Zi: 21 ianuarie 2017

Povață către niște tineri însurăței

1Sunt foarte bucuros de căsătoria Dumneavoastră. Binecuvântarea Domnului să adăsteze asupra voastră şi a soţiei Dumneavoastră. Să se întărească între voi dragostea nefăţarnică şi împreună-glăsuirea cu pace până la sfârşitul zilelor voastre.

(mai mult…)

Căsătorește-te de tânăr sau fii pregătit de lupta cu trupul

untitledCăsătoria este cu atât mai vrednică de elogii, întrucât ea potoleşte dorinţa trupească, ştiindu-se că instinctele sexuale sunt foarte puternice. Sfântul Părinte (Sfântul Ioan Gură de Aur) înţelege bine puterea covârşitoare a dorinţelor trupeşti; în tratatul său pedagogic intitulat Despre slava deşartă şi despre creşterea copiilor, el adresează adolescenţilor îndemnul de a se feri de femei, pentru ca nu cumva „să se aprindă în ei văpaia poftei trupeşti – ceea ce nu înseamnă că dorinţa trupească în sine constituie un păcat, ci doar că ea trebuie canalizată cum se cuvine. Pentru ca tinerii să nu aibă de îndurat ani întregi de lupte împotriva poftelor trupeşti, de Dumnezeu dăruitul grăitor îi povăţuieşte pe părinţi să se îngrijescă de căsătoria copiilor lor (după obiceiul zilelor acelora), cât de curând posibil după ce aceştia trec de vârsta pubertăţii:

(mai mult…)

Mireasa și monahia – sau cum se pot schimba planurile

untitledAu venit la părintele două surori. Cea mai mică e logodită, îndrăgostită, fericită, din tinereţe cu un caracter vesel; cea mai mare e liniştită, îngândurată, rugătoare la Dumnezeu. Una îi cere binecuvântare pentru alegerea sa, iar cealaltă tunderea în monahism. Părintele îi dă miresei mătănii, iar celei mai mari îi spune: „Ce fel de mănăstire! Te vei căsători, şi nu acasă, iată ce-ţi spun!” şi a numit o gubernie, în care ele nu mai fuseseră niciodată.

(mai mult…)

Șapte „reguli” pentru comunicarea dintre soți

sot__sotieCând vorbesc cu unele cupluri care urmează să se căsătorescă, întotdeauna îi întreb cum se descurcă în conversațiile de zi cu zi. Aproape fără excepție primesc răspunsul: „Acesta este unul dintre punctele noastre forte!”. Ani mai târziu, însă, se întorc și îmi spun doar „El refuză să vorbească!” sau „Ea se închide în sine!”. Din astfel de reproșuri se poate observa că pălăvrăgeala pe care o iubeau înainte, și pe care o considerau o binecuvântare, a încetat să mai existe.

(mai mult…)

Cele trei tropare ale dansului liturgic din cadrul Tainei Cununiei

cdd79-cununii1Această întreită înconjurare a mesei pe care se află Sfânta Evanghelie arată că viața mirilor gravitează în jurul lui Hristos, izvorul vieții, este proiectată în veșnicie și nu mai poate fi desfăcută. Ca și în cazul inelelor, cercul este simbolul eternității și arată căsătoria ca fiind un angajament permanent. Dansul liturgic ce are loc în sens invers acelor de ceasornic, arată faptul că momentul este contra timpului sau în sens invers timpului, simbolizând că acest act este eternizat, că este mai presus de timpul acesta.

(mai mult…)

Să vă mărturisiţi şi să vă cununaţi la biserică

14716178_1461273083899203_5692005961207891789_nAscultă, copilul meu! Când vrei să te căsătoreşti, să cercetezi mai întâi ca femeia să nu fie din rudenia ta, lucru pe care-l opreşte legea Bisericii. În al doilea rând, să aibă frică de Dumnezeu în sufletul ei şi, în al treilea rând, să fie gătită cu podoaba ruşinii. Ai luat o femeie săracă? Ai luat o sclavă. Ai luat o femeie bogată? Te-ai făcut tu sclav.

(mai mult…)