Arhivă pentru August 2011

29
Aug
11

Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul

Taierea capului Sfantului Ioan BotezatorulTaierea capului Sfantului Ioan Botezatorul este praznuita pe 29 august. Este ultima mare sarbatoare din anul bisericesc, pentru ca pe 1 septembrie incepe un nou an. Ziua Taierii capului Sfantului Ioan Botezatorul este o zi de post. Ni se cere sa postim in aceasta zi, pe de o parte ca sa nu ne asemanam cu Irod, care din cauza ospatului fara masura, a cerut ca Salomeea sa-i danseze si drept rasplata i-a oferit capul Sfantului Ioan Botezatorul, iar pe de alta parte, ca sa ne asemanam cu viata infranata a lui Ioan.Sfantul Ioan Botezatorul

Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in cetatea Orini, in familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendenta a semintiei lui Aaron. Nasterea prorocului Ioan s-a petrecut cu sase luni inaintea nasterii lui Iisus. Nasterea sa a fost vestita de catre ingerul Gavriil lui Zaharia, in timp ce acesta slujea la templu. Pentru ca nu va da crezare celor vestite de ingerul Gavriil, Zaharia va ramane mut pana la punerea numelui fiului sau.

Exista o lunga perioada din viata Sfantului Ioan Botezatorul despre care nu avem informatii. Cunoastem ca s-a retras in pustiu, unde a dus o viata de aspre nevointe, pana in momentul in care a primit porunca sa inceapa sa predice. Rolul lui Ioan nu a fost numai acela de a pregati poporul pentru venirea lui Hristos, ci si acela de a-L descoperi lumii ca Mesia si Fiul lui Dumnezeu.

Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul

Din Evanghelie cunoastem ca Irod, la un ospat prilejuit de sarbatorirea zilei de nastere, a taiat capul Sfantului Ioan Botezatorul, la cererea Irodiadei. In acea vreme, Sfantul Ioan era intemnitat in castelul lui Irod de la Maherus. Ioan il mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era sotia fratelui sau. In ura ei de moarte, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si indeosebi lui Irod, sa ceara de la acesta capul Botezatorului ca rasplata.

Intelesul duhovnicesc al imbracamintei si hranei Sfantului Ioan Botezatorul

Din Evanghelia dupa Marcu, aflam ca Sfantul Ioan Botezatorul era imbracat in haina din par de camila, incins cu o curea de piele si ca se hranea cu lacuste si miere salbatica.

Camila poate simboliza atat curatia, cat si necuratia. Daca in Vechiul Testament ea putea fi privita ca un animal curat pentru ca era rumegator, ea putea fi vazuta si ca necurata, daca tinem seama ca avea copita despicata. Daca ramanem la prima semnificatie, cea de animal curat, camila simbolizeaza poporul ales, in timp ce necuratia prefigura neamurile pagane.

Faptul ca Ioan purta o haina din par de camila, simbolizeaza chemarea evreilor si a paganilor la Hristos.

Cureaua, provenita de la un animal mort, semnifica prin incingerea cu ea, omorarea patimilor.

Cat priveste hrana sa, trebuie sa stim ca albinele si lacustele erau considerate a fi curate in Vechiul Testament, semn ca Ioan se hranea doar cu cele placute Domnului.

Traditii si obiceiuri in ziua praznuirii sarbatorii Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul

In ziua de 29 august, cand praznuim Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul, exista credinta in popor ca nu trebuie sa se foloseasca cutitul, totul se rupea cu mana. In popor se vorbea si de inceperea unui post, numit „de la cruce pana la cruce”, un post care tinea pana pe 14 septembrie (Inaltarea Sfintei Cruci), neconsemnat in calendarul crestin, care avea rolul de a-i curati pe cei care au savarsit omoruri sau alte pacate grave.

Tot in popor era intalnita si interdictia de a taia si manca fructe si legume cu forma rotunda, de exemplu pepenele nu era consumat in aceasta zi.

Sarbatorile inchinate Sfantului Ioan Botezatorul

Biserica a inchinat lui Ioan sase sarbatori: zamislirea lui (23 septembrie), nasterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), taierea capului (29 august), prima si a doua aflare a capului lui (24 februarie) si a treia aflare a capului sau (25 mai).

Adrian Cocosila

Calendar Ortodox

Anunțuri
28
Aug
11

Pilda datornicului nemilostiv – Predica la Duminica a XI-a dupa Rusalii


Pilda datornicului nemilostiv – Predica la Duminica a XI-a dupa Rusalii

(Pilda datornicului nemilostiv – Despre iertare si impacare)Am recitit in seara aceasta (rostita in 4 martie 1984 ) din Sfanta Evanghelie cuprinzatoarea parabola a datornicului nemilostiv, care datora sta­panului sau zece mii de talanti.

In bani de-ai nostri ar veni cam cinci milioane de lei. (Evaluare ce apartine Parintelui Sofian, dansul tinand cont de cursul leului de atunci.)

Stapanul sau l-a iertat. A fost destul ca sluga aceasta sa ceara o mica ingaduinta stapanului sau si acesta, cu bunatate ne­graita, i-a iertat toata datoria. Dar nu se uscasera bine lacrimi­le cu care ceruse omul indurare de la stapanul sau si intal­neste pe cale pe unul dintre maruntii lui datornici, care ii dato­ra o suma foarte mica – o suta de dinari – o suta de lei. I-a pus mana in gat sa-l sugrume, strigandu-i cu rautate: „Plateste-mi ce esti dator” (Matei 18, 28). Lui i se iertasera definitiv mili­oane, iar el, pentru o suta de lei, este gata sa-si sugrume con­fratele.

Cand auzim o asemenea istorie ne umplem de revolta fata de purtarea cu totul lipsita de omenie a celui caruia i s-a iertat atat de mult, iar el nu vrea sa ierte nimic. Dar sa nu ne grabim sa-l osandim prea mult pe acel om fara pic de omenie, pentru ca ne osandim pe noi insine. Caci si noi ne purtam la fel cu semenii nostri.

Istorioara din Sfanta Evanghelie este o parabola in care datornicul cu zece mii talanti poate fi oricare dintre noi – dator cu pacate multe fata de Dumnezeu, iar stapanul care iarta datoria este Dumnezeu. Cel dator cu o suta de dinari este oricare dintre semenii nostri. Datornicul hain, caruia i s-a ier­tat tot, iar el nu vrea sa ierte mica datorie a neputinciosului sau datornic, ne reprezinta pe fiecare dintre noi, carora Dumnezeu ne iarta tot, iar noi nu vrem sa iertam nici cea mai mica jignire din partea aproapelui nostru.

Prin aceasta parabola Mantuitorul largeste intelesul cuvin­telor din rugaciunea Tatal nostru in care zicem: „…si ne iarta noua greselile noastre precum si noi iertam gresitilor nostri” (Matei 6, 12). Noi ne rugam zilnic cu aceasta rugaciune si ros­tim zilnic si aceasta a cincea cerere din Tatal nostru, dar nu stim in ce masura aceasta cerere „si ne iarta”, legata de afir­matia noastra „precum si noi iertam”, nu este mai degraba o osanda pe care noi insine ne-o cerem de la Dumnezeu, pentru ca noi ne purtam adeseori fata de semenii nostri ca datornicul neomenos din parabola: desi ni se iarta mult, noi nu iertam deloc sau foarte putin; in schimb cerem cu neobrazare sa fim iertati mereu, ca si cum Dumnezeu n-ar vedea si n-ar cunoaste fatarnicia si rautatea noastra.

Dar de ce suntem datori sa iertam?

Sfintii Parinti ne spun ca iertarea este fiica mai mare a dragostei. Cine nu poate sa ierte, acela nu poate sa iubeasca. Cine nu poate iubi pe oameni nu poate iubi pe Dumnezeu. Iar ca sa putem iubi pe Dumnezeu, trebuie sa fim impacati cu semenii nostri. Deci, trebuie sa iertam, ca sa putem trai in buna intelegere si cu semenii si cu Dumnezeu, pentru ca noi, oamenii, nu putem trai izolati in societate. Avem nevoie unul de altul.

Asa cum fratii dintr-o familie, functionarii dintr-un birou sau muncitorii dintr-o sectie a unei fabrici au nevoie sa comunice unii cu altii, in diferite momente din viata lor, asa fiecare dintre noi avem nevoie sa comunicam cu celalalt, inchipuiti-va, insa, ca toti acestia, pe care i-am numit frati, functionari ori muncitori, ar fi certati intre ei, pentru ca din diferite motive si-ar fi spus cuvinte jignitoare unii altora sau cineva dintre ei ar fi semanat vrajba si ura. Fiind certati, toti tac. Muncesc cu ciuda. Se cearta in gand. Clocotesc de manie. Iar din cand in cand rabufnesc certuri, insulte, amenintari si chiar batai pana la sange si pana la crima. O asemenea viata este cumplit de apasatoare: o viata de chin, o viata de iad. Sunt familii in care sotii se urasc si nu vorbesc intre ei cu saptamanile. Sunt frati ori rude care au fost in bune relatii o vreme, iar apoi, din cauza unor intrigi sau a unor cuvinte jignitoare, s-au certat si, in loc sa se impace cat mai repede, au tacut si unii si altii si supararea si dusmania s-a adancit si s-a invechit si le vine foarte greu sa se mai impace.

Sunt vecini certati intre ei, care nu vorbesc unii cu altii zeci de ani, iar cand se intalnesc fara voia lor, nu stiu incotro sa se uite ca sa nu se vada unii pe altii. Ma intreb: asemenea oameni, care de obicei sunt crestini si au nevoie si de Dumnezeu, cum pot sa se roage si cum pot sa ceara iertare de la Dumnezeu, daca ei nu se pot ierta intre ei?

Omeneste vorbind, mai usor este sa te razbuni si sa lovesti, decat sa te stapanesti si sa ierti. Dar a te razbuna si a lovi dovedeste slabiciune si neputinta de a-ti stapani instinctele josnice ale firii omenesti.

A te stapani si a ierta este o dovada de marinimie fleteasca si o dovada ca in tine locuieste Duhul lui Dumnezeu Care este Duhul pacii. Cine se poate stapani la vreme, nu raspunde cu rau la rau si uita jignirea, a smuls din radacina orice urma de vrajba si rautate. Pentru ca cel iertat, in fond, se simte umilit si rusinat si nu mai indrazneste sa mai spuna cuvinte grele ori sa mai urasca. Sunt insa cazuri cand dintre doi impricinati deopotriva de vinovati unul fata de altul, la un moment dat unul se umileste si cere iertare celuilalt, insa acela nici nu vrea sa auda de iertare.

Ce se poate face intr-o asemenea imprejurare? In loc sa raspund direct, am sa va citesc mai intai o intamplare petre­cuta in vechime la o manastire din Egipt, intamplare pe care am copiat-o din cartea numita Pateric.

Iata ce se spune in aceasta carte: ca un frate oarecare avea scarba asupra altui frate. Adica erau certati unul cu altul, dar acel frate, vrand sa-si ceara iertare, s-a dus sa se impace cu dansul. Deci, batand el in usa fratelui, acela n-a vrut nicidecum sa-i deschida si sa-l primeasca. Iar el, cand a vazut ca nu-i deschide, s-a mahnit si mai mult si, mergand la un batran, i-a spus ce a patit, cum s-a dus sa-si ceara iertare si sa se impace cu acel frate, care nu numai ca nu l-a primit ca sa stea de vorba cu el, dar nici usa nu i-a deschis. Iar batranul i-a zis: „Cauta, fiule, si-ti ia seama ca poate ai vreun gand in inima ta, cum ca tu nu esti cu nimic vinovat si nu i-ai facut nici un rau, ci el ti-a facut rau si numai el este vinovat. Si asa pe tine te indreptatesti, iar pe el il invinovatesti. Daca este asa, sa stii, frate, ca pentru aceea nu-i da lui Dumnezeu indemnare sa-ti deschida si sa te primeasca, pentru ca nu mergi la dansul cu adevar de pocainta, ci cu fatar­nicie. Ci, mergi si pune in inima ta cum ca nu numai el a gresit, ci si tu esti vinovat, iar pe dansul, daca se poate, sa nu-l invinovatesti. Si asa Dumnezeu ii va da lui indemnare si umilinta si se va smeri si se va impaca cu tine.”

Auzind acestea, fratele s-a umilit in inima lui si, fagaduind ca va face dupa cuvantul batranului, s-a dus iarasi cu smerenie la acel frate care era suparat pe el, sa se roage sa-l ierte. Batand la usa chiliei, indata a auzit acela si i-a deschis lui si mai inainte de a se inchina el si a-si cere iertare, acela s-a inchinat lui cu smerenie, zicand: „iarta-ma, frate, ca te-am suparat pe tine”. Si asa, cu dragoste si din tot sufletul sarutandu-se unul cu altul, s-a facut mare bucurie intre dansii.

Prin aceasta istorisire simpla, suntem indemnati ca, daca cineva dintre noi are un asemenea dusman, care nu vrea sa-l ierte, sa faca asa cum a facut acel frate, care a urmat sfatul batranului. Adica, sa nu invinuim numai pe acela pe care il numim dusman, ci sa ne cautam si partea noastra de vina. Si, daca suntem cinstiti cu noi insine, ne vom aduce aminte ca si noi i-am facut vreun rau si noi l-am jignit sau l-am vorbit de rau catre altii, sau i-am pricinuit vreun necaz pe care noi l-am uitat, dar el il tine minte. Asa ne sfatuiesc si Parintii cei sfinti, ca in toate faptele noastre „sa ne smerim si noi, defaimandu-ne si ocarandu-ne pe noi insine si descoperind si vadind inaintea lui Dumnezeu pacatele noastre, nu ale fratelui nostru”. Facand asa vom dobandi o deosebita pace in noi insine. Si mai spun batranii ca daca cineva nu vrea sau nu poate sa ierte sau sa se impace cu semenul sau, unul ca acela va fi parasit de ajutorul si de darul lui Dumnezeu.

In legatura cu asemenea cazuri, am sa va citez in conti­nuare un alt cuvant, chiar daca unora va este cunoscut. Se spune ca in vremea prigoanelor impotriva crestinilor, cand paganii chinuiau si omorau pe crestini pentru credinta lor in Hristos, atunci au prins si pe doi crestini, care aveau vrajba intre dansii, si i-au aruncat in temnita, urmand ca a doua zi sa-i scoata, sa-i chinuiasca si sa-i omoare.

Aflandu-se ei in temnita pentru aceeasi credinta in Hristos dar fiind certati mai de multa vreme unul cu altul, acum unul dintre ei, umilindu-se in inima lui, a zis celuilalt: „Frate, iata maine ne vor scoate la judecata lor si ne vor chinui si ne vor omori si vom merge catre Domnul. Pentru aceea, dar, vrajba si pizma ce a fost si este acum intre noi se cade sa o lasam, sa ne impacam si sa ne iertam unul pe altul acum, mai inainte de moartea noastra, ca, fiind curati, sa primim chinurile si moartea pentru credinta si dragostea noastra in Hristos si asa ne vom invrednici a lua cununile mucenicesti din mainile Mantuitorului nostru si vom fi primiti in ceata mucenicilor. Si, zicand acestea, s-a plecat inaintea lui, graind: „Iarta-ma, frate, ca sa fii iertat si tu de Dumnezeu”. Dar acela, fiind biruit de rautatea ascunsa in inima lui, n-a vrut nicidecum sa-l ierte.

Iar a doua zi, dupa ce s-a luminat de ziua, i-au scos pe amandoi din temnita sa-i chinuiasca si sa-i taie. Atunci, acela care n-a vrut sa se impace si sa ierte pe fratele sau, vazand ca vor sa-l taie, inspaimantandu-se, s-a lepadat de Hristos, iar pe fratele sau, crezand in numele Domnului, l-au taiat. Iar pe cel ce s-a lepadat de Hristos l-a intrebat calaul, zicand: „pentru ce ieri, cand ai fost batut si aruncat in temnita, nu te-ai lepadat de Hristos, ca sa nu te mai fi chinuit?” Si acela a raspuns: „cand am lasat eu pe Dumnezeul meu si nu m-am impacat cu fratele meu, atunci si pe mine m-a lasat si m-a parasit ajutorul Lui si, ramanand gol de dansul, iata acum m-am lepadat de Hristos”.

Nu poate fi stare mai jalnica pentru un suflet omenesc decat aceasta: sa nu poti ierta pe fratele tau nici in cele mai grele clipe din viata ta.

Din nefericire, asemenea cazuri mai sunt si in zilele noastre, cand cineva, care s-a certat cu altul, vrea sa se impace, celalalt, in loc sa-l ajute si sa se poarte bland si delicat, isi hate joc de el si cu dispret ii intoarce spatele. In asemenea imprejurari trebuie sa ne cercetam constiinta si sa vedem daca nu cumva purtam si noi o mare parte de vina si este cazul sa biruim trufia din noi, sa ne smerim cu adevarat si sa facem asa curm a facut fratele din Pateric, dupa sfatul batranului.

Daca nu il imblanzim nici asa, sa ne straduim sa iertam din inima toate jignirile si nedreptatile pe care ni le-a pricinuit acela, sa ne rugam lui Dumnezeu sa-l imblanzeasca, iar pe noi sa ne ajute sa-l putem ierta cu adevarat, asa cum a iertat Sfan­tul Arhidiacon Stefan pe cei care il ucideau cu pietre, rugandu-se pentru ei dupa exemplul Mantuitorului.

Iar ca regula de purtare fata de asemenea oameni ni se recomanda sa nu-i vorbim de rau catre nimeni, chiar daca ei ne barfesc, ci, dimpotriva, sa-i vorbim de bine, aratandu-le ca­litatile, pentru ca orice om are si calitati, nu numai defecte. Si, pe cat se poate, sa le facem bine, direct sau indirect, si mai ales sa ne rugam pentru ei, ca Dumnezeu sa-i lumineze, sa-i im­blanzeasca si sa-i ajute sa-si dea seama ca si ei gresesc, intrucat si ei sunt oameni.

Purtandu-ne deci cu blandete, cu smerenie si bunatate ne­prefacuta cu toti cei din jurul nostru si pastrandu-ne cugetele curate de orice rautate si viclesug fata de dusmani si de toti semenii nostri, vom dobandi o pace deosebita in fiinta noas­tra launtrica, o pace cum numai Dumnezeu ne-o poate da, iar pe langa aceasta pace a inimii ne vom putea invrednici si de o adevarata iertare din partea lui Dumnezeu, atunci cand vom zice: „Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri” (Matei 6, 12).

Inchei acest cuvant despre iertare cu indemnul Sfantului Apostol Pavel catre toti crestinii si deci catre fiecare dintre noi: „Fiti buni intre voi si milostivi, iertand unul altuia, pre­cum si Dumnezeu v-a iertat voua, in Hristos” (Efeseni 4, 32). Amin!

Sfantul Nicolae Velimirovici

Calendar Ortodox

21
Aug
11

Vindecarea lunaticului

Vindecarea lunaticuluiDuminica a 10 -a dupa Rusalii – Vindecarea lunaticului

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.
Binecuvantati si dreptmaritori crestini ai Sfintei Biserici a Domnului nostru
Iisus Hristos,


In vremea aceea, “Mergand ei spre multime, s-a apropiat de El un om, cazandu-I in genunchi, si zicand: Doamne, miluieste pe fiul meu ca este lunatic si patimeste rau, caci adesea cade in foc si adesea in apa. Si l-am dus la ucenicii Tai si n-au putut sa-l vindece. Iar Iisus, raspunzand, a zis: O, neam necredincios si indaratnic, pana cand voi fi cu voi? Pana cand va voi suferi pe voi? Aduceti-l aici la Mine. Si Iisus l-a certat si demonul a iesit din el si copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut sa-l scoatem? Iar Iisus le-a raspuns: Pentru putina voastra credinta. Caci adevarat graiesc voua: Daca veti avea credinta cat un graunte de mustar, veti zice muntelui acestuia: Muta-te de aici dincolo, si se va muta; si nimic nu va fi voua cu neputinta. Dar acest neam de demoni nu iese decat numai cu rugaciune si cu post. Pe cand strabateau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va sa fie dat in mainile oamenilor. Si-L vor omori, dar a treia zi va invia. Si ei s-au intristat foarte!” (Matei 17, 14-23).

Evocam momentul in care Petru marturisise “Tu esti Hristosul”, iar Mantuitorul, coborand de acolo pe malul Iordanului, ii vestise pe ucenici ca: “Iata, ne suim la Ierusalim si Fiul Omului va fi dat in mainile oamenilor pacatosi, care-L vor prinde, batjocori, judeca, osandi, omori, dar a treia zi va invia”. Cand au auzit ucenicii aceasta, s-au cutremurat; s-au cutremurat ei care parasisera tot si mergeau dupa Iisus, cu gandul ca El avea sa fie Mesia in chip pamantesc; un imparat care sa scuture jugul imparatiei romane si sa instaureze regatul iudaic de odinioara.

Atunci, tot Petru spune: “Doamne, sa nu se intample una ca asta!” . Cu alte cuvinte: ce sunt gandurile astea? Noi stim de Mesia in felul nostru, iar Tu ne vorbesti de Cruce si moarte? Si Mantuitorul ii raspunde lui Simon Petru: “Mergi inapoia Mea, satano!”. Asadar: tu esti vrajmas acestei randuieli dumnezeiesti; tu nu o intelegi, ba, mai mult, te opui.

Si atunci, in aceasta situatie, a luat pe cei trei apostoli si i-a urcat pe muntele Taborului. Vrei sa intelegi Crucea si Invierea? Iata, avem o pregustare a lor. Nu ne inchipuim noi ce taina este aceasta. Cat as vrea s-o traim fiecare dintre noi!…

Asa cum in Hristos a fost prefigurata mai intai moartea si Invierea, si noi avem parte de aceasta. Daca noi credem cu tarie, prin cuvantul Evangheliei, prin Sfintele Taine, si noi avem momente in care preintampinam propria noastra moarte. Aceasta este marea taina a Schimbarii la Fata.

Dar Petru voia sa ramana lucrurile in acea stare a Schimbarii la Fata: “Doamne, bine este noua sa fim aici!”. Mai ales dupa ce Mantuitorul spusese ca avea sa se intample prinderea Lui, osandirea, rastignirea. Doamne, vrea sa zica Petru, de ce sa mai mergem, la ce sa mai plecam spre Ierusalim? Mai bine ramanem aici, pe Tabor, in lumina, in slava, unde se aude si glasul Parintelui Ceresc (“Acesta este Fiul Meu cel iubit. Pe acesta sa-L ascultati!”). Asa socotea Petru, asa socotim si noi.

Se dezvaluie aici un inteles uluitor. Deci pe Tabor vedem stralucirea slavei dumnezeiesti: Mantuitorul in centru, cei doi profeti – Moise si Ilie – de o parte si de alta, graiesc despre Cruce si Inviere. Le pregusta duhovniceste. Norul Duhului Sfant ii invaluie, asa cum odinioara invaluise poporul ales in trecerea prin pustie, iar glasul Parintelui Ceresc se aude: “Acesta este Fiul Meu cel iubit…”. Asadar: Sfanta Treime; ca la botezul Mantuitorului. E cerul pe pamant. Negrait eveniment dumnezeiesc si omenesc!

La poalele muntelui, insa, ce se petrece? Acolo, pe varful muntelui este cerul pe pamant si pamantul indumnezeit; iar la poalele muntelui se aflau ceilalti noua ucenici, cu multimea care se adunase, deoarece aflasera cu totii ca Mantuitorul este acolo, iar in mijlocul multimii, iata, cand cobora Mantuitorul de pe Tabor, Il intampina un om, cazandu-I in genunchi si zicand: “Doamne, miluieste pe fiul meu ca e lunatic! Patimeste rau. Adesea cade in foc, adesea in apa. Si l-am adus la ucenicii Tai si n-au putut sa-l vindece”. Sfantul evanghelist Marcu, cel care si-a scris evanghelia dupa predica Sfantului Petru, auzind ce se petrecuse si pe Tabor si aici, ne mai da unele amanunte din descrierile facute de tatal copilului: “Invatatorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut (nu mai putea vorbi copilul). Si oriunde il apuca, il arunca la pamant si face spume al gura si scrasneste din dinti si intepeneste. Si am zis ucenicilor Tai sa-l alunge, dar ei n-au putut. Iar El, raspunzand lor, a zis: O, neam necredincios, pana cand voi fi cu voi? Pana cand va voi rabda pe voi? Aduceti-l la Mine. Si l-au adus la El. Si vazandu-L pe Iisus, duhul indata a zguduit pe copil, care, cazand la pamant, se zvarcolea spumegand. Si l-a intrebat pe tatal lui: Cata vreme este de cand i-a venit aceasta? Iar el a raspuns: din pruncie. Si de multe ori l-a aruncat in foc si in apa ca sa-l piarda”. Altfel spus, acum copilul devenise mai marisor, nu-l mai putea urmari, ca si cum ar fi iesit undeva in drum si era fara adapost, deci fara paza.

O, iubitilor! Acum, parca, dupa ce am ascultat acest fragment, avem putinta sa contemplam cele doua lumi, cele doua stari: pe Tabor – stralucirea dumnezeiasca, cerul pe pamant, iar dincoace – pamantul apropiat de iad. Acolo pamantul apropiat de cer, oglindind cerul, aici pamantul oglindind iadul, infernul durerii. Pe munte Petru spune: “Doamne, sa ramanem aici! Ce sa mai coboram acolo, unde e atata infern si unde ne asteapta crucea patimirilor?”. Dar era cu putinta? De pe varful muntelui, asa cum Iisus Hristos privea in jos, la suferintele omenesti, ar fi putut ramane Mantuitorul eternizand Schimbarea la Fata? Schimbarea la Fata avea insa alta menire. Invierea va eterniza starea aceea a noului eon, a celei de-a opta zi. Schimbarea la Fata era numai pregatirea pentru Inviere, anticiparea, pregustarea ei, intarirea in credinta si nadejdea Invierii si a vietii de veci.

Iar noi, asa cum Evanghelia ne descopera, privind aceste doua lumi: lumea Schimbarii la Fata – chiar si lumea celei de a opta zi, a Invierii – si lumea de aici, cu suferintele, patimirile, bolile ei, parca intelegem deodata: cer si pamant, bucurie si suferinta, placere si durere, lumina si intuneric, viata si moarte… De unde aceste perechi dihotomice?

Unii filosofi au incercat sa spuna ca tocmai aici se afla dinamica vietii. Dar aceasta inseamna a eterniza raul. Cat de mult a framantat raul (sub chipul suferintei, al durerii trupesti, al suferintei sufletesti) constiinta umana! Cum raspunde constiinta umana la intrebarea: Raul si suferinta sunt opera a lui Dumnezeu? Hotarat, raul nu e opera lui Dumnezeu! Dar suferinta? Nici suferinta. Suferinta este consecinta raului, urmarea raului; trebuie precizat insa dintru inceput: Nu suferinta e raul, ci pacatul este raul. Cum se produce suferinta? Cum o simti? Multi s-au revoltat, au cazut in necredinta de frica suferintei. Cei care cercetati literatura, ganditi-va la un Camus, cu vestita lui carte, “Ciuma”. Surprinde raul si suferinta lumii, scotand in relief mai ales suferinta copiilor. Se zguduie, oare, in tine credinta, cand vezi suferinta unui nevinovat? Scriptura a raspuns si la aceasta prin suferinta lui Iov. Ati auzit de Maica Tereza, cea care lucra atat de mult printre bolnavi, printre leprosi. Si ea a spus unei femei bolnave de cancer: Sa stii ca Hristos e prezent in boala asta a ta! El te imbratiseaza cu aceasta boala. Si biata femeie a raspuns: Roaga-L pe Hristos sa nu ma mai imbratiseze cu boala. Era zguduita, sarmana, in suferinta ei.

Vedeti la ce incercare e pusa Evanghelia insasi, in fata durerilor? Daca ai intra intr-un spital cu bolnavi de SIDA (aceasta boala e socotita incurabila; se va gasi, din mila lui Dumnezeu, si aici un leac), nu te-ar zgudui? Sau cand intri intr-un camin-spital, unde te intampina deopotriva si batranetea, cu neputintele ei, dar si chipurile desfigurate de boala.

Cat de zguduita e atunci constiinta umana in fata Dumnezeului milostivirii, in fata Dumnezeului luminii si al iubirii, Care pe Tabor stralucea, in timp ce la poalele muntelui se consuma aceasta priveliste tragica! Cei necredinciosi se revolta impotriva lui Dumnezeu, dar solutii nu au. De curand, am citit un interviu acordat de un fost conducator politic roman, comunist; el afirma la un moment dat: “Daca Dumnezeu exista, de unde atata suferinta si nedreptate in lume, si de unde atatea razboaie si atatea patimiri?”. Sa raspundem si noi, atat pentru credinciosi cat si pentru ceilalti: Exista o singura solutie, care ne uneste pe toti. Una singura: lupta impotriva suferintei. Altfel, necredinciosii, bunaoara Freud, care spune ca viata insasi este un dor pentru moarte, nu dau ca solutie decat resemnarea sau revolta. Dimpotriva, pentru omul credincios e nevoie de o analiza a cauzei, cum pe drept cuvant Ioan Gura de Aur a spus: “Nu suferinta e raul, ci pacatul”. Pacatul, care aduce stricaciunea si moartea.

Ce inseamna pacatul? Despartirea de Dumnezeu. Pacatul e ruptura. O, iubitilor, sa analizam impreuna aceasta tema! Cand incerci suferinta? Cand se produce o ruptura. Cata vreme mana mea este intreaga, normala, sanatoasa, n-am durere. Daca se produce o taietura, chiar si o mica intepatura, o ruptura, apare durerea. Deci durerea, in adancul si in manifestarea ei, inseamna ruptura, despartire. Atunci adancul durerii – pornim de la viul vietii, de la experienta vie (definim pacatul drept despartire de Dumnezeu sau neascultare de Dumnezeu) – este calcarea voii lui Dumnezeu constienta si libera, cu gand, cuvant, fapta. Deci pacatul inseamna calcarea voii lui Dumnezeu, neascultarea, despartirea si, prin urmare, suferinta. Acolo unde s-a produs, nu mai e pastrata armonia, unitatea fiintei, echilibrul.

La copilul lunatic, epileptic, acestea erau formele de manifestare: nu avea liniste in el, se disloca, se arunca fie in apa, fie in foc, inaintea unei primejdii. Nu-si mai gasea locul. E vorba despre pierderea echilibrului, a unitatii si armoniei. A unitatii cu Dumnezeu, cu Autorul, cu Ziditorul meu si Mantuitorul meu si Sfintitorul meu – Duhul Sfant, si, in acelasi timp, unitatea cu intreaga creatie si cu armonia ei.

Copilul cand se naste, tipa pentru ca s-a despartit de locul matern. Se desparte apoi de sanul mamei, si iarasi tipa. Apoi, cu varsta te desparti de pruncie, de copilarie, de adolescenta, de tinerete, de maturitate… de viata. Traiesti in diverse stari aceasta despartire si ruptura cu formele ei de durere. Abia atunci intelegi: Raul sta tocmai in aceasta ruptura din armonia dumnezeiasca. Ruptura deopotriva fata de Dumnezeu si fata de lume. Ruptura, sfasiere launtrica in mine insumi. Si daca in aceasta ruptura si dezechilibru nu-mi mai gasesc locul, atunci, in fata suferintei, cum ma comport? Cum sunt in stare s-o suport?

Omul necredincios, sarmanul, se revolta. Solutie nu are. Cauta. De multe ori se spune despre cineva (daca n-o declara el insusi) ca este ateu. Nu exista atei! Un astfel de om s-a revoltat impotriva Dumnezeului celui viu si adevarat, dar isi construieste alti zei. Un fel de fericire din lumea aceasta. Sau un idol din lumea aceasta: o placere, o patima. Asa s-au construit idolii, din aceasta revolta si cadere originara. Dar idolul pe care ti-l construiesti nu mai este Dumnezeu; el e din lumea aceasta si te ingroapa in lumea aceasta. Ar trebui sa o stie toti ateii. Ei nu sunt fara Dumnezeu; ei indumnezeiesc altceva. Iar cele pe care le indumnezeiesc ei sunt morminte varuite. Atunci, in suferinta, cand eu stiu ca ea este ruptura mea de lume si de Dumnezeu, raspunsul credintei e tocmai refacerea legaturii mele cu Dumnezeu, atat cu El personal cat si cu semenii mei.

Cineva analiza, iubitilor, diverse stari ale suferintei. Discuta intai suferinta muta: cand esti parasit, esti atat de doborat incat n-ai nici glas, ca si copilul din Evanghelie. Nu mai ai putere. Nu-ti poti striga durerea. Este ultima expresie a suferintei.

O alta treapta e aceea cand poti s-o strigi; si daca poti s-o strigi esti auzit. Daca esti auzit, suferinta ta o traiesti nu de unul singur, ci in comuniune. Si cei din jur se straduiesc sa te ajute. Atunci suferinta e traita in solidaritate umana. Am relatat nu o data urmatorul episod: un avion era gata sa se prabuseasca; dar pilotul, inspirat, aproape de la pamant l-a saltat din nou. Toti cei din avion, care simteau de acum iminenta prabusirii, s-au prins lant, unul de altul; si au uitat de suferinta in misterul acesta al comuniunii, al iubirii.

Hristos spune ca pacatul te desparte de Dumnezeu, de Tatal Ceresc, de Dumnezeire. Iisus infrunta durerea, lupta impotriva ei. Suferinta este consecinta raului, a rupturii, a despartirii de Dumnezeu. Dar suferinta nu e raul in ea insasi. De aceea a si luat-o Hristos, purtand Crucea .A luat suferinta si a descoperit atunci – taina a Dumnezeirii – calea iesirii din rau, facand din suferinta un mijlocitor, un leac, un inger vestitor care iti arata, te anunta ca a patruns in tine riscul distrugerii; te anunta ca viata ta e opera divina si trebuie s-o aperi. Si daca tu in suferinta iesi din ruptura, ai iesit din lucrul demonului; pentru ca demonul este ruptura si faramitare, sfasiere, stricaciune si moarte.
Cand vorbim de Adormirea Maicii Domnului intelegem ca adormirea ei, spre deosebire de moarte, inseamna: sufletul nu i s-a despartit de trup. Or, despartirea sufletului de trup inseamna deja stricaciune, iar pacatul aduce stricaciune.

Dar daca tu, in suferinta te lupti sa refaci legatura cu Dumnezeu, sa ajungi din nou la nedespartire de Dumnezeu, sa strigi, sa te rogi, tu ai iesit atunci din lumea stricaciunii, din lumea demonului. Atunci suferinta te poate inalta.

De ce a zis mai intai Mantuitorul tatalui copilului: “Crezi ca pot sa fac Eu aceasta?”? Si sarmanul parinte Il rugase: “De poti ceva, fa!”. Mantuitorul spune: “De poti crede, toate sunt cu putinta celui credincios”. “Cred Doamne! Ajuta necredintei mele!”. A crede inseamna deja a iesi din lumea aceasta. Pentru ca a crede, precis, inseamna a crede in Dumnezeu, Care este credincios El insusi fagaduintelor Lui. Cel care te-a creat vrea sa te si mantuiasca. Atunci, a crede inseamna a institui sufletul tau, constiinta ta, inima ta, in Dumnezeu. Inseamna a-ti aseza constiinta, faptura ta in El, a o reinradacina in Izvorul ei, in Dumnezeu, cum S-a descoperit in Fiul Sau, Iisus Hristos. A crede in El inseamna, asa cum a spus candva Mantuitorul: “Aveti credinta lui Dumnezeu!”. Nu mai esti tu in credinta temeinica. Cand i-a spus Mantuitorul lui Petru: “Nu carnea si sangele ti-au descoperit tie, ci Tatal…” – deci Tatal a pus in Petru cuvintele: “Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu”. Cand eu cred, Dumnezeu pune in mine puterea Lui. Nu mai sunt eu, ci e puterea Lui.

Cand Petru la inceput mergea pe valuri, cu ochii la Hristos, cu puterea Lui calca pe valuri, ca si Mantuitorul. Daca eu am aceasta credinta dreapta, atunci cand ma aflu intr-o boala a mea, intr-o incercare a mea, nu mai sunt eu cel care traiesc in aceasta stare, ci Hristos Dumnezeu, puterea Lui e in mine. In mine lucreaza Dumnezeirea. Aceasta trebuie stiut mereu: ca in noi lucreaza Cel mai presus de lume.

Atunci a strigat tatal: “Cred Doamne! Ajuta necredintei mele!”. Asa trebuie sa strigi! Ajuta credinta mea sa fie credinta in Tine, ca Tu sa fii in mine! Nu numai eul meu, ci in eul meu sa fie Dumnezeu! Asa cum Tu, Doamne, in faptura luata din trupul Fecioarei ai pus dumnezeirea Ta, plinatatea Dumnezeirii, si in sufletul meu sa fie plinatatea Dumnezeirii. In toate, Hristos este Icoana, Modelul.

Apostolii, in slabiciunea lor, nu au putut sa-l vindece pe lunatic. Mantuitorul a fost trist: “O, neam necredincios! Pana cand voi fi cu voi? Pana cand va voi rabda?”. Ei vazusera atatea minuni, ii trimisese Hristos sa propovaduiasca… Dar cand L-au intrebat de ce ei n-au putut, Mantuitorul le-a raspuns ca acest soi de demoni – si in general, demonii – cu rugaciune si cu post sunt indepartati.

Postul! Noi nu-l intelegem in profunzimea lui. Postul inseamna puterea spiritului asupra trupului. „Trupul pofteste impotriva duhului, iar duhul impotriva trupului”, zice dumnezeiescul Pavel: In post se afirma spiritul din mine, lumina divina din mine stapaneste asupra trupului, asupra materiei, asupra lumii. Unde a actionat demonul? Cum a intrat? In ce a constat ispita lui? Eva “a vazut ca pomul e bun la gust, frumos la vedere si ca da stiinta”. Deci a actionat asupra trupului: bun la gust – pofta trupului; frumos la vedere – pofta ochilor; si ca da stiinta – trufia vietii.

Pofta trupului si pofta ochilor si trufia vieti – adica puterea rationala de a descoperi noi ratiuni, noi sensuri. Ce fel de ratiuni sunt acelea? Rupte de divinitate. Aici lucreaza demonul. Postul trebuie privit ca puterea de a te ridica deasupra lumii, infrangand pofta trupului; mai ales sub cele doua forme: hrana si sexualitate. In post te-ai ridicat deja deasupra stricaciunii pe care demonul a adus-o in lume. Fara aceasta traire adanca nici nu putem sa motivam postul. Dumnezeu nu vrea nici suferinta, nici moartea pacatosului; ci sa luptam. El ne-a dat o cale, ca prin suferinta sa se inalte spiritul nostru, sa se ascuta, sa se adanceasca. Cati bolnavi, postind zile indelungate, au infrant diverse boli! Pentru ca numai asa ai depasit tot ceea ce a adus stricaciunea si mergi la esenta, la adanc, la sufletul tau cel nemuritor, care stapaneste asupra trupului, si nu invers.

Imi staruie in minte acel moment descris de Ava Dorotei, in care ucenicul lui, Dositei, bolnav, cu o febra puternica si cu un trup istovit, statea asezat in pat, acoperit cu ce era pe atunci, tot un fel de cearsaf – o panza – si in fiecare dimineata venea Ava Dorotei si il intreba: “Cum iti este? Roaga-te!” Fa din nou legatura cu Dumnezeu, caci faci legatura cu Izvorul vietii! Caci pacatul te-a despartit, te-a aruncat in stricaciune si durere. Refa legatura!

Au marturisit toti credinciosii ca in rugaciune uita de durere, pentru ca in rugaciune faci legatura intre adancul din tine si adancul dumnezeiesc. Nu uitati! Asa au suferit martirii; pentru ca stricaciunea, pacatul, nu ajung pana la adanc, pana la ultima adancime. “Dumnezeu a pus in vistierii adancul” – retineti ideea aceasta!

Suferinta se manifesta in straturile superficiale, nu in ultima adancime. Daca mintea mea, atentia mea e indreptata numai spre locul durerii, acolo unde e boala, atunci eu raman pironit in boala. Dar daca eu reusesc prin rugaciune sa refac legatura adancului din mine (ultima adancime) cu Dumnezeu, durerea se estompeaza; si gandurile negre dispar.

Asa l-a indemnat Ava Dorotei pe Dositei: “Roaga-te! Roaga-te!” Si in fiecare zi venea: “Inalta-te dincolo de lume, dincolo de durerile lumii, dincolo de patimile ei! Inalta-te!” Dupa cateva zile insa, venind si privindu-l in suferinta lui, totusi il vede cu fata mai senina, linistita: “Dositei, Dositei! Inalta-ti inima, cugetul!”. Si Dositei a putut raspunde, tremurand: “Nu mai e nevoie sa ma inalt. Nu ma mai inalt eu, pentru ca a coborat El la mine”. Si din inaltimea Lui a coborat, asa cum a facut Dumnezeu totdeauna, si mai ales in Fiul Sau a coborat, “caci asa a iubit Dumnezeu lumea, incat pe Fiul Sau L-a dat ca toti cei ce cred in El sa nu piara”.
Toti care credem in El sa nu pierim! Si toata lumea sa creada! Ca astfel sa avem viata de veci! Amin.

Parintele Constantin Galeriu

Calendar Ortodox

15
Aug
11

Adormirea Maicii Domnului

Adormirea Maicii DomnuluiAdormirea Maicii Domnului este praznuita pe 15 august. Despre aceasta sarbatoare nu gasim informatii in Sfintele Evanghelii, ci numai in Traditia Bisericii. Potrivit acestei Traditii, Maica Domnului a fost instiintata printr-un inger de mutarea ei din aceasta viata: „Acestea zice Fiul tau: Vremea este a muta pe maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeste cuvantul cu bucurie, de vreme ce vii la viata cea nemuritoare“. Dupa ce Fecioara Maria si-a cerut iertaciune de la toti, si-a dat duhul. Domnul Insusi S-a coborat din ceruri pentru a primi in mainile Sale sufletul ei cel sfant. Atunci s-au petrecut multe minuni: ochii orbilor si auzul surzilor s-au deschis, ologii si bolnavii s-au vindecat.

Trupul a stat trei zile in mormant, dupa care a fost ridicat in chip tainic spre lacasurile ceresti. Traditia marturiseste ca Toma soseste la Ierusalim in a treia zi dupa inmormantarea Maicii Domnului. Dorind sa cinsteasca trupul ei, Apostolii au deschis mormantul. Dar minune! Mormantul era gol. Trupul Fecioarei Maria a fost ridicat la ceruri de Fiul ei.

Maine, Biserica cinsteste Sfanta Mahrama a Domnului si face pomenirea:
– Sfintilor Martiri Brancoveni: Constantin Voda cu cei patru fii ai sai: Constantin, Stefan, Radu, Matei si sfetnicul Ianache.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Calendar Ortodox

14
Aug
11

Umblarea pe mare – potolirea furtunii

Umblarea pe mare - potolirea furtuniiPredica la Duminica a noua dupa Rusalii: Umblarea pe mare – potolirea furtunii

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.

Dreptmaritori si vrednici de iubire crestini in Sfanta Biserica a Domnului nostru Iisus Hristos.

Impartasirea de astazi din cuvantul lui Dumnezeu, din Evanghelia Lui, ne incredinteaza de darul preamarit al lui Dumnezeu, pe care-l avem in Mantuitorul Iisus Hristos, Dumnezeu si Om. Dar in care, cum marturisim neincetat, ne descoperim pe noi insine, caci El este adevaratul chip al omului. Si maretia chpului ne-o descopera in aceasta stralucire neincetata a Evangheliei, astazi in actu divino-uman al mergerii pe mare, deasupra apelor marii. Sa ascultam si sa ia aminte fiecare, nu numai cei care sunt mai elevati, mai sporiti pe calea aceasta a suisului pe scara lui Iacov.

In vremea aceea, Iisus Se afla pe tarmul de rasarit al Marii Galileei, dupa ce hranise multimile cu cele cinci paini si cei doi pestisori, din darul unui baietas care le avea puse in traista de mamica lui, vrand si el sa mearga dupa Iisus, sa-L vada si sa-L auda. Si acolo, multimile – inaripate in duhul lor, ca, iata, Iisus toate le rezolva pentru ei: pe bolnavi ii vindeca, cuvant cum nu le graise nimeni le graieste si le mangaie cautarile sufletelor lor; ba le da si de mancare – au vrut sa-L proclame imparat, in locul Cezarului de la Roma. Lucru pentru care Il vor si osandi, spunand ca ar fi vrut sa devina imparat. De aceea asa s-a si scris deasupra Crucii, ca un fel de indreptatire a lui Pilat in fata imparatului sau: Iisus Hristos Regele Iudeilor.

Dar Iisus, cunoscand gandurile lor, catre seara, “a silit pe ucenici sa intre in corabie si sa treaca inaintea Lui, pe tarmul celalalt” – al lumii acesteia; dar nu numai, caci orice tarm e intai mai presus de lume si apoi si in lume, cum l-a zidit Dumnezeu in lume: in timp si spatiu. “Apoi a slobozit multimile”, le-a lasat. Asa lucreaza Dumnezeu: Iti da un dar, apoi te lasa sa-l lucrezi. Totdeauna in Scripturi este miscarea aceasta intre har si libertate. Harul lui Dumnezeu, darul Lui si libertatea sa lucrezi, sa intelegi.

De aceea, in darurile Duhului Sfant, dupa darul intelepciunii este darul intelegerii: “Si va odihni peste El Duhul lui Dumnezeu, duhul intelepciunii si al intelegerii…” (Isaia 11, 1-3). Adesea ne-am intrebat de ce mereu in Scriptura dupa duhul intelepciunii urmeaza duhul intelegerii. Inteleptul a spus: “Intelepciunea Si-a zidit eisi casa”. Intelepciunea este El, Fiul lui Dumnezeu, iar casa Intelepciunii este Maica Domnului. Tot darul si intelepciunea de la El este; de la Parintele Luminilor, prin Fiul, in Duhul Sfant. Iar darul intelegerii ne priveste pe noi: libertatea, ca sa intelegem darul intelepciunii.

Deci a dat multimilor si paine si vindecari si cuvant, apoi le-a slobozit: libertatea, pentru a intelege darul lui Dumnezeu. A sclipit – dupa strigatul inimii tale: Lumineaza-mi, Doamne, intunericul! – ca o scanteie de intelepciune divina; si tu o intelegi si o lucrezi. Cum simti impartasania, cum simti cuvantul lui Dumnezeu. Si a dat drumul multimilor, ca ele sa cugete. Neincetat sa fim atenti la dar si la lucrare! Iar Iisus S-a suit in munte sa se roage singur. Dar nu insingurat. Caci, inainte de patimire, dupa Cina cea de Taina, Iisus va spune ucenicilor: “Voi toti va veti risipi si pe mine ma veti lasa singur. Dar eu nu sunt singur; Tatal este cu Mine.” Si spune Inteleptul: “Vai celui singur”. Si precum Dumnezeu nu e singur – e Tata, Fiu si Duh Sfant – nici omul nu e singur vreodata; e neincetat cu Dumnezeu. Nimeni nu este singur daca e cu Dumnezeu; nicaieri si niciodata, nici in moarte.

Se ruga singur, cu Tatal, deci, si cu ucenicii, cu noi. Dar in noaptea aceea, cand se roaga Iisus, “corabia era acum la multe stadii departe de pamant, fiind invaluita de valuri, caci vantul era impotriva. Iar la a patra srtaja din noapte a venit la ei Iisus, umbland pe mare. Vazandu-L umbland pe mare, ucenicii s-au inspaimantat, zicand ca e naluca si de frica au strigat. Dar El le-a vorbit indata, zicandu-le: Indrazniti, Eu sunt; nu va temeti! Iar Petru, raspunzand, a zis: Doamne, daca esti Tu, porunceste sa vin la Tine pe apa. El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborandu-se din corabie, a mers pe apa si a venit catre Iisus. Dar vazand vantul, s-a temut si, incepand sa se scufunde, a strigat, zicand: Doamne, scapa-ma! Iar Iisus, intinzand indata mana, l-a apucat si a zis: Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit? Si suindu-se ei in corabie, s-a potolit vantul. Iar cei din corabie I s-au inchinat, zicand: Cu adevarat Tu esti Fiul lui Dumnezeu. Si, trecand dincolo, au venit in pamantul Ghenizaretului.” (Matei 14, 22-34)

Ghenizaretul, adica partea dinspre noi: Capernaum, Tebaida, Tiberiada, de la unele ramase urmele, iar altele ramase pana astazi. Cine a calatorit pe acolo a aflat tainele lor. Iar noi aflam acum, smeriti, tainele acestei Evanghelii.

Iubitilor, revin putin la cuvantul de mai inainte: Iisus hranise multimile, apoi le-a slobozit. Se lasau umbrele serii… Se retrage in singuratate, cum se ruga adesea. Multimile, jos, la malul marii. Noapte, se odihnesc. Ca in gradina Ghetsimani, ucenicii dorm, iar El se roaga; El, Care e viu in veci. Nu te vei simti niciodata singur stiind ca El se roaga si acum in fata Tatalui, in cer. Iar noi sa ne simtim nu cu cei care se hranisera si vroiau sa-L faca imparat si dupa aceea au adormit, ci cu ucenicii care erau in corabie. Noi sa ne simtim in corabie. Cum zice rugaciunea: “Marea vietii vazand-o inaltandu-se de viforul ispitelor, la limanul Tau cel lin alergand, strig catre Tine: Scoate din stricaciune viata mea!”

Rugaciunea aceasta, inspirata Parintilor Bisericii, ne infatiseaza marea furtunoasa, corabia valurita, aruncandu-ne intr-un fel de cutremur pe care trebuie sa-l privimi intr-o dubla intelegere: cutremur al pamantului, dar si al sufletuli si al duhului. Sa te simti mereu in aceasta taina vie. Si chiar acest cutremur al pamantului, cand se petrece, sa nu te mai tulburi. De ce? Pamantul sa ramana incremenit, orb? Doamne pazeste! Dar nu poate, are si el nelinistea lui, are si el suspinul lui, are dorul lui de a deveni, precum cerurile, cer nou si pamant nou. E intr-o neliniste neincetata. Taina a nelinistii, a cautarii, pe care Iisus a cuprins-o in cuvantul: “Cereti si vi se va da, cautati si veti afla, bateti si vi se va deschide”. Altfel ti se descopera lumea si intelesul ei.

Corabia lor, pe marea vietii, se afla in neliniste. Si Iisus era singur si nu era singur, ci cu Tatal si cu noi si in duhul Lui, in rugaciune cu noi toti, ascultand si suspinul marii si vuietul marii in inimile ucenicilor si freamatul lor si zbuciumul lor. Priveste cu duhul de pe munte pe mare si-i vede pe ucenici, vede corabia unduindu-se in valuri. Parca-ti vine cuvantul poetului: “Sta castelul singuratic oglindindu-se in valuri, iar in fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri. Se inalta printre cetini intre raristea de brazi, dand atata unduire rotitorului talaz.” Dar in talazuri vii.

Asa cum alta data Iisus a zis furtunii: “Taci, linisteste-te”, ar fi putut sa faca si acum. Acum, insa, altfel lucreaza, dezvaluind alta ipostaza, am zice: Coboara si calca pe crestetul valurilor. Si spuma valurilor, stralucirea lor e patrunsa acum de stralucirea cea adevarata a Celui ce calca peste valuri – stralucirea pururea. Iisus spune: “Parinte, slava pe care Mi-ai dat-o Mie Eu le-am dat-o lor, slava pe care o am de la Tine mai inainte de a fi veacurile”. Acea slava, cum zice Sfantul Simeon Noul Teolog, niciodata nu L-a parasit. E pururea, dar El nu o arata. O arata pentru a ne impartasi noua, care ne schimbam, noua care crestem ori scadem; care aici, in momente privilegiate, o simtim. Alteori, in nesimtirea tragica, care e moartea sufletului inainte de a trupului, n-o simtim. Calcand peste valuri, slava Lui se unea cu stralucirea crestetului valurilor. Si ucenicii, vazandu-L in acea lumina, acea imbinare divina, unica, a slavei Lui cu lumina valurilor, se inspaimanta. Si de frica striga: Naluca!

Cum spunea dumnezeiscul Pavel, si cel rau ia chip de lumina. Adesea s-a aratat in lumina, sa nu ne tulburam. Pustnicii o marturisesc. Dar cu smerenie, cand venea vreunul sa-i laude, ii raspundeau: vezi, poate ai fost trimis la altul. Eu nu sunt vrednic de lauda. Alta data, aratandu-i-se un fel de imitare, momeala a luminii, pustnicul isi face cruce si se stinge si ca un fulger cade din cer. Astfel intelegem de ce ucenicii au strigat: Naluca. Nici sa te tulburi, nici sa te inalti, ci, in ispita, in incercari sa te rogi. Daca e un talhar, fereasca Dumnezeu, dar, din nefericire se petrece, ca pe mare zici: Doamne Iisuse, miluieste-ma! E cu putinta ca si in el sa patrunda strigatul si numele lui Iisus. Si sa-ti faci cruce. In degetele impreunate pentru semnul crucii e si Treimea si doimea divina: Tatal, Fiul si Duhul Sfant si Dumnezeu-Omul (Fiul lui Dumnezeu). Si atunci, se lumineaza.

Iar Iisus a luminat. Cand au strigat, Iisus stim ce a raspuns. E greu sa rostesti acest cuvant pe care numai El il poate rosti. Dar, intrucat si apostolii si evanghelistii Matei, Marcu si Luca rostesc, rostim. A zis Iisus: “Eu sunt. Nu va temeti. Indrazniti!” Cu un inteles nesfarsit, infinit, parca ar fi rostit pentru fiecare suflet, din toata istoria, de pretutindeni, acest cuvant: Eu sunt. Sa-l auzi asa cum l-a rostit Iisus lui Moisi, la Horeb. Cand Moisi a vazut rugul, acel maracine smerit, care ardea si nu se mistuia, ci ramanea verde, viu. Caci focul dumnezeirii nu desfiinteaza, ci transfigureaza, indumnezeieste, chiar firea smerita a unui maracine. Cu cat mai mult firea ta, pe care a luat-o Cel mai presus de tine. Si atunci Moise, intrebandu-L: Cine esti, Doamne?, a primt raspuns: “Eu sunt Cel ce este” – Existenta.

Si acum S-a descoperit ca El este. Sa simti ca-ti spune si tie: Eu sunt; Existenta. Iar noi, cum spune dumnezeiescul Palama suntem partasi ai existentei Lui. Caci fapturii ii este daruita existenta, cu cele trei stari ale ei, cum spune dumnezeiescul Maxim Marturisitorul:  starea daruita intregii fapturi in prima ei chemare, de a exista; apoi sporeste darul lui Dumnezeu: existenta in har. Noi toti suntem in har, toti suntem botezati, de la Adam, care a primit suflarea divina de viata; si apoi vom exista in inviere – a treia stare.

Eu sunt… nu va temeti… indrazniti! – le spune ucenicilor. Precum Ma vedeti pe Mine indraznind, in furtuna, peste valuri, neinspaimantandu-Ma, si voi indrazniti! La acest cuvant – indrazniti – a raspuns Petru: “Doamne, daca esti Tu, porunceste sa vin la Tine pe apa.” Tu ai zis: Indrazniti. Pot indrazni, Doamne, a merge la Tine, spre Tine, cu Tine? Da. Aceasta indrazneala e data fiecaruia, in smerenie. Sa vin la Tine pe apa. Precum mergi Tu pe apa, si eu sa merg. “Vino!”, i-a spus. Iar Petru, coborandu-se din corabie, a mers pe apa si a venit catre Iisus. A mers Petru o vreme pe apa, venind catre Iisus! Dar apoi, vazand vantul, s-a temut si, incepand sa se scufunde, a strigat: “Doamne, scapa-ma!” Iar Iisus i-a intins mana. L-a apucat si i-a zis: “Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit?” Si au urcat in corabie.

O clipa primeasca dragostea dumneavoastra sa talcuim acest moment. Indrazniti!… Petru indrazneste; cu privirea catre Iisus, fata catre fata. Spune scriptura: “La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul” – fata in fata cu Tatal. Iar omul, creat dupa chipul Lui, e fata in fata cu Hristos. Petru, fata in fata cu Iisus, se impartaseste de harul si adevarul care vine impreuna cu Iisus, si calca impreuna cu El pe valuri. Si merge. Dar, vazand ca vantul e potrivnic, o clipa de indoiala, se inspaimanta si se scufunda. Sa intelegem acest moment, intai duhovniceste.

Nu de la mine, ci de la sfinti. Noi putem da marturie dupa ei. Ei au si vietuit. Zice dumnezeiescul Isaac Sirul: “Cere de la Dumnezeu sa-ti dea sa ajungi la masura credintei, faptura prea mica (ce dulce si duios!). Voiesti sa afli viata? Tine in tine credinta si smerenia, caci prin ele afli mila, ajutorul si cuvintele graite in inima de Dumnezeu si pe Cel el ce te pazeste intru ascuns si ramane cu tine si se arata si la aratare. Si atunci, tu, daca simti desfatarea credintei in sufletul tau, nu-mi este greu sa spun iarasi: nimic nu te va impiedica sa ajungi la Hristos (cum Petru ajunge la Hristos). Si nu-ti va fi greu sa fii rapit in tot ceasul de la cele pamantesti si sa uiti de lumea aceasta neputincioasa (si de furtuna si de valurile din jur) si de amintirea lucrurilor ei (slabiciunile celelalte). Roaga-te, pentru acest lucru, fara preget. Roaga-te! Cerseste cu caldura si cere cu multa sarguinta, pana ce vei primi pe Hristos deplin in tine.

Si sa nu slabesti dupa aceasta (sa ramai staruind cu fata catre El). Te vei invrednici daca te vei sili mai intai sa arunci grija ta asupra Lui cu credinta si vei schimba grija ta de tine cu purtarea de grija a lui Dumnezeu. Si cand vei vedea voia ta ca se increde cu toata curatia cugetului mai mult in Dumnezeu decat in tine, si ca te silesti sa nadajduiesti in El mai mult decat in sufletul tau, atunci se va salaslui in tine puterea aceea necunoscuta de tine (mai presus de aceasta lume). Vei simti puterea Celui ce este cu tine in chip neindoielnic. Puterea aceea pe care multi, simtind-o, intra in foc si nu se tem, si calcand pe apa, nu se indoiesc”. In cugetul lor nici o clipa n-au indoiala, socotind ca se vor scufunda. Nu. Cu El nu te scufunzi. “Caci credinta intareste simturile sufletului si acesta simte pe Cineva nevazut, care-l convinge sa nu ia in seama vederea lucrurilor infricosatoare, nici sa priveasca la vreo vedere ce intrece simturile.”

Cata vreme Petru a simtit ca se increde in Dumnezeu, nu in el, in vointa Lui, in purtarea de grija a lui Dumnezeu, nu a  sa, a mers pe valuri. Aici e taina negraita a privirii, a impartasirii in adevar, a vietuirii. Nu furtuna s-a intetit. Putea sa mugeasca… In clipa aceea el a mutat gandul credintei din Hristos in el. In el s-a produs sfasierea, indoiala. Ca si in Adam si Eva. In tine se produce o scindare a personalitatii. Si atunci el s-a intors catre sine. E intoarcere spre Dumnezeu, care-i pocainta (Intoarceti-va catre Mine si Eu Ma voi intoarce catre voi) si intoarcere catre lumea aceasta, pamantul din care ai fost zidit. Si a cazut sub lume. Se scufunda. Atunci striga: Scapa-ma, Doamne!

Cateva clipe sa gandim: Petru a mers pe valuri cum mergea Iisus. Nu dus de mana sau luat in brate, ci calca aievea, cu Iisus, intr-o altfel de comuniune. Poti sa fii si in bratele Lui. Dar El nu ne ia in brate cum ia mama pruncul. In bratele harului, adica dandu-ti si tie din El. Iti da Dumnezeu din El. Asa a creat Dumnezeu lumea – nu din nimic, ci din voia lui, cu puterea lui, cu harul lui, cu iubirea lui, cu intelepciunea lui, cu lumina lui. De aceea ne-a daruit si noua lumina, ne-a dat si minte si cuvant si duh. Si ne-a dat din puterea, din harul, din lumina lui dumneziasca, lumina deosebita de noi pentru ca e vesnica; dar e unita cu noi. Tocmai pentru ca e real dumnezeiasca, vesnica, nemuritoare, deasupra acestei lumi create, aduse de la nefiinta la fiinta, cum se spune. Si sa simti chemarea lui Dumnezeu in tine, harul lui Dumnezeu in tine.

Aici e adevarul adanc al chemarii mai presus de lume. Acea prezenta dumnezeiasca inalta. Cum spune dumnezeiescul Ioan Damaschin, vorbind de teantropie sau divino-umanitate: In noi e si dumnezeiesc si omenesc, din Hristos, care ne-a daruit si noua sa fim partasi. Si cata vreme noi, prin harul lui Dumnezeu, simtim si traim si nici o clipa nu provocam ruptura, sfasierea, prin credinta, pastrand darul lui Dumnezeu in noi, prezenta Lui in noi, ajutorul Lui, puterea Lui, credinta, nadejdea, dragostea… atunci, desi in lume, suntem mai presus de aceasta lume. Si e in noi aceasta. Sa n-o uitam nici o clipa! Sa ne simtim mereu vii!

Doua ganduri vi le mai impartasesc acum spre final, care-mi stau atat de mult la inima. Zilele acestea cugetam asa: La unele surori ale noastre apar niste suferinte – chisturi, fie la sani, care au forme dureroase. Si am fost intrebat ce sa faca, sa se opereze? Da. Spovedania nu scoate raul din noi? Tot la fel si fizic: scoatem raul din noi. Doctorul, si el e de la Dumnezeu. Si Mantuitorul spune: N-au trebuinta cei sanatosi, ci cei bolnavi de doctor. M-am intrebat cum se formeaza, cum apar. E plina presa noastra si televiziunea de indemnuri catre tineri sa-si “traiasca viata”, sa se arunce intr-un fel de dezlantuire a trupului acestuia. Caci daca nu-l dezlantui, zice Freud, aceste dorinte, inabusite, refulate, provoaca nevroze, psihoze, psihopatii; te imbolnavesti. Si atunci, cum e cu castitatea tinerei?

Noi stim legea de la parinti: castitate pana la altar, ca sa te poti incununa, si credinciosie in camin toata viata. Si tu, tinere, asa sa stii: sa nu stii decat de un Dumnezeu si o nevasta. Dar vine Freud cu prietenii lui, spunand ca se imbolnaveste daca-si pastreaza castitatea. Si, cugetand, mi-am zis si eu: E posibil ca aceste energii nedescarcate sa se adune in anumite zone specifice, in legatura cu firea omului si, acolo, adunate, coagulate, nelucrate, sa formeze aceste locuri, formatiuni moarte. Atunci, care e calea? Am inteles atunci, si putem face aceasta marturie inaintea lui Dumnezeu si a intregii lumi. Auzeam astazi la Apostol: “Fratilor, noi ai lui Dumnezeu impreuna lucratori suntem, iar voi sunteti ogorul lui Dumnezeu. Zidirea lui Dumnezeu, dupa harul lui Dumnezeu dat mie, eu ca un intelept mester am pus temelia. Altul cladeste deasupra. Dar fiecare sa ia seama cum cladeste. Si sa cladeasca fiecare, ca nimeni nu poate pune alta temelie, decat cea pusa, care este Iisus Hristos”.

Iar Mantuitorul spune: “Tatal meu pana acum lucreaza si Eu lucrez.” Toata existenta, iubitilor, e o zidire. In fiecare faptura noi vedem o opera. Nimic nu e static; nimic nu e incremenit, nimic nu e inchis. Noi am provocat acestea. Pretutindeni e zidire, e viata, neincetat. Dar in om existenta si viata e pe doua planuri. O, nefericitii care fac atata cult numai trupului! Ca o obsesie. Or, cum poate scapa omul? Prin viata lui deplina, iubitilor. De ce un calugar sau o calugarita adevarata nu traieste aceste fenomene? Mai mult, o calugarita care s-a dus la Sfantul Mormant cu o asemnea boala s-a rugat si a venit vindecata. Care-i taina? Omul trebuie sa fie viu, neincetat, dar pe amandoua planurile. Nu numai la nivelul planului bietei vietuitoare necuvantatoare. Dar si acolo este neincetata viata; este neincetata eliberare de energii ziditoare. Ce-ar fi bobul de grau daca nu s-ar inmulti? Ce-ar fi mieluselul?

Aflandu-ma la un vivarium la Bacau, sa tin o cuvantare, la invitatia unei doamne, la final mi-a spus ca face o teza de doctorat despre albine. Si eu am pus intrebarea: De ce produsul albinelor – mierea – e singurul care nu se altereaza? A inceput cu probleme de la gena… Aceasta structura a mierii… Eu cred altceva, intr-o convergenta intre credinta si stiinta: Cred ca mierea nu se altereaza pentru ca e produsul fecioarelor. E savarsit acest dar in cea mai desavarsita curatie.

Atunci, cand o tanara isi pastreaza aceasta curatie, dar nu incremenind, nu cu spaima: ce ma fac? – asemeni lui Petru, care s-a inspaimintat de valuri – nu cu teama, ci mereu sa fie in ea viul vietii la masura omului, atunci nu va aduna in ea energii care acumulandu-se sa produca raul. Sa ai in tine credinta, nadejdea, dragostea; sa ai mereu fata lui Hristos, sa te rogi si sa lucrezi dupa chipul lui Dumnezeu in toate domeniile. Chipul lui Dumnezeu Ziditorul. Si tu sa zidesti mereu. Zidesti sfintenia in tine, zidesti eroismul moral, jertfelnic, daruindu-te semenilor tai, sarmani, bolnavi, neputinciosi, sau ca om politic, daruindu-te, servind multimilor. Ca om de stiinta, ca om al artei, zidind in icoana ta, in cuvantul tau, in toate ale tale, in muzica… mereu sa fii viu si o clipa sa nu opresti. Energiile tale sa nu se adune acolo sa faca boala. N-ai timp de asa ceva. Sunt incredintat desavarsit de acest adevar deplin, al omului.

Atunci calci pe valuri, calci pe cancer, pe toate acestea pe care tu le-ai produs in lume. Tu, in ceea ce Parintii au numit uriasii care ucid sufletul: Uitarea – L-ai uitat pe Dumnezeu, ignoranta – nestiinta si lenea. Nu ramai in lene nici o clipa. Esti viu si calci peste serpi si peste balauri, peste valurile marii. Si in tine e harul lui Dumnezeu. Neincetat.

Un doctor, Nae Constantinescu, era preocupat cum sa dreaga un os; cum sa-l repare, cum sa opereze. Si, in zbuciumul lui, deodata, noaptea, a scanteiat ca o lumina in el: Maduva rosie la adult contine celule care poseda capacitatea de a genera un os nou cu maduva rosie la mijloc. “Ma framantam sa stiu de ce am fost trezit brusc in miezul noptii de o idee care mi-a fulgerat in cap, provocandu-mi o stare de epuizare fericita, daca pot spune asa. Ceea ce am observat eu in maduva rosie adulta reflecta ceea ce se intampla de fapt in perioada embrionara – la zamislirea si la formarea vietii noastre. Deci celulele multipotente embrionare raman toata viata in peretele capilarelor sinusale din maduva.” Doamne, cum aceasta, cum s-a petrecut aceasta luminare? Am inteles ca la toti laureatii premiului Nobel asa le-au venit ideile: scanteind. Iluminand deodata. Aceasta scanteiere a harului, a luminii divine care e in noi. Cum zice Sfantul Pavel: Comoara aceasta, pe care o purtam in vasele de lut; comoara harului; vasul de lut – este al nostru. Sa luam seama la aceasta scanteiere. Intr-un moment al vietii mele, daca luam seama la aceasta scanteiere n-as fi facut o greseala in viata mea.

Luati aminte toti: Petru, in fata lui Iisus, era in fata harului si a mers pe valuri. Indata ce a privit catre el a cazut in valuri. Luati toti aminte cand va rugati, cand aveti o intrebare, rugati-va si lumina divina nu va intarzia.  Sfantul Serafim, fiind intrebat cum da raspuns, cuvant cuiva, a raspuns: Eu ma rog si cuvantul care vine intai, acela il spun. Scanteia divina sa n-o pierdem! Clipa sa n-o pierdem; e clipa harului

Da-ne, Doamne, clipa aceasta a lui Petru, care in fata Ta calca pe valuri! Aceasta lumina in noi… Noi n-o putem stinge, dar ne stingem noi fata de ea. Nici o clipa sa nu apuna. Sa nu fie apus, sa nu fie noapte in noi. Acolo sa fie, cum zice Inteleptul: Eu dorm, dar inima mea vegheaza. – Veghere neadormita in fata luminii, in fata puterii ajutorului Tau. Cu Tatal si cu Duhul Sfant, cu rugaciunile Maicii Tale si ale tuturor sfintilor Tai. Amin.

Parintele Constantin Galeriu

Calendar Ortodox

08
Aug
11

ACATISTUL SFÂNTULUI SFINŢITULUI MUCENIC CIPRIAN Cel ce mai înainte a fost vrăjitor, apoi s-a arătat Arhiereu slăvit prin cinstita fecioară Iustina

2 octombrie

După obişnuitul început, se zic:CONDACELE şi ICOASELE:
Condacul 1

Cela ce mai înainte ai fost învăţător răutăţii, şi te-ai arătat Arhiereu prin cinstita fecioară Iustina, şi ca un păstor înţelept, din spinii înşeăciunii ai înflorit ca o floare prea frumoasă, şi pe noi credincioşii, ne-ai umplut cu miresmele tămăduirilor şi de razele minunilor tale, întăreşte-ne ca să-ţi cântăm ţie: Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Icosul 1
Minunată s-a arătat viaţa ta, Sfinte, că din pruncie slujirii idoleşti ai fost închinat, dar cunoscând Domnul râvna ta după cunoaşterea cea adevărată, ţi-a descoperit ţie printr-o fecioară curată pe Hristos-singur-Adevărul, de care taină şi pronie dumnezeiască minunându-ne, cu credinţă cântăm ţie: 
Bucură-te, cel ce ai înfrânt slujirea idolească; 
Bucură-te, că ai vădit înşeăciunea diavolească; 
Bucură-te, că de cunoştinţa adevărului ai râvnit; 
Bucură-te, cel ce şi în păgâneasca cunoştiinţă te-ai arătat iscusit; 
Bucură-te, cel ce diavoleşti meşteşuguri şi vrăjitorii ai cunoscut; 
Bucură-te, că toate acestea mai apoi de ocară le-ai făcut; 
Bucură-te, că poţi să ne scapi de ispita diavolească; 
Bucură-te, că ne izbăveşti de rătăcirile eretice; 
Bucură-te, că ne arăţi calea spre adevăr; 
Bucură-te, că rugăciunile tale de tot răul ne scapă; 
Bucură-te, ajutorul celor înviforaţi; 
Bucură-te, că lumina ta tuturor o împarţi; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 2-lea
Cu meşteşugurile vrăjilor tale, multe pagube şi răutăţi ai săvârşit la început; dar apoi la cunoştinţa adevărului venind, ai răscumpărat vremea, aducând din rătăcire pe mulţi la Hristos, şi învăţându-i să cânte lui Dumnezeu: ALILUIA!

Icosul al 2-lea
Cartagina, Antiohia şi Egiptul te-au hrănit din pruncie cu cunoştinţa diavolească şi cu spurcata învăţătură a slujirii idoleşti, dar Domnul cu negraita milostivirea Sa cea nebiruită de păcatele omeneşti, printr-o fecioară curată ţi-a rânduit întoarcerea; pe care milostivire slăvindu-o, ţie, celui ce te-ai învrednicit a o dobândi, îţi cântăm:
Bucură-te, că Dumnezeu te-a întors de la păgâneasca slujire; 
Bucură-te, că aşa ai cunoscut a Sa milostivire; 
Bucură-te, îţi aducem noi, închinătorii lui Hristos; 
Bucură-te, căci întorcându-te, pe mulţi la Dumnezeu i-ai întors; 
Bucură-te, că şi azi eşti pildă vie celor rătăciţi; 
Bucură-te, că luminezi calea celor de eresuri orbiţi; 
Bucură-te, că păzeşti Biserica oilor cuvântătoare de rătăcire; 
Bucură-te, că o aperi pe Ea de dosădire; 
Bucură-te, îţi cântăm ţie cu umilinţă; 
Bucură-te, izbăvitorute de vrăjmaşul cel rău; 
Bucură-te, tămăduitorule al celor ce caută sprijinul tău; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 3-lea
În chip minunat ţi-a rânduit Dumnezeu întoarcerea de la slujirea păgânească, Sfinte, că mai întâi a ales o fecioară curată cu numele Iustina care, prin propovăduirea diaconului Prailie, aflând taina întrupării lui Hristos şi Sfânta Sa învăţătură, de la păgânătate a venit la creştineasca credinţă, învăţându-se a slăvi pe Dumnezeu şi a-I cânta Lui: ALILUIA!

Icosul al 3-lea
Ca într-un pământ bun căzând sămânţa propovăduirii lui Hristos în inima Iustinei a adus mult rod, căci aceasta împreună cu părinţii săi a venit la Hristos, slujindu-I Lui în rugăciune, în post şi în înfrânare, pe care lucru minunat văzându-l ne uimim, şi înţelegând în ce chip tainic orânduieşte Dumnezeu întoarcerea celor aleşi ai Săi la lumină, şi cântăm ţie, celui ce îndelungă vreme ţi s-a pregatit carare: 
Bucură-te, că Domnui te-a cunoscut pe tine a fi vas ales; 
Bucură-te, că mai întâi Iustina, fecioara cea curată, pe calea Domnului a purces; 
Bucură-te, că printr-însa ţi s-a pregatit cărarea întoarcerii la Hristos; 
Bucură-te, că Iustina întâi pe părinţii săi de la păgâneasca slujire i-a întors; 
Bucură-te, că Iustina Mireasa aleasă a lui Hristos s-a dovedit; 
Bucură-te, că Lui în post şi multă rugăciune I-a slujit; 
Bucură-te, că sufletul ei s-a arătat pământ cu multă rodire; 
Bucură-te, că ne-a învăţat a ne închina Ziditorului, nu la a Sa zidire; 
Bucură-te, că şi azi daţi lumină celor îndoielnici; 
Bucură-te, că la voi aleargă cei ce în credinţă se arată şovăielnici; 
Bucură-te, şi împreună cu Iustina roagă-te pentru noi; 
Bucură-te, că prin rugăciunile voastre ne izbăvim din nevoi; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 4-lea
Văzând râvna cea mare a fecioarei către Hristos, căci pe mulţi începuse a-i întoarce de la păgâneasca slujire, urâtorul de bine şi al oamenilor, a pornit asupră-i cumplit război al răutăţii, dar ea întărindu-se cu Semnul Crucii, prin rugăciune zdrobea puterea diavolului, cântând lui Dumnezeu: ALILUIA!

Icosul al 4-lea
Cu multă iscusinţă a socotit vrăjmaşul neamului omenesc a o abate pe Iustina de la calea mântuirii, dar nu a priceput vicleanul că astfel lucra întoarcerea spre mântuire şi spre dumnezeiasca slujire încă şi a altor vase ale lui Dumnezeu, şi cursă înşelătoare cu meşteşug întinse ei, prin tânărul Aglaid Scolasticul voind a o vâna pe dânsa spre petrecerea cea în necurăţie. Dar, întărită fiind de puterea lui Hristos, păzita a fost de toată spurcăciunea, pentru care şi noi, uimiţi de înţeleptele orânduiri ale lui Dumnezeu, grăim ţie: 
Bucură-te, că nimic nu au izbutit cursele diavoleşti asupra fecioarei celei curate; 
Bucură-te, că prin Aglaid Scolasticul, buna ta râvnă trebuia să se arate; 
Bucură-te, că aşa orânduieşte Dumnezeu cărările mântuirii; 
Bucură-te, că ne înveti pe noi a fi tari şi statornici la vremea ispitirii; 
Bucură-te, că fecioara de uneltiri viclene nu s-a arătat ispitită; 
Bucură-te, că prin darul cerescului ei Mire, de tot răul a fost păzită; 
Bucură-te, că meşteşugitele curse nu au înşelat-o; 
Bucură-te, că mieluşeaua lui Hristos, statornică buna sa râvnă a arătat-o; 
Bucură-te, că pilda ei trebuie să ne stea înainte; 
Bucură-te, Sfinte ca ai preţuit curăţenia ei cuminte; 
Bucură-te, că prin ale voastre rugăciuni, suntem apăraţi de multe ispite; 
Bucură-te, şi ale noastre rugăciuni fă-le înaintea Domnului bine primite; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 5-lea
Neputând Aglaid nici cu ademeniri viclene şi nici cu sila a o atrage pe fecioară de la păzirea curăţeniei sale, a alergat la tine, Cipriane prea slăvite, care pe atunci erai cunoscut ca jertfitor idolesc şi mare vrăjitor şi fermecător, căci aşa orânduise Dumnezeu taina întoarcerii tale la Hristos, de care negrăită înţelepciune, noi minunându-ne, cântare aducem Lui: ALILUIA!

Icosul al 5-lea
Cu necurata putere a vrăjilor tale ai încercat atunci, Cipriane, a ispiti curăţia fecioarei Iustina, ca să o pleci pe ea spre dorirea cea aprinsă, spre necurăţia lui Aglaid, şi s-a tulburat sufletul curat al fecioarei de războiul pe care diavolul îl ridicăse asupra ei; dar întărindu-se cu semnul Crucii Sfinte şi cu puterea rugăciunii, a biruit săgeţile aprinse, cele pornite împotrivă-i. De care lucru aflând, amar te-ai întristat, dar noi cântăm ţie: 
Bucură-te, Cipriane, că întristarea aceasta spre bucurie s-a arătat roditoare; 
Bucură-te, că s-a păzit curăţia neprihănitei fecioare; 
Bucură-te, că s-a frânt boldul satanei prin Cinstita Cruce; 
Bucură-te, că şi azi rugăciunea ta biruinţă împotriva diavolului aduce; 
Bucură-te, că şi nouă credinţa Iustinei spre pildă ne stă înainte; 
Bucură-te, că şi ţie însuţi, spre ajutor s-a făcut, Sfinte; 
Bucură-te, că aşa ai cunoscut amăgirea vrăjitor idoleşti; 
Bucură-te, că acum, cu rugăciunile tale, toată puterea celui rău biruieşti; 
Bucură-te, că pe voi sfinţilor Ciprian şi Iustina, vă chemăm în ajutor; 
Bucură-te, că v-aţi făcut biruitori asupra tuturor rătăciţilor; 
Bucură-te, că prin tine s-a vădit zădărnicia credinţelor păgâneşti; 
Bucură-te, că şi azi farmece şi descântece ca spurcate vrăjitorii le vădeşti; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al-6-lea
Vazând biruindu-se meşteşugirea vrăjilor tale cu puterea Crucii ţi-ai înnoit atacurile împotriva fecioarei Iustina, căci aşa a voit Domnul ca să se vădească marea neputinţă şi înşelăciunea uneltirilor diavoleşti, şi să se arate puterea Numelui lui Hristos, ca văzând minunea, toţi să-L lăudăm pe El, cântând: ALILUIA!

Icosul al-6-lea
Smerindu-şi trupul sau cu postul şi rugăciunea, cu haină aspră îmbrăcându-se, Iustina a biruit atacurile pe care mai vârtos diavolul le pornise împotriva ei. Iară el, uneltind cu vicleşug ca şi oarecând pe Eva să o amăgească, sub chipul unei femei venind, cu amăgitoare vorbe încerca să o ispitească ca şi cum ar fi voit să urmeze vieţii şi curăţiei ei. Dar acest chip de ademenire înţelegându-l Iustina, a biruit uneltirile lui, pentru care noi grăim: 
Bucură-te, Cipriane, că stăruind în prigonirea fecioarei ai vădit puterea rugii; 
Bucură-te, că fecioara nu s-a amăgit de duhul înşeăciunii; 
Bucură-te, că prin stăruinţa ta în prigonire, ca şi oarecând Pavel, statornic te-ai arătat; 
Bucură-te, că statornicia ta în rău, îndelung iubitorul de oameni Dumnezeu a răbdat; 
Bucură-te, că mai înainte a cunoscut Domnul că vei fi statornic şi în credinţă; 
Bucură-te, căci ca şi Pavel ai vădit că cele rele le lucrai doar din neştiinţă; 
Bucură-te, că prin fecioara cea curată Hristos te-a luminat; 
Bucură-te, că prin ea Calea, Adevărul şi Viaţa ai aflat; 
Bucură-te, că şi pe cei ce sunt întru întunericul rătăcirii, îi luminezi; 
Bucură-te, că acum în lumina cerească te desfătezi; 
Bucură-te, şi ne întoarce pe noi din orice rătăcire; 
Bucură-te, îţi cântăm ţie, căutând prin tine mântuire; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al-7-lea
Aflând că prin acea vicleană uneltire nimic nu a sporit diavolul împotriva curăţiei Iustinei, ai voit să afli cu ce putere îl biruieşte ea, zdrobind toate meşteşugurile lor şi ţi s-a adeverit că nu poate diavolul nici a privi spre semnul Crucii, căci foc ce-l arde şi departe îl goneşte ea este împotrivă-i; astfel ai început, o, Cipriane a înţelege puterea cu care se înarmează toţi închinătorii Crucii când aduc ei cântarea de laudă: ALILUIA!

Icosul al-7-lea
Scârbit ai fost mai întâi, o Sfinte, când ai văzut că puterea vrăjilor diavoleşti, pe care le credeai neînvinse încă din pruncia ta, este biruită de o fecioară neputincioasă cu firea; dar apoi mintea ta cea doritoare de desăvârşita cunoaştere a început să se lumineze prin cunoştinţa Adevărului; de care bucurându-ne îţi cântăm: 
Bucură-te, vas primitor de adevărata lumină; 
Bucură-te, că ai venit la cunoştinţa adevărului printr-o fecioară creştină; 
Bucură-te, cel ce din pruncie ai dorit cunoaşterea cea adevărată; 
Bucură-te, că astăzi dracii de frica ta tresaltă; 
Bucură-te, că ai înfrânt puterea cu care ei odinioară te-au supus; 
Bucură-te, că lumea de uneltirile diavoleşti e păzită; 
Bucură-te, că prin aceasta credinţa nostră e întărită; 
Bucură-te, corabie, ce ai înfruntat marea cea înfiorată; 
Bucură-te, că lumina lui Hristos, ca un far în furtună ţi-a fost arătată; 
Bucură-te, că şi pe noi, păcătoşii, ne aduci la liman liniştit; 
Bucură-te, că pe mulţi să smulgi, din al patimilor noian ai izbutit; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al-8-lea
Voind să te amăgească diavolul cu uneltirile lui a iscodit altă înşelăciune şi mai vicleană ca să vă ameţească pe toţi. Astfel s-a prefăcut luând chipul Iustinei şi a intrat la Aglaid; acesta crezând că nălucirea e adevărată a strigat-o pe nume, dar minune: numai la auzul numelui fecioarei nălucirea s-a risipit. Şi noi înspăimântaţi fiind, cântăm lui Dumnezeu Celui ce a dat o aşa putere oamenilor bineplăcuţi Lui: ALILUIA!

Icosul al-8-lea
Cu spaimă cumplită a alergat Aglaid la tine, Cipriane, spunându-ţi cele petrecute, iar tu, ruşinat, fiindcă se vedea zadarnicia şi amăgirea vrăjilor tale, ai încercat nenumărate alte chipuri de asemănare ca să-l poţi face pe Aglaid sau pe tine însuţi să vă puteţi apropia de casa Iustinei. Dar fiind voi cu cuget necurat nimic nu aţi izbutit, căci Însuşi Mirele Cel Ceresc păzea curăţia prea înţeleptei fecioare; pentru care noi cu umilinţă cântăm: 
Bucură-te, că nu ai amăgit-o nicidecum pe fecioara cea curată; 
Bucură-te, că prin statornica Iustina multe taine s-au vădit; 
Bucură-te, că mai întâi puterea diavolului a fi neputincioasă s-a dovedit; 
Bucură-te, că puterea nebiruită a lui Hristos şi al Crucii Sale s-a arătat; 
Bucură-te, că ai cunoscut cum întăreşte Dumnezeu pe Sfinţii Săi în chip minunat; 
Bucură-te, că şi azi credinţele rătăcite din lume izgoneşti; 
Bucură-te, şi ne înarmează pe noi prin credinţă împotriva celui rău; 
Bucură-te, şi ne dă biruinţă împotriva diavolului, nouă, celor ce chemăm numele tău; 
Bucură-te, şi împreună cu fecioara cea curată scapă-ne de ispitele cele neaşteptate; 
Bucură-te, şi cursele lui Veliar sfărâmă-le şi fă-ni-le nouă arătate; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al-9-lea
Neizbutind nimic împotriva credinţei celei neclintite a Iustinei şi a curăţiei ei prin încercarea de a o arunca în prapastia iubirii de plăceri trupeşti, ai căutat a o supune pe dânsa prin ispitirile durerii pornind asupră-i, ca şi oarecând asupra lui Iov, mulţime de nenorociri; dar ea neîncetat rugându-se ca şi David graia: Nu voi muri, ci vie voi fi şi voi povesti lucrurile Domnului. Şi pentru toate proslăvea pe Dumnezeu cântându-I: ALILUIA!

Icosul al-9-lea
Dar nu numai asupra ei, ci şi asupra rudeniilor ei şi a toată cetatea slobozind blestemul, ai adus, o, Cipriane, vătămare, din mânia cea neîmblânzită şi din ruşinea cea multă ce ţi se făcuse, încât mulţi cetăţeni au mers la Iustina voind a o sili pe ea să nu se mai împotrivească lui Aglaid, pentru a izbăvi cetatea de mulţimea vrăjilor tale; dar ea nu prin însoţire necurată, ci prin curate şi fierbinţi rugăciuni, a izbăvit pe toţi de tot răul, batjocorind meşteşugurile vrăjitoreşti; pentru aceea cu toţi văzând minunea lăudăm pe Dumnezeu şi cântăm ţie: 
Bucură-te, că nici iscoadele cele rele la rău nu au înduplecat-o; 
Bucură-te, că Iustina s-a dovedit slujirii lui Hristos vas plecat; 
Bucură-te, că mulţi din aceia au cunoscut pe Hristos, prin minunata ei tămăduire; 
Bucură-te, că întreaga cetate a luat printr-însa izbăvire; 
Bucură-te, că mulţi au venit atunci la credinţă; 
Bucură-te, că tu însuţi ai fost zdruncinat în întrega ta fiinţă; 
Bucură-te, că pentru a doua oară ai fost puternic cutremurat; 
Bucură-te, că încrederea în puterea vrăjilor tale ţi s-a destrămat; 
Bucură-te, că aşa a binevoit Dumnezeu prin minunata fecioară a-ţi lucra mântuirea; 
Bucură-te, că ne înveţi pe noi a răbda îndelung când suntem ispitiţi; 
Bucură-te, că ne întăreşti pe noi a rămâne în credinţă statornici şi neclintiţi; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 10-lea
Ruşinat fiind, Cipriane, de înfrângerea ce ai suferit-o printr-o tânară fecioară, tu, cel mult învăţat şi iscusit foarte în lucruri vrăjitoreşti şi înştiinţându-te că toate meşteşugurile viclene cu puterea Crucii şi cu numele lui Hristos au fost biruite, ţi-ai venit întru simţire şi întru cunoştinţa Adevărului şi ai început a dosădi pe draci, slăvind pe Dumnezeu şi cântându-I, Lui: ALILUIA!

Icosul al 10-lea
Văzând ca te-ai trezit din somnul şi întunericul neştiintei şi cu mânie sfântă îl ocărăşti, acum şi pe tine, slujitorul idoleştii închinări şi al diavoleştilor meşteşuguri vrăjitoreşti, ca să te piardă s-a pornit diavolul cu putere multă, încercând să te ucidă şi, neavând tu nici un ajutor de la nimeni să te izbăvească, ţi-ai adus aminte de semnul Crucii, prin care se împotrivea Iustina şi, chemând numele lui Hristos ai biruit puterea diavolului, de care lucru prea minunat, cutremuraţi fiind, cântăm ţie: 
Bucură-te, Cipriane, că prin fecioara Iustina ai venit la chemarea Numelui lui Hristos; 
Bucură-te, că întru Numele Lui ai zdrobit pe diavolul ce se pornise împotiva ta mai vârtos; 
Bucură-te, că ai aflat Lumina cea adevărată; 
Bucură-te, împreună cu fecioara cea curată; 
Bucură-te, că spre spurcata însoţire n-ai putut să o pleci; 
Bucură-te, că în Lumina lui Hristos, acum împreună cu ea petreci; 
Bucură-te, şi ne întăreşte şi pe noi în chemarea Numelui lui Hristos; 
Bucură-te, că ni L-ai arătat nouă a fi dar prea luminos; 
Bucură-te, că şi prin tine a sporit Biserica cea biruitoare; 
Bucură-te, că te-a câştigat la credinţă Iustina, cea curată ca o floare; 
Bucură-te, şi ne învaţă şi pre noi a păzi curăţia; 
Bucură-te, şi izbăveşte din nevoi pe cei ce iubesc fecioria; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 11-lea
Arzându-ţi toate cărţile tale cele vrăjitoreşti înaintea credincioşilor, ai alergat la Episcopul creştinesc, cerându-i lui să te unească prin Botez cu Dumnezeul Iustinei şi având tu inimă înfrântă şi cu multă plângere pentru toate relele ce le-ai făptuit în viaţa ta de până atunci, primit ai fost în turma lui Hristos; căci a cunoscut Episcopul buna ta râvnire. Şi precum te-ai arătat odinioară grabnic la rău, te-ai dovedit apoi apring râvnitor şi slujitor vrednic al Dumnezeului Celui adevărat, neprididând a-I aduce Lui neîncetat cântarea: ALILUIA!

Icosul al 11-lea
Cu mare osârdie ai alergat, Cipriane, pe calea cea strâmtă şi anevoioasă, după ce ai aflat că Hristos este calea cea adevărată, dorind să răscumperi vremea petrecută în spurcata slujire idolească şi totdeauna plângând pentru faptele cele rele de mai înainte. Drept aceea ai mers din putere în putere şi din bunătate în bunătate, încât degrab te-ai învrednicit a primi nu numai Botezul, ci ai păşit din treaptă în treaptă până la cinstea de Episcop, păstorind cu râvnă turma lui Hristos. Iar pe fecioara Iustina, diaconiţă şi egumenă într-o mănăstire de fecioare ai făcut-o. Pe care cinstită înălţare văzând-o cu bucurie cântăm ţie: 
Bucură-te, Cipriane, că aşa răsplăteşte Dumnezeu inima curată; 
Bucură-te, că a cunoscut Dumnezeu râvna ta după cunoştinţa cea adevărată; 
Bucură-te, că aşa miluieşte Dumnezeu pe cei ce îndelungi ispitiri suferă; 
Bucură-te, că aşa te-ai arătat Arhiereu prea sfinţit; 
Bucură-te, că şi pe Iustina vrednica diaconiţă slujirii lui Hristos ai înălţat-o; 
Bucură-te, că egumenă şi povăţuitoare şi altor fecioare ai dat-o; 
Bucură-te, că ai păstorit turma lui Hristos cu multă râvnă şi silire; 
Bucură-te, că şi noi alergăm la tine, ca la un adevărat păstor, cu multă dorire; 
Bucură-te, şi ne povăţuieşte pe noi pe calea mântuirii; 
Bucură-te, şi fii lângă noi mereu în ceasul ispitirii; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 12-lea
Prin râvna ta şi a fecioarelor cele curate povăţuite de înteleapta Iustina se deşerta slujirea idolească, iar slava lui Hristos se înmulţea. O viaţă ca aceasta a ta şi sârguinţa cea pentru slujirea lui Hristos şi pentru mângâierea sufletelor omeneşti văzând-o diavolul, scrâşnea împotrivă-ţi voind cu orice chip să te piardă. Însă nu ştia pierzătorul că o şi mai mare şi nepieritoare slavă îţi pregătea şi sălăşluire cu cetele Sfinţilor; ca împreună cu ei pururea să cânţi lui Dumnezeu cântarea: ALILUIA!

Icosul al 12-lea
Neştiind pierzătorul în ce chip să te piardă, căci se temea de puterea Crucii, a îndemnat pe păgâni să te clevetească înaintea ighemonului, că ai părăsit păgâneasca închinare şi slujire idolească, venind la creştineasca închinare a lui Hristos, şi că pe mulţi depărtezi de la spurcata slujire la idoli, sporind turma lui Hristos. Acestea auzind ighemonul şi neputând a te zăticni prin cuvinte meşteşugite, te-a dat la muncire cumplită împreună cu fecioara Iustina. Iara voi, toate răbdându-le şi neplecându-vă la închinarea idolească, igheonul a poruncit să vă ucidă pe voi prin tăiere de sabie. Iar împreună cu voi s-a învrednicit de cununa mucenicească şi evlaviosul creştin Teoctist, care văzând moartea voastră cea nevinovată, a mărturisit şi el pe Hristos. Pentru aceea laude ca acestea aducem ţie: 
Bucură-te, că te-ai învrednicit a fi al turmei lui Hristos păstor nebiruit; 
Bucură-te, că şi Iustina fecioara, nevoindu-se alături de tine s-a sfinţit; 
Bucură-te, că de vicleanul ighemon n-aţi fost amăgiţi; 
Bucură-te, că v-aţi arătat mărturisitori ai lui Hristos neclintiţi; 
Bucură-te, că astfel de cununa muceniceasca aţi fost învredniciţi; 
Bucură-te, că acum prin sfintele tale moaşte multe tămăduiri se dăruiesc; 
Bucură-te, că râuri de daruri se revarsă celor ce te cinstesc; 
Bucură-te, că şi noi cu mare credinţă la tine năzuim; 
Bucură-te, că prin ale tale sfinte moaşte ajutor şi mântuire nădăjduim; 
Bucură-te, şi te roagă pentru noi împreună cu Sfânta Iustina şi Sfântul Teoctist; 
Bucură-te, şi primeşte de la noi jertfă de laudă acest smerit acatist; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 13-lea
O, Prea Sfinţite Cipriane, Ierarhul cel cinstit al lui Dumnezeu, nevoitorule prea tare, împreună cu Sfânta muceniţă Iustina şi Sfântul mucenic Teoctist, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru cei ce pururea te cinstesc şi cu cântări măresc sfântă pomenirea ta şi cu rugăciunile tale, îmblânzeşte pe Stăpânul Hristos, pentru toţi mijlocind iertare de greşeale şi izbăvire de toate cursele şi ispitirile diavoleşti, ca mântuindu-ne să-I cântăm împreună cu tine, în vecii nesfârşiţi, cântarea îngerească: ALILUIA!  (acest condac se zice de trei ori)

Apoi iarăşi se zice  Icosul întâi
Minunată s-a arătat viaţa ta, Sfinte, că din pruncie slujirii idoleşti ai fost închinat, dar cunoscând Domnul râvna ta după cunoaşterea cea adevărată, ţi-a descoperit ţie printr-o fecioară curată pe Hristos-singur-Adevărul, de care taină şi pronie dumnezeiască minunându-ne, cu credinţă cântăm ţie: 
Bucură-te, cel ce ai înfrânt slujirea idolească; 
Bucură-te, că ai vădit înşeăciunea diavolească; 
Bucură-te, că de cunoştinţa adevărului ai râvnit; 
Bucură-te, cel ce şi în păgâneasca cunoştiinţă te-ai arătat iscusit; 
Bucură-te, cel ce diavoleşti meşteşuguri şi vrăjitorii ai cunoscut; 
Bucură-te, că toate acestea mai apoi de ocară le-ai făcut; 
Bucură-te, că poţi să ne scapi de ispita diavolească; 
Bucură-te, că ne izbăveşti de rătăcirile eretice; 
Bucură-te, că ne arăţi calea spre adevăr; 
Bucură-te, că rugăciunile tale de tot răul ne scapă; 
Bucură-te, ajutorul celor înviforaţi; 
Bucură-te, că lumina ta tuturor o împarţi; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Şi  Condacul întâi
Cela ce mai înainte ai fost învăţător răutăţii, şi te-ai arătat Arhiereu prin cinstita fecioară Iustina, şi ca un păstor înţelept, din spinii înşeăciunii ai înflorit ca o floare prea frumoasă, şi pe noi credincioşii, ne-ai umplut cu miresmele tămăduirilor şi de razele minunilor tale, întăreşte-ne ca să-ţi cântăm ţie: Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

După aceasta se zice această:

RUGĂCIUNE care se zice doar de PREOŢI:   Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Creatorule şi Chivernisitorule a toate, Sfânt şi slăvit eşti; Împăratul Împăraţilor şi Domnul domnilor, slavă Ţie. Tu Cel ce locuieşti în lumina cea nepătrunsă şi neapropiată, pentru rugăciunea mea, a smeritului şi nevrednicului robului Tău, depărtează demonii şi stinge viclenia lor de la robii Tăi; revarsă ploaie la bună vreme peste tot pământul şi fă-l să-şi dea roadele lui; copacii şi viile să-şi dea deplin rodul lor; femeile să fie dezlegate şi eliberate de nerodirea pântecelui; acestea şi toată lumea mai întâi fiind dezlegate, dezleagă şi toată zidirea de toate legăturile diavoleşti. Şi dezleagă pe robul Tău (numele) împreună cu toate ale casei lui de toate legăturile satanei, ale magiei, ale farmecelor şi ale puterilor potrivnice. Împiedică Tu, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri toată lucrarea satanei, Tu Cel ce dai dezlegare de magie, de farmece, de vrăji şi de toate lucrările sataniceşti şi de toate legăturile lui, şi distruge toată lucrarea vicleană prin pomenirea Prea Sfântului Tău nume.
Aşa, Doamne, Stăpâne a toate, auzi-mă pe mine nevrednicul slujitorul Tău şi dezleagă pe robul Tău 
(numele) de toate legăturile satanei şi dacă este legat în cer, sau pe pământ, sau cu piele de animale necuvântătoare, sau cu fier, sau cu piatra, sau cu lemn, sau cu scriere, sau cu sânge de om, sau cu al păsărilor, sau cu al peştilor, sau prin necurăţie, sau în alt chip s-au abătut asupra lui, sau dacă din altă parte au venit, din mare, din fântâni, din morminte, sau din orice alt loc, sau dacă a venit prin unghii de om, de animal, sau gheare de pasăre, sau prin şerpi (vii sau morţi), sau prin pământul morţilor, sau dacă a venit prin străpungere de ace, dezleagă-le pentru totdeauna, în ceasul acesta, Doamne, cu puterea Ta cea mare.
Tu Doamne, Dumnezeul nostru, Care cunoşti şi ştii toate, dezleagă, sfărâmă şi distruge, acum, lucrările magiei, iar pe robul Tău 
(numele) păzeşte-l cu toţi ai casei lui de toate uneltirile diavoleşti.
Zdrobeşte cu însemnarea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci toate puterile potrivnicilor. Pustieşte, distruge şi depărtează pentru totdeauna toate lucrările magiei, vrăjitoriei şi fermecătoriei de la robul Tău 
(numele).
Aşa, Doamne, auzi-mă pe mine păcătosul slujitorul Tău şi pe robul Tău cu toţi ai casei lui, şi dezleagă-i de demonul de amiază, de toată boala şi de tot blestemul, de toată mânia, nenorocirea, clevetirea, invidia, farmecele, nemilostivirea, lenea, lacomia, neputinţa, prostia, neînţelepciunea, mândria, cruzimea, nedreptatea, trufia, şi de toate rătăcirile şi greşalele, ştiute şi neştiute, pentru sfânt numele Tău, că binecuvântat eşti în veci. Amin.

07
Aug
11

Predica la Duminica a VIII-a dupa Rusalii

Predica la Duminica a VIII-a dupa RusaliiPredica la Duminica a 8-a dupa Rusalii
( Despre datoriile pastorilor sufletesti )

Nu trebuie sa se duca; dati-le voi sa manince (Matei, 14, 16)

Iubiti credinciosi,

In Sfanta Evanghelie de astazi vedem cum Domnul nostru Iisus Hristos a hranit peste cinci mii de oameni numai cu cinci paini si doi pesti. Caci mergand prin Galileea, vestea tuturor cuvantul mantuirii, fiind inconjurat de o mare multime de oameni, barbati, femei cu copii in brate, batrini si bolnavi de tot felul. Toti cautau pe Dumnezeu si erau insetati dupa cuvintele de invatatura ale Mantuitorului. Toti suspinau dupa Mesia si aveau nevoie de pastori duhovnicesti care sa-i invete Sfanta Scriptura, sa-i hraneasca cu cuvinte de mantuire, sa-i scape de robia patimilor si sa-i calauzeasca spre Hristos.

Vazand Domnul popor mult, I s-a facut mila de ei si a tamaduit pe toti bolnavii lor (Matei 14, 14). Iata ca Fiul lui Dumnezeu are mila si de trupurile oamenilor nu numai de sufletele lor. El se milostiveste si de suferintele noastre trupesti si le vindeca, uneori chiar inaintea tamaduirii sufletelor, stiind ca prin aceasta oamenii se intorc mult mai usor la pocainta.

Dar facandu-se seara, au venit la Dansul ucenicii Lui si I-au zis: Locul este pustiu si vremea a trecut; deci da drumul multimilor, ca sa se duca prin sate sa-si cumpere hrana (Matei 14, 15). Ucenicii, vazand poporul obosit, flamand si insetat, si soarele asfintit, au cerut Mantuitorului sa inceteze cuvantul de invatatura si sa lase multimea sa se intoarca in satele lor ca sa manance si sa se odihneasca.

Oare au gresit ucenicii cu ceva prin aceasta? Nu, nicidecum. Numai ca ei cugetau mai mult omeneste decat duhovniceste. De aceea Mantuitorul a respins propunerea ucenicilor Sai prin aceste cuvinte: Nu trebuie sa se duca!, adica: Nu indepartati oamenii de la voi, ca nu au unde se duce. Iata, sunt ca niste oi fara pastori. Sunt obositi, bolnavi, flamanzi si insetati trupeste si sufleteste si au nevoie de pastori buni, de cuvinte de mangiiere, de hrana duhovniceasca. Nu trebuie sa se duca de la voi! Dati-le voi ca sa manance!

Auzind ucenicii aceste cuvinte, au spus Mantuitorului Hristos: Nu avem decat cinci paini si doi pesti! Iar Domnul a poruncit: Aduceti-le pe acestea aici la Mine. Apoi Iisus Hristos, privind spre cer, a binecuvantat painile, iar ucenicii, dupa ce au asezat poporul pe iarba, le-au impartit multimilor painile si pestii. Dupa ce s-au saturat toti cei ce mancasera, ca la cinci mii de barbati, afara de femei si de copii, ucenicii au strans ramasitele de faramituri, douasprezece cosuri pline (Matei 14, 17-21).

Aceasta mare minune a inmultirii painilor, s-a savarsit in Galileea, aproape de lacul Tiberiadei. In amintirea ei s-a zidit aici o manastire mica, ce dainuieste pana astazi. Intr-un chip desavarsit minunea inmultirii painilor se repeta pe pamant de la inceputul zidirii si pana astazi, ca o liturghie permanenta a creatiei. Oare nu hraneste Dumnezeu astazi cu paine si hrana peste cinci miliarde de oameni, cat numara tot pamintul? Si aceasta nu este o minune a inmultirii painilor, cel putin tot atat de mare ca cea din Galileea, de acum aproape doua mii de ani?

Iubiti credinciosi,

Omul fiind format din doua parti, adica trup si suflet, are in viata si bucurii sufletesti si bucurii pamantesti, are si ispite sufletesti si ispite trupesti. Are nevoie pe pamant de hrana sufleteasca pentru mantuire si de hrana trupeasca materiala pentru a-si mentine viata in trup. Pentru hrana materiala avem parinti care se ingrijesc de copii si le asigura cele necesare vietii. Iar pentru hrana duhovniceasca necesara mantuirii sufletelor, avem parinti duhovnicesti, episcopi, preoti si duhovnici care se ingrijesc de mantuirea credinciosilor incredintati lor de Hristos.

Iata pentru ce a poruncit Mantuitorul ucenicilor Sai: Nu trebuie sa se duca oamenii de la voi; dati-le voi sa manance! (Matei 14, 16) Si care este hrana cu care episcopii si preotii hranesc pe credinciosi?

Cea dintai hrana cu care pastorii Bisericii sunt datori sa hraneasca pe credinciosi este invatatura de credinta ortodoxa. Credinta dreapta apostolica este painea vietii noastre, este temelia Bisericii lui Hristos, este cuvantul viu si neschimbat propovaduit de Fiul lui Dumnezeu si de Sfintii Apostoli si scris cu litere de foc in Sfanta Evanghelie. Credinta curata in Dumnezeu, Cel in Sfinta Treime inchinat si marit, este cuprinsa pe scurt in Crez, este marturisita de doua mii de ani de Biserica Ortodoxa si de sfintii ei slujitori si este aparata cu jertfa a milioane de martiri si cu invatatura tuturor Sfintilor Parinti si Cuviosi.

Fara credinta dreapta, adica ortodoxa, nu putem face nici fapte bune si deci nu ne putem mintui. Credinta adevarata, vie, pe care o marturisim prin cuvint si prin viata noastra, impreuna cu singele mucenicilor stau la temelia Bisericii si a mintuirii noastre. De aceea, cine cauta sa schimbe cu ceva dogmele credintei ortodoxe, sa rastalmaceasca Sfinta Scriptura, sa semene neghina in ogorul semanat si lucrat de Hristos, acela incearca sa puna alta temelie Bisericii. Dupa cuvintele Sfintului Apostol Pavel, unul ca acesta este fiu al gheenei si este dat anatema, adica dat satanei, de Biserica. Printre acestia se numara atit necredinciosii care neaga pe Dumnezeu si urasc Biserica Lui, cit si toti sectantii rupti din sinul Bisericii apostolice care isi fac „bisericutele” lor si se leapada de dreapta credinta, de Sfintele taine, de Cruce, de icoane, de Maica Domnului, de sfinti si rastalmacesc Sfinta Scriptura.

Ierarhii si preotii, ca urmasi directi ai Sfintilor Apostoli, au marea datorie sa apere dreapta credinta si pe credinciosii ortodocsi incredintati lor, ca sa nu fie amagiti de prozelitismul sectar si sa fie tiriti in orice fel de grupari sectare. Preotii, mai ales, au datoria sa faca lectii de catehizare in Duminici si sarbatori, in cadrul sfintelor slujbe, atit la Liturghie si la vecernie cit si in toate ocaziile, sa explice credinciosilor nostri invatatura de credinta ortodoxa, Crezul, Tatal nostru, Fericirile, cele sapte Taine ale Bisericii. Apoi sa combata orice fel de prozelitism sectar, adunarile religioase afara de biserica, vizitele neortodoxe in casele enoriasilor, ca si raspindirea si citirea cartilor anticrestine si sectante, care amagesc pe crestinii slabi si neinformati duhovniceste.

Mai ales astazi, cand sectele de tot felul asalteza Biserica Ortodoxa si pe fiii ei, preotii trebuie sa fie la datorie, sa cunoasca bine Sfanta Scriptura, sa fie modele vii in ochii tuturor, sa propovaduiasca Evanghelia „cu timp si fara timp”, sa faca vizite misionare in casele enoriasilor, sa formeze comitete de credinciosi buni ca sa-i ajute in misiune si sa hraneasca poporul lui Dumnezeu cu invatatura curata a Bisericii Ortodoxe. Oricat ar parea de greu, preoti buni sint destui chiar printre cei tineri care, cu ajutorul lui Dumnezeu, fac mult, opresc prozelitismul sectar si intaresc cu cuvintul si fapta dreapta credinta.

A doua hrana duhovniceasca, de aceeasi valoare cu credinta curata, este viata morala in randul credinciosilor nostri. Dumneavoastra fratilor, ca fii adevarati ai Bisericii lui Hristos aveti mari datorii sa pastrati cu sfintenie credinta ortodoxa pina la moarte, chiar cu pretul vietii. Apoi sa traiti, adica sa puneti in practica invatatura Sfintei Evanghelii, stiind ca, credinta fara fapte bune este moarta (Iacob 2, 17-20). Adica sa fiti oameni de rugaciune, sa traiti in pace cu totii, sa mergeti regulat la biserica, de unde primiti adevarata hrana duhovniceasca; sa faceti milostenie, sa fugiti de desfranare si de betie, doua grele pacate care stapanesc astazi aproape toata lumea si sa va cresteti copiii in frica si dragostea de Dumnezeu.

Aveti grija de tot si mai ales de fiii si de familia dumneavoastra sa nu cada in cursele cele de multe feluri ale diavolului. Acum s-au inmultit avorturile, certurile in familie, desfriul si divortul. Ba in ultimul timp s-au raspindit la noi filme si chiar carti si reviste pornografice care cad in mainile tinerilor si copiilor nostri si trag pe multi la desfranare. Parintii in familie, batrinii intelepti si crestinii buni impreuna cu preotii din parohii sunt datori in fata lui Dumnezeu sa ajute generatia tinara, pe cei slabi in credinta si lipsiti de educatie crestina, ca sa nu cada in aceste cumplite patimi ce corup societatea noastra.

Credinciosii nu trebuie sa lase totul in grija preotului. Ei trebuie sa ajute pe preot, sa-l intrebe, sa colaboreze, sa-i ceara sfatul ori de cite ori este nevoie si sa asculte cu sfintenie cuvantul lui. Iar daca au vreo indoiala, sa mearga la preotii batrini, la manastiri si la nevoie, chiar la episcopul lor. Viata morala exemplara a preotului si a credinciosilor, ca si colaborarea lor la evanghelizarea parohiei, formeaza un puternic zid de rezistenta impotriva tuturor ispitelor si furtunilor.

Sfintele slujbe facute la timp, dupa randuiala, cu evlavie si fara graba, hranesc cel mai mult pe credinciosii din satele si orasele noastre. Si daca exista coruri si cintari frumoase la slujbe si predici bune, calde, inspirate din traire, pe intelesul tuturor, slujbele ii intaresc in credinta pe toti, umplu bisericile de credinciosi, atrag la ortodoxie chiar si pe cei ce s-au rupt de Biserica si ii apropie de Hristos pe toti.

Fericite sunt asemenea parohii care au preoti buni, cu slujbe si predici frumoase, izvorite din credinta; cu pastori model si mame evlavioase care se jertfesc pentru Dumnezeu si pentru copiii lor. Acolo nu pot fi dezbinari religioase si de familie, nici secte, nici betii, nici alte grele pacate, ci toti vor fi cu un cuget si o inima in sanul Bisericii lui Hristos.

Predica vie este ajutata in parohie si de citirea cartilor ortodoxe. De altfel s-au tiparit numeroase carti de catre Biserica Ortodoxa Romana. Se recomanda sa functioneze la fiecare parohie o biblioteca cu cele mai bune carti de invatatura ortodoxa, care sa se dea enoriasilor la citit, dupa nevoie, cu binecuvantarea preotului. Cele mai bune carti pentru intarirea credintei sunt: Sfinta Scriptura sau Biblia, Vietile Sfintilor pe fiecare luna, Despre credinta ortodoxa, Filocaliile, Catehismul, Mintuirea Pacatosilor, Convorbiri duhovnicesti, Pelerinaj la Locuri Sfinte, Patericul Romanesc, carti de explicare a credintei, precum si multe alte scrieri ortodoxe alese. Iar din casele credinciosilor sa nu lipseasca sfintele icoane, Sfinta Cruce, Noul Testament, Ceaslovul, Psaltirea sau macar o carte de rugaciuni.

Toate acestea sporesc credinta in casa si in inimi si hranesc mult pe credinciosii nostri. Iar daca lipsesc slujbele frumoase, predica vie, cartile sfintele si exemplele preotului, indata patrund sectele si dezbinarea in casa si in parohie si nimic nu este mai greu decat sa indreptezi o parohie dezbinata si tulburata.

Credinciosii trebuie sa se spovedeasca, pentru a se putea hrani cu Sfanta Impartasanie care este Trupul si scump Sangele lui Hristos, mai ales in cele patru sfinte posturi, iar bolnavii, batranii, vaduvele si copiii sa se impartaseasca mai des, dupa sfatul preotului. Nu trebuie sa fugim de Sfintele Taine, fie de frica osindei, fie din nepasare, dar nici sa cerem prea des Sfanta Impartasanie ci sa tinem regula Bisericii, calea de mijloc, stiind ca extremele, excesele, adica nepasarea si indrazneala, sint ale vrajmasului.

Iubiti credinciosi,

Iata cateva cai prin care pastorii Bisericii lui Hristos isi hranesc enoriasii, dupa porunca Domnului: Dati-le voi sa manance. Ele sunt mai multe, dar acestea sunt recomandate intai de Sfintii Parinti. Insa nu este de ajuns numai sa avem preoti buni la sate si orase. Dumneavoastra credinciosii sunteti datori sa colaborati cu preotii la intarirea ortodoxiei in parohie, la hranirea celor flamanzi si insetati, la ajutorarea, cercetarea si miluirea saracilor, a orfanilor, a vaduvelor, a copiiilor si a celor greu bolnavi. Sa nu uitam ca de multe ori credinciosii reusesc sa atraga multe suflete si sa intre acolo unde nu poate patrunde preotul. Nu lasati pe preot sa lupte singur. Ajutati-i la biserica, la slujbe, la curatenie, la cercetarea bolnavilor, la indrumarea celor din jur sa vina la Hristos.

Sa ne rugam cu totii lui Dumnezeu sa rinduiasca pastori in buni Bisericile Sale, spre intarirea dreptei credinte intru lauda Preasfintei Treimi si mantuirea sufletelor noastre. Amin.

Parintele Cleopa Ilie

Calendar Ortodox




Blog Stats

  • 237,181 hits
August 2011
L M M M V S D
« Iul   Sep »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce putem face când apar necazurile în familie Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? Cine este Maica Domnului pentru mine? cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cum putem cinsti cu evlavie Sfanta Cruce? Căsătoria dar „miluiește-mă” el nu suportă să audă niciodată De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Focsani frate fraților! Hristos Icoanele in cultul ortodox Ilie Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Ingerul pazitor in Vinerea Mare Ispitele Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Joia din Saptamana Patimilor Lunea Sfantului Duh Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Nimeni nu L-a vazut pe Hristos inviind Noi Nu te atinge de Mine omule Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintelor Pasti Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Predica la Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci Predica la Duminica Sfintei Cruci Predică la Duminica a IX-a după Rusalii - Umblarea pe mare - Potolirea furtunii Preot Tudor Marin Rugăciune către Maica Domnului Rugăciune către Maica Domnului pentru potolirea întristărilor Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului Rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul sfantul care aduce ploaia Sfantul Epitaf Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil Sfintii Petru si Pavel Să vă mărturisiţi şi să vă cununaţi la biserică Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Trecerea pe sub masa Viaţa şi pătimirea Sfîntului Sfinţitului Mucenic Ciprian şi a Sfintei Muceniţe Iustina fecioara “Maica Domnului “Miluiește-mă „Doamne Iisuse Hristoase „Părinte