03
Mai
17

Fericirea din temniță

Nicolae Steinhardt este un exemplu edificator pentru ideea că libertatea și fericirea nu țin de constrângerile exterioare, oricât de radicale ar fi – și închisoarea ar fi extrema constrânegere -, ci țin de interiorul nostru, de minte și de spirit.

Evreul Steinhardt s-a creștinat în celula 18 de la Jilava în 1960, printr-un botez de urgență, pe care l-a cerut la câteva luni de la încarcerarea odată cu ceilalți condamnați din lotul Noica-Pillat. În taina celulei, pe grabă, dar într-o mare intensitate a trăirii sufletești, a fost botezat de părintele Mina Dobzeu în prezența altor doi deținuți, preoți greco-catolici. Avea să mărturisească ulterior în scris, într-un fel atât de convingător și personal, că închisoarea a fost șansa lui la fericire. Nu degeaba și-a intitulat mărturiile despre detenție „Jurnalul fericirii”. O expresie șocantă și paradoxală, dar cine a citit cartea înțelege foarte bine că titlul este cel mai nimerit.

Steinhardt era un om matur, avea 48 de ani când s-a convertit, iar botezul l-a dorit când s-a luminat cu privire la toate îndoielile și frământările pe tema credinței pe care le-a avut ani de zile. În plus, spectrul unei posibile morți în timpul detenției a declanșat necesitatea de a se creștina.

Jurnalul său a fascinat imediat după publicarea postumă, din 1991, și continuă să atragă și generațiile de azi. Este mărturia de credință a unui om cultivat, a unui spirit liber și efervescent care a descoperit în condițiile mizere și în suferințele temniței bucuria de a fi creștin. „Ce fericire să fiu creștin și să fiu român!”, exclama adesea cel care avea amândoi părinții evrei, dar care era dublu îndrăgostit: de credința în Hristos și de poporul român.

După botez a trăit adevărate „asalturi de fericire”. Acele pasaje care descriu starea celui „renăscut din apă viermănoasă și din Duh” merită se le recitim și noi uneori, poate mai ales atunci când ne simțim „căldicei” în credință sau poate prea siguri de confortul nostru cotidian.

Iată ce scria Steinhardt: „Se întâmplă ca și de pe urma fericirii să te pomenești treaz în toiul nopții. Așa mi s-a întâmplat mult timp după ce am primit botezul. Doar din bucurie – out of sheer joy, aus lauter Freude – deschideam brusc ochii, cuprins de o stare euforică, izvoditoare nu de adormire – ca de la stupefiante -, ci de veghe, de viață supraintensă; de somn îmi mai ardea mie? de odihnă? de uitare? de oblivion ori evadare? Nu, de prea plin îmi venea să mă reped jos din pat ori de pe prici, să alerg, să strig de bucurie, să-i zgâlțâi pe ceilalți, să le spun cât sunt de fericit, să-i rog să-și dea seama ce comoară posedă cu toții, ce sobiță minunată, ce tranchilizant fără prescripție medicală. Noroc de mine cu strășnicia regulamentului care mă împiedică să mă dau în spectacol. Ceva din felul meu diurn de a fi trădează probabil, măcar în parte, veselia mea lăuntrică, deoarece unora le sunt surprinzător de drag, în timp ce altora le impun o solidă antipatie.”

Sunt cuvintele scriitorului ­Nicolae Steinhardt despre fericirea de a fi devenit creștin. Alegerea de credință și-a dus-o mai ­departe, asumându-și viața de monah la Mănăstirea Rohia, după cum se știe.

După eliberarea din 1964 și până când a plecat la Domnul în 1989, Steinhardt a fost urmărit de Securitate, fiindu-i confiscată prima variantă a manuscrisului „Jurnalului fericirii”. Libertatea interioară nu și-a pierdut-o însă niciodată, și nici bucuria de a fi devenit creștin ortodox.

Ziarul Lumina

Anunțuri

0 Responses to “Fericirea din temniță”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


Blog Stats

  • 218,424 hits
Mai 2017
L M M M V S D
« Apr    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Top click-uri

  • Niciunul

Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Apostolii care si-au rascumparat trecutul Biserica Sfanta Maria Magdalena - Ierusalim Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce putem face când apar necazurile în familie Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? cinstit de musulmani Cred dacă ai trei lucruri… dar „miluiește-mă” el nu suportă să audă niciodată De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Diavolul e de acord ca să zici aproape orice cuvânt Doamne DUMNEZEU EVANGHELIA ZILEI: 2014-05-08 Focsani frate fraților! Hristos Icoana Pogorarii Sfantului Duh Icoana Sfantului Gheorghe de la Manastirea Zografu Icoanele in cultul ortodox Ilie Inaltarea Domnului Ingerul pazitor in Vinerea Mare Ispitele Izvorul Tamaduirii Joia din Saptamana Patimilor Lunea Sfantului Duh Manastirea Sfantul Pantelimon - Sfantul Munte Athos Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Nimeni nu L-a vazut pe Hristos inviind Nimic rău nu te atinge Noi Nu te atinge de Mine omule Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Postul Postul Sfintelor Pasti Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Predica la Duminica Sfintei Cruci Predică la Duminica a IX-a după Rusalii - Umblarea pe mare - Potolirea furtunii Preot Tudor Marin Rugăciune către Maica Domnului Rugăciune către Maica Domnului pentru potolirea întristărilor Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul sfantul care aduce ploaia Sfantul Epitaf Sfantul Mucenic Gheorghe Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil Sfintii Imparati Constantin si Elena Sfintii Petru si Pavel Să vă mărturisiţi şi să vă cununaţi la biserică Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Trecerea pe sub masa Viaţa şi pătimirea Sfîntului Sfinţitului Mucenic Ciprian şi a Sfintei Muceniţe Iustina fecioara “Maica Domnului “Miluiește-mă „Doamne Iisuse Hristoase „Părinte

%d blogeri au apreciat asta: