25
Apr
17

De la mormantul lui Hristos la mormantul nostru

Hristos – Viata in moarte
De la mormantul lui Hristos la mormantul nostru

Primii creştini au respins incinerarea, ingropându-şi in mare măsură, morţii, pentru că avuseseră un model in acest sens, şi anume îngroparea lui Iisus Hristos. Acesta a fost si încă este un motiv important pentru care creştinii resping incinerarea. De asemenea, este important să amintim faptul că Hristos trebuia îngropat pentru a se împlini profeţiile din Vechiul Testament. In acest sens, cu aproximativ opt sute de ani înaintea Lui profetul Isaia menţiona: „Mormântul Lui a fost pus lângă cei fără de lege şi cu cei făcători de rele, după moartea Lui, cu toate că nu săvârşise nicio nedreptate” (Isaia 53, 9) 434.

Hristos nu a fost îngropat pentru că aşa era obiceiul la evrei, ci pentru ca aşa a fost voinţa lui Dumnezeu, reminiscenţă a dorinţei Lui de Ia îngroparea lui Moise, pe care Dumnezeu însuşi L-a îngropat. Astfel, având în vedere că Dumnezeu a dorit ca Moise şi Hristos să fie îngropaţi, este logic să concluzionăm că El aşa doreşte să se facă pentru toţi oamenii, din trecut şi din prezent, să fie aşezaţi în pământ435.

Ingroparea lui Hristos este semnificativă şi pentru un alt motiv, şi anume că în Deuteronomul se spune: „De se va găsi la cineva vinovăţie vrednică de moarte şi va fi omorât, spanzurat de copac, trupul lui să nu rămână peste noapte spânzurat de copac, ci să-l îngropi tot in ziua aceea, căci blestemat este înaintea Domnului tot cel spânzurat pe lemn (21, 22-23). Aşadar. Hristos:

„Ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se pentru noi blestem, pentru că scris este; Blestemat este tot cel spânzurat pe lemn” (Galateni 3, 13). In lumina acestui fapt, trupul Lui a fost coborât de pe cruce imediat după crucificare şi înhumat. Dumnezeu a intervenit astfel prin losif din Arimateea, care „a mers direct la Pilatşi a cerut trupul Iui lisus” (Marcu 15, 43). Guvernatorul provinciei i-a dat lui losif trupul mort ai lui lisus.

Lactanţiu, vorbind despre pătimirea lui Hristos, spune că trupul Său a fost aşezat şi ţintuit pe cruce, iar în momentul când a strigat către Părintele Său, Şi-a dat duhul. In acel moment pământul s-a zguduit şi catapeteasma templului s-a sfâşiat, soarele dintr-o dată s-a ascuns, iar de la ceasul şase până la ceasul nouă s-au dezlănţuit tenebrele morţii. In acest sens, profetul Amos menţionează aceasta în mărturia sa: „Iar în ziua aceea, zice Domnul Dumnezeu, voi apune soarele in miezul zilei şi voi întuneca pământul in zi luminoasă. Voi preface praznicele voastre în jelire şi toate cântările voastre în tânguire, pe toate coapsele voi pune sac şi pleşuve vor fi toate capetele, voi înteţi jalea ca pentru cel unul-născut şi sfârşitul va fi o zi de deznădejde!”(Amos 8, 9-10), iar profetul Ieremia zice la fel: „Cea care născuse şapte copii zace în neputinţă, îşi dă duhul şi-i apune soarele încă ziuă fiind, este ruşinată şi ocărâtă. Pe cei ramaşi îi voi da săbiei înaintea ochilor vrăjmaşilor lor, zice Domnul”(Ieremia 15, 9)436.

Intervenţia lui losif din Arimateea a avut loc din trei motive: unui este acela de a se împlini cele două profeţii din Vechiul Testament (menţionate mai sus), al doilea este acela de a evidenţia cuvintele pe care lisus le-a spus femeii care L-a uns cu miresme, şi anume că L-a pregătit pentru îngroparea Sa (Matei 26, 12); şi al treilea, pentru a preveni ca trupul Său să fie batjocorit. Aşadar, intervenţia lui Dumnezeu nu doar că a salvat trupul Fiului Său de la profanare, ci a arătat lumii că înmormântarea în pământ este norma divină437.

Exemplul aşezării lui lisus în mormânt este un eveniment ce impresionează profund pe orice creştin. Cei patru evanghelişti descriu fiecare în parte punerea în mormânt a lui Hristos (Ioan 19, 38-42, Matei 27,57-61, Luca 23,50-56, Marcu 15,42-47). Astfel, la Evanghelistul Ioan citim: „După acestea, losif din Arimateea, fiind ucenic al lui lisus, dar în ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat să ridice trupul lui lisus. Şi Pilat i-a dat voie. Deci a venit şi a coborât de pe Cruce trupul Lui. Şi a venit şi Nicodim, cel care fusese la El mai înainte, noaptea, aducând ca la o sută de litre de amestec de smirnă şi aloe. Au luat deci trupul lui lisus şi L-au înfăşurat în giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de înmormântare al iudeilor. Iar în locul unde a fost răstignit era o grădină, şi, în grădină, un mormânt nou, în care nu mai fusese nimeni îngropat. Deci, din pricina vinerii iudeilor, acolo L-au pus pe lisus, pentru că mormântul era aproape (Ioan 19, 38-42)”438.

Pentru creştini, mormântul lui Hristos a devenit model suprem pentru propria lor îngropare. Evanghelia ne relatează faptul că lisus, după ce a fost coborât de pe cruce, a fost aşezat în mormânt, şi tot din acest mormânt a înviat. Se înţelege astfel tradiţia îngropării morţilor, care s-a răspândit foarte repede printre creştini. Astfel, înhumarea este expresie a credinţei în înviere. Aşadar, această practică a devenit sacră, iar în istoria omenirii, toţi cei care au avut convingeri religioase creştine au considerat înhumarea ca un mod natural şi plin de respect faţă de trupul mort439.

Trupul Său nu a fost distrus, incinerat, ci a tost aşezat în mormânt, purtând în această aşezare speranţa învierii. Începând cu acest mormânt se va vorbi despre înviere. Crucea devine simbolul morţii lui Hristos, iar mormântul, simbolul Învierii Sale. Icoana învierii înfăţişează fie mormântul gol, fie coborârea la iad, în care Adam şi Eva – şi cu ei întreaga umanitate – sunt smulşi de către Mântuitorul din adâncurile Hadesului. Semnificaţia altarului pe care se săvârşeşte Sfânta Liturghie nu este doar cea a tronului lui Dumnezeu sau a Cinei celei de Taină, ci este, de asemenea, şi cea a mormântului din care Domnul a înviat440.

E admis faptul că orice ritual funebru indică separarea dintre cel decedat şi cei vii, asigurând integrarea acestuia în lumea celor morţi. In creştinism, perspectiva învierii cere adresarea unei întrebări referitoare la trup, Ia prezenţa şi locul său în cursul funeraliilor. Acest trup, perisabil şi destinat distrugerii sigure, rămâne, cu orice preţ, esenţial în viziunea creştină a morţii. Trupul psihic, prin transformarea misterioasă a învierii, va deveni trupul duhovnicesc. Aşezarea în pământ a celui decedat face trimitere directă la aşezarea trupului lui Hristos în mormânt. Rămăşiţele muritoare ale creştinului, însoţite de cortegiul funerar, parcurg drumul de la domiciliu până la biserică şi, de acolo, ajung la locul de înhumare. Ele rămân deci prezente pe tot parcursul ceremoniei funerare, deoarece defunctul este unul dintre participanţii acţiunii liturgice441.

Mormântul, prin extensie, cimitirul, are un rol important în viaţa societăţii. A te reculege lângă un mormânt, care evocă prezenţa simbolică a celor morţi, este un element esenţial pentru perpetuarea vieţii generaţiilor ce se succed. Cimitirele sunt locuri de memorie. Memoria şi amintirea le definesc ca o colecţie de locuri în faţa cărora cei vii îşi aduc aminte de cei morţi şi, implicit, de propria lor moarte. Existenţa mormintelor întreţine memoria colectivă, astfel încât societatea poate să-şi conştientizeze cu adevărat trecutul şi să-şi înţeleagă, de asemenea, prezentul 442. In limba greacă mortul este numit (adormit), iar pentru locul unde sunt îngropaţi morţii, grecii folosesc două cuvinte (sălaşul celor ce dorm, dormitor)443 şi (loc de îngropare a morţilor). Astăzi se foloseşte cu preponderenţă ultimul termen444.

Memoria sau amintirea se sprijină pe semne concrete şi nu trebuie ca incinerarea să antreneze o pierdere a amintirii propriei origini, deoarece originea semnifică întotdeauna o conştiinţă- recunoaştere. In cazul incinerării, va fi util ca această amintire să rămână pentru posteritate. Doliul unui părinte atenuează conştiinţa originii sale, deci a propriei identităţi. Amintirea vizează identitatea cea mai intimă, iar incinerarea nu este un instrument care să rezolve repede această problemă. Arderea trupului inhibă astfel temeri ascunse: aceea de a fi înmormântat fără a fi totuşi mort, sau aceea de evitare a descompunerii atât de oribile a imaginii celui mort. Se evidenţiază astfel uneori până la obsesie igiena şi profilaxia bolii şi a morţii. Societatea modernă promovează un corp sănătos, intact şi întreg, iar orice limitare, pierdere sau lipsă pare să aducă atingere integrităţii persoanei. Incinerarea simplifică aceste angoase: trupul este mort şi purificat prin foc, imediat. Aceste frici nerostite provin din teama contaminării chiar improbabilă (să ne gândim la reacţia faţă de SIDA), ori teama de maladii care distrug un organism445.

Creştinii văd în morminte un loc al promisiunii învierii şi se gândesc la grăuntele de grâu despre care Iisus a spus că trebuie, mai întâi să cadă în pământ pentru a aduce roade (Ioan 12,24). Viziunea unei căderi în pământ pentru a aduce roadă relevă chemările evanghelice. Hristos a spus şi a repetat că singurii care îşi vor salva viaţa sunt cei care vor consimţi la pierderea ei împreună cu El. Acest cuvânt ar trebui să primească sens în banalitatea existenţei. Ea este prea des înţeleasă ca o chemare la comportamente eroice, or, în decursul vieţii, îi este oferită, fiecăruia, zilnic, ocazia de a se preda pe sine în sensul în care Iisus vorbeşte despre acest aspect: consacrându-te zi de zi în folosul semenilor, în familie, în profesie, în lupta politică, economică şi culturală. Experienţa ne arată că mulţi oameni se comportă ca şi cum viaţa lor, cu interese, prestigiu, proiecte, este singura realitate consacrată, în care totul trebuie să se plieze perfect. Aceşti oameni nu vor înţelege niciodată ce semnifică expresia biblică arii pierde viaţa, astfel încât, acest fapt neconstituind pentru ei un eveniment al vieţii lor, ci un simplu fapt biologic. Incapacitatea de a-şi pierde viaţa în sensul pe care îl promovează Mântuitorul, are legătură cu uitarea afirmaţiei ţărână eşti.. .446

Proclamând moartea şi învierea lui Hristos, credinţa Bisericii menţioneză îngroparea Sa. Simbolul de credinţă rostit la fiecare Liturghie nu menţionează practica incinerării447. Argumentele evocate împotriva acestui ritual funerar sunt uneori surprinzătoare. De exemplu, Iisus spune: „Lasă morţii să-şi îngroape morţii lor” (Luca 9, 60). In Evanghelia după Ioan se spune: „Cei care odihnesc în morminte” (Ioan 5, 28) şi nu cei care se odihnesc în urnele lor. In Noul Testament, înhumarea este evocată ca unică modalitate funerară de înmormântare acceptată de către creştini, evidentă rămânând cea a învierii, din capitolul XV al primei Epistole către Corinteni448.

Ideea reîntoarcerii în ţărână tace parte din obiceiurile gândirii omeneşti. Nonsensul unei reîntoarceri in ţărână, resimţit ca o prăbuşire într-un cvasineant, se bazează pe sensul unei reîntoarceri în ţărână fără de care nu se poate intra în viaţă. Suntem departe de raţionamentul care ar trebui să domine spiritul unui creştin investit prin taina coborârii sale în apele botezului. In viziunea Mariei-Abdon Santaner, tradiţia înhumării celor morţi nu poate fi considerată creştină, decât în măsura în care aşezarea în pământ exprimă sensul unei speranţe de viaţă veşnică449.

Pentru a vorbi despre învierea lui Hristos sau despre învierea morţilor, vocabularul grec al Noului Testament, în câmpul său semantic, face apel la imagini concrete scoase din viaţa cotidiană. Semnificaţiile celor două verbe neotestamentare ale căror sensuri sunt apropiate, fac aluzie fie le o poziţie aşezată, fie la o trezire450. In ceea ce priveşte vocabularul ebraic sau aramaic biblic şi post biblic (ebraic: qum, mad, aramaic: ur), moartea este un somn din care omul se ridică pentru o nouă viaţă.

Termenii traduşi acum prin verbul a învia, sunt forţaţi într-un context cultural precis al unei lumi ce practică acest ritual funerar. Respectiva terminologie subînţelege existenţa unui reziduu material subzistent (scheletul), care nu este dat distrugerii? Astfel, putem reprezenta somnul paşnic al defunctului pe fundul propriului mormânt. De această imagine a scheletului alungit în mormânt sau de cel pus într-un recipient este indicat să vorbim pentru o trezire, o ridicare, o mişcare sugerată de conceptul de înviere? Imaginea în mişcare a morţilor care se trezesc poate fi percepută într-o lume in care se incinerează cadavrele451?

Pe planul istoriei religiilor este riscant să afirmăm că o asemenea reprezentare nu s-ar putea naşte într-o societate crema-ţionistă. O uniune conceptuală prinsă între ritualul înmormântării şi ideea învierii nu este evidentă. Imaginea morţii ca somn este în fapt egal cunoscută la popoarele care practică incinerarea. învierea depăşeşte larg practicile funerare şi se fondează pe convingerea că Dumnezeu reacţionează dincolo de materie şi înviază toate trupurile452.

Karl Rahner vorbeşte despre necesitatea unui raport între credinţă şi înviere. în viziunea acestuia, teologia pascală dezvoltă o reflectare profundă asupra morţii lui Hristos. O înţelegere corectă a morţii Sale se obţine plecând de la următoarea învăţătură: „Moartea este apogeul aşezării omului şi al abandonului său în misterul fără nume pe care îl ştie doar Dumnezeu. Ea este acţiunea supremă a omului, în care toată viaţa sa de până atunci este rezumată, în ultimul act al libertăţii sale, şi unde eternitatea ajunge la maturitate” 453. Inţeleasă astfel, moartea trupească a Domnului nostru este însăşi acţiunea supremă a propriei libertăţi. Prin înviere, Dumnezeu nu doar că îşi asumă într-un mod irevocabil creaţia ca pe o realitate proprie, ci îşi şi preaslăveşte această creaţie, sfinţind-o, în aşa măsură încât preaslăvirea ei se produce şi se manifestă ca o acceptare totală, prin libertatea proprie a acestei asumări divine454.

Acelaşi teolog exprimă foarte clar: „Moartea lui Hristos este prin esenţa ei profundă, se suprimă prin înviere, dispare prin aceasta. Invierea nu semnifică începutul unei noi perioade a vieţii lui Iisus, plină de evenimente noi şi urmărită în timp, ci ea este mai presus decât toate acestea, devenind o dimensiune definitiva, permanentă, salvare, viaţă … Moartea şi învierea lui Hristos nu se pot despărţi şi nu pot fi înţelese, decât luându-le împreună, ca un singur eveniment 455. El insista pe realizarea unei deosebiri între aspectul hristologic şi cel soteriologic ale Invierii. In legătură cu acest subiect, teologul catolic estimează că Învierea Mântuitorului nu este doar o cauză exemplară, ci ea reprezintă un eveniment care influenţează în mod definitiv transformarea lumii. Prin învierea Sa, El este autentificat ca Cel prin care se realizează împărăţia. Intr-o anumită manieră, ceea ce se întâmplă practic în înviere trebuie să se înţeleagă, în mod progresiv, sub forma transformării în profunzime şi a dinamizării vieţii noastre şi a lumii în care trăim456.

Hans Urs von Balthazar afirmă că învierea are o dimensiune prin excelenţă eshatologică, deoarece ea însumează trecerea la o altă formă de existenţă care a lăsat moartea în urmă, fiind intrarea într-un nou eon. Creştinismul susţine faptul că învierea iui Hristos constituie începutul unui nou eon. Autorul pune în evidenţă dimensiunea trinitara a învierii, subliniind iniţiativa Tatălui Care Se foloseşte de puterea Sa creatoare şi Care-Şi finalizează opera prin învierea morţilor, anticipată prin învierea Fiului Său. Astfel, Dumnezeu îl arată pe Hristos în faţa lumii ca Stăpân. Invierea şi înălţarea apar ca o condiţie a trimiterii Domnului în Biserică şi în lumea restaurată 457.

