17
Mar
17

Întrebuințarea uleiului la Sfântul Maslu

Chiar dacă slujba Sfântului Maslu cuprinde diverse elemente, îndeosebi lecturile biblice și rugăciunile de invocare a harului vindecător al lui Dumnezeu, totuși ea este în mod evident centrată pe ungere. Untdelemnul este materia Tainei Maslului, căci termenul grec folosit pentru a a denumi această Taină, elaion, care vine de la cuvântul elaia ce înseamnă măslin, face de altfel referire la el.

E ştiut că untdelemnul (uleiul) care alcătuieşte materia Tainei Sfântului Maslu este simbol al îndurării divine şi totodată medicament, mijloc de însănătoşire, întrebuinţat în acest scop din adâncă vechime (vezi, de exemplu, Marcu 6, 13). În unele părţi, în untdelemnul de la Sfântul Maslu se amestecă şi vin, amestecul acesta amintind de vindecarea în acest mod, de către samarineanul milostiv, a celui căzut între tâlhari (Luca 10, 34).

Untdelemnul de la Maslu, fiind binecuvântat de preoţi cu invocarea lui Dumnezeu, este sfânt, plin de darul dumnezeiesc al Sfântului Duh, ca şi apa botezului. El are puterea de a curăţi sufletul, prin iertarea păcatelor, şi de a tămădui trupul, prin izgonirea bolilor, împărtăşind mila şi îndurarea lui Dumnezeu. De aceea, untdelemnul rămas de la Maslu, ca şi făina binecuvântată atunci, trebuie păstrate cu cinste, în loc curat şi ales şi pot fi folosite numai în scopuri pioase.

Astfel, untdelemnul se poate pune în candele să ardă, fie în casă, fie în Biserică unde poate fi folosit şi la miruit. După Simeon al Tesalonicului, chiar şi trupurile morţilor se pot unge cu untdelemnul păstrat de la Maslul ce li s-a făcut pe când erau în viață. La noi, prin Bucovina şi nordul Moldovei se obişnuieşte să se ungă osemintele dezgropate cu untdelemnul sfinţit la Maslu, în cazul reînhumării lor. Pe alocuri este obiceiul ca din făina şi din untdelemnul binecuvântat la Maslu să se facă pâinişoare din care se dă bonavului să mănânce. În unele părţi (de exemplu, Bucovina), din untdelemnul sfinţit se dă bolnavului să guste îndată după Sfânta Împărtăşire, apoi restul e folosit la pregătirea mâncărurilor destinate lui.

Trebuie totuși să notăm că, deși untdelemnul are în el o putere terapeutică datorită harului pogorât în el în urma epiclezei rostite asupra lui (o putere care nu trebuie nesocotită), el nu devine prin acest fapt o materie capabilă să vindece prin sine însăși și numai ea singură. Sfântul Apostol Iacov cere preoților „să se roage pentru cel bolnav, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului”, precizând că „rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica”. Rugăciunea Bisericii este așadar fundamentală, dar și starea duhovnicească a bolnavului uns cu untdelemn sfințit.

Părintele Prof. Dr. Ene Braniște,

Liturgica specială,

Editura Lumea Credinței, București, 2008, pag. 351-352

Doxologia

Anunțuri

0 Responses to “Întrebuințarea uleiului la Sfântul Maslu”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


Blog Stats

  • 218,339 hits

Top click-uri

  • Niciunul

Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Apostolii care si-au rascumparat trecutul Biserica Sfanta Maria Magdalena - Ierusalim Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce putem face când apar necazurile în familie Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? cinstit de musulmani Cred dacă ai trei lucruri… dar „miluiește-mă” el nu suportă să audă niciodată De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Diavolul e de acord ca să zici aproape orice cuvânt Doamne DUMNEZEU EVANGHELIA ZILEI: 2014-05-08 Focsani frate fraților! Hristos Icoana Pogorarii Sfantului Duh Icoana Sfantului Gheorghe de la Manastirea Zografu Icoanele in cultul ortodox Ilie Inaltarea Domnului Ingerul pazitor in Vinerea Mare Ispitele Izvorul Tamaduirii Joia din Saptamana Patimilor Lunea Sfantului Duh Manastirea Sfantul Pantelimon - Sfantul Munte Athos Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Nimeni nu L-a vazut pe Hristos inviind Nimic rău nu te atinge Noi Nu te atinge de Mine omule Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Postul Postul Sfintelor Pasti Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Predica la Duminica Sfintei Cruci Predică la Duminica a IX-a după Rusalii - Umblarea pe mare - Potolirea furtunii Preot Tudor Marin Rugăciune către Maica Domnului Rugăciune către Maica Domnului pentru potolirea întristărilor Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul sfantul care aduce ploaia Sfantul Epitaf Sfantul Mucenic Gheorghe Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil Sfintii Imparati Constantin si Elena Sfintii Petru si Pavel Să vă mărturisiţi şi să vă cununaţi la biserică Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Trecerea pe sub masa Viaţa şi pătimirea Sfîntului Sfinţitului Mucenic Ciprian şi a Sfintei Muceniţe Iustina fecioara “Maica Domnului “Miluiește-mă „Doamne Iisuse Hristoase „Părinte

%d blogeri au apreciat asta: