Arhivă pentru Iunie 2014

30
Iun
14

7 afirmatii si situatii negative pe care trebuie sa le eviti cu orice pret

Desi se crede ca mintea este un analizator al gandurilor, de fapt, aceasta este un emitator al acestora, astfel incat, calitatea vietii noastre si, implicit, starea de sanatate, depind de gandurile si trairile noastre. Desi majoritatea dintre noi nu suntem capabili sa ne fixam mintea, mult timp, pe o idee, pe care apoi sa o transpunem in realitate, putem cel putin sa evitam afirmatiile negative, afirmatii pe care  in mod inconstient, le scoatem pe gura in fiecare clipa.

Iata o lista a celor mai importante afirmatii negative, sau situatii, pe care trebuie sa le excludem din comportamentul, mintea si vocabularul nostru.

 

1. Nu pot

Evitati sa spuneti nu pot. In final,veti sfarsi prin a atrage in aura voastra energiile negative care va vor impiedica sa actionati.

 

2. Saracul/saraca (de tine)

Atunci cand cineva ni se plange privind o problema personala, obisnuim sa compatimim acea persoana dand aceasta replica, crezand ca facem bine, ca o putem ajuta, consola. Dimpotriva, nu facem decat sa atragem spre acea persoana saracia si neputinta. Cam la fel se intampla si atunci cand voi insiva sunteti apostrofati cu aceasta replica.

 

3. Mi-e mila de tine

Atunci cand spuneti ca va este mila de cineva, automat vi se deschide chakra inimii, care in mod involuntar va ceda din energie, dar va prelua si negativitatea persoanei compatimite. Si nici  sa nu permiteti altora sa vi se adreseze cu expresia de mai sus. In afara de ego-ul vostru  care se va simti “gadilat”, alte beneficii nu veti avea. Dimpotriva! Psihic veti deveni mai slab, mai vulnerabil, lasandu-va la “mila” altora, iar energia voastra va deveni “vegetativa” in loc sa fie activa.

 

4. Iti tin pumnii stransi

Aceasta replica si uneori concretizata in actiune, trebuie eliminata din start, pentru ca, a tine pumnii cuiva, inseamna a-i bloca energiile fizice si psihice, energii care se interfereaza cu starea emotionala a sustinatorului…, iar rezultatul nu poate fi decat negativ.

 

5. Anticiparea rezultatului negativ al unei actiuni

Deseori, cand avem cate o problema de rezolvat, obisnuim sa anticipam rezultatul negativ prin ganduri sau expresii precum: nu o sa reusesc, este imposibil sa obtin…, nu o sa vrea/accepte etc. Odata emanate aceste ganduri veti crea un “zid” energetic negativ intre voi si persoana sau situatia respectiva si, in final, chiar veti esua…

 

6. Te plangi

Atunci cand avem diverse probleme – de ordin material, sentimental, profesional, de sanatate, sufleteasca, relationala etc., obisnuim sa ne plangem de mila sau altora, crezand ca prin aceasta ne vom elibera de durere si de energiile negative acumulate.

Numai ca situatia nu sta chiar asa. Atunci cand va plangeti singur de mila prin expresii de genul: ”vai ce amarat/a sunt”, “ce nefericit/a sunt”, “ce lipsit de noroc si sansa sunt”,”ce bolnav sunt”, “ce obosit sunt” etc.. nu faceti decat sa atrageti spre voi ceea ce ganditi sau pronuntati cu voce tare, adica: amaraciunea, nefericirea, nenorocul, boala si oboseala… lucruri enuntate in expresiile de mai sus.

 

7. Asocierea cu persoane negativiste

Se spune ca extremele se atrag. Este adevarat, dar nu si in cazul in care trebuie sa pornesti la drum/intr-o actiune sau asociere, cu o persoana negativista, prapastioasa. Prin natura sa, omul are tendinta de a gandi negativ mult mai rapid si mai usor decat de a gandi pozitiv, astfel incat, energiile negative, stagnante, sunt eliberate mult mai usor, mult mai repede si intr-o cantitate mult mai mare decat cele pozitive. Din aceasta cauza, persoana negativista va v-a “invalui”, iar actiunea va esua din start.

30
Iun
14

Nici bancherii nu cred în „Electorată”

Electorata a fost introdusă prea târziu şi va avea un efect redus, apreciază Magda Săndulescu, directorul executiv al reţelei de retail BCR, afirmând că o variantă mai bună ar fi fost ca statul să deducă fiscal dobânda sau costul total aplicat creditului lunar pentru anumite segmente de clienţi.

„Impactul real al schemei nu va fi unul mare, întrucât clienţii au înţeles că amânarea unei dobânzi şi creşterea perioadei de credit vine cu un cost suplimentar, aşadar din efortul de educare se înţelege şi eficienţa instrumentului. Eram adepţii unor măsuri simplificate care să ducă la un efect rapid în piaţă”, a declarat Săndulescu sâmbătă, la Conferinţele BCR.

 

Ea a dat exemplul Marii Britanii şi Irlandei, unde guvernele au aplicat o măsură de susţinere a celor cu credite bancare pe o perioadă de 1-2 ani, în urma unei analize bazate pe structura demografică a plătitorilor de taxe şi a celor care împrumturi la bănci. Astfel, celor cu credite în derulare li s-au putut deduce fiscal cheltuielile cu dobânda din taxele pe care le aveau de plătit către stat.

„Cred că ne-ar fi ajutat foarte mult un instrument prin care statul ar deduce fiscal cheltuielile cu dobânda sau costurile aplicate lunar unui credit pentru anumite segmente de clienţi, în special cei cu venituri reduse. Schema ar trebui aplicată pentru a susţine un comportament pozitiv al clienţilor, iar perioada pe care s-ar întinde ar trebui stabilită de stat, care trebuie să-şi facă toate calculele”, a spus Săndulescu.

Directorul BCR spune că măsura Guvernului vine prea târziu, în condiţiile în care băncile au efectuat deja restructurări masive de credite ca urmare a crizei financiare începute în 2009-2010 şi care continuă şi în prezent.

„În plus, sistemul este foarte complicat, clientul respectiv trebuie să completeze acele deduceri fiscale în fiecare lună, trebuie să se ducă la angajator lunar. În schimb, orice mecanism simplu, dacă e corect aplicat în economie, va avea un efect rapid, cum a fost cazul programului Prima Casă. Acolo au înteles toţi clienţii cum funcţionează procesul, aici s-ar fi putut aplica doar o deducere”, a explicat Săndulescu.

La rândul său, Consiliul Fiscal a transmis vineri că schema fiscală aprobată de Guvern nu este atractivă pentru majoritatea debitorilor, având în vedere că circa 90% din totalul celor eligibili au întârzieri la plată mai mici de 15 zile.

„Există şanse rezonabile ca propunerea legislativă să fie mai puţin atractivă în cazul debitorilor care nu înregistrează întârzieri la plată (circa 90% din totalul debitorilor eligibili au întârzieri la plată mai mici de 15 zile), în condiţiile în care aceştia nu ar intenţiona să se îndatoreze suplimentar şi, în acelaşi timp, mai atractivă pentru cei care înregistrează deja întârzieri mai semnificative, dar până în 90 de zile, dar care reprezintă sub 10% din debitorii eligibili, se arată în opinia Consiliului Fiscal privind restructurarea creditelor.

Organizaţia a realizat o analiză pe eşantionul de debitori bancari persoane fizice cu venituri lunare brute sub 2.200 lei, expunerea aferentă pe aceste credite fiind de 31,81 miliarde lei, cu o pondere de 36,93% din totalul împrumuturilor pentru persoanele fizice.

În această categorie se încadrează circa 985.000 de debitori, reprezentând 48,84% din totalul celor care au luat credite imobiliare şi de consum pe segmental de retail.

Luând în calcul un exemplu al valorii rămase de rambursat de către un client de 26.651 lei, cu o dobândă anuală efectivă (DAE) de 10,2% şi o perioadă rămasă din contract de 6 ani, clientul plăteşte în mod normal o rată lunară de 496,2 lei şi o dobândă totală de 9.087,37 lei.

