Arhivă pentru 14 aprilie 2014

14
apr.
14

Saptamana Patimilor – Lunea Mare

Saptamana Patimilor - Lunea MareBiserica a randuit ca la sinaxarul zilei de luni din Saptamana Patimilor sa se faca pomenirea lui Iosif, fiul patriarhului Iacob si a smochinului neroditor.

Numele de Iosif inseamna „El (Domnul) adauga”. Acesta a fost cel de-al unsprezecelea fiu al lui Iacob si primul al Rahilei.

Sfanta Scriptura ne marturiseste ca intr-o zi, batranul Iacob il trimite pe Iosif sa-i aduca vesti despre fratii lui, care erau plecati cu oile la camp. Fratii sai, erau invidiosi pe acesta din momentul in care le vestise cateva vise: „Eram la camp cu totii si legam snopi. Snopii mei stateau drept, iar ai vostri se plecau spre ai mei”, „se parea ca soarele, luna si unsprezece stele se aplecau si se inchinau in fata mea”. In urma acestor descoperiri, fratii sai si-au pus in gand sa-l omoare.

Vazandu-l de departe ca vine de la casa tatalui spre ei, acestia au zis: „Iata visatorul! Haidem sa-l omoram si sa-l aruncam intr-un put si sa zicem ca l-a mancat o fiara salbatica si vom vedea ce se va alege de visurile lui”. Insa Ruben, unul dintre fratii sai, le-a zis: „Nu, sa nu varsati sange! Aruncati-l mai bine in putul acela din pustiu, dar mainile sa nu vi le puneti pe el”. Este aruncat in put, insa, este scos de acolo pentru a fi vandut cu 30 de arginti unor negustori.

Pentru a-si acoperi fapta, fratii sai au taiat un ied, au rupt haina lui Iosif si au inmuiat-o in sange. Seara, ajunsi acasa, i-au aratat haina lui Iacob, spunandu-i acestuia ca Iosif a fost mancat de o fiara salbatica.

Iosif, fiul patriarhului Iacob, prefigurarea lui Hristos

Iosif, aruncat de fratii sai in fantana, semnifica punerea lui Hristos in mormant. Scriptura ne atrage atentia ca fantana era lipsita de apa, semn ca acel loc nu mai putea darui si intretine viata. Pana la Invierea lui Hristos, mormantul era chipul mortii. Nu intamplator, cel demonizat din tinutul Gherghesenilor, locuia in morminte, in locul in care nu mai exista relatie, viata.

Si dupa cum fantana in care a fost pus, ramane goala, la fel se intampla si cu mormantul Domnului. Acest mormant e o marturie a faptului ca si mormintele noastre vor ramane goale. Prin Invierea Domnului, mormantul nu mai este loc de veci.

In acest sens, Apostolul Pavel vorbind despre invierea trupurilor nu spune: se ingroapa, ci „se seamana”. „Se seamana trupul intru necinste, inviaza intru slava; se seamana intru slabiciune, inviaza intru putere; se seamana trup firesc, inviaza trup duhovnicesc” (I Cor. 15, 42-44).

Iosif, vandut de fratii sai in Egipt pentru 30 de arginti, este o preinchipuire a lui Hristos, vandut de Iuda. Sfantul Andrei Criteanul spune in Canonul cel Mare ca Iosif „de cei de un sange a fost dat, a fost vandut in robie dulcele suflet, cel drept, spre inchipuirea Domnului”.

Haina lui Iosif, muiata in sange si aratata patriarhului Iacov, simbolizeaza mantia rosie a Mantuitorul din timpul Patimilor Sale.

In relatarea vietii lui Iosif, ni se spune ca acesta ii primeste pe fratii sai, care vin in Egipt dupa o foamete cumplita in Tara Sfanta si le ofera hrana fara bani.

Foametea din vremea lui Iosif, semnifica neputinta neamului omenesc de a atinge asemanarea cu Dumnezeu prin propriile puteri. Datorita foamei, isi va veni in fire fiul risipitor si va ajunge sa se hraneasca cu vitelul cel gras, chip al lui Hristos.

Iosif daruieste intregului popor grau si hrana, vestind tainic ca si Hristos Se va darui pe Sine ca hrana, in cadrul Sfintei Liturghii, sub chipul painii si al vinului. Faptul ca Scriptura nu mai aminteste de o alta foamete, de o alta venire a fratilor sai pentru a lua hrana, ni se descopera ca cel ce mananca Trupul lui Hristos, nu mai flamanzeste niciodata. Acest lucru a fost vestit de Mantuitorul femeii din Samaria: „Cine bea din apa pe care o dau Eu nu va mai inseta niciodata”.

Smochinul neroditor

Sfantul Evanghelist Marcu vorbind despre smochinul neroditor spune: „Iar a doua zi iesind ei din Betania, Domnul a flamanzit. Si vazand un smochin de departe, avand frunze, a mers sa vada daca va gasi ceva in el. Venind la el, n-a gasit nimic decat frunze, ca nu era inca vremea smochinelor. Si a zis Iisus smochinului: Nimeni sa nu mai manance rod din tine in veac” (Marcu 11, 12-14), iar Sfantul Evanghelist Matei ne spune ca: „Indata s-a uscat smochinul” (Matei 21, 19).

In talcuirile unor Sfinti Parinti, acest smochin neroditor este simbolul sinagogii, care nu a adus rodul mantuirii pe care l-a odraslit din plin Biserica crestina.

Insa, in talcuirea lui Isidor Pelusiotul el are alt inteles: „Pomul calcarii poruncii a fost smochinul. Din frunzele lui si-au facut acoperamant stramosii nostri calcatori de porunca. Din pricina ca n-a fost blestemat atunci, a fost blestemat acum de Hristos, ca un iubitor de oameni, ca sa nu mai faca rod, care este pricina pacatului. Iar ca pacatul se aseamana cu smochina este lucrul destul de limpede: Are dulceata placerii, lipiciunea pacatului, iar la urma, usturimea si iutimea constiintei. Istoria smochinului a fost asezata aici pentru a ne indemna la umilinta, dupa cum istoria lui Iosif a fost asezata pentru a ne infatisa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roada duhovniceasca este un smochin. Daca Domnul nu gaseste in el odihna, a doua zi, adica dupa viata aceasta de acum, il usuca prin blestem si-l trimite in focul vesnic. Smochinul uscat din Sfanta Evanghelie este ca un stalp cu totul uscat, care ingrozeste pe cei care nu fac rod potrivit de virtute”.

Voi reda in incheiere un comentariu al parintelui Nicolae Steinhardt: „Pericopa smochinului se cade sa fie interpretata nu dupa regulile dreptatii naturale si valorile axiologiei elementare, ci la nivelul propozitiilor duhovnicesti alegorice. Da, nedrept este a-i pretinde smochinului (sau oricarui alt arbore fructifer) roade atunci cand nu-i vremea recoltei, dar nedreptatea inceteaza daca realizam ce este in fapt vorba de a fi ori a nu fi de folos lui Dumnezeu, de a raspunde ori ba chemarii Sale. Nu de smochin si de smochine se face mentiune in parabola aceasta, ci de om (tot asa si in alte metafore neotestamentare: parca de pasari ori de boi se ingrijeste Atotputernicul !): care nu dispune de scuza valabila spre a-L refuza pe Facatorul sau ori pentru a-I spune: n-am timp sau nu-i acum momentul potrivit. Soroace, date, conditii, clauze, tocmeli: sunt lovite de nulitate absoluta. Chemarii de sus i se poate raspunde numai cu “ Iata-ma” ori cu “Da, Doamne”. Motivarile, fie ele omenesti plauzibile, nu sunt luate in considerare: nu ne este ingaduit a ne eschiva nici macar pentru a ne ingropa tatal ori a ne randui cele din gospodarii; nici pentru a ne duce sa vedem tarina ce tocmai am agonisit; nici pentru a cere boii de curand cumparati; nici pentru a ne desparti de femeia de care abia ne-am insotit prin nunta.

Mereu si in orice clipa este vremea – si acum este – a raspunde “Iata-ma” lui Hristos. La acest nivel, pe acest plan nu se poate judeca potrivit celor de pe taramul profan al logicii juridice. Acolo termenele, intervalele, sarturile, epocile, datinile sunt perfect valabile: dincoace, cu totul nesemnificative si nejustificative. Roadele smochinului – produse ale firii, ale naturii naturale – sunt subordonate ciclurilor de rodire, insa devotamentul oamenilor nu cunoaste soroace si pauze. Interpretarea alegorica se impune: smochinul e omul, iar smochinul neroditor e omul si el neroditor, rece, aspru, nereceptiv chemarii ceresti. Reactiile „robustului simt comun” nu au ce cauta in citirea formulelor spatiotemporalitatii (sunt date peste cap); si tot asa nici in dezlegarea incifrarilor duhovnicesti. Iata de ce putem afirma ca omul (smochinul, in limbaj codificat) trebuie sa fie oricand gata, oricand disponibil pentru Hristos. Nicaieri teoria disponibilitatii integrale enuntate de André Gide nu se aplica mai la propriu si mai desavarsit decat in relatiile dintre faptura si Ziditorul ei. Iar a fi disponibil inseamna a te nimeri oricand incins, cu toiagul in mana, cu incaltamintea in picioare, pregatit de drum, de actiune, de raspuns afirmativ, de roada”.

Calendar Ortodox

Reclame
14
apr.
14

Ganduri duhovnicesti despre Pasti

Ganduri duhovnicesti despre PastiSfintele Pasti, cand praznuim Invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, este o sarbatoare solemna. Bucuria ei este de alta natura decat cea pe care o simtim la Nasterea lui Iisus, cand ne straduim sa facem din inima noastra pestera spirituala in care pruncul Iisus se va naste. Acolo, la Craciun, stam uimiti in fata minunii prin care Dumnezeu cel neincaput, cel fara de inceput, cel care a facut lumea aceasta minunata si cerul, si pamantul se margineste pe sine intr-un prunc micut si fragil, culcat intr-o iesle, incalzit numai de prezenta animalelor si de dragostea Maicii Sale si a lui Iosif logodnicul.

Parca la Craciun inca nu L-am integrat inlauntrul nostru pe Hristos, inca este Pruncul minunat venit din cer, avem un oarecare sentiment de exterioritate fata de Dumnezeu Fiul. De Pasti, prin postul de ispasire si prin faptul ca L-am vazut pe Dumnezeu intre noi, avand chipul si statura noastra, suferind ca noi, sangerand, chemandu-si Tatal din ceruri, rugandu-se pentru cei ce-l chinuiau – virtual, am fost si noi printre printre aceea – bucuria noastra este mai interioara, Iisus ne-a integrat prin suferinta si prin iertare.

Oamenii sunt mai linistiti de Invierea Domnului, mai interiorizati. Invierea aduce o bucurie mai linistita, nu trebuie sa alergam asa cum incercam de Craciun sa ajungem la Pestera Nasterii. Dumnezeu Omul este in noi, in suferinta noastra, in pocainta noastra, in purificarea noastra prin post si prin reconvertire. Slujbele frecvente si mai lungi, durerea inimii noastre pentru pacatele savarsite, deniile si privegherile ne inalta treptat spre o apropiere de Dumnezeu. Si duhul nostru este mai ravnitor catre pocainta si mai sarguincios spre rugaciune.

Cand eram copil posteam cu osardie, desi nu era usor pentru noi copiii, dar ingerul nostru pazitor ne ferea de ispita oalelor cu lapte din camara si de smantana atragatoare. Si chiar daca mai greseam, stiam ca parintele ne va ierta la spovedanie, caci noi nu aveam nici o indoiala ca interventia parintelui pe langa Dumnezeu era fara gres. De altfel, parintele stia toate pacatele noastre inca inainte de a le marturisi noi; legatura lui cu cerul si cu ingerii nostri pazitori era foarte stransa si nimic din cele ascunse ale noastre nu-i erau necunoscute.

La injumatatirea postului, Miercuri, mama ne chema pe cei mai mici – cei mari erau la lucrarea campului, a viei, etc. si ne punea sa numaram ouale. In anii buni, putinile erau pline cu oua albe, de cele mai multe ori aveam peste trei sute de oua; in anii mai slabi aveam peste 200. Cea mai tainica treaba pe care o facea mama era in serile de Martie, cand la lumina unei lumanari, cerceta ouale alese de ea pentru a le pune la closca. Ouale cu banut le punea de o parte. Din ele urma sa iasa puii care vor face ouale pentru Pastele anului urmator. Ce taina a vietii cunostea mama, cu cata convingere facea ea cruce peste ouale care vor scoate pui. Tare mi se parea mie ca treaba pe care o facea mama semana intr-un fel pe care nu-l intelegeam, cu Invierea.

Pe urma erau spovedaniile. Parintele impartise satul in trei grupe: copiii, care erau spovediti mai la inceputul postului, de obicei, mergeam pe rand cu toata clasa si cu invatatorul, flacaii si fetele care urmau la mijlocul postului si batranii care veneau la urma. Asa cum am spus, nu era chip sa ascunzi de parintele ceva. Daca evitai sa spui o cearta sau un mic furtisag, parintele te si intreba: „Dar cearta cu cutare cum a fost?”

Mergerea la spovedanie avea un ritual specific satului noatru. Parintele ne anunta in biserica: „Cei care veniti la spovada sa stiti ca asta inseamna ca aduceti un dar pe altarul unde se va savarsi jertfirea lui Iisus si acest dar este chiar sufletul vostru. Prin spovedanie va curatiti de pacate. Sa nu veniti la altar cu un suflet manjit de tot felul de necuratenii si, mai ale, impacati-va cu vrajmasii vostri. Stiti ca eu cunosc certurile dintre voi si cand va voi spovedi si voi intreba daca te-ai impacat cu cutare, ce-mi vei raspunde. Ia ascultati ce zice Mantuitorul! Si parintele citea din Biblie mai frumos decat domnul invatator: „Deci daca iti vei aduce darul tau la altar si acolo iti vei aminti ca fratele tau are ceva impotriva ta, lasa-ti darul acolo, inaintea altarului si mergi mai intaai de te impaca cu fratele tau si numai dupa aceea inoarce-te si adu-ti darul tau.(Mt. 5; 23-24). Copiii mei, sa nu aduceti la altarul Domnului un suflet imputit de ura si de vrajmasie. Asa ca, in zilele cand ne venea randul la spovedanie, toti, mari si mici, ne ceream iertare de la parinti, de la bunici, intre noi, de la vecini si de la vrajmasi, se intelege. Ca pe urma venea randul vrajmasului si ne-ar fi spus ca nu am venit sa ne luam „iertaciune” de la el.

Duminca impartasirii insa era cea mai miscatoare. Inainte de a pleca de acasa la biserica spalati curat imbracati mergeam intai la parinti si la bunici, le sarutam mana si ziceam cu inima sdrobita de parere de rau: „Iarta-ma, Mama!, Iarta-ma, tata, sau bunicule, bunica !” Ei raspundeau: „Domnul sa te ierte! Apoi noi: Si de-al doilea. Ei: Domnul sa te ierte! Si iar noi: Si de-al treilea. Ei : Domnul sa te ierte. Ei ne sarutau pe crestetul capului si noi le sarutam mana si apoi plecam la impartasit. Pe drum, pe oricine intalneam – copil, matur, batran, repetam acest inaltator ritual. Cand intram in biserica, parca pluteam in aer de bucurie ascunsa si de curatenie sufleteasca.

Ne intorceam de la spovedanie mai usori, pe de o parte, fiindca parintele ne usurase spovedania si, pe de alta, pentru ca scapasem de o spaima, de spaima faptei savarsite si nemarturisite. Asta era inca o minune care tinea de Pasti.

In Saptamana Mare era denie in fiecare seara. Dar cele mai tulburatoare seri erau cea de Joi si cea de Vineri. Joi se citesc cele 12 Evanghelii. Insiruirea patimilor Mantuitorului, unele subliniate prin repetare, judecata la cei doi arhierei – Ana si Caiafa – judecata la Pilat, oare cine si-ar putea retine lacrimile auzind chinurile Domnului? Copii fiind ne suparam pe Iudeii care strigau, la toate intrebarile lui Pilat: „Rastigneste-L! Rastigneste-L!” In noaptea de Joi, flacaii aprindeau un foc in curtea bisericii, simbolizand focul la care se lepadase Apostolul Petru de Hristos

Vinerea era prohodul Mantuitorului. Parintele si cu invatatorul satului organizau pe cei care cantau la prohod, in trei grupe: prima era cea a copiilor de scoala primara. Invatatorul alegea cei mai buni coristi si timp de o luna de zile, dupa orele de clasa, facea repetitie cu noi. Numai in Saptamana Mare faceam repetitia in biserica, spre a ne mai usura emotia pe care toti avem in seara prohodului. A doua grupa era cea a fetelor mari, a treia, cea a flacailor. In biserica noastra mai era o grupa: cea a Rusilor. In sat erau inca trei biserici crestine, in afara de cea romaneasca, si o geamie. Era Biserica bespopovetilor (rusa fara popa), cea a popovetilor (cu popa) si cea a duhobortilor, care nu credeau in Sfantul Duh si faceau cruce numai cu doua degete. Rusii ortodocsi nu aveau biserica lor de limba rusa. Parintele ii poftea sa vina la biserica noastra, sa cante la Prohod ca o echipa separata, in limba rusa si, in Noaptea Invieri, sa cante „Hristos a inviat din morti. „Cu simtul lor muzical, rusii faceau o schipa foarte buna, spre invidia noastra. In special o tanara – Stefana lui mos Lovin – avea o voce atat de frumoasa, incat nimeni nu o invidia: toti o admiram. La ocolirea bisericii, mergeam toti cu lumanarile aprinse, solemni si linistiti, nimeni nu vorbea, toti eram patrunsi de tragismul momentului in care Hristos era pus in mormant.

In Noapte Invierii, parintii ne sculau din somn aproape de miezul noptii. Desi de cu seara ii rugam pe parinti sa nu ne lasea sa dormim, ci sa ne scoale cu zorul, desteptarea ne era foarte grea. Dar cum ne sculam, ca sa ne sperie somnul, mama avea langa patul nostru un lighian si o cana mare de apa foarte rece, pe fundul careia tremurau in undele apei doua oua: unul rosu si altul alb. Oul rosu simboliza sanatatea trupului si a sufletului, iar cel alb, curatenia inimii. Ne primeneam, ne curatam de ganduri rele si alergam, in cele din urma, inviorati, la biserica. Acolo, aceleasi grupuri de cantareti de la prohod sedeam la locurile noastre, asteptand cu infrigurare momentul in care toate candelele si lumanarile vor fi stinse, iar biserica se va scufunda intr-un intuneric adanc. Numai o luminita mica, in altar, va straluci ca o promisiune de la mormantul lui Iisus. Cu acea luminita, preotul va iesi pe usile imparatesti chemand cu glas mare: Veniti de luati lumina! In biserica se facea o invalmasala nesgomotoasa si echipele de cantareti izbucneau intr-un triumfator Hristos a inviat din morti, cu moartea pre moarte calcand si celor din mormanturi viata daruindu-le!

Ieseam afara, unde preotul citea sfanta Evanghelie a Invierii rostind stihurile tulburatoare: Precum se stinge fumul sa se stinga, precum se topeste ceara de para focului, asa sa piara pacatosii de la fata Lui, iar dreptii sa se veseleasca. Si dupa fiecare stih, noi cantam: Hristos a inviat! si Hristos vascresi!

Oamenii aduceau cozonaci, oua rosii, carne prajita, slanina si peste prajit in cosuri mari si se asezau pe doua randuri in jurul bisericii. Preotul venea cu busuiocul si crucea si o galeata cu apa sfintita pe care o ducea crasnicul si stropea ofrandele cu aghiama: rodul vinului, al graului si al animalelor. In urma lui veneau doi flacai cu o cuvertura mare pe care o tineau de cele patru colturi si oamenii aruncau din cosul lor ceea ce pregatisera pentru preot: oua rosii, cozonac, peste, carne, slanina. Dupa terminarea tuturor acestor traditii, parintele impartea din ofrande tuturor celor care lucrasera alaturi de el, cantaretului, crasnicului, clopotarului, etc. Spre bucuria noastra, nu ne uita niciodata si pe noi copii de scoala care cantam la prohod si la Inviere.

In toata Saptamana Luminata, nimeni nu iesea la lucrarea campului, nimeni nu muncea toti duceam o viata curata, cautand sa pastram in noi neintinata bucuria invierii.

De Duminca Tomei, ne incredintam si noi cu Apostolul Toma ca Iisus inviase, iar Luni, de Pastele Blajinilor, ne duceam toti la cimitir. Acolo mamele asterneau langa mormintele adormitilor familiei covoare romanesti frumos colorate, pe care asezau oua rosii, cozonac, peste (nu uitati ca traiam in Delta Dunarii) si alte bunatati. Preotul venea ceva mai tarziu sa sfinteasca ofrandele care erau pentru pomenirea mortilor. Rostea o ectenie la fiecare mormant. Nu era insotit decat de cantaret si de noi copii de scoala. Cea mai mare parte din ofrandele primite, preotul ni le dadea noua, copiilor spre marea noastra bucurie. Fiecare familie il primea pe preot cu cantarea Hristos a inviat pentru morti, cantat intr-o tonalitate minora.

Fara indoiala ca stiam cine sunt blajinii si de ce praznuiam noi acest al doilea Paste pentru ei. Blajinii erau mortii nostri care locuiau pe lumea cealalta. Dunarea, ca orice fluviu mare, nu se sfarsea la locul de varsare. Am vazut si noi cu ochii nostri cum bratul Sfantul Gheorghe pe malul caruia era asezat satul nostru, cand ajungea in Marea Neagra, nu se risipea in apa sarata a marii, ci despica apa pana departe, ramanand intacta si alba. Acolo, in mijlocul marii, era o bulboana. Toti pescarii de pe mare confirmau acest adevar. Apa Dunarii se repezea in bulboana diparand in adancul fara fund. Nu era nici un fund acolo, fiindca Dunarea trecea ca printr-o poarta in cealalta lume unde blajinii asteapta cu infrigurare, in fiecare primavara, o veste de la noi ca Hristos a inviat. De aceea, cojile de oua rosii mancate in prima zi de Pasti nu se arunca, ci se strang intr-un servet. Cu acest servet, copii merg la Dunare si arunca in apa cojile de oua spunand: Mergeti in tara blajinilor si vestiti-le ca Hristos a inviat! Cojile de oua fac, pana in tara blajinilor exact o saptamana si o zi. Astfel le faceam noi bucuria blajinilor nostri si, Luni, dupa Duminica Tomei, ne mai veseleam inca odata cu ei de Invierea Domnului.

Frumoasele vremuri ale copilariei! Tot satul, tineri, batrani si copii, aveam o inocenta pe care nimic nu ne-o putea rapi: nici pacatele, nici neintelegrile dintre oameni, nici rautatea vrajmasului. O inocenta pe care ne-o innoiam de doua ori pe an: la Craciun si la Pasti. Biserica era pentru noi scaldatoare din Vitesda, in care ne vindecam de fiecare data cand intram in ea, caci ingerii Domnului tulburau mereu apa vindecatoare si nu numai cel care intra primul se vindeca, ci toti ne vindecam si ne innoiam sufletul, mintea si inima.

