea daruri din partea lui Dumnezeu, n-au castigat nimic de pe urma lor: ia scos din Egipt, le-a dat legea, le-a ridicat Ierusalimul, le-a zidit templul, le-a facut jertfelnicul. „Si a plecat departe”, adica a fost indelung rabdator; nu i-a pedepsit totdeauna indata pentru pacatele lor. Numeste „plecare departe” indelunga Sa rabdare. „A trimis slugile Sale”, adica pe profeti, „sa ia rodul”, adica ascultarea aratata prin fapte. Dar iudeii si acum si-au aratat rautatea lor; nu numai ca n-au dat rod dupa ce s-au bucurat de o atat de mare purtare de grija – si acesta-i semn de lenevie – dar s-au purtat si rau cu cei, care au venit sa ia rodul. Oamenii care nu pot sa dea si sunt datori nu trebuie sa se manie, nici sa se supere, ci sa se roage. Iudeii nu numai ca s-au maniat, dar si-au manjit si mainile cu sange. Au dat altora pedepsele pe care trebuia sa le primeasca ei. Dumnezeu a trimis apoi al doilea rand de slugi si al treilea rand ca sa arate si rautatea lor si bunatatea Lui.

– Dar pentru ce n-a trimis indata pe Fiul Lui?

– Pentru ca ei sa-si recunoasca pacatul savarsit fata de cei trimisi mai inainte, sa-si potoleasca mania si sa se rusineze de venirea Lui. Mai sunt si alte pricini. Dar deocamdata sa mergem mai departe.

– Ce inseamna cuvintele „Poate se vor rusina?”

– Nu inseamna ca Dumnezeu nu stia ce au sa-I faca Fiului Sau – Doamne fereste! – Nu! Prin aceste cuvinte a vrut sa arate cat de mare e pacatul lor, ca n-au nici o iertare. Desi stia ca au sa-L omoare, totusi a trimis pe Fiul Sau. Prin cuvintele: „Se vor rusina” arata ce-ar fi trebuit sa faca, ca ar fi trebuit sa se rusineze de El. Si in alt loc din Scriptura Dumnezeu spune: „Daca, oare, vor auzi”; nu graieste asa pentru ca nu stia ce are sa se intample, ci ca sa nu spuna unii din cei pacatosi ca spusele de mai inainte ale lui Dumnezeu iau manat cu sila la neascultare. In acest scop se foloseste Dumnezeu de cuvintele: „Daca oare” si „poate”. S-au purtat ca niste nerecunoscatori fata de slujitori, dar ar fi trebuit sa respecte vrednicia Fiului.

– Ce-ar fi trebuit sa faca ei?

– Ar fi trebuit sa alerge, ar fi trebuit sa-si ceara iertare pentru crimele savarsite! Dar nu, ei fac o crima mai mare decat cea dinainte, alatura crima de crima; si totdeauna crimele din urma intuneca pe cele dinainte. Aceasta o arata si Hristos, spunand: „Umpleti masura parintilor vostri”. De demult profetii le-au adus aceeasi invinuire, zicand: „Inimile voastre sunt pline de sange” si „sangiuiri cu sangiuiri se amesteca” si „Cei ce ziditi Sionul cu saingiuiri”. Dar nu s-au inteleptit, desi au primit aceasta mare porunca: „Sa nu ucizi”, desi li s-a poruncit de nenumarate ori sa se departeze de acest pacat, desi au fost indrumati prin multe si felurite mijloace la pazirea acestei porunci, ei nu si-au lasat obiceiul lor cel rau!

– Ce au spus slujitorii cand L-au vazut pe Fiul?
– „Haide sa-L ucidem!”
Pentru ce? Ce vina mare sau mica I-ati gasit? Pentru ca v-a cinstit? Pentru ca, Dumnezeu fiind, S-a facut om pentru voi? Pentru ca a facut acele nenumarate minuni? Pentru ca v-a iertat pacatele? Pentru ca v-a chemat la imparatia cerurilor?
Uita-te cat de mare este prostia lor pe langa necredinta lor! Uita-te la pricina uciderii! E plina de nebunie, ca spun: „Sa-L ucidem si va fi a noastra mostenirea”!

– Si unde se sfatuiesc sa-L omoare?
– Afara din vie!
Ai vazut cum profeteste si locul unde au sa-L ucida? „Si scotandu-L afara L-au omorat”.

Evanghelistul Luca spune ca atunci cand Hristos a rostit pedeapsa lucratorilor acelora, iudeii au spus: „Sa nu fie.” si ca Hristos a adaugat marturia din Scriptura: „Privind la ei a zis: „Ce insemneaza, dar, ceea ce s-a scris: „Piatra pe care n-au luat-o in seama ziditorii, aceea s-a pus in capul unghiului?”.

Matei, dimpotriva spune ca iudeii au pronuntat pedeapsa lucratorilor acelora. Nu-i o contrazicere intre Luca si Matei, ca s-a intamplat si una si alta. Iudeii au rostit si sentinta impotriva lor, dar dandu-si seama indata de ce-au spus, au zis: „Sa nu fie!”. Hristos a pus inaintea lor cuvintele profetului David, ca sa-i convinga ca vor fi negresit pedepsiti. Totusi, nici asa Domnul nu le-a descoperit lamurit iudeilor ca via va fi data neamurilor, ca sa nu le dea prilej de atac, ci lasa numai sa se inteleaga, cand zice: „Via o va da altora”. De aceea si Domnul le-a spus asta prin pilda, ca insisi iudeii sa pronunte sentinta impotriva lor. Tot asa s-a intamplat si cu David, cand si-a dat siesi pedeapsa, in urma pildei spuse de Natan.

Uita-mi-te si acum cat de dreapta este sentinta. O pronunta chiar cei care au sa fie pedepsiti.

Apoi, pentru ca iudeii sa afle ca pedeapsa aceasta nu e ceruta numai de simtul de dreptate, ci ca a prezis-o de mult si ca harul Sfantului Duh si Dumnezeu au hotarat-o, Hristos a adaugat profetia lui David si-i mustra spunandu-le:

„Niciodata n-ati citit ca piatra pe care n-au bagat-o in seama ziditorii, aceasta a ajuns in capul unghiului? De la Dumnezeu s-a facut aceasta si este minunat in ochii nostri”.

Prin toate acestea Hristos le-a aratat iudeilor ca ei, pentru necredinta lor, au sa fie scosi si au sa fie chemate neamurile. Aceasta le-a spus-o invaluit prin vindecarea fiicei cananeencei, prin manzul asinei, prin vindecarea slugii sutasului si prin alte multe pilde. Aceasta o arata si acum. De aceea a si adaugat: „De la Domnul s-a facut aceasta si este minunata in ochii nostri”. Le-a spus mai dinainte ca vor forma un singur popor neamurile care vor crede si iudeii cati vor crede, cu toata deosebirea mare de pana atunci dintre neamuri si iudei. Apoi, ca sa afle iudeii ca cele ce se vor face nu sunt impotriva lui Dumnezeu, ci cu totul pe placul Lui, ca vor fi minunate si pline de uimire pentru cei ce le vor vedea, a adaugat: „De la Domnul s-a facut aceasta”.

Hristos Se numeste pe El „piatra”, iar pe invatatorii iudeilor, „ziditori”, asa a spus si Iezechiel: „Cei ce zidesc zidul si-l spoiesc fara sa fie bine facut”.

– Dar cum nu L-au bagat in seama?

– Nu L-au bagat in seama pentru ca au spus despre Hristos: „Acesta nu este de la Dumnezeu”; si: „Acesta amageste poporul”; si: „Tu esti samarinean si ai demon”.

Apoi, ca sa stie iudeii ca paguba nu se margineste numai la scoaterea din vie, a adaugat si pedepsele, zicand: „Cel ce va cadea peste piatra aceasta se va sfarama, si peste cine va cadea ea il va zdrobi”.

E vorba aici de doua pieiri: una, aceea ca iudeii s-au poticnit si s-au smintit; acest inteles il au cuvintele: „Cel ce va cadea pe piatra aceasta”; alta, aceea a caderii lor in robie, a prapadului de obste si a nenorocirilor ce au sa vina peste ei, pe care le-a aratat Hristos mai dinainte deslusit, zicand: „Ii va zdrobi”. Prin aceste cuvinte a facut aluzie si la Invierea Lui.

Profetul Isaia spune ca Domnul invinuieste via; in parabola aceasta, Domnul invinuieste si pe conducatorii poporului. In Isaia Domnul spune: „Ce trebuia sa fac viei Mele si nu i-am facut?”. In alta parte spune iarasi: „Ce greseala au gasit parintii vostri intru Mine?”; si iarasi: „Poporul Meu, ce ti-am facut? Sau cu ce te-am suparat?”. Prin aceste cuvinte Domnul arata nerecunostinta iudeilor; le arata ca au rasplatit lui Dumnezeu cu rau, desi s-au bucurat de toate binefacerile; in pilda lucratorilor viei arata tot acelasi lucru, dar cu mai multa tarie.

Acum Domnul nu mai spune: „Ce trebuia sa fac viei Mele si nu i-am facut?”, ci ii pune pe iudei sa declare ei ca nu le-a lipsit nimic, ii pune pe ei sa se osandeasca singuri. Cand iudeii iau raspuns lui Hristos: „Pe cei rai cu rau ii va pierde si via o va da altor lucratori”, nu spun altceva decat aceasta, rostind impotriva lor o sentinta definitiva. Stefan le-a adus aceeasi invinuire, care mai cu seama i-a durut, ca s-au bucurat pururea de multa purtare de grija a lui Dumnezeu, dar ei au rasplatit cu rau pe Binefacatorul lor. Foarte puternica dovada ca nu e vinovat de osanda venita peste ei Cel ce i-a pedepsit, ci sunt de vina cei care au fost pedepsiti. Acelasi lucru il arata si Hristos acum si prin pilda si prin profetie. Nu S-a marginit sa le spuna numai pilda, ci a adaugat si doua profetii, pe a lui David si pe a Sa.

Ce-ar fi trebuit sa faca iudeii cind au auzit aceasta? N-ar fi trebuit, oare, sa I se inchine? N-ar fi trebuit, oare, sa se minuneze de purtarea de grija a lui Dumnezeu, atat cea din vechime cat si cea de mai tarziu? Daca n-au ajuns cu nimic mai buni din acestea, n-ar fi trebuit, oare, sa fie mai intelepti cel putin de frica pedepsei? Dar iudeii n-au ajuns mai buni.

Sfantul Ioan Gura de Aur

Calendar Ortodox

    28
    Mar
    10

    Duminica Floriilor

    Predica la Duminica Floriilor
    Predica la Duminica Intrarii Domnului in Ierusalim

    Despre implinirea proorociilor pentru Hristos
    si despre orbirea spirituala

    Si Iisus, gasind un asin tanar, a sezut pe el,
    precum este scris: Nu te teme, fiica Sionului!
    Iata Imparatul tau vine, sezind pe minzul asinei
    (Ioan 12, 14-15)

    Iubiti credinciosi,

    Daca citim in Sfanta si dumnezeiasca Scriptura a Vechiului si Noului Testament aflam ca toate proorociile care au fost spuse despre Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Care la plinirea vremii a venit la neamul omenesc, s-au implinit cu mare uimire la vremea lor. Asa vedem ca sfintii prooroci, prin descoperire de la Sfantul Duh, au aratat cu mii de ani inainte ca Mantuitorul nostru Iisus Hristos Se va naste dupa trup din saminta femeii (Facere 3, 15); ca Se va naste din samanta lui Avraam (Facere 22, 17-18); ca va fi din neamul lui David dupa trup (Isaia 9, 6).

    La fel si pentru ziua acestui mare si prealuminat praznic al Intrarii Domnului in Ierusalim, vedem implinindu-se proorocia Sfantului Prooroc Zaharia, care a zis: Bucura-te foarte, fiica Sionului, veseleste-te fiica Ierusalimului, ca iata Imparatul tau vine la tine, drept si biruitor, smerit si calare pe manzul asinei (Zaharia 9, 9).

    Dar, fratii mei, ce simbolizeaza manzul asinei despre care a proorocit Zaharia atit de aratat, iar Domnul sezind pe el a implinit proorocia? Manzul asinei, ca orice manz, este salbatic si anevoie de imblanzit, iar ca un asin este necurat; pentru aceea nici nu era primit intre cele ce se aduceau lui Dumnezeu dupa lege, ci se schimba. Necurate erau toate neamurile pamantului pentru necredinta lor si salbatice si cu anevoie de imblanzit, pentru ca erau lipsite de legile lui Dumnezeu.

    Sederea lui Iisus Hristos pe manzul asinei insemna suspinarea neamurilor catre El; si vezi ca Apostolii au adus la Iisus manzul asinei, precum zice dumnezeiescul Luca, si aruncandu-si hainele pe el au pus pe Iisus deasupra. Hainele asternute pe jos erau semne si inchipuiri aratate cum ca Apostolii, intinzand propovaduirea Evangheliei la neamuri, le-au adus si le-au supus lui Hristos, Care le-a umplut de darurile Lui cele dumnezeiesti. Apoi zice dumnezeiasca Evanghelie: Acestea nu le-au inteles ucenicii Lui la inceput, dar cand S-a preaslavit Iisus, atunci si-au adus aminte ca acestea erau scrise pentru El si ca I le-au facut Lui (Ioan 12, 16).

    Poporul care era din Betania impreuna cu cei din Ierusalim, auzind ca Mantuitorul a facut acea mare si preaslavita minune, a invierii lui Lazar, mort de patru zile, numai prin strigarea: Lazare, vino afara!, a iesit inaintea Domnului cu mare evlavie si mirare si L-a intampinat cu stalpari si cu ramuri. Dar oare tot cu aceasta evlavie si credinta l-au primit pe Mantuitorul arhiereii, fariseii si carturarii? Nu. Acestia erau plini de zavistie si de ura impotriva Mantuitorului si, auzind despre preaslavita minune cu invierea lui Lazar, nu numai ca nu au crezut, ci s-au si grabit sa ia toate masurile pentru a ucide pe Iisus. Caci adunand sinedriul, ziceau: Ce facem, pentru ca Omul acesta face multe minuni? Daca-L lasam asa toti vor crede in El si vor veni romanii si ne vor lua si tara si neamul (Ioan 11, 47-48).

    Vedeti, fratii mei, cata orbire si rautate era in mintea si inima carturarilor, arhiereilor si a fariseilor impotriva lui Iisus? Cata deosebire era intre popor si intre conducatorii lor sufletesti! Poporul cu atita evlavie si cinste il primea pe Mantuitorul. Inca si multi din iudeii, care venisera la Maria si care vazusera ce a facut Iisus, au crezut in El (Ioan 11, 45). Iar arhiereii si fariseii, orbiti de ura, de rautate si necredinta, nu numai ca nu au crezut in El, ci in graba pregateau si planul de a-L omori. Cata dreptate avea Mantuitorul cand ii mustra pe acesti carturari si farisei si le zicea: Nebuni si orbi! (Matei 23, 17). Cata orbire sufleteasca si cata ura si zavistie era in mintea si in inima acestor conducatori spirituali ai poporului lui Israel! In loc sa creada in preaslavita minune a invierii lui Lazar si sa-L laude pe Iisus Hristos, auzi ce zic: Ce facem pentru ca Omul acesta face multe minuni? (Ioan 11, 47).

    Auzi nebunie, auzi orbire din zavistie si ura! Despre aceasta orbire si impietrire a fariseilor, a arhiereilor si carturarilor a proorocit marele proroc Isaia, zicand: Ca s-a invirtosat inima poporului acestuia si cu urechile sale greu a auzit si ochii sai i-a inchis, ca nu cumva sa vada cu ochii si cu urechile sa auda, si cu inima sa inteleaga si sa se intoarca si sa-l vindece (Isaia 6, 10).

    Iubiti credinciosi,

    Cauzele impietririi si orbirii sufletesti a arhiereilor si fariseilor erau ura si zavistia, pe care le aveau impotriva Mantuitorului. De aceea cautau felurite pricini spre a-L pierde. Astfel am socotit sa vorbim cate ceva despre blestemata pricina a zavistiei, nu cu cuvintele noastre, ci cu ale Sfintilor Parinti.

    Ascultati ce zice Sfantul Vasile cel Mare despre zavistie: „Bun este Dumnezeu si de bine datator celor vrednici. Rau este numai diavolul si izvoditor a tot felul de rautati si precum la cel bun lipseste zavistia, asa la diavol exista zavistia. Sa ne pazim, fratilor, de patima zavistiei ca sa nu ne facem partasi lucrurilor diavolului si potrivnicului si sa ne aflam osanditi intru aceeasi osanda cu el. Ca daca cel ce se mandreste, cade in osanda diavolului, cum zavistnicul va scapa de munca cea gatita diavolului? Ca nici o patima mai pierzatoare decat zavistia nu ramane in inimile oamenilor, care preaputin mahneste pe cei de afara, dar este cea intai si mai aproape rautate la cel ce o are.

    Caci precum rugina roade in fier, asa zavistia mananca in sufletul celui ce o are. Precum viperele mananca pantecele celor ce le poarta ca sa se nasca, asa si zavistia are putere a manca sufletul celui ce o are. Pentru ca zavistia este mahnire pentru binele aproapelui, de aceea niciodata scarbele si intristarile nu lipsesc de la omul zavistnic. A rodit tarina aproapelui sau, este indestulata casa lui cu toate cele necesare vietii. Bucurii de la barbatul acela nu lipsesc. Toate acestea sunt hrana bolii si sporesc suferintele celui zavistnic. Pentru aceasta cu nimic nu se deosebeste de omul gol care de toti se raneste. Este cineva viteaz? Este sanatos? Acestea ranesc pe cel zavistnic. Altul este mai frumos la fata. Alta rana a zavistnicului. Cutare intrece mult darurile sufletesti si pentru intelepciunea si puterea cuvintelor este vazut si ravnit. Altul este bogat, da multe daruri celor saraci si se lauda de cei ce dobandesc de la el faceri de bine.

    Acestea toate sunt batai si rani care patrund in inima celui zavistnic. Si ce este mai rau la patima aceasta este ca nici a o spune nu poate. Ci cauta cu privirea in jos si este posomorat si se tulbura, carteste, si se pagubeste de raul acesta si amintindu-i-se de patima sa, se rusineaza sa-si arate necazul, ca este zavistnic si amarit si se chinuie de bunatatile prietenului si de veselia fratelui si nu poate suferi bunatatile si indestularea aproapelui. Deci nevoind a-si spune patima, tine boala intru adanc care roade si mananca cele dinlauntru ale lui. Ba nici doctor al bolii acesteia, nici vreo doctorie vindecatoare nu poate afla, macar ca sunt pline Scripturile de leacuri pentru ea…” (Sf. Vasile cel Mare, Hexaimeron, 1988, p. 117).

    Sa auzim si pe Sfantul Ioan Gura de Aur vorbind despre zavistie. „Nu este alt pacat mai rau care desparte pe om de Dumnezeu si de ceilalti oameni ca zavistia, adica pizma. Aceasta boala rea este mai cumplita decat iubirea de argint. Pentru ca iubitorul de argint atunci se bucura cind dobandeste banii; iar invidiosul si zavistnicul atunci se bucura cand altul patimeste si pagubeste si isi pierde munca lui si socoteste castig primejdiile si pagubele altora.

    Deci care alta patima este mai rea decat aceasta? Ca rautatile lui nu le cerceteaza, iar de binele altora se topeste pe sine si se lipseste de rai. Nici in lumea aceasta zavistnicul nu are nici un bine. Caci in ce chip cariul maninca lemnul si molia roade lina, asa si pizma roade cu totul sufletul si oasele omului zavistnic si pizmas, caci aceste patimi sunt mai rele decat fiarele, care pentru hrana, sau din fire se pornesc spre manie. Iar oamenii zavistnici si pizmasi, cand le face cineva bine, ca si cand le-ar face o strambatate, asemenea demonilor, sunt nemilostivi si amari vrajmasi. Zavistnicii si pizmasii fug de adunarea si vorbirea cea fireasca si nici mantuirea lor nu o doresc. Pentru ca pizma nu stie a cinsti ceea ce este de folos. Unii ca acestia pururea se afla plini de tulburari si de mahnire si sufletele lor merg la iad. Ca nu este alt pacat mai rau decat pizma si zavistia”.

    Iubiti credinciosi,

    Astazi este Duminica Floriilor cand Mintuitorul nostru Iisus Hristos intra ca un imparat in Ierusalim, spre a se da de buna voie la chinuri si la moarte pentru noi pacatosii. Ati auzit in Sfanta Evanghelie cu cata bucurie Il insotea multimea si cu cita ura si zavistie Il priveau carturarii si arhiereii iudeilor.

    Astazi se incheie Postul Mare si incepe Saptamana Mare a Sfintelor si mantuitoarelor patimi. Cei care ati fost mai silitori cred ca pana acum v-ati spovedit si impartasit cu Trupul si Sangele Domnului. Care inca nu v-ati curatit de pacate prin spovedanie si Sfanta Impartasanie, mai aveti numai cateva zile pana la Sfintele Pasti. Nu mai amanati, ci alergati la preot, ca nu putem sa ne bucuram de Invierea Domnului necuratiti si plini de pacate. Nu va lasati pe ultimele zile ca saptamana aceasta preotii sunt foarte ocupati.

    Fratii mei, din seara aceasta incep deniile, cu patimile lui Hristos. Sunt cele mai frumoase si miscatoare slujbe si cantari de peste an. Veniti seara de seara cat mai multi la sfanta biserica. Cum putem noi sa dormim sau sa lipsim de la biserica cand Hristos privegheaza si se roaga pentru toata lumea? Cum putem noi sa radem si sa bem cand Fiul lui Dumnezeu este dat in mainile hulitorilor si ucigasilor necredinciosi? Cum putem noi sa mancam acum cand Domnul vietii, posteste si suspina pentru noi? Cum sa lipsim de la biserica acum, cand Hristos este tradat de propriul sau ucenic si este vandut iudeilor ca sa fie judecat si rastignit?

    Sa mergem saptamana aceasta dupa Iisus Hristos, pe drumul Crucii, care pentru noi este drumul vietii, al iertarii si al mantuirii. Fara acest drum nimeni dintre oameni nu se poate mantui.

    Iata astazi Hristos intra triumfal in Ierusalim insotit de multime de oameni cu ramuri de finic in maini. Sa-L intampinam si noi pe Hristos cu stalpari de fapte bune. Hristos blesteama smochinul fara roade care se usuca. Sa ne temem si noi, ca sintem ca niste pomi fara roade pe pamant, lipsiti de multe bunatati duhovnicesti. Hristos primeste pe femeia pacatoasa sa-I spele picioarele. Sa ne apropiem si noi de Domnul si cu lacrimi de pocainta sa-I udam picioarele si sa I le sarutam.

    Hristos este vandut de Iuda la iudei pe 30 de arginti. Sa ne fereasca Dumnezeu sa-L tradam si noi pe Domnul pentru bani, pentru cinste sau din frica. Hristos spala picioarele ucenicilor la Cina cea de Taina, ca sa ne invete smerenia pe toti. Hristos Mantuitorul nostru savarseste prima Sfanta Liturghie la Cina cea de Taina, intemeiaza deci jertfa liturgica si impartaseste pe ucenici, inainte de patima Sa. Sa pretuim toata viata biserica, sa mergem regulat la Sfanta Liturghie si sa ne apropiem cu evlavie si pregatire de Sfanta Impartasanie, mai ales la marile praznice si sarbatori crestine. Numai Iuda, vanzatorul, cand s-a impartasit „a intrat satana in el”, caci a primit cu nevrednicie Trupul si Sangele Domnului. Asa vor patimi toti cei ce se impartasesc cu necredinta si cu pacate mari pe suflet. Vai de cei ce zac in pacate grele si nici macar in sfintele posturi nu se pocaiesc si nu se impaca cu Mantuitorul.

    Iata, Vinerea Mare! Fiul lui Dumnezeu este rastignit intre doi talhari, pentru mantuirea noastra. Sa mergem cu sfintele femei mironosite sa plangem pe Iisus Hristos si mai ales sa ne plangem pacatele noastre langa Crucea Lui. Hristos isi da duhul si apoi este pus in mormant. Sa ingenunchem cu mare credinta la Mormantul Domnului, sa-L tamaiem, sa ne rugam si sa ne cerem iertare, sa ne impacam unii cu altii si in noaptea sfanta a Sfintelor Pasti sa asteptam clipa de taina a Invierii Domnului si a invierii noastre.

    De vom face asa, ne vom bucura cu totii de lumina invierii Mintuitorului si vom putea canta cantarea ingereasca de biruinta asupra mortii si a iadului. Amin.

    Parintele Ilie Cleopa

    Calendar Ortodox

    27
    Mar
    10

    Ora pamantului – participa si tu pe 27 martie 2010



    Ia atitudine

    Anul acesta te asteptam sa te implici si tu pe 27 Martie. Ai aflat ce e Ora Pamantului, asa ca nu mai ai nicio scuza pentru a nu actiona.

    Stinge lumina, inchide TV-ul, combina si calculatorul si mergi la o plimbare prin parc. Pe jos, nu cu masina, ca si aia polueaza. Sau na, fa si tu ce se poate face pe intuneric, chiar daca va fi abia ora 8.

    Noi sustinem Ora Pamantului. Si in 2010, si la anul, si peste 2 ani, si peste multi ani o vom face. Nu pentru faptul ca stingem lumina si reducem emisiile de CO2 pentru o ora. Nu, pentru simbolismului ei, pentru ca ajuta la dezvoltarea spiritului ecologic, ajuta la cresterea gradului de constietizare a problemelor climaterice in randul populatiilor si ne ajuta sa speram ca pe viitor ne vom schimba si vom reusi sa nu transformam Terra intr-un taram inhabitabil.

    Anul asta noi ne-am propus ca pe 27 martie sa iesim in parc. Inchidem toate luminile din casa, laptop-urile, televizorul si alte aparaturi si ne ducem in parc, pe intuneric. Sa ne plimbam… Voi ce veti face pe 27 martie, la ora 8.30 seara? Spuneti-ne printr-un comentariu, pentru a afla cu totii cum putem petrece Ora Pamantului intr-un mod cat mai placut si poate amuzant.

    26
    Mar
    10

    O reţetă pe zi / Salată Orientală

    Preparare:
    cartofii se pun la copt cu tot cu coajă, în cuptor.
    După ce s-au făcut se taie în jumătăţi şi se scobesc cu o lingură.
    Conţinutul se pune într-un castron.
    Se adaugă ceapa tăiată mărunt, se condimentează cu ulei, sare, piper şi apoi se pune zeama de lămâie.
    Ingrediente:
    cinci cartofi,
    o ceapă roşie,
    o legătură de ceapă verde,
    două linguri de ulei,
    sare, piper,
    zeama de la o lămâie.

    25
    Mar
    10

    Buna Vestire

    Cuvant la Buna Vestire

    Cand s-a implinit si s-a apropiat vremea izbavirii neamului omenesc, care avea sa fie prin intruparea Fiului lui Dumnezeu, era trebuinta in tot chipul, sa se afle o fecioara curata, fara prihana si sfanta, fecioara care ar fi vrednica sa intrupeze pe Hristos Dumnezeu, Cel fara de trup, si sa slujeasca taina mantuirii noastre.

    Deci, s-a aflat o Fecioara mai curata decat curatia, mai fara de prihana decat toata zidirea cea gandita, mai sfanta decat toata sfintenia, Preacurata si Preabinecuvantata Fecioara Maria, odrasla radacinii celei sterpe a Sfintilor si dreptilor, dumnezeiestilor parinti Ioachim si Ana, rodul rugaciunilor si al postirilor parintesti, fiica cea imparateasca si arhiereasca. Si s-a aflat la loc sfant in templul lui Solomon aceea care avea sa fie biserica insufletita a lui Dumnezeu. Fecioara, care avea sa nasca pe Cuvantul cel mai sfant decat sfintii, s-a aflat in altarul templului ce se numea Sfanta Sfintelor, pentru ca acolo a cautat Domnul din inaltimea slavei imparatiei Sale, spre smerenia roabei Sale. Si a ales-o pe cea mai inainte aleasa din toate neamurile; a ales-o ca Maica a Cuvantului Sau Cel mai inainte de veci, pentru a Carui intrupare din ea, inca mai inainte de buna-vestirea arhanghelului, cu taina a instiintat-o, precum adeverim despre aceasta prin istoriile vrednice de credinta ale sfintilor.

    Pentru ca, fiind Preacurata Fecioara in templu de doisprezece ani, se indeletnicea nu numai in neincetata rugaciune catre Dumnezeu si cu lucrul mainilor din toate zilele, ci si cu citirea dumnezeiestilor carti, cugetand la legea Domnului ziua si noaptea. Caci asa scriu despre dansa Sfantul Epifanie si Sfantul Ambrozie, ca era foarte isteata la minte si iubitoare de invatatura si se indeletnicea cu citirea dumnezeiestilor Scripturi. Iar istoricul bisericesc Gheorghe Chedrin spune despre dansa ca, inca in vremea vietii sfintilor sai parinti, a invatat bine Vechiul Testament. Si citind adeseori in proorocia lui Isaia acele cuvinte: Iata fecioara va zamisli in pantece si va naste Fiu si se va chema numele lui Emanuil, care se tilcuieste, Cu noi este Dumnezeu, Sfanta fecioara Maria se aprindea cu osardnica dragoste, nu numai spre Mesia Cel asteptat, Care avea sa vina, ci si spre fecioara aceea care era sa zamisleasca si sa nasca pe Mesia. Pentru ca se gandea, cat de mare vrednicie este a fi Nascatoare a lui Emanuil, Fiul lui Dumnezeu, si cat de negraita este taina aceea, ca sa fie o fecioara maica.

    Insa, stiind din proorocii ca s-a apropiat vremea venirii lui Mesia – pentru ca acum se luase sceptrul de la Iuda si saptamanile de ani ale proorocului Daniil se sfarsisera -, socotea ca negresit acum va fi nascuta in lume acea fecioara, pentru care mai inainte a vestit Isaia si, suspinand adeseori din adancul inimii, se ruga in sine ca s-o invredniceasca Dumnezeu sa vada pe acea fecioara si, de s-ar putea, sa fie la dansa slujnica cea mai de pe urma.

    Odata, stand Fecioara Maria dupa a doua catapeteasma la rugaciunea de miezul noptii, dupa obicei, si cu fierbinte dorinta rugandu-se lui Dumnezeu, deodata a rasarit o lumina mare si a stralucit peste ea. Iar din mijlocul luminii s-a auzit un glas catre dansa astfel: „Tu vei naste pe Fiul Meu!” Atunci de ce fel de bucurie s-a umplut Preacurata Fecioara si ce fel de multumire a dat, inchinandu-se pana la pamant lui Dumnezeu, Facatorul ei, nu se poate spune! Astfel a cautat Domnul spre smerenia roabei Sale. Pentru ca, aceea care dorea pentru dragostea lui Dumnezeu sa slujeasca Preacuratei Nascatoare a lui Mesia, aceea singura s-a invrednicit a fi Maica lui Hristos si stapana a toata zidirea. Si i-a fost ei acea descoperire in anul al doisprezecelea de la nasterea sa, cu doi ani mai inainte de logodirea ei cu Iosif si la nimeni n-a spus taina aceea pana la Inaltarea lui Hristos. Deci, de atunci se instiintase ca o sa fie in feciorescul ei pantece acea tainica zamislire si astepta vremea implinirii tainei.

    Iar dupa ce s-a sfarsit anul al unsprezecelea – dupa marturia Sfantului Evod – al petrecerii ei in templul lui Solomon si sosind al doisprezecelea, iar de la nasterea ei – dupa marturia lui Gheorghe Chedrinul -, al paisprezecelea, i s-a poruncit ei de catre arhierei si de catre preoti ca, dupa obiceiul Legii, sa iasa din bisericeasca locuinta, precum si celelalte fecioare de varsta ei, si sa se marite dupa barbat, ea insa le-a raspuns ca din scutece este data lui Dumnezeu de parinti si Lui I-a fagaduit sa-si pazeasca a sa feciorie in veci. Deci, nu-i este cu putinta sa fie maritata cu om muritor, nici nu poate ca s-o sileasca spre nunta, fiind fecioara a lui Dumnezeu Cel fara de moarte.

    Deci, arhiereii se minunau de acel lucru nemaiauzit, pentru ca nici o fecioara n-a mai fost vreodata care sa-I fi fagaduit Domnului candva a sa feciorie in veci, ci numai Maria cea dintai in lume s-a aratat astfel. Deci, se sfatuiau pentru dansa ce sa faca, pentru ca petrecea in biserica Domnului, iar dupa catapeteasma cea mai dinauntru nu voiau sa-i lase intrarea mai mult, venindu-i vremea de logodit; dar nici nu cutezau sa dea dupa barbat pe fecioara lui Dumnezeu. Si nu se pricepeau cum sa randuiasca cu placere dumnezeiasca, viata ei cea fecioreasca fara de barbat, ca sa nu manie pe Dumnezeu in ceva, pentru ca amandoua acelea se stiau ca sunt mare pacat; adica si spre nunta a sili pe o fecioara care si-a fagaduit lui Dumnezeu fecioria vesnica, si a tine parte femeiasca in Sfanta Sfintelor, fiind in varsta desavarsita.

    Despre aceasta graieste Sfantul Grigorie de Nissa, astfel: „Preotii, cat a fost mica Sfanta Fecioara, dupa spusele proorocului Samuil, o lasau in biserica Domnului. Dar, dupa ce a sosit varsta anilor ei, s-au sfatuit intre dansii, ce ar putea face cu dansa, ca sa nu manie pe Dumnezeu intru ceva”. Si Nichifor Calist, scriitorul istoriei bisericesti, graieste despre dansa astfel: „Dupa ce a crescut Fecioara Maria, preotii au facut sfat, cum sa randuiasca pentru dansa, ca sa nu se arate a fi facatori de nedreptate sfantului ei trup. Pentru ca socoteau ca vor face pacatul furarii de cele sfinte, de o vor marita dupa barbat si de vor supune la legea insotirii, pe aceea ce odata se incredintase lui Dumnezeu. Dar iarasi, ca sa fie o fecioara de atatia ani in Sfanta Sfintelor, nici Legea nu da voie si nici nu este acel lucru cinstit si vrednic de sfintenie”. Asa graiau ei.

    Deci, apropiindu-se de Chivotul Legii si facand rugaciune cu dinadinsul, au luat – precum spune Ieronim -, raspuns de la Domnul, ca sa se caute un barbat vrednic, caruia sa i se incredinteze Sfanta Fecioara, sub randuiala si chipul insotirii, pentru pazirea fecioriei. Iar cum s-ar fi putut afla un barbat ca acela, sfatul Domnului se facu intru acest fel: din casa si din semintia lui David sa se aleaga barbati fara femei si toiegele lor sa le puna in altar; si al carui toiag va inverzi, acela este ales pentru a i se da Fecioara Maria.

    Atunci era praznicul sfintirii bisericii, cel asezat de Macabei. Iar inceputul acelui praznic era in douazeci si cinci de zile ale lunii noiembrie si sfarsitul peste trei zile ale lunii decembrie. Si s-a adunat in biserica multime de popor din cetatile de primprejur; iar barbatii care venisera la praznic, erau si din neamul lui David, rudenii si vecini ai Fecioarei Maria.

    Deci arhiereul cel mare, Zaharia, tatal Mergatorului Inainte, adunand doisprezece barbati fara femei, din semintia lui David, intre care era si Sfantul Iosif, barbat drept si batran de ani, a luat toiegele lor si le-a lasat peste noapte in Sfantul Altar, zicand: „Arata, Doamne, pe barbatul cel vrednic, cu care se cuvine a logodi pe Fecioara”. Iar a doua zi, preotii impreuna cu cei doisprezece barbati, intrand in biserica, au gasit toiagul lui Iosif, inverzit si inca si o porumbita s-a vazut – cum marturiseste despre aceasta Ieronim -, zburand de sus si sezand pe toiagul lui Iosif. Si au cunoscut bunavoirea lui Dumnezeu, ca lui Iosif sa i se incredinteze Fecioara spre paza.

    Sunt unii care socotesc ca Preacuratei Fecioare, lepadandu-se de logodire pentru curatia fecioriei sale, ca sa nu i se faca vreo strambatate, si mahnindu-se foarte mult, i s-a facut de la Dumnezeu deosebita descoperire si incredintare, ca sa nu se indoiasca a merge la Iosif, rudenia si logodnicul sau – adica barbatul cel drept si sfant, placut lui Dumnezeu -, nu spre insotirea trupeasca, ci spre paza fecioriei sale, randuit fiind, de purtarea de grija a Celui Preainalt.

    Savarsindu-se logodna, Sfantul Iosif a luat pe Preacurata Fecioara din templul Domnului, din mainile arhiereului Zaharia si ale celorlalti preoti, intru curata si neprihanita vietuire, neatin-gandu-se nici macar in gand de floarea fecioriei ei. Sfantul Iosif era barbatul ei numai cu parerea, dar cu lucrul era curat pazitor al fecioriei ei si slujitor al vietii Preacuratei Fecioare celei pline de mare sfintenie.

    Vietuind Preasfanta Fecioara in casa logodnicului, nu si-a schimbat viata sa cea mai dinainte, pe care o avea in Sfanta Sfintelor. Caci nu se indeletnicea cu altceva, fara numai in rugaciunea cea de Dumnezeu ganditoare, in citirea dumnezeiestilor carti si in obisnuita si cuviincioasa ei lucrare de maini. Si-i era ei casa lui Iosif ca o biserica de rugaciune, din care nicaieri nu iesea. Ci totdeauna, inchizandu-se, traia in post si tacere, nevorbind cu nimeni, decat numai cu cei din casa lui Iosif. Pentru ca povesteste despre dansa Gheorghe Chedrinul astfel: „Maria, postind in casa barbatului sau si ferindu-se de iesirea in popor, petrecea cu cele doua fecioare ale lui Iosif si numai catre acelea, uneori, graia cate un cuvant si acesta, numai daca era de trebuinta a vorbi si cat de scurt”.

    Asa petrecand ea patru luni – dupa marturia Sfantului Evod -, a sosit ceasul intruparii Cuvantului lui Dumnezeu, ceasul cel din veci ascuns si de toata lumea dorit, ceasul in care avea sa se inceapa mantuirea noastra. Si a trimis Dumnezeu pe Gavriil, arhanghelul duhurilor ceresti care stau mai aproape de scaunul Sau, cu taina cea din veac ascunsa si nestiuta de ingeri, ca bine sa vesteasca Preacuratei Fecioare zamislirea straina a Fiului lui Dumnezeu, care covarseste firea omeneasca si toata mintea, lucru de care Sfantul Evanghelist Luca scrie astfel: In luna a sasea a fost trimis ingerul Gavriil de la Dumnezeu.

    Acea luna a sasea era de la zamislirea Sfantului Ioan Inaintemergatorul, si ingerul, cel ce bine a vestit lui Zaharia zamislirea lui Ioan, a fost trimis ca bine sa vesteasca si Preacuratei Fecioare zamislirea lui Hristos. Iar in luna a sasea s-a trimis, pentru ca Inaintemergatorul fiind in pantecele maicii sale de sase luni, sa poata salta de bucurie la venirea Maicii Domnului. Ingerul a fost trimis in cetatea Galileii, al carei nume era Nazaret. Latura Galileii era a neamurilor.

    Desi o parte era locuita de israiliteni insa mai multe popoare pagane erau intr-insa. Pentru aceasta si in Sfanta Scriptura se graieste despre Galileea neamurilor. Latura aceasta, la israiliteni, era cea mai de pe urma si nebagata in seama, ca cea locuita de oameni pacatosi, de alta limba si necredinciosi. De aceea era si ocarata de iudei, pentru ca ziceau: Au doar din Galileea vine Hristos? Cearca si vezi, ca prooroc din Galileea nu vine! Asemenea si Nazaretul, cetatea Galileii, era de dansii intru nimic socotita, ca ceea ce era mica si cea mai de pe urma. Asa se vorbea intre dansii: Din Nazaret poate sa fie ceva bun?

    Dar sa socotim vointa lui Dumnezeu. Unde a voit sa aiba pe Preacurata Maica Sa? Nu in latura Iudeii, nici in Sfantul Ierusalim, cetatea cea mare, ci in Galileea cea pacatoasa si in micul Nazaret, ca intai sa arate adevarul, ca pentru pacatosi a venit pe pamant: N-am venit, zice Domnul, sa chem pe cei drepti la pocainta, ci pe cei pacatosi; „si din limbi necredincioase, sa-Mi fac Biserica credincioasa”, iar al doilea, sa se arate lucrul, ca spre cei smeriti, lepadati si defaimati, priveste Hristos cu milostivire, iar nu spre cei mandri si slaviti. Caci Cuvantul lui Dumnezeu, cand a voit sa plece Cerul si sa se pogoare la pacatosi, privea din inaltimea slavei Sale, unde este mai multa multime de pacatosi. Si vazand in Iudeea pe ierusalimiteni, care pareau a fi drepti inaintea oamenilor, iar pe galileeni vazandu-i trecuti cu vederea de toti si socotiti a fi mai pacatosi decat toti, a trecut Iudeea care se parea sfanta si a venit in Galileea, care se parea pacatoasa. A trecut si Ierusalimul, cetatea cea mare, cinstita si slavita, si s-a dus in Nazaret, cetatea cea mica si necinstita, alegandu-si in aceasta lume locul cel mai de pe urma, smerindu-Se pana la chipul de rob si de pacatos.

    Mica cetate a fost Nazaretul, insa de mare dar s-a invrednicit, de care nu s-au invrednicit toate celelalte cetati mari ale lui Israil, care se inaltasera mult. In Nazaretul cel mic locuieste Fecioara Maria, cea mai inalta decat toti sfintii ingeri, al carei pantece era mai desfatat decat cerul. Acolo se trimite Gavriil, acolo umbreste Duhul Sfant, acolo Se intrupeaza Dumnezeu Cuvantul. Pentru ca unde este smerenia, acolo straluceste slava lui Dumnezeu. Cetatile cele mandre sunt vrajmase lui Hristos, iar cele smerite Ii sunt placute. Neslavita cetate Nazaret a zamislit pe Hristos, Domnul nostru, iar slavitul Ierusalim L-a rastignit! Micul Betleem L-a nascut, iar marele Ierusalim Il cauta spre moarte! In cei smeriti Dumnezeu Se salasluieste, iar de la cei mandri Se indeparteaza.

    Deci spre latura cea nebagata in seama, la saracul Nazaret, si la fecioara cea smerita, care locuia intr-insul, s-a trimis ingerul de la Dumnezeu. Pentru aceasta trimitere, Sfantul Andrei Criteanul vorbeste astfel: „Unuia din cei dintai ingeri, Dumnezeu i-a poruncit sa implineasca vestirea tainei si cu aratarea maririi Sale, precum socotesc, i-a zis: „Asculta, Gavriile! Du-te in Nazaret, cetatea Galileii, in care locuieste fiica fecioara, cu numele Maria, fiind logodita cu barbat, al carui nume este Iosif. Mergi – zice – in Nazaret!” Dar pentru ce? Ca frumusetea Fecioarei cea preaiubita, ca pe un trandafir cu bun miros, din latura cea spinoasa s-o primeasca Atotputernicul. „Mergi in Nazaret”, ca sa se implineasca proorocia care zice: Nazarinean Se va chema. Dar cine se va chema Nazarinean? Acela Care de catre Natanail se va numi Fiul lui Dumnezeu si Imparat al lui Israil”.

    Gavriil se trimite, pentru ca Gavriil este slujitor in dumnezeiestile taine, precum este aratat in cartea lui Daniil. „Deci mergi in Nazaret, cetatea Galileii, zice Dumnezeu lui Gavriil, si, ajungand acolo, sa aduci mai intai Fecioarei buna-vestire de bucurie, pe care Eva a pierdut-o odata. Insa, sa te feresti sa n-o tulburi, pentru ca de bucurie, iar nu de mahnire, este semnul acesta; de mangiiere, iar nu de tulburare, este inchinarea aceasta. Pentru ca, ce bucurie mai mare poate sa fie neamului omenesc decat aceea, ca firea omeneasca cu dumnezeiasca fire de obste sa se faca si una cu Dumnezeu intr-o Persoana?”

    Dar ce poate sa fie mai de mirare, decat a vedea pe Dumnezeu pana la atata smerindu-Se, ca in pantece de femeie sa Se poarte? O, lucruri foarte de mirare tuturor! Dumnezeu, Caruia cerul Ii este scaun, iar pamantul asternut picioarelor Lui, pe Care cerul nu-L incape, Cel ce are un scaun vesnic impreuna cu Tatal, incape in pantece de Fecioara! Ce lucru vrednic de mai mare mirare, decat a vedea pe Dumnezeu in chip omenesc, nedes-partindu-Se de fireasca dumnezeire, si a vedea omeneasca fire asa de unita cu Ziditorul sau, ca in intreg omul, sa Se savarseasca Dumnezeu? Gavriil, auzind acestea si porunca lui Dumnezeu cea intarita covarsindu-i puterea, era in nedumerire, intre spaima si bucurie, nici nadajduind, nici cutezand a nu asculta pe Cel ce-i poruncea. Deci, implinind poruncile lui Dumnezeu, a zburat la Fecioara si, mergand la Nazaret, a stat langa casa.

    Cugetand si nepricepand acestea in sine, precum se pare – spune Sfantul Andrei -, zicea: „Cum voi incepe a savarsi cele poruncite de Dumnezeu? Sa intru indata in camara, ii voi tulbura gandul Fecioarei; sa intru mai cu zabava, Fecioara, simtindu-mi venirea, va voi sa se ascunda. Sa bat in usa? Dar pentru ce? Deoarece acest lucru nu este al firii ingerilor, pentru ca nimic din cele ce se inchid sau se deschid nu poate opri intrarea celor fara de trup. Sa deschid usile? Dar fiind si usile incuiate, eu pot sa intru, sa chem pe fecioara pe nume, ma tem ca o voi infricosa.

    Deci asa voi face, dupa voia Celui ce m-a trimis, si mergerea mea o voi face incet. Dar cum voi incepe a grai catre Fecioara? Oare, bucurie sa-i binevestesc mai intai? Sau sa-i zic ca Domnul este cu dansa? Sau sa-i vestesc venirea Sfantului Duh si umbrirea puterii Celui Preainalt? Deci ii voi vesti mai intai bucurie; apoi ii voi spune taina cea minunata, ma voi inchina si voi canta glasul acela: „Bucura-te, veseleste-te, mangiie-te!” Caci, cuviincioasa indraznire este incepatura inchinaciunii celei de bucurie si acest cuvant imi va face lesnicioasa apropierea spre vorbirea Fecioarei, pentru ca n-o va infricosa cat de putin, ci ii va linisti gandul. Deci asa voi incepe: intai ii voi aduce vestire de bucurie si de veselie; caci cu acest fel de cuvinte se cade a se inchina cineva imparatesei. Ca acesta este lucru de bucurie, vreme de veselie a imparatiei, sfatul mantuirii, incepatura mangiierii”. Acestea le-a gandit in sine Arhanghelul.

    Ia seama, cu cata cucernicie Arhanghelul Gavriil vine la dumnezeiasca fiica! Cu cat de mare frica si cinste se pregateste inainte, ca sa se apropie de stapana a toata lumea! Cat se invata sa graiasca catre dansa cuvintele cele pline de bucurie ale Bunei Vestiri! Dar si de aceasta se cade a ne minuna, ca a gasit-o nu afara din casa si de camara sa, nu pe ulitele cetatii, prin popor si prin vorbe mirenesti, nici gilcevindu-se in casa pentru grijile vietii, ci la liniste, in rugaciune si in citirea cartilor indeletnicindu-se, precum si inchipuirea cea de pe icoana a Bunei Vestiri o arata, fiind inchipuita inaintea ei carticica pusa si deschisa spre citire, spre incredintarea indeletnicirii ei celei neincetate in citire si in dumnezeiasca gandire. Si este bunaintelegere a celor de Dumnezeu ganditori, ca intr-acea vreme, cand era sa vina la ea cerescul arhanghel, avea in minte acele cuvinte mai suspomenite, ale Sfantului Prooroc Isaia: Iata Fecioara in pantece va zamisli. Gandea cum si cand va fi acea straina si la fecioreasca fire neobisnuita zamislire si nastere.

    Insa, instiintata fiind – precum s-a zis mai inainte de Gheorghe Chedrinul -, prin descoperire de la Dumnezeu, ca nu o alta fecioara, ci ea insasi va fi slujitoare acelei taine si nascatoare a lui Mesia Celui dorit, ardea cu dragoste de serafim catre Dumnezeu, Facatorul ei, si ruga bunatatea Lui ca a Sa dumnezeiasca faga-duinta si proorocia lui Isaia degraba s-o implineasca. Si graia in sine cu dorinta: „Cand va veni acea vreme dorita de mine, in care Ziditorul meu, plecand cerurile, Se va pogori si Se va salaslui in mine, voind sa ia trup din mine? Cand voi veni la o fericire ca aceea binecuvantata, ca sa ma arat Maica a Dumnezeului Meu? Iar pana ce voi veni la aceasta, lacrimile imi sunt ca paine, ziua si noaptea, pentru ca la cei ce asteapta lucruri preaiubite, chiar si cea mai scurta vreme, o, cat de lunga i se pare a fi!”

    Astfel cugetand Fecioara in sine, in taina inimii sale, cu rugaciune de Dumnezeu ganditoare, prin dragoste arzatoare ca vapaia rugandu-se catre Domnul Savaot, deodata cerescul binevestitor, Arhanghelul Gavriil, venind incetisor, a stat inaintea ei, precum despre aceasta vorbeste amintitul invatator, Sfantul Andrei, scriind astfel: „Apoi Arhanghelul a intrat in cea dinauntru camara, in care locuia Fecioara si, apropiindu-se incetisor, a venit la usa; si dupa ce a intrat inauntru, vorbind cu linistit glas catre fecioara, a zis: „Bucura-te, ceea ce esti cu dar daruita, Marie, Domnul este cu tine! Cel ce este mai inainte de tine, acum este cu tine! Si putin mai pe urma va iesi din tine! Deci El mai inainte de toti vecii a fost, iar acum, sub vreme!” O, nemasurata iubire de oameni! O, nespusa milostivire! Nu se indestula sa-i arate bucuria – zice Sfantul Andrei -, si sa-i vesteasca pe Facatorul bucuriei, Cel ce locuia in Fecioara. Ca arhanghelul zicand Domnul este cu tine!, venirea Imparatului Hristos aratat o insemneaza; Domnul, Care dintr-insa a luat astfel trup omenesc, intru nimic nu S-a departat de fireasca slava. „Bucura-te cea cu dar daruita, Domnul este cu tine! Bucura-te organul bucuriei cel preacinstit, prin care hotarirea blestemului celui de mahnire se schimba in veselie si bucurie! Bucura-te, Fecioara preaaleasa! Bucura-te, preafrumoasa Biserica a slavei ceresti! Bucura-te, sfintitul palat al Imparatului! Bucura-te, camara in care Hristos Si-a logodit si Si-a insotit ca mireasa omenirea. Binecuvantata esti tu intre femei, pe care Isaia cu ochi proorocesti mai inainte socotindu-te, te-a numit proorocita, fecioara, loc si carte cu taina pecetluita! Binecuvantata esti tu cu adevarat, pe care Iezechil te-a numit luceafar si usa incuiata, prin care singur Dumnezeu a trecut! Tu una cu adevarat esti binecuvantata, pe care barbatul doririlor, Daniil, munte te-a vazut si Avacum cel minunat, munte umbrit te-a chemat; si munte al lui Dumnezeu, munte gras, munte inchegat, munte in care a binevoit Dumnezeu a locui!

    Pe tine, stramosul tau si imparatul David, prooroceste te-a laudat. Binecuvantata esti tu intre femei, pe care Zaharia, vazatorul dumnezeiestilor taine cel ales, sfesnic de aur cu sapte faclii te-a vazut, adica cu sapte daruri ale Sfantului Duh impodobita. Tu cu adevarat esti binecuvantata; ca un rai ai inauntrul tau pomul Raiului, pe Hristos, Care cu negraita si multa putere, din pantecele tau iesind ca un rau de apa vie, prin cele patru curgeri ale Evangheliei adapa fata a tot pamantul!”

    O inchinaciune ca aceasta a ingerului auzind-o Fecioara cea fara de prihana, s-a mirat de cuvantul lui si gandea: In ce fel va fi inchinarea aceasta? S-a tulburat dar nu s-a infricosat tare, ci s-a minunat de lucrul cel nou, neasteptat si fara de veste. Pentru ca nu avea de ce sa se inspaimante ea de ingereasca aratare, cu care avea obisnuita prietenie inca din Sfanta Sfintelor cand, din maini ingeresti – dupa marturia Sfantului Gherman -, primea hrana cea de toate zilele. Dar de aceasta s-a tulburat cu mirare, caci mai inainte cu atat de mare slava cereasca si cu atat de vesela fata si cu astfel de inchinaciune, facatoare de bucurie niciodata nu venise la dansa. Deci pentru acel lucru nou si, mai ales, pentru cuvintele lui, caci noua si neobisnuita inchinare ii aducea, fiind fecioara, o pune pe ea in ceata femeilor de obste, caci zicea: Binecuvantata esti tu intre femei!

    Atunci s-a tulburat ca o foarte inteleapta, dar ca o viteaza si bine chibzuita nu s-a infricosat, ci gandea in sine: „In ce fel va fi inchinarea aceasta? Ce va mai grai catre mine ingerul, dupa aceasta inchinare? Au doara iarasi in biserica Domnului ma va lua pe mine? Sau o hrana mai noua din cer mi-a adus? Sau un lucru nou imi va vesti de la Dumnezeu si ma va inalta, desi cuget mult si nu pricep cum fecioara in pantece va lua si va naste Fiu? In ce fel va fi inchinarea?” Si i-a zis ingerul: „Nu te teme, Marie! Nu te indoi de fecioara cea mai inainte vestita prin proorocul Isaia. Chiar tu esti acea fecioara care ai aflat acel dar, ca sa zamislesti pe Emanuil, mai presus de fire si sa-L nasti negrait, precum Acela Insusi stie!

    Ai aflat dar de la Dumnezeu prin multele tale fapte bune, dar mai ales prin trei virtuti. Prin smerenia ta cea adanca, pentru ca celor smeriti Dumnezeu le da darul Sau, zicand: Spre cine voi cauta, decat numai spre cel bland si smerit cu inima! Ai aflat dar prin fecioreasca ta curatie, caci Preacuratul din fire Dumnezeu, din Preacurata Fecioara cauta a Se naste! Si mai deosebi ai aflat dar de la Dumnezeu, prin dragostea cea aprinsa catre El, pentru ca zice: Eu pe cei ce Ma iubesc pe Mine ii iubesc si cei ce Ma cauta vor afla dar. Si de vreme ce tu L-ai iubit si L-ai cautat cu toata inima, ai aflat dar de la El si vei naste Fiu.

    Insa Fiu dumnezeiesc, Fiul Celui de sus, pe Dumnezeu din Dumnezeu, pe Cel mai inainte de veci din Tatal fara de maica nascut, iar la sfarsitul veacurilor din tine, care esti Maica si Fecioara, fara de tata o sa iasa si al Carui nume este minunat si negrait. Tu, Aceluia Ii vei da numele Iisus, care se tilcuieste „Mantuitor”; pentru ca Acela va mantui toata lumea si va imparati preaslavit, fara asemanare cu stramosul tau David si decat toti imparatii cei ce au fost din casa lui Iacob; iar imparatia Lui nu va fi vremelnica, ci vesnica, neavand sfarsit intru nesfarsitele veacuri”.

    Iar Maria a zis catre inger: Cum va fi aceasta, fiindca de barbat nu stiu? Nu ca nu credea Preacurata Fecioara celor zise ei de inger. Ci cu adeverire, dupa darul lui Dumnezeu de care era plina, stia ca va naste pe Cel ce bine i se vestea, luand instiintare de la Insusi Dumnezeu, precum mai inainte s-a zis. Dar numai aceasta nu-i era ei stiuta, adica cum si in ce chip va naste fiind Fecioara care nu stia de barbat. Pentru aceea a intrebat pe inger: Cum va fi aceasta?

    Despre acest lucru Sfantul Grigorie de Nissa, ca din partea ei, zice catre inger: „Spune-mi chipul nasterii, o, ingere, si vei afla inima mea gata spre voia lui Dumnezeu; pentru ca eu doresc un rod ca acesta, fara atingerea fecioriei”. Iar Sfantul Ambrosie, despre aceeasi, vorbeste astfel: „Bine a intrebat pe inger, cum ii va fi aceasta, pentru ca ea mai inainte citise, precum s-a zis ca, o fecioara va zamisli, dar nu citise in ce chip fecioara aceea va zamisli. Citise cu adevarat proorocescul cuvant: Iata fecioara in pantece va lua, dar cum va lua, acum ingerul ii vesteste prin „Buna Vestire””.

    Deci, ii spune ei ingerul chipul zamislirii, nu dupa firea si obiceiul omenesc facandu-se, ci mai presus de fire, pentru ca unde voieste Dumnezeu se biruieste randuiala firii. Zamislirea ei este dupa lucrarea Sfantului Duh: „Duhul Sfant va veni peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri! De la Acela in pantece vei lua. Acela va savarsi intru Tine zamislirea cea nestiuta. Pentru ca Cel ce a putut sa zideasca din tina neinsufletita pe Adam viu, oare nu va putea mai ales din Fecioara cea vie, ca sa alcatuiasca pe pruncul cel viu? Daca cu inlesnire a fost lui Dumnezeu, ca din coasta lui Adam sa inchipuiasca femeie, apoi oare cu neinlesnire ii va fi Lui, ca in pantecele Fecioarei sa inchipuiasca pe om? Duhul Sfant, Cel ce toate le face, intru Tine, o, Preasfanta Fecioara, o va lucra aceea, ca in preacuratul tau pantece, din trupul tau, trupul Cuvantului lui Dumnezeu, Celui fara de trup se va randui, mai presus de fire. Pentru ca tu fiind usa, cu curatia pecetluita si cu fecioria pazita, Domnul va trece; nu intr-alt chip, ci precum raza soarelui trece prin sticla si prin cristal, sfintindu-te si luminandu-te cu dumnezeiasca slava, ca sa fii maica adevarata lui Dumnezeu, nascand Dumnezeu desavarsit si om desavarsit; si ramanand Fecioara, precum mai inainte de nastere, la fel intru nastere si dupa nastere.

    Aceasta o va lucra intru tine puterea Celui Preainalt, prin venirea Sfantului Duh. Iar cum ca aceasta este adevarata, acest lucru sa-ti fie ca semn vrednic de credinta, caci rudenia ta Elisabeta, fiind stearpa din tinerete si acum imbatranita cu anii, a zamislit fiu, Dumnezeu voind astfel, facand din cele neputincioase, lucruri putincioase. Pentru ca, ce este cu neputinta la oameni, ca fecioara cea fara barbat si femeia cea neroditoare, stearpa si imbatranita, sa zamisleasca si sa nasca, la Facatorul si Atotputernicul Dumnezeu toate sunt cu putinta, pentru ca tot lucrul la Dumnezeu este cu putinta, caci si batrana cea neroditoare a zamislit, si tu, fecioara, vei zamisli!”

    Auzind Preacurata de la ingerul Gavriil o buna-vestire ca aceasta, s-a supus la voia Domnului Sau si, prin smerenia cea adanca, din inima cea iubitoare de Dumnezeu, a raspuns: Iata roaba Domnului! Fie mie acum dupa cuvantul tau! Si indata in sfantul ei pantece, prin lucrarea Sfantului Duh, s-a facut zamislirea cea nespusa, fara indulcire trupeasca, dar nu fara de indulcirea cea duhovniceasca. Pentru ca, atunci mai ales, se cuprindea de dumnezeiasca dorire inima cea fecioreasca si, prin dragoste de serafim, ardea cu vapaie duhul ei, si toata mintea ei intru Dumnezeu se inalta si se indulcea cu dragostea de Dumnezeu cea negraita. Deci intru acea duhovniceasca indulcire a iubirii de Dumnezeu si intru dumnezeiasca vedenie a mintii S-a zamislit Fiul lui Dumnezeu, si Cuvantul S-a facut trup, si S-a salasluit intru noi, prin intrupare.

    Ingerul implinindu-si buna vestire dupa porunca lui Dumnezeu si cinstind pe Hristos, Care S-a intrupat in pantece de fecioara, asemenea a cinstit si pe Fecioara Maria care L-a intrupat, cu cuviincioasa inchinaciune dupa vrednicie; cu buna cucernicie si cu frica s-a dus de la dansa, ca sa stea inaintea Scaunului Domnului Savaot, slavind taina Intruparii lui Dumnezeu, impreuna cu toate cerestile puteri, intru nespusa bucurie, in veci. Amin.

    *Calendar Ortodox




    Blog Stats

    • 237,744 hits

    Adormirea Maicii Domnului Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce putem face când apar necazurile în familie Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? Cine este Maica Domnului pentru mine? cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cum putem cinsti cu evlavie Sfanta Cruce? Căsătoria dar „miluiește-mă” el nu suportă să audă niciodată De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Focsani frate fraților! Hristos Icoanele in cultul ortodox Ilie Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Ingerul pazitor in Vinerea Mare Ispitele Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Joia din Saptamana Patimilor Lunea Sfantului Duh Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Nimeni nu L-a vazut pe Hristos inviind Noi Nu te atinge de Mine omule Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintelor Pasti Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Predica la Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci Predica la Duminica Sfintei Cruci Predică la Duminica a IX-a după Rusalii - Umblarea pe mare - Potolirea furtunii Preot Tudor Marin Rugăciune către Maica Domnului Rugăciune către Maica Domnului pentru potolirea întristărilor Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului Rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul sfantul care aduce ploaia Sfantul Epitaf Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil Sfintii Petru si Pavel Să vă mărturisiţi şi să vă cununaţi la biserică Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Trecerea pe sub masa Viaţa şi pătimirea Sfîntului Sfinţitului Mucenic Ciprian şi a Sfintei Muceniţe Iustina fecioara “Maica Domnului “Miluiește-mă „Doamne Iisuse Hristoase „Părinte