În cazul restructurării cu deducere fiscală, cu reducerea ratei de maxim 35% şi prelungirea scadenţei cu doi ani, rata lunară va fi de 322,68 lei în primii doi ani şi de 448,97 lei în următorii 6 ani. În această situaţie, clientul va plăti o dobândă totală de 13.419 lei, iar economia de la plata impozitului pe venit se situează la 1.293 lei, creditul având un cost anual efectiv de 9,62%. Deşi rata lunară şi costul anual sunt mai mici, clientul rambursează băncii în total mai mulţi bani decât dacă n-ar fi optat pentru restructurare, întrucât perioada pe care se aplică dobânda creşte cu doi ani.

Consiliul Fiscal apreciază că este greu de estimat câte persoane vor beneficia în realitate de această facilitate, decizia depinzând de capacitatea debitorului de a-şi plăti datoriile către bancă, dar şi de dispoziţia băncilor de a aproba restructurările de credit.

Astfel, impactul bugetar anual calculat pentru anii 2016 şi 2017 ar putea fi de maxim 771,73 milioane lei, nivel apropiat de estimarea Ministerului Finanţelor, de 725,5 mil. lei pentru 2016 şi 757 mil. lei pentru 2017, în scenariul în care toţi debitorii eligibili ar opta pentru reducerea ratei cu 35% pe o perioadă de doi ani, iar băncile ar aproba toate cererile de restructurare, situaţie puţin probabilă.

Ca atare, Consiliul apreciază că există o „probabilitate ridicată ca impactul bugetar net să se situeze în partea inferioară a intervalului, adică mai apropiat de zero, acesta fiind scenariul în care niciun debitor eligibil nu ar opta pentru această facilitate sau nici o bancă nu ar aproba cererile de restructurare”.

„Aceasta se datorează atât caracterului opţional al facilităţii în condiţiile în care gradul de atractivitate este potenţial redus pentru acei debitori care nu înregistrează arierate în serviciul datoriei (90% din cei cu restanţe sub 90 zile au întârzieri la plată mai mici de 15 zile), cât şi potenţialului efect de antrenare asupra economiei din perioada de diminuarea ratelor lunare de plată ca urmare a plusului temporar de venit disponibil”, notează Consiliul Fiscal.

Guvernul a aprobat joi forma finală a schemei fiscale pentru restructurarea creditelor, denumită „Electorata”, care se va aplica pentru persoanele cu venituri brute de cel mult 2.200 de lei/lună, dar cu o reducere a plafonului cu care banca poate diminua rata lunară de plată, de la 50% la 35%.

30
Iun
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-06-30

LUNI
ÎN SĂPTĂMÂNA A PATRA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Matei
(XI, 2-15)

n vremea aceea, auzind Ioan în închisoare despre faptele lui Hristos şi trimiţând la El pe doi dintre ucenicii săi, I-a zis: „Tu eşti Cel ce trebuie să vină, sau pe altul să aşteptăm?“ Şi Iisus, răspunzând, le-a zis: „Duceţi-vă şi spuneţi-i lui Ioan cele ce auziţi şi vedeţi: orbii văd şi şchiopii umblă, leproşii se curăţesc şi surzii aud, morţii învie şi săracilor li se binevesteşte; şi fericit este acela care nu se va poticni întru Mine“. Iar după plecarea lor, Iisus a început să le vorbească mulţimilor despre Ioan: „Ce-aţi ieşit să vedeţi în pustie?: O trestie clătinată de vânt?… Dar ce-aţi ieşit să vedeţi?: Un om îmbrăcat în haine moi?… Iată, cei ce poartă haine moi sunt în casele regilor! Dar ce-aţi ieşit să vedeţi?: Un profet?… Da, v’o spun Eu vouă, şi mai mult decât un profet. Căci acesta este cel despre care s’a scris: Iată, Eu îl trimit înaintea feţei Tale pe îngerul Meu, care-ţi va pregăti calea de dinaintea Ta. Adevăr vă grăiesc: Între cei născuţi din femei nu s’a ridicat unul mai mare decât Ioan Botezătorul; totuşi, cel mai mic întru împărăţia cerurilor este mai mare decât el. Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum împărăţia cerurilor se ia prin asalt, iar cei ce dau asaltul o cuceresc. Că toţi profeţii şi legea au profeţit până la Ioan. Şi dacă vreţi s’o primiţi: el este Ilie, cel ce va să vină. Cel ce are urechi de auzit, să audă!
29
Iun
14

Biserica Sfantul Petru din Antiohia

Biserica Sfantul Petru din Antiohia Biserica Sfantul Petru, localizata in zona de nord-est a Antiohiei (Antakya), la aproximativ 3,5 km distanta de centrul orasului, este una dintre cele mai vechi locasuri de cult crestine. Partea veche a bisericii consta intr-o pestera naturala aflata in Muntii Staurin.

Informatii cu privire la intemeierea comunitatii crestine din Antiohia intalnim in Faptele Apostolilor (11:25-27). Tot de aici aflam ca in Antiohia, pentru prima data ucenicii lui Hristos s-au numit „crestini” (Fapte 11-26).

Biserica Sfantul Petru din Antiohia

Sfantul Petru a propovaduit in Antiohia in jurul anlui 50. Traditiile locale afirma ca aceasta pestera reprezenta locul de unde Sfantul Apostol Petru tinea primilor crestini cuvinte de invatatura. O alta traditie sustine ca pestera ar fi apartinut mai intai Sfantul Evanghelist Luca, care se presupune ca era din Antiohia si care a donat proprietatea comunitatii crestine.

Biserica Sfantul Petru din Antiohia

Chiar daca istoria timpurie a pesterii este dificil de determinat, in mod cert, in secolele IV-V pestera era folosita ca biserica deoarece mozaicul pavimentar dateaza din aceasta perioada. In dreapta altarului peretii pastreaza urme de fresca, de asemenea, din perioada timpurie.

Un tunel aflat in partea stanga a abisdei (acum blocat) se presupune ca era folosit de crestini in timpul persecutiilor.

Biserica Sfantul Petru din Antiohia

Interiorul bisericii pestera este auster si simplu. Singurele piese permanate sunt un mic altar, o singura statuie, si un scaun din piatra. Statuia de marmura a Sfantului Petru a fost adusa aici in 1932.

Fatada de la intrarea in pestera a fost adaugata in timpul sec.XII-XIII, cand cruciatii au ocupat orasul. Fatada din prezent a fost restaurata in 1863 de catre Fratia Capucinilor la indemnul Papei Pius al IX-lea. Imparatul Napoleon III a contribuit de asemenea la restaurare.

Biserica Sfantul Petru din Antiohia

Gradina ce inconjoara biserica a fost folosita ca cimitir vreme de sute de ani. Au fost descoperite morminte chiar si in interiorul bisericii, in special in jurul altarului. Chiar daca in prezent asezamantul a fost transformat in muzeu, se mai savarsesc slujbe in cadrul sau numai in ziua praznicului Sfintilor Apostoli Petru si Pavel si de Nasterea Domnului.

Charonion

Nu foarte departe de biserica se afla un alt obiectiv turistic, Charonion, o piatra sculptata datand din perioada seleucida (sec. III i.Hr.)

29
Iun
14

Petru si Pavel – sarbatoarea dragostei lui Hristos

 Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui HristosDaca ar fi sa gasesc o alta denumire pentru Sarbatoarea Sfintilor Petru si Pavel, as opta pentru „Sarbatoarea dragostei lui Hristos”. Aceasta pentru ca mi se pare ca in aceasta zi ii sarbatorim pe cei doi Apostoli in care dragostea lui Hristos a lucrat in modul cel mai socant cu putinta. De asemenea, sarbatoarea de azi ne arata ca Hristos, prin lucrarea minunata a dragostei Lui, ii face frati pe cei care mai inainte erau dusmani.

Pavel, sau Saul cum era numit la acel moment, a fost unul dintre cei mai mari prigonitori ai Apostolilor lui Hristos. In fervoarea sa pentru legea iudaica, Saul a prigonit atat de tare Biserica lui Hristos, incat aproape a desfiintat-o pe cea din Ierusalim. Ucenic al lui Gamaliel, Saul era foarte invatat in teologia iudaica si era probabil pe drumul care ducea la cele mai inalte demnitati iudaice. Cu siguranta, Saul era privit de crestini ca unul dintre inainte-mergatorii lui Antihrist.

De cealalta parte, Petru era fostul Simon, pescar impreuna cu fratele sau, Andrei. Dupa cum bine stim, Andrei este cel ce a ajuns sa pescuiasca oameni pe tarmul Marii Negre si este Ocrotitorul Romaniei. Fratele sau, insa, a avut probabil cea mai tumultoasa relatie cu Hristos dintre toti Apostolii. Este binecunoscuta lepadarea lui Petru de Hristos in momentul Patimilor Mantuitorului. Cu cateva ore in urma, Petru declarase ca va merge cu Hristos pana la moarte.

Ce schimba insa situatia? Cursul istoriei este nemilos, in mod normal Saul nu ar fi devenit niciodata Pavel, iar Petru ar fi sfarsit probabil asemanator lui Iuda. Dar Hristos a inviat, luminand lumea; mortii s-au ridicat din morminte si ceea ce omului i se parea cu neputinta a fost realizat de Dumnezeu.

Petru s-a pocait cu lacrimi de lepadarea sa, si a crezut pana la moarte in Invierea Mantuitorului. El, care adormise la rugaciune dar vrusese sa-L apere cu arma pe Hristos, care L-a urmat catre Patimi dar s-a lepadat de El de trei ori intr-un timp atat de scurt, a „plans cu amar”; si apoi, dupa Pogorarea Sfantului Duh, dragostea pentru Hristos, insufletita de lucrarea Mangaietorului, a izbucnit in lume si n-a mai fost nimic care s-o poata stavili. Moartea sa la Roma este o izbanda a vietii in Hristos, incununarea jertfelniciei cu care s-a impodobit Petru, cel de dupa Inviere.

Iar Saul a devenit Pavel, pentru ca Necunoscutul i s-a aratat pe un drum din Asia Mica. Ce schimbare naucitoare! Cel care ii prigonea cu furie pe ucenicii Domnului, ajungea in cativa ani sa declare: „nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine”. Pavel este fara indoiala cea mai uimitoare rasturnare de situatie din istorie. Pavel nici macar nu L-a vazut pe Hristos atata timp cat Acesta a propovaduit pe pamant. Duhul Sfant i L-a facut insa atat de cunoscut dupa convertire, incat fostul prigonitor, cel care nu-L cunoscuse pe Hristos decat ca pe un obiect al urii sale, le scria crestinilor din Roma: „Cine ne va desparti de iubirea lui Hristos? Oare necazul? sau stramtorarea? sau prigoana? sau foametea? sau golatatea? sau primejdia? sau sabia?!”.

Pe cei doi Apostoli, noi, Biserica lui Hristos, ii numim „mai intai pe scaun sezatori si lumii invatatori”. Ei sed pe scaunele pe care li le-a gatit Hristos mai inainte de intemeierea lumii si sunt „mai intai sezatori” tocmai pentru ca au fost mai intai „lumii invatatori”; pentru ca au cucerit lumea, mai mult decat ar putea s-o faca vreodata un imperiu. Iar arma cu care au luptat este imbatabila, pentru ca de atunci si pana acum dragostea lui Hristos nu a dat gres niciodata.

 

29
Iun
14

Sfintii Apostoli Petru si Pavel

Sfintii Apostoli Petru si Pavel Sfintii Apostoli Petru si Pavel sunt sarbatoriti in fiecare an pe 29 iunie. Sfintii Petru si Pavel sunt praznuiti impreuna pentru ca au murit in aceeasi zi, de 29 iunie a anului 67 d. Hr. Insa, cei doi apostoli au primit moarte martirica in mod diferit: Pavel, pentru ca era cetatean roman, a fost omorat prin decapitare, iar Petru a fost rastignit cu capul in jos.

In iconografie, Petru este pictat batran si cu barba rotunda, iar Pavel plesuv, cu barba cenusie.

Sfintii Apostoli Petru si Pavel

Sfantul Apostol Petru

Sfantul Apostol Petru, numit la nastere Simon, era din orasul Betsaida (situat pe malul nordic al lacului Ghenizaret, astazi localitatea El Aradsch in Siria) si era fratele Sfantului Apostol Andrei. Din Sfanta Scriptura aflam ca in momentul in care Petru si-a inceput activitatea era casatorit. Nu avem informatii despre sotia sa, desi din textul de la Corinteni 9, 5, putem deduce ca aceasta il insotea in calatoriile sale misionare.

Cand devine Petru apostol al lui Hristos?

Sfantul Petru afla ca Iisus este Mesia de la fratele sau, Andrei. Mantuitorul ii va schimba numele din Simon in Chefa („piatra” in aramaica), de unde numele de Petru in greaca si latina.

Evanghelistul Luca ne descopera ca Petru devine ucenicul lui Hristos, dupa ce a avut parte de o pescuire minunata (desi se ostenise toata noaptea si nu pescuise nimic, la indemnul Mantuitorului arunca mrejele in apa si umple corabia cu pesti). Acesta este momentul in care Petru renunta la tot ce avea si il urmeaza pe Hristos, devenind „pescar de oameni”.

Petru marturiseste dumnezeirea lui Hristos in Cezareea lui Filip: „Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Cel viu”, atunci cand Mantuitorul i-a intrebat pe ucenici cine crede ca este El. Cu toate ca este laudat de Hristos pentru acest raspuns: „Fericit esti, Simone, fiul lui Iona, ca nu trup si sange ti-a descoperit tie aceasta, ci Tatal meu cel din ceruri. Si eu iti spun tie, ca tu esti Petru, si pe aceasta piatra voi zidi biserica mea si portile iadului nu o vor birui pe dansa. Si-ti voi da tie cheile imparatiei cerurilor, si orice vei lega pe pamant, va fi legat si in ceruri si orice vei dezlega pe pamant va fi dezlegat si in ceruri” (Matei 16, 13-19), se leapada de El de trei ori in timpul Patimilor. Primeste iertarea pentru aceasta lepadare, dupa Invierea Mantuitorului din morti, cand il intreaba daca Il iubeste. Datorita pocaintei sale, se invredniceste de atata putere dumnezeiasca, incat bolnavii se vindecau si atunci cand se asezau in umbra lui.

Apostolul Petru a fost prezent la invierea fiicei lui Iair, la Schimbarea la Fata a Domnului pe muntele Tabor, in Gradina Ghetsimani a scos sabia sa-L apere pe Iisus, a facut parte din primii ucenici care au venit la mormantul Mantuitorului, dupa ce femeile mironosite au vestit invierea Sa; a predicat in ziua  Cincizecimii, iar in urma predicii sale s-au botezat trei mii de persoane si a propovaduit Evanghelia in Iudeea, Antiohia, Pont, Galatia, Capadocia, Asia, Bitinia si Roma. S-a savarsit la Roma, prin moarte martirica, alaturi de Sfantul Pavel, in timpul persecutiei lui Nero. Dupa propria lui dorinta a fost rastignit cu capul in jos si a fost inmormantat pe dealul Vatican.

Scrierile Sfantului Apostol Petru

De la Sfantul Apostol Petru avem opt cuvantari pastrate in Faptele Apostolilor si doua epistole care ii poarta numele. Prima epistola a fost scrisa din Babilon (anul 63-64), iar a doua, de la Roma in anul 67.

Sfantul Apostol Pavel

Sfantul Apostol Pavel s-a nascut intr-o familie de evrei, in jurul anului 7, in Tarsul Ciliciei. La nastere a primit numele de Saul. Sfantul Pavel si-a desavarsit educatia sub indrumarea rabinului Gamaliel. Facem precizarea ca Pavel nu L-a intalnit pe Mantuitorul in timpul activitatii Sale pamantesti. A fost martor ocular al martirizarii Sfantului Stefan, pazind hainele celor care il loveau cu pietre.

Cand devine Pavel apostol al lui Hristos?

Pavel devine unul din cei mai aprigi aparatori ai legii mozaice. S-a alaturat cu multa ravna celor care incepusera sa-i persecute pe crestini. In drum spre Damasc, unde se indrepta pentru a-i aresta pe crestinii de acolo si a-i aduce la Ierusalim spre a fi judecati, Hristos i se arata, invaluit de o lumina stralucitoare, atragandu-i atentia ca cei persecutati nu sunt doar crestinii, ci El insusi. Pavel lovea in crestini, dar suferea Hristos. Lovea in trup si striga capul acestuia – Hristos.  Asa se face ca Pavel ajunge sa vorbeasca despre Biserica lui Hristos ca fiind un trup, al carui cap este El. In urma acestei descoperiri are loc schimbarea sa – din persecutor devine marturisitor al crestinismului. Este botezat de Anania, episcopul Damascului, schimbandu-i-se numele din Saul in Pavel.

Dupa o perioada de trei ani in Arabia, merge in Antiohia Siriei, de unde intreprinde cele trei calatorii misionare, intre anii 45-58.

Sfantul Apostol Pavel este prins de iudei in Ierusalim, in anul 58. Este tinut in temnita timp de doi ani in Cezareea Palestinei. Pentru ca avea cetatenie romana este dus la Roma spe a fi judecat de imparat. La Roma a petrecut doi ani intr-o casa inchiriata, pazit de un ostas roman. Este eliberat in anul 63. A fost martirizat in anul 67, in timpul imparatului Nero prin decapitare, in acelasi timp cu Petru.

Scrierile Sfantului Apostol Pavel

De la Sfantul Apostol Pavel ne-au ramas 14 Epistole: Epistola intai catre Tesaloniceni (Corint, in anul 52); Epistola a doua catre Tesaloniceni (Corint, 52); Epistola catre Galateni (Efes, 54); Epistola intai catre Corinteni (Efes, 56); Epistola a doua catre Corinteni (Macedonia, 57); Epistola catre Romani (Corint, 58); Epistola catre Efeseni (Roma, 62-63); Epistola catre Filipeni (Roma, 62-63); Epistola catre Coloseni (Roma, 62-63); Epistola catre Filimon (Roma, 62-63); Epistola catre Evrei (Roma, 63); Epistola intai catre Timotei (Macedonia, 63); Epistola catre Tit (Macedonia, 65); Epistola a doua catre Timotei (Roma, 66), considerata ca fiind „testamentul spiritual” al Sf. Apostol Pavel.

Sfintii Apostoli Petru si Pavel – asemanari si deosebiri

Sfantul Apostol Petru a fost chemat la apostolie dupa fratele sau Andrei, insa este primul in listele Noului Testament, in vreme ce Sfantul Apostol Pavel a fost cel din urma chemat la indeplinirea acestei slujbe dumnezeiesti.

Sfantul Apostol Petru a fost nedespartit de Hristos in tot timpul activitatii Sale pamantesti, pe cand Sfantul Apostol Pavel nu L-a cunoscut pe Hristos in vremea propovaduirii Sale.

Petru a fost casatorit, Pavel necasatorit.

Sfantul Apostol Petru a fost ales si chemat la apostolie din lumea oamenilor simpli si saraci – el fiind pescar de meserie – iar Sfantul Apostol Pavel a fost dintre toti apostolii omul de cea mai inalta cultura.

Sfantul Petru oscila intre intronarea ritualismului mozaic, cand se afla in prezenta crestinilor proveniti dintre iudei, si relativizarea acestuia, cand era in compania crestinilor proveniti dintre pagani, pe cand Pavel a luptat pentru neimpunerea prescriptiilor mozaice crestinilor (la sinodul 50 de la Ierusalim s-a hotarat si neobligativitatea Legii Vechi a taierii imprejur).

Petru a avut de rascumparat lepadarea lui de Iisus, iar Pavel ratacirea lui si prigoana crestinilor.

Dincolo de toate aceste deosebiri, asemanarea lor sta in pocainta, in propovaduirea invataturii lui Hristos si in primirea mortii cu bucurie pentru credinta in El.

La multi ani celor ce poarta numele Sfintilor Apostoli Petru si Pavel.

Sfintii Apostoli Petru si Pavel, ocrotitorii penitenciarelor

In 1993 si 1997 s-au semnat doua protocoale intre Patriarhia Romana si Ministerul Justitiei privind desfasurarea asistentei religioase in sistemul penitenciar romanesc. Potrivit acestor protocoale, Sfintii Apostoli Petru si Pavel au fost declarati ocrotitorii penitenciarelor din Romania. Totodata, prin Legea 293 din 28 iunie 2004, ziua de 29 iunie este proclamata zi a personalului din sistemul administratiei penitenciare.

29
Iun
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-06-29

DUMINICA
A TREIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Matei
(VI, 22-33)

is-a Domnul către dânşii: luminătorul trupului este ochiul; deci, dacă ochiul tău e curat, tot trupul tău va fi luminat; dar dacă ochiul tău e rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care se află’n tine este întuneric, cu cât mai mult întunericul! Nimeni nu poate sluji la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va alipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona. De aceea vă spun: Nu purtaţi grijă pentru viaţa voastră ce veţi mânca şi ce veţi bea, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; oare nu este viaţa mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult altceva decât ele? Şi cine dintre voi, purtându-şi grija, poate să-i adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce purtaţi grijă? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc, dar v’o spun Eu vouă că nici Solomon, în toată slava lui, nu s’a îmbrăcat ca unul din ei! Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu aşa o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin-credincioşilor? Aşadar, nu vă îngrijoraţi spunând: Ce vom mânca? sau: Ce vom bea? sau: Cu ce ne vom îmbrăca? – deoarece pe toate acestea păgânii le caută –; că ştie Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de toate acestea; ci căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea vi se vor adăuga.
Sfinţii slăviţii şi întru tot lăudaţii Apostoli PETRU şi PAVEL

Evanghelia de la Matei
(XVI, 13-19)

n vremea aceea, venind Iisus în părţile Cezareii lui Filip, i-a întrebat pe ucenicii Săi, zicând: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?“ Iar ei au răspuns: „Unii, Ioan Botezătorul; alţii, Ilie; alţii, Ieremia sau unul dintre profeţi“. Şi le-a zis: „Dar voi, voi cine ziceţi că sunt?“ Răspunzând Simon Petru, a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu-Cel-Viu!“ Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: „Fericit eşti, Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit aceasta, ci Tatăl Meu Cel din ceruri. Şi Eu îţi spun ţie că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui. Şi-ţi voi da cheile împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri“.



Blog Stats

  • 222,920 hits
Iunie 2014
L M M M V S D
« Mai   Iul »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Apostolii care si-au rascumparat trecutul Biserica Sfanta Maria Magdalena - Ierusalim Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce putem face când apar necazurile în familie Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? cinstit de musulmani Cred dar „miluiește-mă” el nu suportă să audă niciodată De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Diavolul e de acord ca să zici aproape orice cuvânt Doamne Duhul Sfant in iconografie DUMNEZEU EVANGHELIA ZILEI: 2014-05-08 Focsani frate fraților! Hristos Icoana Pogorarii Sfantului Duh Icoana Sfantului Gheorghe de la Manastirea Zografu Icoanele in cultul ortodox Ilie Inaltarea Domnului Ingerul pazitor in Vinerea Mare Ispitele Izvorul Tamaduirii Joia din Saptamana Patimilor Lunea Sfantului Duh Manastirea Sfantul Pantelimon - Sfantul Munte Athos Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Nimeni nu L-a vazut pe Hristos inviind Nimic rău nu te atinge Noi Nu te atinge de Mine omule Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Postul Postul Sfintelor Pasti Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Predica la Duminica Sfintei Cruci Predică la Duminica a IX-a după Rusalii - Umblarea pe mare - Potolirea furtunii Preot Tudor Marin Rugăciune către Maica Domnului Rugăciune către Maica Domnului pentru potolirea întristărilor Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul sfantul care aduce ploaia Sfantul Epitaf Sfantul Mucenic Gheorghe Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil Sfintii Imparati Constantin si Elena Sfintii Petru si Pavel Să vă mărturisiţi şi să vă cununaţi la biserică Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Trecerea pe sub masa Viaţa şi pătimirea Sfîntului Sfinţitului Mucenic Ciprian şi a Sfintei Muceniţe Iustina fecioara “Maica Domnului “Miluiește-mă „Doamne Iisuse Hristoase „Părinte