 

Parintele Calciu Dumitreasa

14
apr.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-04-14

ÎN SFÂNTA ŞI MAREA ZI
LUNI

Evanghelia de la Matei
(XXIV, 3-35)

n vremea aceea, şezând Iisus pe Muntele Măslinilor, s’au apropiat de El ucenicii, doar între ei, şi I-au zis: „Spune-ne, când vor fi acestea, şi care este semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului?“ Şi, răspunzând, Iisus le-a zis: „Luaţi aminte să nu vă amăgească cineva. Că mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos!, şi pe mulţi îi vor amăgi. Şi veţi auzi de războaie şi de zvonuri de războaie; luaţi seama să nu vă’nspăimântaţi, căci toate trebuie să fie, dar încă nu-i sfârşitul. Că neam peste neam se va ridica şi’mpărăţie peste’mpărăţie, şi va fi foamete şi ciumă şi cutremur mare pe-alocuri. Dar toate acestea sunt doar începutul durerilor naşterii. Atunci vă vor da pe voi la chinuri şi vă vor ucide şi veţi fi urâţi de toate neamurile din pricina numelui Meu. Atunci mulţi se vor poticni şi unii pe alţii se vor vinde şi unii pe alţii se vor urî. Şi mulţi profeţi mincinoşi se vor scula şi pe mulţi îi vor amăgi. Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci. Dar cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui. Şi această Evanghelie a împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul. Deci, când veţi vedea ceea ce s’a spus prin profetul Daniel, urâciunea pustiirii stând în locul cel sfânt – cine citeşte, să înţeleagă –, atunci cei din Iudeea să fugă’n munţi; cel ce va fi pe casă să nu se coboare ca să-şi ia lucrurile din casă; iar cel din ţarină să nu se’ntoarcă înapoi ca să-şi ia haina. Dar vai de cele însărcinate şi de cele ce alăptează în zilele acelea! Rugaţi-vă însă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici sâmbăta. Că mare necaz va fi atunci, cum n’a mai fost de la’nceputul lumii până acum, şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea nu s’ar fi scurtat, nici un trup n’ar mai scăpa: dar zilele acelea se vor scurta de dragul celor aleşi. Atunci, de vă va spune cineva: Iată, aici este Hristos!, sau: Acolo!, să nu-l credeţi. Că se vor scula hristoşi mincinoşi şi profeţi mincinoşi şi vor face semne mari şi minuni, ca să-i amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi. Iată, v’am spus-o dinainte. Aşadar, de vă vor spune: Iată, este în pustie!, să nu ieşiţi; Iată, este în cămări!, să nu credeţi. Că precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată pân’la apus, tot aşa va fi şi venirea Fiului Omului. Că unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii. Iar îndată după necazul acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu-şi va mai da lumina, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerului se vor clătina. Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate seminţiile pământului şi-L vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă. Şi-i va trimite pe îngerii Săi cu sunet mare de trâmbiţă, şi pe cei aleşi ai Săi îi vor aduna din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor pân’la marginile lor. Învăţaţi de la smochin această parabolă: Când mlădiţa lui devine fragedă şi odrăsleşte frunze, ştiţi că vara e aproape; tot aşa şi voi, când le veţi vedea pe toate acestea, să ştiţi că El este aproape, lângă uşi. Adevăr vă grăiesc că neamul acesta nu va trece până ce toate acestea se vor plini. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece!“



Blog Stats

  • 288.780 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Căsătoria dar „miluiește-mă” el nu suportă să audă niciodată De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Familia Familia creştină Femeile mironosite Focsani frate fraților! Hristos Icoanele in cultul ortodox Ilie Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Ingerul pazitor Intampinarea Domnului Ispitele Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Lunea Sfantului Duh Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Noi Nu te atinge de Mine oare omule Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Predica la Duminica dupa Botezul Domnului Predică la Duminica a IX-a după Rusalii - Umblarea pe mare - Potolirea furtunii Preot Tudor Marin Rugăciune către Maica Domnului Rugăciune către Maica Domnului pentru potolirea întristărilor Rugăciune către Sfântul Înger Păzitor Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul sfantul care aduce ploaia Sfantul Epitaf Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Să vă mărturisiţi şi să vă cununaţi la biserică Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul zi de post negru “Maica Domnului “Miluiește-mă „Doamne Iisuse Hristoase „Părinte
Reclame