18
Mar
17

Adu-ţi aminte de ce te-ai căsătorit cu cine te-ai căsătorit

Nu este nevoie să-ţi spun cât de nelalocul ei şi cât de răutăcioasă este purtarea aceasta rece pe care o ai faţă de soţul tău. O caracterizezi ca fiind un mijloc indirect şi viclean prin care te răzbuni pentru indiferenţa lui anterioară faţă de tine. Pe de altă parte, tu însăţi vezi limpede că în felul acesta păcătuieşti. Dacă ai constatat şi ai acceptat că este păcat, spui că nu se poate în nici un caz să o schimbi, deşi, chipurile, îţi pare rău pentru ea. Lucrul acesta nu este adevărat. Iar poziţia ta este cu totul greşită.

Adu-ţi aminte ce este căsătoria: „este o taină! Iar taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică” (Efeseni 5, 32).

Adu-ţi aminte şi care este datoria cea mai importantă a soţilor: să se iubească şi să fie întotdeauna dedicaţi unul celuilalt, în orice împrejurare şi până la sfârşitul vieţii lor, supuşi unul altuia, „întru frica lui Hristos” (Efeseni 5, 21).

Faţă de bărbatul acesta, căruia eşti datoare să-i oferi, potrivit poruncii lui Dumnezeu, toată dragostea şi credinţa ta, tu nutreşti de mulţi ani un sentiment păcătos şi obraznic de răzbunare! Se pare că tu ai fost aleasă anume ca să-l contrazici cu multă ardoare pe înţeleptul Sirah, care mi se pare că fără argumente spunea: „Orice răutate este mică pe lângă răutatea femeii; soarta păcătosului să cadă peste ea. Răutatea femeii îi schimonoseşte obrazul şi-i întunecă faţa ca un sac” (Înţelepciunea lui Isus Sirah 25, 21; 19).

Roagă-te lui Dumnezeu să te întărească şi să te lumineze cu harul Său, ca să înţelegi că trebuie să-i ierţi pe aceia care ţi-au greşit. Numai aşa poţi să speri că vor fi iertate şi propriile tale păcate.

Sfântul Macarie de la Optina,

Poveţe duhovniceşti,

Editura Egumeniţa, pag. 112-113

Doxologia

Anunțuri

0 Responses to “Adu-ţi aminte de ce te-ai căsătorit cu cine te-ai căsătorit”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


Blog Stats

  • 236,650 hits

Adormirea Maicii Domnului Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce putem face când apar necazurile în familie Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? Cine este Maica Domnului pentru mine? cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cum putem cinsti cu evlavie Sfanta Cruce? Căsătoria dar „miluiește-mă” el nu suportă să audă niciodată De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Focsani frate fraților! Hristos Icoanele in cultul ortodox Ilie Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Ingerul pazitor in Vinerea Mare Ispitele Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Joia din Saptamana Patimilor Lunea Sfantului Duh Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Nimeni nu L-a vazut pe Hristos inviind Noi Nu te atinge de Mine omule Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintelor Pasti Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Predica la Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci Predica la Duminica Sfintei Cruci Predică la Duminica a IX-a după Rusalii - Umblarea pe mare - Potolirea furtunii Preot Tudor Marin Rugăciune către Maica Domnului Rugăciune către Maica Domnului pentru potolirea întristărilor Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului Rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul sfantul care aduce ploaia Sfantul Epitaf Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil Sfintii Petru si Pavel Să vă mărturisiţi şi să vă cununaţi la biserică Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Trecerea pe sub masa Viaţa şi pătimirea Sfîntului Sfinţitului Mucenic Ciprian şi a Sfintei Muceniţe Iustina fecioara “Maica Domnului “Miluiește-mă „Doamne Iisuse Hristoase „Părinte

%d blogeri au apreciat asta: