08
Mar
17

Se dezleagă postul la 8 martie ?

Delicată e atmosfera în această perioadă a Postului Mare, deoarece coincide cu 8 martie – „Ziua Internaţională a Femeii”. Şi dacă avem şi persoane care privesc cu ochi nu prea buni această sărbătoare, unii, mergând prea departe, o numesc a „desfrânatelor”, iată că marea majoritate a oamenilor se pregătesc de serbare. Alţii, chiar dintre cei mai evlavioşi, se întreabă cum să procedeze în această zi, care se suprapune cu perioada de postire. Probabil, ei nu ar fi ajuns la preoţi să se intereseze, dacă ar fi fost vorba de altă perioadă şi nu ar fi avut nevoie de tot felul de „dezlegări”.

Sărbătorirea zilei de  8 martie e de fapt un obicei al oamenilor formaţi în perioada sovietică. Eu însumi am fost crescut cu astfel de evenimente. Mama mai păstrează cu sfinţenie cadourile primite în această zi de la noi, bărbaţii casei. Are o colecţie întreagă de suvenire, desene etc. Am fost educaţi cu acest „praznic laic”, iar cât am fost elevi, am asociat această zi cu femeile dragi: mama, bunica, învăţătoarea. Mai târziu felicitam domnişoarele.

Problema însă este de alt ordin. Tot mai multe voci din mediul bisericesc se pronunţă totuşi contra acestei serbări, care, de fapt, nu este atât de internaţională, vizând, în general, spaţiul ex-sovietic. Ea poartă conotaţii revoluţionare, proletare, feministe şi chiar anticreştine şi nu este o zi aleasă la întâmplare.

Mulţi au auzit de Clara Zetkin, care a încercat să revigoreze o serbare evreiască, numită Purim, ce la 1910, se pare, a coincis cu data de 8 martie. Or, acest praznic aminteşte de un masacru din perioada vetero-testamentară, iar mesajul, presupunem, a fost de nimicire a duşmanilor „Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie”, iar printre aceştia se număra şi Biserica. Astfel, aceste comemorări nu pot fi asociate cu dragostea, cu frumuseţea…

Ar trebui totuşi să ştim ce sărbătorim! Problema multora este că nu intră în esenţa lucrurilor şi pur şi simplu caută prilej de „sărbătoare”. Se ştie doar că-i zi de odihnă, dar de unde vin şi ce conţinut au datele de 8 martie, 23 februarie, 1 şi 9 mai lumea habar nu are.

Din păcate acelaşi lucru se referă şi la praznicele bisericeşti. Se cunoaşte că-s Paştile, Crăciunul, Boboteaza etc., dar tot mai puţin sunt trăite şi cinstite aceste evenimente creştine.

De i s-ar permite, omul de astăzi ar cere dezlegări la toate fărădelegile. Doar postul mai încearcă să pună frâu la păcate şi vicii, doar postul e capabil să ţină în nişte limite firea sălbătăcită, doar postul şi rugăciunea ne ridică deasupra animalicului din noi, doar postul e capabil să trezească pofta de hrană duhovnicească, de dragoste jertfelnică, de viaţă curată.

Şi dacă tot ni se dă zi liberă la astfel de sărbători, să mergem la o bătrână singuratică, la o sărmană copilă, la o disperată, la o fiinţă tristă, la o alta rătăcită şi să le tratăm cu dragoste, ajutându-le să se ridice.

Iar femeia, mama, soţia şi sora creştină să le omagiem împreună cu mironosiţele din preajma Maicii Domnului, care sunt cinstite în cea de-a treia Duminică după Înviere. Să încurajăm şi să creştem femei destoinice, pline de dragoste, de fidelitate, de grijă, de dăruire…

Să readucem femeile în familiile noastre, căci, deşi au multe chemări, pe care le duc cu cinste, să nu uite că trebuie, mai întâi, să încălzească casele, să mângâie sufletele.

Preot Octavian MOŞIN

Moldova Ortodoxă

Anunțuri

0 Responses to “Se dezleagă postul la 8 martie ?”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


Blog Stats

  • 220,481 hits

Top click-uri

  • Niciunul

Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Apostolii care si-au rascumparat trecutul Biserica Sfanta Maria Magdalena - Ierusalim Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce putem face când apar necazurile în familie Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? cinstit de musulmani Cred dar „miluiește-mă” el nu suportă să audă niciodată De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Diavolul e de acord ca să zici aproape orice cuvânt Doamne Duhul Sfant in iconografie DUMNEZEU EVANGHELIA ZILEI: 2014-05-08 Focsani frate fraților! Hristos Icoana Pogorarii Sfantului Duh Icoana Sfantului Gheorghe de la Manastirea Zografu Icoanele in cultul ortodox Ilie Inaltarea Domnului Ingerul pazitor in Vinerea Mare Ispitele Izvorul Tamaduirii Joia din Saptamana Patimilor Lunea Sfantului Duh Manastirea Sfantul Pantelimon - Sfantul Munte Athos Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Nimeni nu L-a vazut pe Hristos inviind Nimic rău nu te atinge Noi Nu te atinge de Mine omule Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Postul Postul Sfintelor Pasti Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Predica la Duminica Sfintei Cruci Predică la Duminica a IX-a după Rusalii - Umblarea pe mare - Potolirea furtunii Preot Tudor Marin Rugăciune către Maica Domnului Rugăciune către Maica Domnului pentru potolirea întristărilor Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul sfantul care aduce ploaia Sfantul Epitaf Sfantul Mucenic Gheorghe Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil Sfintii Imparati Constantin si Elena Sfintii Petru si Pavel Să vă mărturisiţi şi să vă cununaţi la biserică Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Trecerea pe sub masa Viaţa şi pătimirea Sfîntului Sfinţitului Mucenic Ciprian şi a Sfintei Muceniţe Iustina fecioara “Maica Domnului “Miluiește-mă „Doamne Iisuse Hristoase „Părinte

%d blogeri au apreciat asta: