Lună: iunie 2016

EVANGHELIA ZILEI: 2016-06-01

MIERCURI
ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCEA DUPĂ PAŞTI

Evanghelia de la Ioan
(VI, 5-14)

n vremea aceea, ridicându-Şi Iisus ochii şi văzând că mulţime multă vine la El, a zis către Filip: „De unde vom cumpăra pâine ca să mănânce aceştia?“ Dar pe aceasta i-o spunea ca să-l încerce, că El ştia ce avea să facă. Filip I-a răspuns: „De două sute de dinari nu va ajunge pâinea ca să ia fiecare câte puţin…“. Şi I-a zis unul dintre ucenicii Săi, Andrei, fratele lui Simon Petru: „Este aici un băiat care are cinci pâini de orz şi doi peşti. Dar ce sunt ele la atâţia?…“. Şi a zis Iisus: „Faceţi-i pe oameni să se aşeze“. Şi era iarbă multă în acel loc. Deci s’au aşezat bărbaţii, în număr ca la cinci mii. Şi Iisus a luat pâinile şi, mulţumind, a dat ucenicilor; iar ucenicii, celor ce şedeau; asemenea şi din peşti, cât au vrut aceştia. Iar după ce s’au săturat, le-a zis ucenicilor Săi: „Adunaţi fărâmiturile care au rămas, ca să nu se piardă ceva“. Deci au adunat şi au umplut douăsprezece coşuri de fărâmituri care au rămas din cele cinci pâini de orz de la cei ce mâncaseră. Iar oamenii, văzând minunea pe care a făcut-o, ziceau: „Acesta este într’adevăr Profetul care va să vină în lume!…“.

Apostolul Zilei: 2016-06-01

MIERCURI
ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCEA DUPĂ PAŞTI

Ap. Fapte

(XIII, 13-24)

I-150x150n zilele acelea, de la Pafos, Pavel şi cei împreună cu el s-au urcat în corabie şi au venit la Perga Pamfiliei. Iar Ioan, despărţindu-se de ei, s-a întors la Ierusalim. Iar ei, trecând de la Perga, au ajuns la Antiohia Pisidiei şi, intrând în sinagogă, într-o zi de sâmbătă, au şezut. Şi după citirea Legii şi a Proorocilor, mai-marii sinagogii au trimis la ei, zicându-le: Bărbaţi fraţi, dacă aveţi vreun cuvânt de mângâiere către popor, vorbiţi. Şi ridicându-se Pavel şi făcându-le semn cu mâna, a zis: Bărbaţi israeliţi şi cei temători de Dumnezeu, ascultaţi: Dumnezeul acestui popor al lui Israel a ales pe părinţii noştri şi pe popor l-a înălţat, când era străin în pământul Egiptului, şi cu braţ înalt i-a scos de acolo, şi vreme ca de patruzeci de ani i-a hrănit în pustie. Şi nimicind şapte neamuri în ţara Canaanului, pământul acela l-a dat lor spre moştenire. Şi după acestea, ca la patru sute cincizeci de ani, le-a dat judecători, până la Samuel proorocul. Şi de acolo au cerut rege şi Dumnezeu le-a dat, timp de patruzeci de ani, pe Saul, fiul lui Chiş, bărbat din seminţia lui Veniamin. Şi înlăturându-l, le-a ridicat rege pe David, pentru care a zis, mărturisind: «Aflat-am pe David al lui Iesei, bărbat după inima Mea, care va face toate voile Mele». Din urmaşii acestuia, Dumnezeu, după făgăduinţă, i-a adus lui Israel un Mântuitor, pe Iisus, după ce Ioan a propovăduit, înaintea venirii Lui, botezul pocăinţei la tot poporul lui Israel.