08
Apr
17

În ziua nunţii aţi jurat să fiţi împreună „la bine şi la rău”

Motivul pentru care am vrut să îţi povestesc asta este că am auzit prea mulţi bărbaţi zicând „Dar eu nu vreau să o mai încarc şi cu problemele mele, doar are şi ea destule ale ei!” (de cele mai multe ori o spun crezând că merită o statuie pentru asta). Dacă te surprinzi vreodată gândind aşa, sper că ai să-ţi aduci aminte de scrisoarea aceasta şi ai să îţi revizuieşti atitudinea. În ziua nunţii voastre aţi jurat să fiţi împreună „la bine şi la rău”. Soţul care uită asta poate face mai mult rău în viitor, decât crede el că ar face astăzi, dacă se deschide şi îi împărtăşeşte soţiei toate problemele sale. Bineînţeles, sunt moduri şi momente mai puţin potrivite în care să îi comunici aceste lucruri, iar câteodată e bine să amâni, depinzând de situaţie.

Dar regula trebuie să rămână că problemele trebuie împărtăşite între soţi şi îi faci un rău soţiei tale, dacă nu înţelegi acest lucru. În primul rând, îi distrugi acea atmosferă de parteneriat, care este unul dintre elementele (şi motivele) de bază ale căsniciei. Împreună este unul dintre cele mai frumoase cuvinte inventate vreodată şi el capătă o frumuseţe şi mai specială, atunci când el semnifică un cuplu care se apropie unul de altul trăgând la jugul vieţii, umăr la umăr.

În afară de asta, îi jigneşti inteligenţa, dacă îi dai de înţeles că nu te poate ajuta să găseşti soluţia oricărei probleme. Iar la cât de inteligentă este soţia ta, întotdeauna va simţi când te apasă ceva. Dacă de fiecare dată va trebui să te descoasă, ca să afle ce se întâmplă, mai devreme sau mai târziu, firea ei femeiască o va face să-şi pună întrebări. „Oare e ceva în neregulă cu mine? De ce nu are încredere în mine?”, „Oare crede că nu sunt suficient de deşteaptă ca să îl ajut cumva?”, „Nu cumva discută problemele astea cu altcineva, în care are încredere mai mare?”… şi aşa mai departe. Am cunoscut cupluri în care el era foarte deştept, iar ea era, ca să folosesc o frază de-a ta, „de pe altă planetă”. Dar a găsit întotdeauna un ajutor în a gândi cu voce tare orice problemă, iar ea a apreciat asta de fiecare dată.

Dacă îţi foloseşti inteligenţa în locurile în care are ea nevoie, va fi încântată de încrederea pe care i-o arăţi. Şi, mai important decât asta, va depozita aceste amintiri într-un colţ al minţii şi le va folosi ca să întâmpine acele întrebări de care vorbeam mai devreme.

Charlie W. Shedd

Scrisori către Filip. Sfaturi unui tânăr căsătorit,

Editura Bizantină, București, 2011; pag. 112

Doxologia

Anunțuri

0 Responses to “În ziua nunţii aţi jurat să fiţi împreună „la bine şi la rău””



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


Blog Stats

  • 229,910 hits

Adormirea Maicii Domnului Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce putem face când apar necazurile în familie Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? Cine este Maica Domnului pentru mine? cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cum putem cinsti cu evlavie Sfanta Cruce? Căsătoria dar „miluiește-mă” el nu suportă să audă niciodată De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Focsani frate fraților! Hristos Icoanele in cultul ortodox Ilie Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Ingerul pazitor in Vinerea Mare Ispitele Izvorul Tamaduirii Joia din Saptamana Patimilor Lunea Sfantului Duh Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Nimeni nu L-a vazut pe Hristos inviind Noi Nu te atinge de Mine omule Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintelor Pasti Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Predica la Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci Predica la Duminica Sfintei Cruci Predică la Duminica a IX-a după Rusalii - Umblarea pe mare - Potolirea furtunii Preot Tudor Marin Rugăciune către Maica Domnului Rugăciune către Maica Domnului pentru potolirea întristărilor Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului Rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul sfantul care aduce ploaia Sfantul Epitaf Sfantul Mucenic Gheorghe Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil Sfintii Petru si Pavel Să vă mărturisiţi şi să vă cununaţi la biserică Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Trecerea pe sub masa Viaţa şi pătimirea Sfîntului Sfinţitului Mucenic Ciprian şi a Sfintei Muceniţe Iustina fecioara “Maica Domnului “Miluiește-mă „Doamne Iisuse Hristoase „Părinte

%d blogeri au apreciat asta: