Ne rugăm pentru o binecuvântată înmulțire a zilelor noastre pe Pământ câtă vreme făptura noastră este plină de putere duhovnicească, de lumina înțelegerii, spre a primi noi înțelesuri despre lumea cea de sus. În inima noastră gândim despre trecerea în lumea lui Dumnezeu ca despre propriile noastre Paști: ca ea să se săvârșească în cea mai bineprimită clipă, în dragoste și pace – acea pace pe care Domnul a dat-o ucenicilor Săi înaintea ieșirii Sale (Ioan 14, 27).
Mare bine este a simți înlăuntrul nostru suflul puterii lui Dumnezeu, chiar neîncetat, dacă se poate; dar când dragostea lui Hristos stăpânește mintea și inima, bine este a trece în acea lume a cărei căutare și așteptare fusese cuprinsul de căpetenie al duhului nostru. Știm că El Însuși ne-a căutat și ne-a dorit spre a petrece cu El în nemărginirea Sa – „acolo unde este El” (Ioan 17, 24). Făcătorul nostru cu adevărat dorește a ne vedea deopotrivă cu El în plinătatea Ființei.
Arhimandritul Sofronie,
Taina vieții creștine,
Editura Accent Print, Suceava, 2014, pag. 66-67
Doxologia