Arhivă pentru Iulie 2014

31
Iul
14

Legatura fireasca si suprafireasca a Maicii Domnului cu Hristos

Legatura fireasca si suprafireasca a Maicii Domnului cu Hristos Legatura fireasca si suprafireasca a Maicii Domnului cu dumenzeiescul ei Fiu, Iisus Hristos

Mai intai trebuie specificat faptul ca teologia ortodoxa nu urmareste sa creeze ideea unui paralelism intre mijlocirea unica a Fiului lui Dumnezeu intrupat si mijlocirea Maicii Domnului, care sa conduca la o egalizare intre Mantuitorul si Prea Sfanta Sa Maica. Termenul liturgic folosit de Biserica pentru a descrie natura acestei mijlociri a Maicii Domnului, care se indreapta spre Fiul ei, este cel de „solitoare”, care exprima interventia iubitoare a Maicii in favoarea credinciosilor, dupa modelul oferit in Cana Galileii. in acest sens toti sfintii si dreptii din ceruri sunt „solitorii nostri catre Hristos”. Aceasta interventie a sfintilor si in special a Maicii Domnului reprezinta o expresie concreta a „comuniunii sfintilor”, manifestata, in opinia ortodoxa, printr-un neincetat schimb de bunuri duhovnicesti, de rugaciuni de la cei vii pentru cei raposati, de mijlocire, de la cei drepti pentru cei ce se nevoiesc inca in aceasta viata”.

Daca prin credinta si prin har toti credinciosii devin „frati” ai lui Hristos, si fii ai lui Dumnezeu in plan spiritual, Maica Domnului se afla intr-o dubla legatura de rudenie cu Mantuitorul: una spirituala, si alta trupesca, de sange.

Cea spirituala sau suprafiresca se fundamenteaza pe harul proniator si mantuitor prin care insusi Logosul divin creator, Fiul Tatalui, a ales-o Siesi, ca vas ales al Duhului Sfant, pentru a-Si lua trup din ea. In acest sens rudenia spirituala precede pe cea trupesca dar o si urmeaza. Aceasta intrucat, atat in timpul zamislirii feciorelnice, al purtarii in pantece, al nasterii si al intregii vieti omenesti pe pamant a Mantuitorului, relatia dintre ipostasul divin al Fiului si cel uman al Maicii Sale, a cunoscut o unitate neatinsa pana atunci intre Dumnezeu si om si neegalata de atunci pana astazi.

Tot unica si irepetabila esta si rudenia de sange sau legatura fireasca, prin natura umana, intre Mama si Fiu. In teologia si spiritualitatea ortodoxa se accentueaza permanent atributul de Nascatoare de Dumnezeu sau Maica a Lui, tocmai pentru ca aceasta „exprima raportul de profunda intimitate ce s-a stabilit intre Sfanta Fecioara Maria si Fiul lui Dumnezeu intrupat. Daca prin cuvantul Fecioara se indica mai mult initiativa divina de intrupare a Fiului, cuvintele de Nascatoare si Maica a lui Dumnezeu redau rolul si raportul ei pozitiv cu Cel ce s-a intrupat”. Prin nasterea supranaturala din Sfanta Fecioara, pentru prima data in istoria creatiei Dumnezeu primeste ceva de la faptura mainilor Sale: trup si sange, pentru a-si configura firea Sa umana. El este primitor, iar omul (Sfanta Fecioara Maria) daruitor. Prin bunavointa si chenoza „Dumnezeu Cuvantul se asaza intr-un raport real de Fiu fata de cea care ii devine Mama, primind din fiinta ei o parte si un nou mod aj existentei Lui. Chiar daca numai o parte a Lui isi ia existenta din ea, El se aseaza intreg fata de ea in aceasta relatie de primitor de existenta”.

Interactiunea dintre rudenia duhovniceasca si cea trupesca a Maicii Domnului cu Fiul ei, adanceste continuu aceasta relatie si legatura personala, ajungandu-se la o interioritate si intersubiectivitate apofatica si de neegalat. Chiar daca planurile carora apartin cele doua ipostasuri sunt distincte, cel necreat al Fiului lui Dumnezeu si cel creat ar Maicii Sale, ele se intersecteaza total si plenar, reala fiind inomenirea Fiului si reala fiind si indumnezeirea Sfintei Fecioare Maria, o indumnezeire prin har desigur. Schimbul tainic care are loc intre Mama si Fiu este concomitent divin si uman: Mama daruieste trup din trupul ei, iar Fiul divin, harul si toate darurile Duhului Sfant, care, prin intermediul firii umane a Mantuitorului sunt daruite Maicii Sale, care le improprieaza sau le subiectiveaza. Solidaritatea sau comuniunea care se creeaza intre firea umana a Fiului intrupat si firea sau fiinta Sfintei Fecioare Maria, depaseste cu mult granitele creatului, datorita lucrarii teandrice a Mantuitorului, care, inainte de a se indrepta catre intreaga omenire s-a indreptat spre persoana Prea Sfintei Sale Maici.

Parintele Staniloae surprinde exact complexitatea relatiei interioare dintre Maica Domnului si Fiul ei dumnezeiesc, facand urmatoarele remarci: „Am fost obisnuiti sa vedem numai ceea ce a dat Fecioara Domnului, prin alcatuirea trupului Lui din trupul ei, si prin formarea sufletului si a mintii Lui omenesti din sufletul si mintea ei. Dar am fost mai putin obisnuiti sa vedem ce a dat prezenta de lumina si de puritate a Ipostasului Cuvantului, trupului si sufletului Fecioarei, in timpul cat se afla in aceasta unire cu ea, in pantecele ei. Nu trebuia sa devina sub inraurirea ipostasului dumnezeiesc atotcurata cea care devenea Maica Acestui Ipostas atotcurat, care devenea Om, comunicandu-l din ea o fire atotcurata? A coborat Duhul Sfant in ea, fara sa-i dea odata cu puterea de a naste pe Cuvantul Dumnezeiesc in mod mai presus de fire, si sfintenia?”

Daca avem in vedere faptul ca in momentul intruparii Fiului lui Dumnezeu, Sfintei Fecioare i se sterge pacatul stramosesc, intelegem ca nu mai exista acum nici un obstacol obiectiv in calea primirii intregului har dumnezeiesc, care va rodi in persoana Maicii Domnului nesfarsitul sir al darurilor Duhului Sfant. Intr-adevar, sfintenia de care se umple persoana ei in acel ceas binecuvantat de Dumnezeu, prin prezenta simultana a Duhului Sfant, Care „se coboara” peste ipostasul ei si al Fiului si Cuvantul Tatalui, Care se intrupa, este incomparabila cu tot ce cunoscuse istoria umana pana atunci. Aceasta sfintenie, cu mult mai inalta decat cea castigata de Sfanta Fecioara Maria in templul din Ierusalim, echivala cu o daruire totala a ei lui Dumnezeu, prin Fiul, Caruia I se face Mama si prin Duhul Sfant, caruia i se face Templu sau Biserica. Taina sfinteniei desavarsite de care se umple Maica Domnului are, in ultima instanta, cu fundament al ei taina unirii ipostatice care s-a lucrat, ca intr-un laborator, in persoana ei, plenar curatita si total daruita Domnului ei.

Sfantul Efrem Sirul, intr-unul din imnele inchinate Nasterii Domnului afirma starea de interioritate reciproca dintre Mama si Fiu, prin cuvintele pe care I le atribuie Sfintei Fecioare Maria: „Ma poarta Copilul, pe care il purtam eu”. Ea il purta in sanul ei ca Mama, El o purta in calitatea de Creator si Proniator al ei, ca si al intregii umanitati; ei I se face, insa, si Mantuitor prin faptul ca o curata de pacatul lui Adam si pune, prin aceasta, inceput transfigurarii sau indumnezeirii ei.

Relatia de interioritate reciproca a Maicii Domnului cu Fiul ei si Mantuitorul lumii, anticipa si prefigureaza acelasi tip de relatie dintre Hristos si Biserica Sa. In chip asemanator Maicii Domnului, Biserica il are in sine, in mod tainic, pe Mantuitorul, Care este Capul ei nevazut; in acelasi timp El este si deasupra ei, ridicandu-o, prin istoria condusa de El ca Pantocrator, spre imparatia Prea Sfintei Treimi, care este scopul Bisericii. In plan spiritual, prin Botez si Sfanta Euharistie, fiecare credincios il poarta in sine, apofatic, pe Hristos Domnul, fiind, insa, e! insusi purtat sau condus de Acesta, prin Duhul Sfant, spre o unire tot mai adanca cu El.

Revenind la taina maternitatii divine a Prea Sfintei Fecioare Maria, putem concluziona, referitor la unitatea suprema dintre Mama si Fiu, ca nici o clipa El nu a fost pasiv, ca Dumnezeu, in pantecele ei, zidindu-si, prin Duhul Sfant, cortul Lui omenesc, parga a umanitatii restaurate si innoite, prin Taina intruparii Fiului lui Dumnezeu, descifram unitatea indisolubila, cu efect soteriologic, dintre Maica Domnului si Mantuitorul Hristos, atat cat poate mintea omeneasca sa inteleaga prin credinta; cu mult mai mult se descopera, insa, prin experienta mistica a oamenilor duhovnicesti, facuta in Biserica, prin darul Duhului Sfant.

Cert este ca, prin puterea Sa dumnezeiasca, Fiul si Cuvantul Tatalui „a facut-o Maica a Lui, zamislindu-l cu pastrarea fecioriei sale. A facut-o din roaba, imparateasa; S-a unit cu ea mai mult decat cu Serafimii si cu Heruvimii. Iar prin toate acestea a umplut-o de sfintenie, fiindca Sfant este si El”.

Descrierea si analiza reiatlei duble, trupesti si duhovnicesti, ce leaga pentru vesnicie pe Maica Domnului de Fiul Sau ( asa cum tot pentru vesnicie este si unirea iposta-tica a celor doua firi in persoana Mantuitorului ), nu ar fi completa, fara o referire la dimensiunea ei eshatoiogica. Prin adormirea sau mutarea ei la cer, atat cu sufletul cat si cu trupul, prin starea de inviere de care s-a invrednicit prin puterea si iubirea Fiului sau, Maica Domnului se afla acum, dupa credinta Bisericii, intr-o maxima si apofatica apropiere de Dumnezeu-Cuvantul, inomenit prin ea pentru vesnicie, apropiere ce depaseste in intensitate pe cea a ingerilor si a celorlati sfinti. Ori, tocmai aceasta apropiere, la care se adauga „indraznirea de maica”, constituie izvorul puterii de rugaciune pe care o aduce Fiului sau, nu pentru sine, ci pentru intreaga umanitate, care este faptura sau creatia Fiului ei si Dumnezeului nostru. Iubirea ei de mama se arata, innoita si indumnezeita, necontenit fata de Fiul ei, iar prin El si cu puterea Lui, se extinde la toti cei ce cred in El, devenind prin aceasta fiii ei spirituali.

Paradoxal, dar perfect real, in baza maternitatii ei divine, in care ne cuprinde spiritual pe toti, care ii suntem ei incredintati, precum odinioara Sfantul loan Evanghelistul, Maica Domnului se roaga pentru noi Fiului sau, inca din momentul botezului nostru, fiindca de atunci incepe infierea noastra spirituala de catre Dumnezeu – Tatal, careia ii corespunde duhovni-ceste, infierea nostra si de catre Maica Domnului. in acest sens duhovnicesc si haric, interventia, solirea sau mijlocirea Maicii Domnului, nu are nici o conotatie juridica, nu diminueaza cu nimic rolul de Unic Mijlocitor al Fiului ei la Dumnezeu – Tatal. Dimpotriva, pune si mai mult in lumina, marea iubire de oameni a lui Hristos Mantuitorul, Care se bucura cu fiecare afirmare a maternitatii spirituale a Prea Curatei Sale Maici, fata de credinciosi. Iar credinciosii, intrand, prin harul rugaciunii lor, al Duhului Sfant, in relatie duhovniceasca cu Maica Domnului, intra in relatie directa si plenara cu Fiul ei dumnezeiesc, caci unde este Maica acolo este si Fiul ei. Nu poate fi conceputa o distanta sau un interval intre Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu si Fiul sau, asa cum, in plan necreat, nu exista o distanta, cat de infima, intre Dumnezeu Tatal si Dumnezeu Fiul. Cel nascut din veci din Tatal, ramane, ca om, nascut pentru totdeauna din Sfanta Sa Maica; afirmarea filiatiei sale umane, ii produce bucurie Mantuitorului, caci ea inseamna dovada de netagaduit a iubirii Sale de oameni, pentru care a acceptat sa devina Fiu al omului, ramanand Fiu al lui Dumnezeu.

Sfantul Petru Damaschin indica faptul ca prin rugaciunile adresate Maicii Domnului credinciosii cer de la Hristos Domnul ca sa se invredniceasca de harul si darurile date ei de catre Iubitorul de oameni. „Lui Hristos deci, crezand si eu nevrednicul, rogu-te stapana, sa-mi daruiasca simtirea darurilor tale si ale celorlalti sfinti.” Maica Domnului se bucura de rugaciunile ce I se adreseaza, vazand in aceasta cinstire a ei lauda adusa Fiului ei, Cel care a invrednicit-o sa devina Mama a Lui. Primind rugaciunile credinciosilor, le uneste cu ale sale si le duce lui Hristos Mantuitorul, amintindu-l ca totdeauna i-a ascultat si implinit cererile.

Primind rugaciunile Maicii Sale pentru credinciosi, pe langa implinirea cererilor acestora, Mantuitorul Hristos vrea sa sporeasca evlavia si credinta lor, dupa modelul Maicii Sfinte si mai ales sa repete, la nivel spiritual, nu trupesc, zamislirea tainica a Lui in credinciosi. Asa intelege lucrurile acestea tainice si minunate Sfantul Simeon Noul Teolog care afirma faptul ca toti sfintii zamislesc in ei pe Cuvantul lui Dumnezeu in chip apropiat cu Nascatoarea de Dumnezeu si il nasc pe El si El se naste in ei si ei se nasc din El: „Asadar, crezand din tot sufletul si caindu-ne cu caldura, zamislim cum s-a spus, pe Cuvantul lui Dumnezeu in inimle noastre fecioare si curate. Si precum pe aceea, fiindca era preaneprihanita, nu a topit-o focul dumnezeirii, asa nici pe noi nu ne topeste daca avem inimile curate si neprihanite, ci se face in noi roua din cer si izvor de apa si rau de viata nemuritoare.” Aceasta zamislire tainica, spirituala, a Cuvantului lui Dumnezeu intrupat in credinciosi, care incepe la Sfantul Botez, se desavarseste la fiecare Sfanta Taina pe care acestia o primesc; nasterea duhovniceasca a Mantuitorului in noi pune si mai mult in lumina insemnatatea nasterii Sale trupesti din Sfanta Fecioara Maria, indicand-o ca model spiritual, necesar cresterii in credinta si virtute.

Pr. Conf. Dr. Stefan Buchiu

31
Iul
14

Mormantul parintelui Nicolae Steinhardt – Rohia

Mormantul parintelui Nicolae Steinhardt - RohiaMormantul parintelui Nicolae Steinhardt reprezinta unul dintre cele mai vizitate locuri din cadrul Manastirii Rohia, alaturi de biserica si de Chilia in care s-a nevoit in ultimii ani din viata. Cei mai multi pelerini care ajung in manastire intreaba unde a locuit parintele Nicolae Steinhardt si unde este mormantul lui. Chilia parintelui se afla in „Casa Poetului”, o cladire cu doua etaje, construita intre anii 1977-1979, iar mormantul sau se afla in cimitirul manastirii.

Manastirea Rohia se afla la o distanta de aproximativ 50 de kilometri de orasul Baia Mare si la 43 de kilometri de orasul Dej, in hotarul satului Rohia, ce apartine administrativ de orasul Targu Lapus.

Nicolae Steinhardt, parintele de la Rohia

Nicolae Steinhardt s-a nascut in data de 12 iulie 1912, in comuna Pantelimon, langa Bucuresti. La nastere, a fost numit Nicu-Aurelian. Dupa terminarea studiilor, viitorul parinte Nicolae a inceput sa scrie opere de mare calitate. In anul 1934, Nicu-Aurelian si-a luat Licenta in Drept si Litere, la Universitatea din Bucuresti. Apoi, in anul 1936, si-a sustinut lucrarea de Doctorat in Drept Constitutional. Intre anii 1937-1938 a calatorit in Elvetia, apoi Viena, la Paris si in Anglia, sporind tot mai mult in arta literara.

 Mormantul Parintelui Nicolae Steinhardt - Rohia

In anul 1939, cand a revenit in tara, s-a angajat ca redactor, la „Revista Fundatiilor Regale”, insa in anul 1940 a fost dat afara, din pricina faptului ca era evreu. In aceasta perioada, intre anii 1940-1944, sub guvernarea Antonescu-Sima, au fost implementate o serie de privatiuni etnice. Intre anii 1944-1948, revenit in redactia „Revistei Fundatiilor Regale”, a publicat un numar insemnat de articole.

Intre anii 1948-1959, a suferit o noua serie de prigoniri. In cele din urma, Nicu-Aurelian Steinhardt a fost acuzat de „crima de uneltire impotriva oranduirii sociale a statului” si condamnat la 12 ani de munca silnica. Condamnarea a survenit, de fapt, pentru ca Steinhardt nu a vrut sa depuna marturie impotriva lui Constantin Noica, in procesul intentat „lotului mistico-legionar Constantin Noica – Constantin Pillat”.

Mormantul Parintelui Nicolae Steinhardt - Rohia

Vreme de cinci ani, el a stat in inchisorile din Jilava, Gherla, Aiud etc. El a primit Botezul in ziua de 15 martie 1960, in celula 18, in inchisoarea Jilava. Cel care l-a botezat a fost Parintele Mina Dobzeu. A fost eliberat in august 1964. La iesirea din inchisoare a fost desavarsit Botezul, prin Mirungere. Isi dorea deja de mai multi ani sa fie calugar.

In anul 1980, Steinhardt a intrat in obstea Manastirii Rohia. A fost primit ca ucenic de Parintele Serafim Man. In ziua de 16 august 1980 a fost tuns in calugarie, cu numele Nicolae. Este randuit in ascultare la biblioteca manastirii. Pune in ordine cele peste 23.000 de carti ale manastirii. Totodata, se ocupa de indrumarea pelerinilor si de intocmirea predicilor. In acest timp, publica mai multe carti.

Mormantul parintelui Nicolae Steinhardt – Rohia

Parintele Nicolae Steinhardt a trecut la cele vesnice in ziua de 29 martie 1989, in spitalul din Baia Mare. A fost inmormantat in cimitirul Manastirii Rohia.

Mormantul Parintelui Nicolae Steinhardt - Rohia

In data de 27 august 2013, parintele Nicolae Steinhardt a fost deshumat si asezat intr-un nou mormant, in cimitirul manastirii. Dimineata a fost savarsita Sfanta Liturghie. Dupa aceea, calugarii din obstea manastirii, in frunte cu Preasfintitul Iustin Sigheteanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Maramuresului si Satmarului, au mers in cimitirul manastirii si, dupa randuiala Bisericii Ortodoxe, au inceput deshumarea osemintelor parintelui Nicolae Steinhardt si, apoi, le-au asezat intr-un mormant nou, aflat aproape de mormantul Arhimandritul Serafim Man.

Teodor Danalache

 Mormantul Parintelui Nicolae Steinhardt - Rohia

31
Iul
14

10 trucuri pentru un VAGIN sănătos

Un vagin sănătos este echivalentul sănătății feminine. Deci, este foarte important ca toate femeile să știe despre aceste trucuri.
Dacă vrei să te protejezi de infecțiile cu drojdii și de mirosurile vaginale, urmează aceste sfaturi.

 Nu folosi săpun
Uneori, mirosul vaginului tău poate fi puternic, jenant. În aceste cazuri, evită să îți speli zona intimă cu săpun solid sau lichid.
Vaginul se curăță singur.
În timpul menstruației, spală doar cu apă și menține o igienă bună.

Stai departe de spray-urile vaginale
Poate crezi că spray-urile florale vor da un miros plăcut, dar ele pot dezechilibra pH-ul vaginului cauzând iritații sau alte probleme.

Menține igiena în timpul menstruației
Pentru un vagin sănătos, este importantă o igienă corectă în timpul menstruației. Nu folosi prea mult șervețele intime. Nivelul bacteriilor crește și se produc iritații.

Folosește lenjerie de bumbac
Bumbacul permite circulația aerului, deci nu duce la infecția cu drojdii.
Deci evită lenjeria fițoasă din dantelă, mătase sau alte materiale sintetice.

Poartă haine lejere
Hainele strânse păstrează umezeala și duce la infecții și iritații.
Deci este foarte important să porți haine lejere.

Tunde părul pubian
Menține sănătatea vaginală tunzând în mod regulat părul pubian.
Părul din jurul vaginului creează un mediu umed ce produce bacterii, deci infecții.

Fă exerciții Kegel
Exercițiile Kegel îți întăresc mușchii pelvieni, ajutându-te să te bucuri de sex.
În timp ce urinezi, oprește jetul câteva secunde. Apoi eliberează din nou.

Bea suficientă apă
Cea mai bună cale de a avea un vagin sănătos este de a bea apă la intervale regulate.
Apa ajută eliminarea bacteriilor din corp prin urină.

Verifică dacă se întâmplă ceva ciudat
Dacă observi ceva ciudat, miros, mâncărime, schimbarea culorii secreției, este important să tratezi aceste simptome consultând un medic.

Testul Papanicolau
Cea mai bună formă de prevenire a cancerului este testul Papanicolau.
Consultă medicul. Îți va salva viața și îți va menține vaginul sănătos.

31
Iul
14

Lasata secului pentru Postul Sfintei Marii

 Lasata secului pentru Postul Sfintei Marii se face pe data de 31 iulie. In cazul in care 31 iulie este in zi de miercuri sau vineri, se lasa sec in seara zilei de 30 iulie.

Cuvantul sec, din sintagma „lasatul secului”, este inteles de noi ca fiind sinonim cu uscat, fara grasime, de post. Insa, secul pe care il cere postul ortodox este seclum (saeculum), adica lumea impatimita.

De multe ori ne este dat sa auzim ca nu postul alimentar este important, ci cel spiritual. Dar nu este asa. Ambele forme sunt importante. De vreme ce Sfintii Parinti au randuit sa ne infranam de la anumite bucate pentru o vreme, au facut-o cu buna stiinta. Credinciosul nu trebuie sa se multumeasca cu jumatati de masura. Nu cu o parte din el trebuie sa se apropie de praznicul Adormirii Maicii Domnului, ci cu intreaga sa natura: trup si suflet.

Postul Adormirii Maicii Domnului nu a fost dintru inceput de aceeasi durata in Biserica Rasaritului. Astfel, credinciosii din partile Antiohiei posteau o zi, pe 6 august – de praznicul Schimbarii la Fata, cei din Constantinopol patru zile, iar crestinii din Ierusalim opt zile.

Uniformizarea datei si duratei postului pentru toata Ortodoxia, s-a facut in anul 1166, la sinodul din Constantinopol din vremea patriarhului Luca Crysoverghi. Aici s-a hotarat ca postul inchinat Sfintei Marii sa inceapa pe 1 august si sa se incheie cu 15 august.

Postul Sfintei Marii este un post aspru, daca tinem seama de faptul ca Biserica Ortodoxa ne cere ajunare pana la ora 15.00, in zilele de luni, miercuri si vineri, iar dupa aceasta ora, ne cere sa consumam mancare uscata. Nici in celelalte zile, nu avem parte de un post usor: marti si joi se mananca fara ulei, iar sambata si duminica avem dezlegare la untdelemn si vin. Facem mentiunea ca in Pravila Mare se precizeaza ca in acest post avem dezlegare la untdelemn si vin si in zilele de marti si joi.

In Postul Sfintei Marii avem o singura dezlegare la peste, pe 6 august, cand praznuim Schimbarea la Fata a Domnului pe Muntele Tabor.

Pentru linistea acelor crestini, care din motive binecuvantate, nu se pot abtine de la mancare pana la ora 15.00 si nici nu pot urma recomandarea Bisericii de a manca fara ulei, adica o mancare cat mai uscata, Sfantul Ioan Gura de Aur spune: „Stapanul nostru e bland si cu omenie, nu ne cere nimic peste puterile noastre”.

Postul Sfintei Marii este un post cu data fixa, incepe in fiecare an pe 1 august si se termina in ziua Adormirii Maicii Domnului (15 august).

31
Iul
14

ANALIZA: Despre sefii de carton si angajatii lor

Oamenii nu renunta la companiile ineficiente. Ei renunta la sefii ineficienti. Angajatii nu abandoneaza structurile organizationale, produsele si tehnologiile viciate. Ei renunta la angajatorii incompetenti.

Indiferent de cat de minunata pare o companie, daca sefii sunt ineficienti, afacerea va avea de suferit. S-ar putea ca dezastrul sa nu se petreaca imediat, dar exista o garantie ca se va produce. Conceptul ar putea parea stupid, dar continua sa se aplice in toate companiile din lume, mari sau mici.
In companii, multi se concentreaza doar asupra inteligentei personalului, nu si a leadership-ului. Putem avea o gramada de savanti tehnologici care sunt insa inepti din punct de vedere social si emotional.
Problema? O lipsa de inteligenta emotionala, nesiguranta si incompetenta crasa in toate structurile companiei.
Liderii dau tonul unei companii. Mediul exterior este o reflexie a celui interior si tine de calitatea celor care conduc o echipa. Cand liderii sunt haotici si administreaza activitatea firmei fara sa aiba o strategie serioasa, mediul respectiv incepe sa semene cu o ferma, unde puii decapitati alearga fara niciun scop, pana cand cad lati. Nu avem de a face decat cu o imensa doza de isterie si frustrare.
PERICOLELE MICROMANAGEMENT-ULUI
Potrivit LinkedIn, micromanagement-ul este o metoda de management in care un individ observa si controleaza toata munca unui angajat. In comparatie cu indrumarea generala, micromanagerul monitorizeaza si evalueaza fiecare stadiu al procesului, de la inceput pana la sfarsit. Acest comportament afecteaza eficienta, creativitatea, increderea, comunicarea, capacitatea de a rezolva problemele si viitorul companiei.
Un micromanager isi petrece timpul dand comenzi in stanga si dreapta, fara sa ii inspire pe angajati. Astfel, ei se simt absolut nesiguri. Angajatii incep sa se gandeasca la detaliile inutile ale business-ului, in loc sa ia parte la planificarea pe termen lung a strategiei companiei. Timpul inseamna insa bani. Cand liderul respectiv iroseste timpul si banii, cand se concentreaza doar asupra presiunii asupra angajatilor, fara sa fructifice oportunitatile reale, conducerea trebuie sa faca o schimbare.
Exista o diferenta uriasa intre leadership si simpla folosire a unei functii, autoritati, pozitii, pentru a exercita putere politica si/sau birocratica, spunea un intelept.
Un micromanager nu face altceva decat sa angajeze oameni excelenti, pe care ii controleaza aspru, pana cand acestia isi dau demisia.
Efectele micromanagement-ului asupra culturii companiilor pot fi catastrofale. Angajatii vor ajunge la concluzia reala ca nimeni nu ii asculta. Angajatii se vor interioriza, nu vor mai face sugestii si nu vor mai pune intrebari. In cele din urma, vor deveni total dezinteresati de un asemenea loc de munca si vor renunta la el.
De cele mai multe ori, sefii de carton cred ca ei sunt singurii care inteleg mersul companiei si datorita lor aceasta „face bani”. De cele mai multe ori, vor avea in jurul lor angajati pasivi, asa-numitii „lingai” sau „yesmeni”. Rolul lor este acela de a nu pune la indoiala autoritatea, de a aproba tot ce zice seful. Acesti manageri vor fi sceptici cu privire la alte idei care pot duce la rezolvarea unor probleme grave.
Pentru binele unei companii, acesti micromanageri ar trebui sa detina functiile mai mici, nu pe cele esentiale. Exista insa si sefi in toata regula care se comporta ca niste micromanageri, care nu stiu sa coordoneze un proiect sau o echipa.
Micromanagerii vor ca lucrurile sa fie realizate intr-un anumit fel. Cu totii avem aceasta tendinta. Totusi, acesti sefi nu dau indicatii, ci doar ordine. Ei nu cer nimanui sa gandeasca pe cont propriu. Angajatii care lucreaza in asemenea conditii vor pleca, deoarece presiunea psihica este prea mare.
Managerii nu au intotdeauna cele mai bune solutii. Cand angajatii participa la luarea deciziilor, procesul se democratizeaza si compania are de castigat.
PROBLEMELE-CHEIE
Problema esentiala a micromanagerilor tine de faptul ca actiunile (sau reactiile) acestora sunt bazate pe teama, nu pe argumente si dovezi. Din cauza fricii, ei simt nevoia sa controleze toate detaliile unor procese si vor sa fie recunoscuti ca „salvatori” ai companiei. Nu sunt rare situatiile in care angajatii din jurul micromanagerilor s-au adaptat la comportamentul acestora, pentru a evita orice fel de confruntare.
Acesti sefi ineficienti nu stiu sa alcatuiasca o lista de prioritati. Intalnirile „post-mortem” devin o norma si actiunile sunt tot mai tardive. Vina este aruncata in toate directiile, cu exceptia sefului, care „se spala pe maini”.
CUM ARATA UN SEF EXCELENT?
1. Un sef excelent stie sa comunice: Este un bun comunicator, stie sa discute cu angajatii, le recunoaste meritele si ii recompenseaza. Are o inteligenta emotionala demna de toata lauda si vorbeste/ actioneaza cu integritate si responsabilitate.
2. Un sef excelent stie sa isi responsabilizeze angajatii: Liderii buni stiu sa isi responsabilizeze angajatii, sa le ofere proiecte de anvergura, pentru a evolua in cariera lor. Un asemenea manager nu se implica in chestiuni minore, stiind ca ar reprezenta o pierdere de timp, ci isi motiveaza angajatii pentru a vedea tabloul general. El are incredere in angajati si nu simte nevoia de a face pe „portarul”.
3. Un sef excelent este corect: Exista o diferenta intre a-i trata pe angajati in mod egal si a-i trata cu corectitudine. Trebuie sa recunoastem ca nu toti angajatii sunt egali. Fiecare este diferit. Unii angajati genereaza mai multa valoare intr-o companie. Un sef excelent apeleaza la corectitudine, nu promoveaza egalitatea, pentru ca aceasta nu exista.
4. Un sef excelent este modest: El nu se considera nucleul unei companii, cel la picioarele caruia trebuie sa se inchine tot personalul. Liderul trebuie sa stie sa discute cu angajatii si sa ii asculte. De asemenea, respectul fata de angajati ramane pe primul plan, acel respect care este castigat prin modestie, integritate si empatie.
5. Un sef excelent este responsabil: Un lider eficient isi asuma responsabilitatea pentru faptele sale. Daca faci o greseala, nu te ascunde dupa colt. Nu da vina pe altii, din cauza lipsei tale de viziune, nu inventa scuze pentru esecuri si neindeplinirea promisiunilor.
CE VOR ANGAJATII?
Angajatii nu vor doar un salariu lunar si atat. Oamenii sunt motivati la nivel spiritual, vor sa fie apreciati pentru activitatea lor. Angajatii vor sa fie lasati in pace la locul de munca. Fiecare persoana inteligenta, care si-a invatat lectiile, poate lucra singura, poate contribui la dezvoltarea unei firme. Independenta va avea un impact majora asupra satisfactiei sale.
Fiecare angajat are o „autonomie” si nu vrea sa ii fie „cotropita”. Managerii trebuie sa fie constienti de pericolele uriase ale micromanagementului si sa se schimbe. Altfel, drumul va fi greu, pentru toata lumea.
31
Iul
14

Cum sa ne rugam in asa fel incat Domnul sa ne auda

Cum sa ne rugam in asa fel incat Domnul sa ne auda (Evanghelia dupa Marcu Capitolul 11, versetele 11-14, 20-26)

Istorisirea evanghelica despre smochinul pe care l-a blestemat Domnul si s-a uscat starneste adeseori nedumerirea cititorilor: „Ce sa insemne asta? Cu ce-a fost vinovat nenorocitul de copac ? Cum se explica aceasta pedeapsa aspra din partea Mantuitorului, Care era intotdeauna bland si milostiv?”

De obicei, exegetii Evangheliei inteleg prin smochin poporul evreu, dand intregii intamplari un sens alegoric. Blestemul smochinului a fost o prezicere a viitorului destin al lui Israel. Fatarnic, evlavios numai pe dinafara, mandru de dreptatea sa legalista si de pazirea exacta a prescriptiilor rituale exterioare ale religiei, poporul evreu nu mai aducea demult roadele duhului aprins si vietii cu adevarat drepte. Evlavia lui era numai de ochii lumii, si in aceasta privinta amintea, intr-adevar, foarte mult de smochinul evanghelic, acoperit cu frunzis verde si falnic, insa lipsit de roade. Blestemarea smochinului insemna lepadarea definitiva de catre Dumnezeu a poporului israelit si pieirea lui duhovniceasca. Asadar, in acest episod vedem continuarea dispozitiei sufletesti a Domnului din momentul cand, in vremea intrarii triumfale in Ierusalim, a privit cu mare tristete orasul sfant, prevazandu-i caderea si prorocind despre ea. Blestemarea mochinului reprezinta aceeasi prorocie, dar exprimata prin fapta.

Pe langa asta, acum s-a aratat pentru prima data cumplita putere pedepsitoare a Domnului. Pana atunci, El ni S-a aratat doar ca pastor bland si plin de dragoste, nesfarsita milostivire si atotiertare. Trebuia insa neaparat sa le arate oameni-lor ca in mainile lui se afla si puterea de a pedepsi si ca judecata Lui poate fi nu numai ingaduitoare, ci aspra si dreapta. Sa-si aduca aminte de asta cei ce se mangaie prea mult cu nadejdea in atotiertarea dumnezeiasca fara sa aiba grija de propria indreptare si fara sa depuna nici un efort pentru a merita aceasta iertare. Atunci cand omul, aidoma smochinului uscat, nu aduce roadele pocaintei si vietii crestine, osandirea lui e inevitabila, si nadejdile lui exagerate si neintemeiate in mila lui Dumnezeu sunt nadejdi mincinoase si nimic mai mult.

Pentru noi insa, cel mai pretios loc din acest pasaj evanghelic este cel in care Domnul vorbeste despre rugaciune si arata conditiile eficacitatii ei. Toate cate cereti, rugandu-va, sa credeti ca le-ati primit, si le veti avea – iar cand stati de va rugati, iertati orice aveti impotriva cuiva, ca si Tatal vostru Cel din ceruri sa va ierte voua gresalele voastre, ca de nu iertati voi, nici Tatal vostru Cel din ceruri nu va va ierta voua gresalele voastre.

A intelege toata puterea si insemnatatea rugaciunii si a invata sa te rogi in asa fel incat sa fii auzit este un lucru extrem de important pentru oricare credincios, fiindca numai prin rugaciune se stabileste legatura nemijlocita a sufletului omenesc cu Dumnezeu si numai prin aceasta legatura omul poate primi de la Dumnezeu toate mijloacele si puterile harice de care are neaparata nevoie spre a se mantui. Cu propriile puteri slabe, el nu poate renaste si nu se poate innoi.

„Rugaciunea, spune parintele Ioan din Kronstadt, este legatura de aur dintre omul crestin, care este pribeag si venetic pe acest pamant, si lumea duhovniceasca, in primul rand cu Dumnezeu, Izvorul vietii; de la Dumnezeu a iesit sufletul, si catre Dumnezeu sa si mearga intotdeauna prin rugaciune.

Atata timp cat ne rugam cu osardie, in suflet avem liniste, caldura, usurare si lumina, fiindca atunci suntem cu Dumnezeu si in Dumnezeu. Cum lasam rugaciunea balta, incep ispitele si feluritele tulburari. O, preafericita vreme a rugaciunii!”

Intrucat Domnul este singurul izvor al tuturor bunatatilor, unindu-ne cu El prin rugaciune primim de la El toate bunatatile. „De la Atotbunul si Preadarnicul Dumnezeu putem primi prin rugaciunea credintei toate bunatatile, atat duhovnicesti, cat si cele materiale care ne sunt de trebuinta neaparata, daca dorinta noastra e nefatarnica si rugaciunea noastra este fierbinte. Si ce rugaciuni ne pune in gura Biserica? Asemenea rugaciuni incat prin ele putem cu usurinta sa-L induplecam pe Domnul sa ne trimita orice mila, orice dar bun.

Rugaciunea cu osardie si cu lacrimi nu numai ca sterge pacatele, ci vindeca neputintele si bolile trupului si innoieste toata fiinta omului – si, ca sa zic asa, o renaste (vorbesc din experienta). O, ce dar nepretuit este rugaciunea! Asa cum aerul curat improspateaza trupul, rugaciunea improspateaza sufletul si -l invioreaza; in ea te simti mai viguros si mai vesel, la fel cum, dupa ce te-ai plimbat la aer curat, te simti mai viguros si mai proaspat atat fizic, cat si sufleteste.”

Rugaciunea este hrana de care sufletul are nevoie neaparata.

„De ce trebuie si sa te rogi acasa, si sa mergi la biserica, la slujbe ? Dar de ce mananci, si de ce bei, si de ce iesi zi de zi la aer curat, sau de ce muncesti zi de zi ? Ca sa sustii viata trupului si sa o intaresti. Trebuie neaparat si sa ne rugam, ca sa sustinem si sa invioram viata sufletului, sa intarim sufletul, care este bolnav de pacate, sa-lcuratim, asa cum folosim anumite mancaruri si bauturi ca sa ne curatim de umorile si impuritatile vatamatoare din organism. Asadar, daca nu te rogi, procedezi foarte irational si nechibzuit…

Oamenii au cazut in necredinta fiindca au pierdut cu desavarsire duhul rugaciunii sau nu l-au avut si nu-l au deloc – pe scurt, fiindca nu se roaga. Stapanitorul acestui veac are loc sa lucreze in inimile unor asemenea oameni, domneste in ele. Acesti oameni nu au cerut si nu cer de la Domnul roua harului dumnezeiesc (iar darurile Domnului sunt date doar celor care cer si cauta), si iata ca inimile, care din fire sunt stricate, fara roua datatoare de viata a Duhului Sfant s-au uscat, si din pricina secetei s-au aprins, in cele din urma, cu flacara de iad a necredintei si a patimilor de tot felul, si diavolul nu face decat sa atate patimile, care hranesc acest foc cumplit, si triumfa vazand pierzania nenorocitelor suflete rascumparate cu sangele Celui ce a calcat stapanirea lui.”

Bineinteles, prin insusirile sale si prin puterea sa rugaciunea poate fi extrem de diferita de la om la om. Intre rugaciunea scolarului care cere sa treaca de examen cu bine si rugaciunea pustnicului care a incremenit in extazul contemplarii de taina si nu mai baga de seama nimic din ceea ce se petrece in jur este, bineinteles, o diferenta uriasa. Mai intai de toate, marii nevoitori se deosebeau prin duhul rugaciunii aprinse, inflacarate, care la ei era statornica, in virtutea simtamantului dependentei de voia lui Dumnezeu care era adanc inradacinat in ei – dar acest dar al rugaciunii nu le-a fost dat de la inceput, ci in urma unor stradanii indelungate. Fara indoiala ca rugaciunea pastorilor nostri rugatori, cum au fost, de pilda, Cuviosul Serghie din Radonej si parintele Ioan din Kronstadt, nu a avut aceeasi putere in toate perioadele vietii lor, si ca rugaciunea copilariei lor, cu toata sinceritatea si curatia ei, n-a avut aceeasi putere ca in perioada maturitatii, cand duhul lor era deja intarit in nevointa rugaciunii.

Ce concluzie tragem de aici? Aceea ca rugaciunea trebuie exersata si poate fi invatata. „Invatati-va sa va rugati, zice parintele Ioan, siliti-va sa va rugati; la inceput va va fi greu, iar dupa aceea, cu cat va veti sili mai mult, cu atat va va fi mai usor – insa la inceput trebuie intotdeauna sa va siliti.” Catre ce trebuie sa tindem la rugaciune? Cum trebuie sa fie rugaciunea spre care trebuie sa nazuim, si care sunt semnele dupa care ne putem da seama de reusita in aceasta privinta? „Trebuie nu doar sa ne rugam, zice Sfantul Ioan Gura de Aur, ci sa ne rugam in asa fel incat sa fim ascultati.” Acesta este raspunsul Sfantului la intrebarea pusa mai sus.

Cand rugaciunea noastra va fi ascultata, cand Domnul va lua aminte la cererile noastre si le va implini, asta va si sluji drept semn principal (si poate unic) al rugaciunii adevarate. Aceasta reusita a rugaciunii se poate manifesta in doua feluri: in simtirea noastra launtrica (sau, cum se spune, subiectiv), si atunci cand cererile noastre sunt indeplinite in domeniul concretului (obiectiv).

Parintele Ioan din Kronstadt descrie roadele launtrice ale rugaciunii adevarate, ascultate de Dumnezeu, in felul urmator: „Cateodata, sufletul nostru este neputincios, rece, nero-ditor, ca neamurile pagane neroditoare inainte de a intra in Biserica, dar indata ce ne vom incorda inima ca sa ne rugam fara fatarnicie lui Dumnezeu, indata ce ne vom intoarce gandurile si inima catre El cu credinta vie, indata se va invio-ra, se va incalzi si va deveni rodnic sufletul nostru; ce liniste, ce usurare, ce umilinta duhovniceasca, ce foc sfant launtric, ce lacrimi calde pentru pacate, ce simtamant neprefacut al parerii de rau ca L-am maniat prin ele pe Stapanul Cel Atotbun, ce lumina in inima si in minte, ce suvoi imbelsugat de ‘ apa vie tasneste in inima, revarsandu-se fara impiedicare de pe limba sau din condei! Pustia sufletului infloreste ca crinul la venirea Domnului in inima.”

Din pacate, definirea subiectiva a reusitei rugaciunii nu este intotdeauna corecta, fiindca adeseori oamenii lipsiti de experienta duhovniceasca iau simpla excitatie a nervilor si accesele de lacrimare sentimentala drept roade harice laun-trice ale rugaciunii.

Mult mai corecta si mai putin supusa greselii e aprecierea reusitei rugaciunii dupa rezultatele ei exterioare.

In cartea Iesirii gasim urmatorul episod. In timpul luptei israelitilor cu amalecitii, Moise, Aaron si Or s-a u suit pe varful unui munte, si cand isi ridica Moise mainile, biruia Israel; iar cand isi lasa el mainile, biruiau amalecitii. Dar obosind mainile lui Moise, au luat o piatra si au pus-o langa el, si a sezut Moise pe piatra, iar Aaron si Or ii sprijineau mainile, unul de o parte si altul de alta parte. Si au stat maini-le lui ridicate pana la asfintitul soarelui. Si a zdrobit Iosuape Amalecsi tot poporul lui cu ascutisul sabiei (les. 10-13).

Aici, pe temeiul biruintei israelitilor asupra amalecitilor st poate spune cu toata convingerea ca rugaciunea lui Moise a fost ascultata de Dumnezeu. Acelasi lucru il fagaduieste Domnul oricui se roaga cu credinta: zic voua: toate cate cereti, rugandu-va, sa credeti ca le-ati primit, si le veti avea. Aceasta fagaduinta a Domnului se implineste si in zile-le noastre. Stim reusita si puterea aproape minunata a cererilor marelui rugator care a fost pe pamant, iar acum este in ceruri, parintele Ioan din Kronstadt. Stim sute de cazuri de vindecari, savarsite cu rugaciunile lui, ale celor mai cronicizate si mai incurabile boli. Dupa cat se vede, Domnul refuza rareori rugamintile alesului Sau.

Iata o astfel de vindecare povestita de el insusi: „Cineva, fiind de noua zile bolnav pe moarte in urma inflamatiei stomacului si neprimind nici cea mai mica usurare de pe urma mijloacelor medicale, in a noua zi, dimineata, s-a impartasit cu de viata Facatoarele Taine; seara s-a facut sanatos si s-a sculat de pe patul bolii. S – a impartasit cu credinta tare. Eu m-am rugat pentru el Domnului ca sa-l vindece. «Doamne, am zis, tamaduieste-l pe robul Tau de boala sa. Vrednic este sa-i dai aceasta.» M-am rugat si in biserica, la altar, la Liturghie, in timpul rugaciunii: «Cel ce ne-ai daruit noua aceste rugaciuni obstesti si impreuna glasuite…», precum si inainte de Taine. M-am rugat, printre altele, astfel: «Doamne! Viata noastra! Pe cat imi este mie de usor sa ma gandesc la tamaduire, pe atat de usor este pentru Tine sa tamaduiesti orice boala; pe cat imi este mie de usor sa ma gandesc la invierea din morti, pe atat de usor este pentru Tine sa inviezi orice mort. Asadar, tamaduieste-l pe robul Tau Vasilie de boala sa cea cumplita si nu-l lasa sa moara, ca sa nu fie cufundati in tanguire sotia si copiii Iui» – si Stapanul, Care asculta cererile cele bune, a miluit omul care era la un pas de moarte. Slava atotputerniciei, bunatatii si luarii Tale aminte catre rugaciunile cele bune, Doamne!”

Ce trebuie pentru ca rugaciunea sa aiba putere si sa poata fi ascultata de catre Domnul? Ce insusiri trebuie sa aiba? Domnul spune limpede ca pentru ca rugaciunea sa aiba parte de reusita este nevoie, in primul rand, de credinta. Sa aveti credinta in Dumnezeu. Adevarat zic voua ca oricine va zice acestui munte: „Ridica-te si te arunca in mare”, si nu se va indoi in inima lui, ci va crede ca ceea ce spune se va face,fi-va lui orice va zice.

Cat de ciudate ni se par acum cuvintele Mantuitorului! Atat de imposibil ni se pare ceea ce spune El aici… Atat de slaba este credinta noastra si atat de putin asteptam de la ea! Or, fara indoiala, cuvintele acestea ale Domnului trebuie intelese absolut literal. Rugaciunea unita cu credinta adanca face, intr-adevar, minuni. In ce trebuie sa constea aceasta credinta si ce alte insusiri trebuie sa aiba rugaciunea pentru a fi ascultata? Sa lasam sa vorbeasca despre aceasta o autoritate recunoscuta in domeniul rugaciunii: parintele loan de Kronstadt, caci marturia lui este intemeiata pe experienta personala si verificata in practica pastorala a intregii sale vieti, care a fost inchinata numai lui Dumnezeu.

Mai intai de toate, in timpul rugaciunii trebuie neapa-rat sa ne inchipuim limpede maretia dumnezeiasca, asa incat sufletul, cutremurat, sa se patrunda in intregime de simtamantul celei mai mari evlavii fata de Dumnezeu. „Cand te rogi Domnului, inchipuie-ti limpede: Cui te rogi ? Te rogi imparatului fara de inceput si fara de sfarsit a toata faptura, Atotsfantului, Atotbunului, Atotputernicului, Preainteleptului, Pretutindenea-Fiitorului, Atotdreptului, inaintea Caruia stau cu evlavie milioane de milioane de ingeri de felurite cinuri, pe Care il lauda ostile Mucenicilor, cetele Prorocilor si Apostolilor, soboarele Arhiereilor, Cuviosilor si Dreptilor…”

„Rugandu-te, trebuie sa-ti inchipui cat de nimicnica este faptura inaintea lui Dumnezeu si cum Dumnezeu tine toate ca pe o picatura de apa, cum este peste tot, lucreaza peste tot si da viata tuturor.” „Cineva, in timpul rugaciunii, atunci cand devenea molesit cu duhul si cu trupul si voia sa atipeasca, se trezea singur punandu-si launtric aceasta intrebare: «Cu Cine stai de vorba, suflete al meu?» Si, dupa aceasta inchipuindu-si-L limpede pe Domnul inaintea sa, incepea sa se roage cu mare umilinta si cu lacrimi; luarea-aminte tocita i se ascutea, mintea si inima i se luminau, si se inviora tot. Iata ce inseamna sa ti-L inchipui limpede inaintea ta pe Domnul Dumnezeu si sa umbli in fata Lui! El spunea mai departe: «Suflete al meu! Daca nu indraznesti sa vorbesti nepasator cu oamenii care sunt mai presus de tine, ca sa nu-i jignesti, cum indraznesti sa vorbesti nepasator cu Domnul?».”

„Chemandu-L, la rugaciune, pe Domnul Dumnezeu, Cel in Trei Persoane, adu-ti aminte ca II chemi pe Tatal Cel fara de inceput a toata faptura, al ingerilor si al oamenilor, ca de tine se minuneaza toate puterile ceresti si privesc la tine cu dragoste pentru ca tu, cu credinta si cu evlavia cuvenita, II chemi pe Tatal lor si al nostru, Facatorul, Atottiitorul si Domnul, pe Care ele il iubesc nemasurat, fata de Care au evlavie puternica. O, ce inalta fericire, ce maretie, ce vrednicie e a-L chema pe Tatal Cel Vesnic! Sa pretuiesti mereu, neschimbat, aceasta preainalta fericire, pe care ti-a daruit-o nesfarsita bunatate a Dumnezeului tau, si sa nu cazi in nesimtire in vremea rugaciunii tale. La tine ia aminte Dumnezeu, iau aminte ingerii si oamenii sfinti ai lui Dumnezeu.”

„Sa tii minte ca la tine priveste cu ochi mai luminosi decat soarele Dumnezeul Cel in Trei Ipostasuri… Roaga-te totdeauna cu inima fierbinte, iar in acest scop sa nu te imbuibi si sa nu te imbeti niciodata. Sa-ti aduci aminte cu Cine stai de vorba. Oamenii uita foarte des cu Cine stau de vorba la rugaciune si cine sunt martorii rugaciunii lor. Uita ca stau de vorba cu Cel Treaz si Atotvazator, ca la convorbirea lor cu Dumnezeu iau aminte toate puterile ceresti si oamenii sfinti ai lui Dumnezeu.”

„Rugandu-te lui Dumnezeu, stai de vorba cu El fata catre fata: asadar, stai de vorba cu El cum se cuvine sa stai de vorba cu un imparat, fara ca inima ta sa se ocupe in acest rastimp cu altceva si fara sa se lipeasca de altceva. Spune-mi, daca stai de vorba cu un imparat sau o imparateasa, te vei ocupa cu alte lucruri ? Te vei uita pe fereastra la trecatori sau vei cerceta lucrurile care se afla in incapere ? N-ar fi aceasta o mare jignire pentru maiestatea imparateasca? Si atunci, cum de facem asa ceva, si mult mai rau decat atat, atunci cand stam de vorba cu Domnul?”

Trebuie sa ni-L inchipuim limpede inaintea noastra pe Dumnezeu, prezenta Lui.

„In rugaciune, lucrul cel mai insemnat, de care trebuie sa ne ingrijim in primul rand, este credinta vie si limpede-vazatoare in Domnul: inchipuieti-L limpede inaintea ta si in tine insuti, si atunci cere ceea ce vrei in Iisus Hristos si in Duhul Sfant, si vei primi. Cere cu simplitate, de nimic indoindu-te, si atunci Dumnezeul tau va fi totul pentru tine, savarsind intr-o clipa lucruri mari si minunate, asa cum sem-nul crucii savarseste mari puteri.”

Adu-ti aminte ca Domnul aude fiecare cuvant al tau si poate indeplini oricare cerere a ta.  „In timpul rugaciunii trebuie sa ai asemenea dispozitie a credintei, incat in inima ta sa nu fie nici macar o clipa vreo indoiala sau gandul ascuns ca Dumnezeu nu te asculta, ci sufletul sa si-L inchipuie tot timpul pe Dumnezeu inaintea sa si sa stea de vorba cu El asa cum se cuvine sa stai de vorba cu un imparat.”

„Atunci cand te rogi, sa tii minte intotdeauna ca stai de vorba cu Dumnezeu, Parintele indurarilor si a toata mangaierea, Cel neschimbat si neobosit de cererile noastre, cu Tatal, Care este intotdeauna nesfarsit de bun, de intelept, de puternic, Caruia, in virtutea nesfarsitei Lui bunatati, intelepciuni si puteri Ii este intotdeauna lesne sa implineasca toate cererile tale – la fel de lesne cum iti este tie sa te gandesti la ele si sa le doresti, la fel de usor cum iti este tie sa rostesti cuvintele rugaciunii, si chiar nesfarsit mai usor. Sa tii minte asta si sa nu te trandavesti niciodata la rugaciune.”

„Daca vrei sa ceri vreun lucru bun de la Dumnezeu prin rugaciune, inainte de rugaciune pregateste-te sa ceri cu credinta tare, lipsita de indoiala, si sa iei din vreme masuri impotriva indoielii si necredintei. Este rau cand in timpul rugaciunii inima ta se istoveste in ce priveste credinta si nu rezista in ea: sa nici nu te gandesti ca vei primi ceea ce ai cerut de la Dumnezeu cu indoiala, fiindca L-ai jignit pe Dumnezeu, iar El nu da darurile Sale celui care-L jigneste.”

„Domnul a zis: Toate cate veti cere rugandu-va cu credin-ta, veti primi (Mt. 21, 22). Asadar, daca veti cere fara credinta sau cu indoiala, nu veti primi. Daca veti avea credinta si nu va veti indoi (Mt. 21,21), mai spune El, veti putea muta si muntii din loc. Asadar, daca va veti indoi si nu veti crede, nu veti face asta. Asadar, fiecare sa ceara cu credinta, fara sa aiba nici o indoiala… Sa nu gandeasca omul acela ca va primi ceva de la Dumnezeu. Barbatul care se indoieste este nestatornic in toate caile sale (Iac. 1, 6-8). Inima care se indoieste de faptul ca Dumnezeu poate sa daruiasca cele cerute este pedepsita pentru indoiala: ea este chinuita si stramtorata de aceasta. Asadar, sa nu-L manii pe Atottiitorul Dumnezeu cu vreo umbra de indoiala, mai ales tu, cel ce in viata ta ai facut cunostinta de atatea ori cu atotputernicia lui Dumnezeu, indoiala este hula impotriva Lui, minciuna obraznica a inimii sau a duhului minciunii, cuibarit in inima, impotriva Duhului adevarului. Teme-te de acesta ca de un sarpe veninos – sau, mai bine zis, dispretuieste-l, nu-i da nici cea mai mica atentie.Tine minte ca Dumnezeu, in timpul cererii tale, asteapta un raspuns afirmativ la intrebarea pe care El ti-o pune launtric: «Crezi tu ca pot sa fac aceasta?» Tu trebuie sa strigi din adancul inimii: «Cred, Doamne!», si atunci va fi tie dupa credinta ta. indoiala sau necredinta ta poate fi ajutata de urmatoarea cugetare.

Eu cer de la Dumnezeu:

1. Un bun care exista, nu unul doar inchipuit, visat, care traieste doar in imaginatia mea, iar toate cate sunt au primit fiintarea lor de la Dumnezeu, caci fara El nimic nu s-a facut din ce s-a facut (In 1, 3), si, prin urmare, nimic din ceea ce exista nu exista fara El. Toate ori au primit de la El fiintarea, ori se fac cu voia sau cu ingaduinta Lui si prin mijlocirea puterilor si capacitatilor date de El fapturilor. In tot ce exista, Domnul e Stapan cu drepturi depline. Pe langa asta, El cheama la fiinta cele ce inca nu sunt (Rom. 4, 17); asadar, chiar daca as cere ceva care nu exista, El ar putea sa faca si sa-mi dea lucrul acela.

2. Ceea ce se poate, iar pentru Dumnezeu este cu putinta si ceea ce pentru noi nu este cu putinta. Asadar, nici in aceasta privinta nu exista piedici, fiindca Dumnezeu poate sa faca pentru mine pana si ceea ce dupa mintea mea e cu neputinta. Ca sa ai in timpul rugaciunii credinta neclintita ca vei primi de la Domnul orice bun duhovnicesc, sa crezi ca tu, unindu-te prin rugaciune cu Domnul, devii un duh cu Domnul (I Cor. 6, 17), iar Dumnezeu este Atotbun, Atotputernic, Preaintelept, este Atotdesavarsita Desavarsire. Asadar, si tu, in masura in care le poti primi, in masura credintei si iubirii tale, te faci partas al desavarsirilor Lui dumnezeiesti. Sa nu crezi ca ceva e cu neputinta atunci cand sufletul tau este unit cu Dumnezeu, fiindca la Dumnezeu toate sunt cu putinta (Mc. 10,27).

Sfantul Vasile al Kinesmei

Articol preluat din volumul „Evanghelia pentru omul modern, vol 1”, Ed Sophia

Cumpara volumul „Evanghelia pentru omul modern” de pe Magazinul online Carti.CrestinOrtodox.ro

Evanghelia pentru omul modern

31
Iul
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-07-31

JOI
ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Matei
(XVI, 24-28)

is-a Domnul ucenicilor Săi: „dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Fiindcă cel ce va vrea să-şi scape viaţa, O va pierde; dar cel ce-şi va pierde viaţa pentru Mine, O va afla. Pentru că ce-i va folosi omului dacă va câştiga lumea întreagă, dar sufletul şi-l va păgubi? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Adevăr vă grăiesc: Sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu-L vor vedea pe Fiul Omului venind întru împărăţia Sa“.



Blog Stats

  • 218,093 hits

Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Apostolii care si-au rascumparat trecutul Biserica Sfanta Maria Magdalena - Ierusalim Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce putem face când apar necazurile în familie Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? cinstit de musulmani Cred dacă ai trei lucruri… dar „miluiește-mă” el nu suportă să audă niciodată De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Diavolul e de acord ca să zici aproape orice cuvânt Doamne DUMNEZEU EVANGHELIA ZILEI: 2014-05-08 Focsani frate fraților! Hristos Icoana Pogorarii Sfantului Duh Icoana Sfantului Gheorghe de la Manastirea Zografu Icoanele in cultul ortodox Ilie Inaltarea Domnului Ingerul pazitor in Vinerea Mare Ispitele Izvorul Tamaduirii Joia din Saptamana Patimilor Lunea Sfantului Duh Manastirea Sfantul Pantelimon - Sfantul Munte Athos Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Nimeni nu L-a vazut pe Hristos inviind Nimic rău nu te atinge Noi Nu te atinge de Mine omule Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Postul Postul Sfintelor Pasti Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Predica la Duminica Sfintei Cruci Predică la Duminica a IX-a după Rusalii - Umblarea pe mare - Potolirea furtunii Preot Tudor Marin Rugăciune către Maica Domnului Rugăciune către Maica Domnului pentru potolirea întristărilor Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul sfantul care aduce ploaia Sfantul Epitaf Sfantul Mucenic Gheorghe Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil Sfintii Imparati Constantin si Elena Sfintii Petru si Pavel Să vă mărturisiţi şi să vă cununaţi la biserică Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Trecerea pe sub masa Viaţa şi pătimirea Sfîntului Sfinţitului Mucenic Ciprian şi a Sfintei Muceniţe Iustina fecioara “Maica Domnului “Miluiește-mă „Doamne Iisuse Hristoase „Părinte