Arhivă pentru 22 Martie 2010

22
Mar
10

CFR se faulteaza singura. Vinde bilete de avion mai ieftine decat la trenurile proprii

CFR Călători vinde bilete pentru compania aeriană Blue Air la propriile ghişee. În acest fel îşi sabotează afacerile pentru că pierde, constant, călători pe mai multe curse către şi din Transilvania. Intră să afli cum transportatorul feroviar îşi pierde, cu bună ştiinţă, clienţii în favoarea unui concurent privat.

“Este o colaborare bună. Dacă lucrăm de atâta timp cu ei, atunci e bine”, spune Florentina Ivan, director de comunicare al Blue Air despre parteneriatul cu CFR care presupune vânzarea biletelor de avion ale companiei la ghişeele operatorul feroviar. Ivan are şi motive să fie încântată de aranjamentul care funcţionează de mai bine de doi ani. Operatorul aerian are acces la un număr mare de ghişee, deci la foarte mulţi posibili clienţi, şi nu plăteşte nimic către CFR, pentru că societatea de stat a luat decizia să vândă bilete de avion din proprie iniţiativă.

Mangementul CFR nu a ţinut, însă, cont că îşi creează singur probleme, oferind clienţilor posibilitatea alege avionul în locul vagonului CFR pentru a ajunge în Transilvania din Bucureşti. Şi asta pentru că, pe aceleaşi rute, Blue Air are mai mereu preţuri mai mici la biletul de avion decât are CFR la biletul de tren iar deplasarea este, evident, mai rapidă pe calea aerului.

Pentru a fi mai clari am calculat costul biletului pentru cele trei rute interne pe care activează sau va activa Blue Air: Cluj Napoca, Arad şi Timişoara comparativ cu preţul întreg al unui bilet de tren. Am luat în calcul o călătorie, planificată cu o săptămână înainte, cu avionul low cost şi cu un tren Intercity la clasa 1. Returul ar urma să se facă în ziua următoare. Ruta aeriană Blue Air Bucureşti – Timişoara va fi operaţională din 28 martie.

Bucureşti – Cluj Napoca şi retur
CFR Blue Air
229 lei(16,6 ore) 164 lei(80 de min.)

Bucureşti – Arad şi retur
CFR Blue Air
267 lei(21 ore) 280 lei(100 de min)

Bucureşti – Timişoara şi retur
CFR Blue Air(din 28 martie)
244 lei(16 ore) 164 lei(100 de min.)

Sursa: calculatorul de bilete de pe site-urile Blue Air şi CFR Călători

În concluzie, în două cazuri din trei, este mai ieftin şi mult mai lejer să călătoreşti cu avioanele Blue Air decât cu trenurile CFR, iar oamenii pot să facă această comparaţie chiar la ghişeele companiei feroviare. Trebuie precizat că, în cazul în care călătoria va fi făcută de azi pe mâine este mai scump cu avionul pentru că low-cost – ul presupune tocmai cumpărarea unui bilet cu o anumită perioadă de timp înainte pentru a beneficia de preţuri reduse. De asemenea, calculul nu include eventualele discounturi pe care le face CFR la achiziţia unui bilet dus-întors.

„Voiaj CFR are, într-adevăr, contract de colaborare cu Blue Air din anul 2007, prin această colaborare oferind clienţilor, în agenţiile de voiaj CFR, o gamă de servicii cât mai completă, asemănătoare cu oferta unei agenţii similare dintr-o ţară europeană”,
recunosc reprezentanţii companiei. Potrivit acestora, clienţii sunt liberi să aleagă orice operator de transport doresc pentru că piaţa este liberă şi concurenţială. CFR admite, însă, că, în ultimii doi ani, a scăzut cu aproximativ un sfert numărul de pasageri pe rutele Bucureşti-Cluj- Napoca şi retur ori Bucureşti – Arad şi retur. Reprezentanţii companiei feroviare spun că e din cauza crizei şi a reducerii numărului de trenuri.

“Circulaţia între regiuni s-a diminuat pe fondul unei scăderi generale a economiei, aceasta ducând la reducerea numărului de trenuri din pachetul minim. Reducerea numărului de trenuri a fost determinată şi de efectuarea de lucrări de reabilitare la infrastructura feroviară iar restricţiile de viteză impuse de starea infrastructurii feroviare au condus la scăderea vitezei comerciale, afectând calitatea serviciului de transport”,
sunt motivele invocate de CFR pentru pierderea clienţilor.

Prin parteneriatul cu compania aeriană, CFR poate prejudicia şi interesele unei alte companii de stat. Tarom, compania aeriană naţională, are curse către toate cele trei destinaţii menţionate, însă la un preţ de două ori mai mare..

Mai mult, în timp ce compania feroviară face pe agenţia de voiaj pentru o firmă privată. dăunându-şI propriilor interese, angajaţii săi sunt disponibilizaţi cu miile. Numai până la sfârşitul acestei luni circa 1.300 de CFR-işti se aşteaptă să-şi piardă locul de muncă.

Anunțuri



Blog Stats

  • 229,570 hits

Adormirea Maicii Domnului Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce putem face când apar necazurile în familie Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? Cine este Maica Domnului pentru mine? cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cum putem cinsti cu evlavie Sfanta Cruce? Căsătoria dar „miluiește-mă” el nu suportă să audă niciodată De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Focsani frate fraților! Hristos Icoanele in cultul ortodox Ilie Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Ingerul pazitor in Vinerea Mare Ispitele Izvorul Tamaduirii Joia din Saptamana Patimilor Lunea Sfantului Duh Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Nimeni nu L-a vazut pe Hristos inviind Noi Nu te atinge de Mine omule Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintelor Pasti Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Predica la Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci Predica la Duminica Sfintei Cruci Predică la Duminica a IX-a după Rusalii - Umblarea pe mare - Potolirea furtunii Preot Tudor Marin Rugăciune către Maica Domnului Rugăciune către Maica Domnului pentru potolirea întristărilor Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului Rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul sfantul care aduce ploaia Sfantul Epitaf Sfantul Mucenic Gheorghe Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil Sfintii Petru si Pavel Să vă mărturisiţi şi să vă cununaţi la biserică Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Trecerea pe sub masa Viaţa şi pătimirea Sfîntului Sfinţitului Mucenic Ciprian şi a Sfintei Muceniţe Iustina fecioara “Maica Domnului “Miluiește-mă „Doamne Iisuse Hristoase „Părinte