Razvan Brudiu

Incinerarea, Editura

Reintregirea

Cumpara cartea „Incinerarea; Provocare misionara sau contramarturie crestina?”

NOTE
434Alvin J. Schmidt, op. cit., pp. 59-60.
435 Ibidem, p. 60.
436 Lactance, Institutions Divines, Livre IV, în „Sources Chretiennes”, N 377, Introduction, texte critique, traduction, notes et index par Pierre Monat, Paris, Les Editions du Cert, 1992, pp. 175-177
437 Alvin J. Schmidt, op. cit., p. 61.
438 Ignace Peckstadt, op. cit., p. 268.
439 Michele Aramini, 1500 Crammi di cenere. Cremazione e fede cristiana, Milano, Editrice Ancora, 2006, pp. 41-42.
440Ignace Peckstadt, op cit., pp. 268-269.
441Piotr Kuberski, op pp. 403-404.
442 Ibidiem, p. 409.
443 Georgios Mantzaridis, op. cit., p. 523.
444 Mitropolitul Nicolae al Mesoghiei şi Lavreoticn Incinerarea morţilor, în http://www.pemptousia.ro/2013/03/incinerarea-morţilor/ (accesat la data la data 16.08.2014).
445 Commission episcopale de liturgie.., pp 142-143
446 Marie-Abdon Santaner, ap. cit., pp. 32-33.
447 Jean Claude Hugues, La cremation et ses risques pour l’anthropologie chretienne, în „La Maison-Dieu” 213, 1998/1, p. 87.
448 Alvin J. Schmidt, op. cit., p. 46.
449 Marie-Abdon Santaner, op. cit., p. 35.
450 Gerhard Kittel, Theologischcs Worter-buch zum Neuen Testament, Stuttgart, Verlag W. von Kohlhammer, vol. I. pp 368-372.
451 Piotr Kuberski, op cit , pp. 90-91
452 Ibidem, p. 91.
453 Karl Rahner, Questions dogmatiques se rapportant a la devotion pascale, „Ecrits theologiques”, Tome VIII, F.ditions Desclee de Brouvver, Paris, 1967, p. 157.
454Ibidem p. IST
455 Karl Rahner, Traite fondamental de la foi. Introduction au concept du christianisme. Paris, Editions du Centurion, 1983, pp 299-31)
456 Raymond Winling;, op cit., p. 23.
457 Ibidem , pp. 23-24.

CrestinOrtodox

Anunțuri

0 Responses to “De la mormantul lui Hristos la mormantul nostru”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


Blog Stats

  • 229,767 hits

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce putem face când apar necazurile în familie Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? Cine este Maica Domnului pentru mine? cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cum putem cinsti cu evlavie Sfanta Cruce? Căsătoria dar „miluiește-mă” el nu suportă să audă niciodată De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Focsani frate fraților! Hristos Icoanele in cultul ortodox Ilie Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Ingerul pazitor in Vinerea Mare Ispitele Izvorul Tamaduirii Joia din Saptamana Patimilor Lunea Sfantului Duh Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Nimeni nu L-a vazut pe Hristos inviind Noi Nu te atinge de Mine omule Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintelor Pasti Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Predica la Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci Predica la Duminica Sfintei Cruci Predică la Duminica a IX-a după Rusalii - Umblarea pe mare - Potolirea furtunii Preot Tudor Marin Rugăciune către Maica Domnului Rugăciune către Maica Domnului pentru potolirea întristărilor Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului Rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul sfantul care aduce ploaia Sfantul Epitaf Sfantul Mucenic Gheorghe Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil Sfintii Petru si Pavel Să vă mărturisiţi şi să vă cununaţi la biserică Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Trecerea pe sub masa Viaţa şi pătimirea Sfîntului Sfinţitului Mucenic Ciprian şi a Sfintei Muceniţe Iustina fecioara “Maica Domnului “Miluiește-mă „Doamne Iisuse Hristoase „Părinte

%d blogeri au apreciat asta: