01
Apr
17

Cum să ne păstrăm curăția, într-o societate care promovează infidelitatea ?

 „Să nu-mi vorbeşti acum, spunea Sfântul Ioan Gură de Aur, despre legile potrivit cărora femeile care au desfrânat vor fi pedepsite şi vor ajunge în iad, iar bărbaţii care, deşi au soţii, au desfrânat cu slujnicele lor, dar vor rămâne nepedepsiţi. Îţi voi aduce aminte despre legea dumnezeiască care condamnă deopotrivă pe bărbatul şi pe femeia care au greşit, numind acest păcat preacurvie.”

Există, desigur, şi femei care din ură sau din răzbunare îi ademenesc în mrejele lor pe tinerii curaţi sau pe bărbaţii căsătoriţi. Astfel de persoane se întâlnesc în toate păturile sociale. Uneori ele iau chipul unor femei respectabile, cu titluri onorifice sau ştiinţifice. Îmi vine foarte greu şi chiar dezgustător să scriu despre aceasta, dar trebuie să strigăm tare: „Luaţi seama ce cale aţi ales să urmaţi!”. Păcatul s-a sălăşluit în noi, el ne înconjoară din toate părţile, aducând înaintea noastră chipuri ademenitoare. De multe ori, iadul ia forma nu numai a „sentimentelor”, dar şi a încântării estetice.

Un exemplu ar fi un cântec foarte îndrăgit şi care este nelipsit de la toate petrecerile: „Dincolo de insulă, pe firul apei”. La început, cântecul te fascinează prin motivele care ne amintesc de stepele de pe Volga şi se termină cu ridicarea în slăvi a lui Stepan Razin, care după ce o noapte întreagă „s-a desfătat” cu o tânără bogată, dimineaţa, plictisit, a înnecat-o. Iar cuvintele romanţei „Focul ce se zăreşte prin ceaţă” conţin un sens mai subtil: „Mai ţii minte-atunci când ea / Pe-al tău prieten îl iubea / Şi-n timp ce tot glumea, cânta, / La tine pe genunchi stătea”…

Putem aduce numeroase exemple de astfel de cântece, filme, nuvele, tablouri etc. care aţâţă simţurile şi distrug sufletul şi trupul… După Apostolul Pavel, „însuşi satana se preface în înger al luminii. Nu este, deci, mare lucru dacă şi slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptăţii” (2 Corinteni 11, 14-15) şi, am mai spune noi, de fineţe estetică. A devenit aproape o normalitate ca, în toiul nopţii, aşa-numiţii amatori şi adepţi ai „creaţiei artistice”, în plecările în mijlocul naturii, în acompaniamentul unor melodii pasionale şi expresii estetice, să se desfrâneze, iar familiile să se destrame.

Creştinii şi membrii Bisericii trebuie să evite cu orice preţ astfel de „prietenii”. Să ne amintim cuvintele Apostolului Pavel: „Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios?” (2 Corinteni 6, 15). Aceasta nu înseamnă nicidecum că suntem împotriva prieteniei dintre credincioşi şi necredincioşi. Problema se pune cu totul altfel, şi anume, când şi în ce condiţii trebuie să fim de acord cu ei şi când trebuie să-i evităm şi să ne îndepărtăm de ei (vezi 2 Corinteni 6, 17), ţinând cont de cuvintele „cine va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu” (Iacov 4, 4).

Pr. Prof. Gleb Kaleda

Biserica din casă,

Editura Sophia, București, 2006, pag. 216-218

Doxologia

Anunțuri

0 Responses to “Cum să ne păstrăm curăția, într-o societate care promovează infidelitatea ?”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


Blog Stats

  • 222,300 hits

Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Apostolii care si-au rascumparat trecutul Biserica Sfanta Maria Magdalena - Ierusalim Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce putem face când apar necazurile în familie Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? cinstit de musulmani Cred dar „miluiește-mă” el nu suportă să audă niciodată De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Diavolul e de acord ca să zici aproape orice cuvânt Doamne Duhul Sfant in iconografie DUMNEZEU EVANGHELIA ZILEI: 2014-05-08 Focsani frate fraților! Hristos Icoana Pogorarii Sfantului Duh Icoana Sfantului Gheorghe de la Manastirea Zografu Icoanele in cultul ortodox Ilie Inaltarea Domnului Ingerul pazitor in Vinerea Mare Ispitele Izvorul Tamaduirii Joia din Saptamana Patimilor Lunea Sfantului Duh Manastirea Sfantul Pantelimon - Sfantul Munte Athos Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Nimeni nu L-a vazut pe Hristos inviind Nimic rău nu te atinge Noi Nu te atinge de Mine omule Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Postul Postul Sfintelor Pasti Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Predica la Duminica Sfintei Cruci Predică la Duminica a IX-a după Rusalii - Umblarea pe mare - Potolirea furtunii Preot Tudor Marin Rugăciune către Maica Domnului Rugăciune către Maica Domnului pentru potolirea întristărilor Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul sfantul care aduce ploaia Sfantul Epitaf Sfantul Mucenic Gheorghe Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil Sfintii Imparati Constantin si Elena Sfintii Petru si Pavel Să vă mărturisiţi şi să vă cununaţi la biserică Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Trecerea pe sub masa Viaţa şi pătimirea Sfîntului Sfinţitului Mucenic Ciprian şi a Sfintei Muceniţe Iustina fecioara “Maica Domnului “Miluiește-mă „Doamne Iisuse Hristoase „Părinte

%d blogeri au apreciat asta: