31
Ian
17

Cine sunt cei care-L „ispitesc” pe Dumnezeu ?

Spune înţeleptul Solomon că Hristos „Se lasă găsit celor ce nu-L ispitesc pe El” (Înţelepciunea lui Solomon 1, 2). „Ispititorii” lui Dumnezeu sunt cei ce se îndoiesc, ezită sau, încă şi mai rău, se împotrivesc atotputerniciei şi atotînţelepciunii Lui. Sufletul nostru nu trebuie să se împotrivească, zicând „de ce a făcut Dumnezeu asta aşa, de ce pe cealaltă altfel, nu putea să facă altcumva?”. Toate acestea dovedesc o micime de suflet şi o împotrivire lăuntrică. Ele arată părerea înaltă ce-o avem despre noi înşine, mândria şi marea noastră iubire de sine.  Aceste „de ce”-uri îl chinuiesc mult pe om, dând naştere la ceea ce lumea numeşte „complexe”. De pildă, „de ce să fiu foarte înalt?” sau, invers, „foarte scund?”. Şi se roagă cineva, şi face privegheri, dar se împlineşte tocmai contrariul. Şi suferă şi se răzvrăteşte fără folos.

În vreme ce cu Hristos, cu harul, toate pleacă. Există acest ceva în adânc, adică „de ce”-ul, dar harul lui Dumnezeu îl adumbreşte pe om şi, deşi rădăcina este un complex, la suprafaţă răsare un trandafir cu flori frumoase şi, cu cât este udat cu credinţă, cu iubire, cu răbdare, cu smerenie, cu atâta încetează să aibă putere răul, încetează să existe; adică nu dispare, dar se veștejeşte. Cu cât nu este udat, trandafirul se veștejeşte, se usucă, se pierde, şi îndată răsar spinii.

Însă nu numai împotrivirea şi „de ce”-ul arată că Îl ispitim pe Dumnezeu. Îl ispitim şi când cerem ceva de la El, dar viaţa noastră este departe de Dumnezeu. Îl ispitim când cerem ceva, dar viaţa noastră nu este potrivită cu voia Lui – adică e plină de lucruri potrivnice lui Dumnezeu; pe de-o parte – chinuri, frământări, iar pe de cealaltă – Îl rugăm.

Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele,

traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu,

Editura Egumeniţa, 2003, pag. 261-262

Doxologia

Anunțuri

0 Responses to “Cine sunt cei care-L „ispitesc” pe Dumnezeu ?”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


Blog Stats

  • 239,944 hits
Ianuarie 2017
L M M M V S D
« Dec   Feb »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Adormirea Maicii Domnului Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce putem face când apar necazurile în familie Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? Cine este Maica Domnului pentru mine? cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cum putem cinsti cu evlavie Sfanta Cruce? Căsătoria dar „miluiește-mă” el nu suportă să audă niciodată De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Focsani frate fraților! Hristos Icoanele in cultul ortodox Ilie Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Ingerul pazitor in Vinerea Mare Ispitele Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Joia din Saptamana Patimilor Lunea Sfantului Duh Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Nimeni nu L-a vazut pe Hristos inviind Noi Nu te atinge de Mine omule Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintelor Pasti Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Predica la Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci Predica la Duminica Sfintei Cruci Predică la Duminica a IX-a după Rusalii - Umblarea pe mare - Potolirea furtunii Preot Tudor Marin Rugăciune către Maica Domnului Rugăciune către Maica Domnului pentru potolirea întristărilor Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului Rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul sfantul care aduce ploaia Sfantul Epitaf Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil Sfintii Petru si Pavel Să vă mărturisiţi şi să vă cununaţi la biserică Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Trecerea pe sub masa Viaţa şi pătimirea Sfîntului Sfinţitului Mucenic Ciprian şi a Sfintei Muceniţe Iustina fecioara “Maica Domnului “Miluiește-mă „Doamne Iisuse Hristoase „Părinte

%d blogeri au apreciat asta: