14
sept.
15

Inaltarea Sfintei Cruci – zi de post

Inaltarea Sfintei Cruci, praznuita pe 14 septembrie, este cea mai veche sarbatoare inchinata Crucii. Pe locul descoperirii Sfintei Cruci, imparatul Constantin cel Mare a zidit o biserica a carei tarnosire a avut loc pe 13 septembrie 335. Data de 13 septembrie nu este o zi intamplatoare, daca tinem seama ca aceasta era ziua inaugurarii templului lui Jupiter de pe colina Capitoliului din Roma. Tarnosirea bisericii ridicata pe locul statuii lui Jupiter, era semnul biruintei crestinismului asupra paganismului. Cu ocazia tarnosirii a avut loc si instalarea Lemnului Sfintei Cruci in noul locas. Astfel, punctul de plecare al cultului public si oficial al Sfintei Cruci a fost sfintirea acestei biserici. Meonologhiul lui Vasile II (secolul XI) precizeaza ca pe 14 septembrie, dupa sfintirea bisericii, patriarhul Macarie a ridicat de pe un loc inalt, de mai multe ori, Lemnul Sfintei Cruci.

Mentionam ca pelerina Egeria sustine ca Aflarea Sfintei Cruci a avut loc pe 13 septembrie, in aceeasi zi in care s-a sfintit biserica Sfantului Mormant. Potrivit cercetatorilor, Aflarea Sfintei Cruci si Inaltarea Sfintei Cruci au fost sarbatori separate si cinstite la date diferite. In acest sens, parintele profesor Ene Braniste sustine ca in vreme ce Inaltarea Sfintei Cruci se praznuieste pretutindeni (inclusiv la catolici) pe 14 septembrie, Aflarea Sfintei Cruci este sarbatorita la date diferite: in Biserica apuseana pe 3 mai, in Biserica din Alexandria pe 4 mai, iar la copti pe 6 martie.

Racla cu lemnul Sfintei Cruci a fost luata de regele persan Cosroe in anul 614, cand a cucerit Ierusalimul. Ea a fost recuperata de imparatul Heraclius si depusa in Biserica Sfantului Mormant. Pe 14 septembrie 630, patriarhul Zaharia va inalta din nou Sfanta Cruce in fata poporului. Astfel, in ziua de 14 septembrie sarbatorim amintirea a doua evenimente: aflarea crucii pe care a fost rastignit Hristos si aducerea ei de la persi.

Fragmente din Sfanta Cruce

Fragmente din Sfanta Cruce sunt prezente in Biserica Sfantului Mormant de la Ierusalim, in Germania (Limburg an der Lahn), Belgia (Colegiul „Sf. Cruce” din Liege), Spania (Santo Toribio de Liebana), Franta (Saint Sernin de Toulouse; Capela „La Vraie-Croix” din Morbihan, Bretania; Anjou), la Biserica „Sfantul Vasile cel Mare” de pe Calea Victoriei, in manastirile Tiganesti si Caldarusani, la Manastirea „Panaghia Soumela” – Veria, Grecia si la Manastirea Xiropotamou (Muntele Athos).

Sarbatori inchinate Sfintei Cruci

In calendarul ortodox avem si alte zile inchinate Sfintei Cruci:
– „Scoaterea Cinstitului lemn al cinstitei si de viata facatoarei Cruci” sarbatorita pe 1 august – aminteste de eliberarea grecilor din robia saracinilor cu ajutorul Sfintei Cruci;
– „Aratarea semnului Sfintei Cruci Imparatului Constantin” praznuita pe 7 mai – minune care il va face pe Constantin sa insemneze steagurile, coifurile si scuturile soldatilor cu Sfanta Cruce si astfel va iesi invingator in lupta cu Maxentiu;
– Duminica a treia din Postul Pastilor;
– Doua duminici speciale, notate in calendar ca Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci si Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci.
– Doua zile pe saptamana – miercurea si vinerea sunt consacrate cinstirii Sfintei Cruci.

Cinstirea Sfintei Cruci este asemenea cu cinstirea icoanelor

Sinodul al saptelea ecumenic, tinut la Niceea in anul 787, a stabilit definitiv ca modul de cinstire al Sfintei Cruci este asemenea cu cinstirea Sfintelor Icoane. Potrivit canoanelor, orice fel de cruce, atat cele purtate de credinciosi, cat si cele de la morminte, trebuie sa fie sfintite.

In randuiala Bisericii se prevede ca in ziua praznuirii Inaltarii Sfintei Cruci sa nu se manance bucate de dulce. Aceasta zi se serbeaza cu post pentru ca aminteste de patimile si moartea lui Hristos.

Adrian Cocosila

CrestinOrtodox

 

Reclame

0 Responses to “Inaltarea Sfintei Cruci – zi de post”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 286.458 hits
septembrie 2015
L M M J V S D
« aug.   oct. »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce putem face când apar necazurile în familie Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Căsătoria dar „miluiește-mă” el nu suportă să audă niciodată De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Femeile mironosite Focsani frate fraților! Hristos Icoanele in cultul ortodox Ilie Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Ingerul pazitor Intampinarea Domnului Ispitele Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Lunea Sfantului Duh Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Noi Nu te atinge de Mine omule Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Predica la Duminica dupa Botezul Domnului Predică la Duminica a IX-a după Rusalii - Umblarea pe mare - Potolirea furtunii Preot Tudor Marin Rugăciune către Maica Domnului Rugăciune către Maica Domnului pentru potolirea întristărilor Rugăciune către Sfântul Înger Păzitor Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului Rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu răbdare Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul sfantul care aduce ploaia Sfantul Epitaf Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Să vă mărturisiţi şi să vă cununaţi la biserică Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul zi de post negru întocmai cu Apostolii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Doamne Iisuse Hristoase „Părinte
Reclame

%d blogeri au apreciat asta: