Lună: decembrie 2014

Cine ne pervertește copiii?

timthumb.php_Răspunsul la întrebarea din titlu este complicat de dat fără să intrăm în teoria conspirației. Dar și mai complicată este soluția problemei – căci sexualizarea copiilor este o problemă – așa cum ne este ea propusă tot mai insistent: „educația sexuală”.

Despre acest tip de falsă „educație” am scris și vorbit mult în ultima vreme. Dincolo de denumirea bizară, premisele pe care este ea construită sunt inacceptabile: actul sexual este golit de orice conținut moral și de orice conotație spirituală, rupt complet de procreație – adică, e doar o „recreație”, satisfacerea unei nevoi primare, la fel ca hrana sau somnul. Accent se pune pe mecanica sexului și pe iluzoria „protejare” contra sarcinii sau bolilor cu transmitere sexuală. În schimb, se promovează cu putere ideea că copilul ar fi o „ființă sexuală” și ar avea dreptul la relații sexuale, la contracepție și avort fără știrea su permisiunea părinților săi.

O să fiți șocați aflând că documentul cadru „Standarde privind educația sexuală în Europa” al Organizației Mondiale a Sănătății recomandă ca cei mici să fie învățați să se masturbeze de la 4 ani. Interesant, nu? V-am atras, în sfârșit, atenția? Știam noi!

Miza „educației sexuale” nu este sănătatea, ci distrugerea copiilor, așa cum arată datele primite din țările occidentale unde există acest tip de educație de decenii. De asemenea vizată este structura familială: părinții pierd controlul asupra copiilor, nu mai reușesc să le ofere educația corespunzătoare, iar dezvoltarea și devenirea acestora este mult afectată.

Nu ne credeți pe cuvânt – ascultați mărturia unei femei din Germania, Gabriele Kuby, sociolog, recent prezentă la București:

Sexualitatea este o armă foarte puternică, poate cea mai puternică din câte există. Cine o stăpânește, stăpânește societățile și națiunile provocând dezintegrarea structurii sociale care începe, în orice societate sănătoasă, cu familia.

În fapt, este o formă de război de agresiune – spre deosebire de războaiele obișnuite însă, în care oamenii se apără de pușca pusă la tâmplă, acest război este unul tăcut și dificil de conștientizat.

„Educația sexuală” îți bate la ușă. Chiar ție

De aproape 2 ani se discută despre introducerea în școli a unei forme de „educație sexuală” ca materie obligatorie. Fără a nega necesitatea oferirii unor informații neapărat necesare (nimeni nu vrea să-și educe copiii cu televizorul sau website-urile pornografice!), ne-am opus și ne opunem acestui tip de „educație” explicită. Am participat la diverse dezbateri și discuții cu autoritățile prin care am propus ca educația privind viața intimă și de familie să fie lăsată exclusiv în seama familiei sau, dacă va exista un program școlar oficial, acesta să fie facultativ și să fie construit pe premisele pe care morala creștină tradițională le oferă – singurele în măsură să ajute dezvoltarea fizică și mentală firești ale copilului.

Pe 9 decembrie are loc la Parlament o nouă conferință privind sănătatea copilului. Printre multe alte subiecte, se va aborda din nou și acesta. Vă ținem la curent.

Se împlinesc 10 ani de la prima tentativă de introducere în școli a unei forme de „educație sexuală” ca materie obligatorie. Aceea a eșuat, prin mobilizarea unor persoane și organizații conștiente. Depinde doar de noi ce se va întâmpla de data aceasta.

De ce, suflete al meu, nu mă asculţi?

sufletCât de greu este să stai de vorbă cu tine însuţi! Cât de greu este să-ți vădeşti tu însuţi rănile tale! Cât de greu este să te cunoşti pe tine însuţi! Ah, suflete al meu, te doare acest adevăr atât de trist!

Te doare, căci eu te îmbii cu hrană tare, iar tu tot mâncare de copil doreşti. Eu te îmbii cu mană cerească, iar tu tot spre mâncarea Egiptului râvneşti. Eu îţi făgăduiesc pustia, iar tu tot către lumea asta tinzi. Eu îţi vorbesc de Hristos, iar tu îmi aminteşti de lume. Eu te întăresc în nădejdea vieţii veşnice, iar tu te înspăimânţi de moartea cea vremelnică a trupului. Eu îţi descriu chinurile cele groaznice şi veşnice ale iadului, iar tu, nepăsător, îmi râzi în faţă. Eu îţi pun în faţă moartea cea neaşteptată, iar tu îmi vorbeşti de viaţă. Da, suflete al meu, niciodată nu ne înţelegem noi amândoi. Niciodată nu îmi dai crezare. Când eu plâng, tu râzi, şi când te chem să plângem împreună, tu mă întrebi pentru ce! Când este timpul să ne bucurăm duhovniceşte, tu te arăţi plictisit și rece şi-mi zici că n-ai pentru ce.

 

Da, suflete, niciodată nu ne înţelegem, niciodată, între noi este o groapă adâncă care ne desparte. Lumea cu poftele ei ne-a săpat-o. Lumea, lumea, suflete al meu, ea este duşmanul nostru, ea ne-nvrăjbeşte, ea ne sapă groapa pierzării. Da, lumea, … şi-atunci de ce, suflete al meu, nu mă asculţi când eu cu lacrimi te chem şi-ţi vorbesc?

Din Mi-e dor de Cer, Viața părintelui Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 116

Iubirea lui Dumnezeu

biserica_cereasca._raiAşa că fiecare dintre noi, într-o măsu­ră mai mare sau mai mică, a simţit pe inima sa dragostea lui Dumnezeu, pen­tru că nimeni, nimeni, nimeni nu ar pu­tea rămâne în Biserică dacă, pe lângă is­pitele, îndoielile, neputinţele şi zbuciu­mul lăuntric pe care îl are orice om care vine la Hristos, n-ar fi simţit pe inima sa şi această iubire.

Nimeni n-ar fi postit, nimeni nu s-ar fi înfrânat, nimeni nu s-ar fi sculat dimineaţă duminica în loc să se odihnească, în loc să mănânce bine, în loc să pornească televizorul, nimeni nu s-ar fi trezit să traverseze oraşul sau să treacă dealul – aşa cum trec ţăranii noş­tri ca să meargă la biserică, să stea cea­suri întregi în picioare, dacă nu ar fi simțit în chip tainic iubirea lui Dumnezeu asupra sa.

Da, noi nu suntem desăvârşiţi în iubire şi ar fi o nebunie să credem că suntem, că avem dragoste, că iubim pe Dumnezeu aşa cum ar trebui, că iubim pe aproapele nostru; nici n-avem nevoie să credem as­ta. Dar noi căutăm dragostea. Vrem ca oamenii să ne iubească, da, dar vrem şi noi, sigur, să iubim.

Din Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, Editura Cathisma, 2006, p. 20

Bine cauţi, bine găseşti

botezpreoti1Pentru ca de exceptiile negative ultramediatizate ne-am saturat, sa va povestesc totusi si eu ceva frumos? Sa va povestesc despre cei patru preoti de la Biserica Sfintii Arhangheli Huedin care au botezat astazi trei copilasi sarmani fara sa ia nici un ban? Sa va povestesc despre staretul uneia dintre cele mai vechi si mai frumoase manastiri din Bucuresti care a venit personal sa slujeasca la aceasta slujba sfanta de botez? Bineinteles, fara sa ia nici un ban?

Sa va povestesc despre lumina, iubirea si fericirea de pe chipurile lor cand priveau ingerasii proaspat botezati? Sa va povestesc despre tonul bland al parintelui paroh cand le-a spus nasilor „Cum sa va iau bani? Ati facut o fapta buna. Faptele bune trebuie incurajate. Va rog frumos sa va pastrati banii”

Sa va povestesc despre ele? sau mai bine tac …?! si sunt convinsa ca le veti descoperi singuri…Mai bine tac, pentru ca am certitudinea ca cine va cauta Binele il va gasi cu siguranta. Si uneori, gaseste chiar mult mai mult decat se astepta -pentru ca la un singur pas facut catre Dumnezeu, El va face o suta. Mai bine tac, pentru ca cine cauta gaseste. Ce cauta. Bine cauti, bine gasesti.

Păcatul nerespectării zilelor de post

kytjaPentru a trăi viata în mod normal, fară abuzuri, fâră ignorarea si încălcarea drepturilor membrilor societătii, omenirii i s-au impus tot timpul anumite legi morale, religioase, pentru disciplinare. În crestmism, pentru disciplinarea noastră sufletească si trupească, avem lăsat de către Sfintii Părinti legea postului trupesc si sufletesc. Există cele patru posturi mari de peste an, cât si zilele de Miercuri si de Vineri. În aceste zile nu trebuie să mâncăm lapte, brânză, carne, ouă pentru terapia trupească, ce la rândul ei produce terapia sufletească adică înfrânarea de la toate poftele păcătoase ce le putem face cu cele cinci simturi ale noastre.

Postul are un caracter de jertfă pe care noi oamenii o aducem lui Dumnezeu. Adică în momentul în care ne înfrânăm depunem un efort conştient prin care noi oferim lui Dumnezeu, ființa noastră întreagă, trupul şi sufletul.

Când nu ne înfrânăm şi nu păstrăm aceste reguli minime, cădem în stadiul animalităţii iraţionale.

Oamenii care nu postesc nici măcar Miercurea şi Vinerea, niciodată nu pot simţi prezenţa lui Dumnezeu, nu pot să aibă bucurii duhovniceşti în viaţă, nu pot să aibă ajutorul lui Dumnezeu. Dumnezeu ne ajută în viaţă când îi cerem ajutorul, dar numai dacă reuşim să facem cât de cât un efort, pe măsura puterilor noastre omeneşti.

Postul în familie aduce cele mai mari realizări: alungă ispitele, dă înţelegere şi dragoste între soţi, izbăveşte de duşmani, dă înţelepciune şi luminare de minte celor care studiază, îndepărtează vrăjitoriile şi toate duhurile satanei necurate din casă, izbăveşte de patimi şi boli, curăţă păca­tele şi ne dă mântuire.

A ţine Miercurea şi Vinerea post în casă este o regulă minimă creştină. Dacă nu o ţinem pe aceasta, niciodată nu putem ajunge la lucruri mari duhovniceşti sau la o simţire creştină matură.

Arhimandrit Ioachim Pârvulescu, Sfânta Taină a Spovedaniei pe înțelesul tuturor, Editura Albedo, 2005, p. 72

EVANGHELIA ZILEI: 2014-12-09

MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI OPTA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(XIX, 45-48)

n vremea aceea, intrând în templu, Iisus a început să-i scoată pe cei ce vindeau şi cumpărau în el, zicându-le: „Scris este: Şi va fi casa Mea casă de rugăciune; iar voi aţi făcut-o peşteră de tâlhari…“. Şi era zilnic învăţând în templu, dar arhiereii şi cărturarii şi fruntaşii poporului căutau să-L piardă; şi nu găseau ce să-I facă, fiindcă tot poporul se ţinea de El, ascultându-L.

Apostolul Zilei : 2014-12-09

MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI OPTA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. I Timotei 5,

11-21

F-150x150iule Timotei, de văduvele tinere, fereşte-te. Căci, atunci când poftele le îndepărtează de Hristos, vor să se mărite. Şi îşi agonisesc osândă, fiindcă şi-au călcat credinţa cea dintâi. Dar în acelaşi timp se învaţă să fie leneşe, cutreierând casele, şi nu numai leneşe, ci şi guralive şi iscoditoare, grăind cele ce nu se cuvin. Vreau deci ca văduvele tinere să se mărite, să aibă copii, să-şi vadă de case, şi să nu dea potrivnicului nici un prilej de ocară. Căci unele s-au şi abătut, ca să se ducă după satana. Dacă vreun credincios sau vreo credincioasă are în casă văduve, să aibă grija lor, ca Biserica să nu fie împovărată, ci să poată ajuta pe cele cu adevărat văduve. Preoţii, care îşi ţin bine dregătoria, să se învrednicească de îndoită cinste, mai ales cei care se ostenesc cu cuvântul şi cu învăţătura. Pentru că Scriptura zice: «Să nu legi gura boului care treieră», şi: «Vrednic este lucrătorul de plata sa». Pâră împotriva preotului să nu primeşti, fără numai de la doi sau trei martori. Pe cei ce păcătuiesc mustră-i de faţă cu toţi, ca şi ceilalţi să aibă teamă. Te îndemn stăruitor înaintea lui Dumnezeu şi a lui Iisus Hristos şi a îngerilor aleşi, ca să păzeşti acestea, fără a lua o hotărâre dinainte, nefăcând nimic cu părtinire.

„Fac şi eu ce face toată lumea!”

ssori1Unui domn care se plange de nechibzuita sotiei sale

 „Fac şi eu ce face toată lumea!” Aceste cuvinte vi le trâmbiţează în urechi soţia dvs. de câte ori îi atrageţi atenţia să se lase de mania modei şi de risipă. I-aţi spus cu binele: „Iată, Dumnezeu ne-a dat trei copii ca trei mere de aur. Acum trebuie să trăim pentru copii, nu numai pentru noi. Nici nu mai suntem atât de tineri ca să alergăm după toate modele şi după toate distracţiile. Şi sănătatea trebuie să ne-o păzim, de dragul copiilor. Tu, nevastă, te plângi deseori de dureri de cap. Păi numai să tragi în piept mirosul pomezii otrăvitoare de pe faţă, şi gata durerea de cap; pe lângă asta, ia în calcul şi aerul nesănătos din cafenele, crame şi teatre; ia în calcul şi îmbrăcămintea nesănătoasă, somnul dezordonat, precum şi nevroza de la jocurile de noroc şi băutură. Toate astea nu duc la bine”.

La toate acestea însă, soţia o ţine una şi bună: „Fac şi eu ce face toată lumea!”. Care toată lumea, distinsă doamnă? Intră, oare, toată lumea în gloata dezmăţată în care tu te-ai amestecat şi la care îţi stă gândul ziua şi noaptea? Ţi-ai mărginit şi îngustat gândurile, şi astfel nu îţi laşi ochii să privească în afara societăţii tale şi să vadă restul lumii lui Dumnezeu. Nu numai că nu toate femeile din lume nu trăiesc viaţa ca tine, ci nici măcar o stradă din oraş nu găseşti unde toate femeile să trăiască aşa. Uriaşa majoritate a mamelor şi a văduvelor şi a fecioarelor trăiesc o altă viaţă. Şi atunci, cum poţi să spui: „Fac şi eu ce face toată lumea!”? Te-ai luat după exemplul câtorva persoane deşănţate, iresponsabile, nici mame şi nici fecioare, şi doar la ele te gândeşti, şi în ele vezi întreaga lume.

Şi totuşi, tot restul lumii vă priveşte ca pe o trupă de circ, în care voi sunteţi şi animalele, şi dresorii. Dar hai să zicem că toată lumea ar merge pe calea nebuniei şi a pierzării – oare tu, mamă a trei fii, nu ai avea putere să spui: „Eu nu voi merge pe această cale!”? Cu adevărat, acesta ar fi un eroism ce ar atrage privirile cerului şi pământului. Un asemenea eroism este înscris în cartea de aur a Sfintei Scripturi. Acest eroism l-au avut cele două fiice ale lui Lot în Sodoma. În blestemata cetate a Sodomei nu era nici măcar un sufletul nestricat şi neblestemat, în afara casei lui Lot. Dacă fiicele lui Lot, fecioare, ar fi spus cum spune o mamă a trei copii în zilele noastre: „Hai să fac şi eu ce face toată lumea!”, lumea n-ar fi ştiut de fiicele lui Lot şi nici de Lot; numele lor n-ar fi fost pomenite în Cartea veşnică, în Cartea de aur. Dar ele n-au vorbit aşa. Pentru aceasta, a fost binecuvântarea lui Dumnezeu asupra lui Lot şi asupra fiicelor lui. Şi când cetăţii blestemate i-a sunat ceasul să se scufunde sub pământ arsă de foc şi să se prefacă în mare moartă, îngerul lui Dumnezeu a scos acea cinstită familie în afara cetăţii, ca să nu vadă răzbunarea cerului asupra celor ce pângăreau fără margini pământul.

Sau să zicem că Rastko Nemanidul ar fi spus ca tine: „Fac şi eu ce face toată lumea!” Oare ar mai fi devenit Sfântul Sava, părintele poporului său şi veşnică mustrare a conştiinţei acelor urmaşi ai săi care spun: „Fac şi eu ce face toată lumea!”? Dar dacă aceste pilde şi alte mii de pilde pe lângă acestea nu se lipesc de sufletul tău, eu nu ştiu ce să-ţi spun. Dacă nu te laşi învăţată de pildele bune ale vieţii, măcar teme-te de pildele înfricoşătoare ale morţii. Priveşte cu ce moarte au murit şi mor cei după care te-ai luat, uitând de soţ şi de copii. Suferinţe înfricoşătoare, fărădelegi şi sinucideri – fără excepţie!

Pot, oare, să fac apel la ceea ce este mai bun în sufletul tău, fiică a unor părinţi cinstiţi? La ceea nu a fost încă întunecat de întunericul vieţii noptatice? Trezeşte-te, dezmeticeşte-te, vino-ţi în fire! Adu-ţi aminte că atunci când tu râzi în fumul orgiei de noapte, copiii tăi, treji şi plânşi, caută în pat mâna şi cuvântul mamei. Leapădă primejdioasele cuvinte: „Fac şi eu ce face toată lumea!”, ca binecuvântarea Celui care te-a binecuvântat cu trei copii să se prelungească asupra ta până la sfârşitul veacului!

Răspunsuri la întrebările lumii de astăzi
Sfântul Nicolae Velimirovici

Cum mă voi mântui cu atâtea patimi ce am?

cruce– Gheronda, cum mă voi mântui cu atâtea patimi ce am?

– Cu dragostea şi cu smerenia. De îndată ce vor creşte aceste două virtuţi, mândria şi răutatea vor rămâne atrofiate, iar patimile vor trage să moară. în felul acesta, încet-încet, vor dispărea toate patimile, iar toate celelalte virtuți vor veni de la sine. De aceea îndreaptă-ţi toate puterile spre dobândirea dragostei şi a smereniei.

Adevărata dragoste se îmbrăţişează cu smerenia ca doi fraţi gemeni, care se iubesc foarte mult. Dragostea nu se desparte de smerenie. În dragoste găseşti smerenia, iar în smerenie găseşti dragostea.

Calea cea mai uşoară pentru a ne mântui este dragostea şi smerenia; pentru acestea vom fi judecaţi. Aceste două virtuţi Îl înduioşează şi-L înduplecă pe Dumnezeu, iar pe om, făptura mâinilor Sale, îl urcă la Cer. După aceste însuşiri, smerenia şi dragostea, îi deosebesc Sfinţii îngeri pe copiii lui Dumnezeu, îi iau cu dragoste, îi trec fară frică prin vămile văzduhului şi îi urcă la Dumnezeu, Părintele cel iubitor.

Extras din Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi și virtuți, Ed. Evanghelismos, București, 2007, p. 208

Vreţi să cunoaşteţi cum trebuie să trăim fară nădejde mincinoasă?

drum_de_taraIadul este plin de suflete care nădăjduiau să ajungă în rai. Nădejdea aceasta fară fapte de pocăinţă este mincinoasă şi aceasta este de la vrăjmaşul. Vreţi să cunoaşteţi cum trebuie să trăim fară nădejde mincinoasă?

Dumnezeu nu ascultă pe cineva care zice numai: «Doamne, am greşit, iartă-mă», căci pocăinţă înseamnă înfrânare şi smerenie. Deci Dumnezeu cunoaşte inima şi dacă este înfrân­tă şi smerită, Se îndură de dânsa.

Nu vreau să contăm doar pe Mila lui Dumnezeu fară să ţi­nem cont şi de viaţa şi faptele noastre. Un proces mântuitor implică nu numai harul lui Dumnezeu, ci şi faptele tale. Măcar să te găsească pe drum.

Lupta e să fiu pe drum, dar să fiu sincer cu lupta! Raiul nu se dobândeşte cu miorlăială, cu milogeală, ci cu eroism. Să-L pui pe Dumnezeu în situaţia să-ţi dea harul cu plăcere – să te ridici, să rupi din tine pentru alţii, să-ţi pui viaţa interioară la punct, să gândeşti frumos, să ştii să suferi pentru Adevăr! Şi chiar pentru fratele tău. Atunci harurile vin din abundenţă.

Din Iată duhovnicul: părintele Arsenie Papacioc, vol. II, Editura Sophia, 2006, p. 144