05
Mai
17

Puterea duhovniceasca a deznadejdii

Avem în Scriptură, se pare, la înţelepciunea lui Solomon, un cuvânt al Domnului: „Iată, am pus înaintea ta, două căi: viaţa şi moartea. Alege!”. Părinţii noştri ne vorbesc despre puterea omului de a-şi stăpâni şi de a folosi aceste puteri. Aceasta o vedem, mai ales, şi mai pe larg, desfăşurat în tratatul „Despre om ” al Sfântului Grigorie al Nyssei, în care el vorbeşte despre felul în care pornirile bune ale omului devin altceva şi ne învaţă drumul înapoi, spre echilibrul bun al nostru, în care patima trupească, curvia, poate şi trebuie să ajungă la iubire de frumos; în care lenea, frica, trebuie crescute spre blândeţe şi aşa mai departe. Eu cred că şi deznădejdea, care atât de adânc ne macină pe toţi, poate fi îndreptată şi folosită spre binele nostru.

De ce am pornit această discuţie? Pentru că aceasta nu este o vorbărie abstractă; toţi ştim realitatea pe care o trăim, şi, mai ales, duhovnicii, pentru că îi vedem aici. Am constatat, nu o dată, că tot omul care vine la spovedanie, începe prin a-şi spovedi deznădejdea lui.

De aceea, am şi socotit să încercăm să ne gândim cum am putea folosi ceea ce avem noi deja, pentru că de scăpat de ea am văzut că nu putem prea uşor. Cum o putem folosi, aşadar? Mă întorc iarăşi şi zic: eu cred că deznădejdea este cea mai mare putere şi forţă în stare să ne răscolească sufletul, în stare să ne scoată la iveală până şi cele mai ascunse subţirimi ale sufletului nostru. Şi acesta este un bun început, pentru că începutul şi pricina căderii lui Adam a fost uitarea. El a uitat cine este şi atunci diavolul l-a ispitit şi i-a propus o nouă condiţie pe care ar putea să şi-o însuşească. Deznădejdea ne readuce aminte cine suntem noi, ne readuce aminte că noi suntem, întâi de toate, muritori. Omul are, firesc, în sine, chemarea de a stăpâni, pentru că Dumnezeu l-a făcut stăpânitor peste lumea întreagă, nu numai peste cea pe care călcăm noi, ci şi peste cea cerească. Aşadar, atunci când omul chemat firesc spre stăpânire, spre o bună stăpânire, împreună stăpânire cu Dumnezeu, îşi descoperă, contrar aşteptărilor sale de tinereţe, înfrângerea sa totală în faţa vieţii, atunci el deznădăjduieşte. Deznădejdea survine atunci când omul îşi dă seama că el, în toată fiinţa sa, nu poate să devină ceea ce ar vrea să fie, că el nu este ceea ce credea el că este.

Aceasta este deznădejdea, aceasta este moartea şi pornirea firească a omului, care-şi descoperă această condiţie a sa; să dispară, să se sinucidă, pentru că el nu suportă condiţia sa, pentru că el, în mintea lui, care este dată de la Dumnezeu bună, înţelege că o astfel de făptură nu-şi are rostul. Şi, cu adevărat, o astfel de făptură nu-şi are rostul, dacă ea nu va fi împlinită prin reîntâlnirea cu Dumnezeu, de unde a şi pornit, ca toate aspiraţiile şi dorinţele lui să devină o realitate şi el să-şi recapete starea lui dintru început, starea lui firească. Unde este această putere?

Ideea şi tema asta nu am inventat-o eu, o găsim ia Părinţii noştri şi o vedem în Vieţile Sfinţilor, acolo unde mintea noastră de creştini ai vremurilor noastre nu poate face deosebire între deznădejdea care este socotită păcat şi starea de pocăinţă, starea unei Maria Egipteanca sau a Sfântului Mucenic Varvar, care a cerut să trăiască cu porcii. Trei ani după asta n-a mai vrut să se ridice şi a cerut părintelui să meargă în pădure să mai pască iarbă, şi a mai păscut încă 11 ani. Starea cizmarului din Alexandria la care a fost trimis Sfântul Antonie ca să înveţe desăvârşirea creştină, care, stând în piaţă şi bătând cuie în cizmele pe care le făcea, privind la ceilalţi, spunea: „ Toţi aceştia se vor mântui, Doamne, numai eu, nu”. Şi noi nu înţelegem de ce această credinţă că el nu se va mântui, şi a noastră, care simţim la fel, că nu ne vom mântui; pentru că, una este desăvârşirea pe care n-o atinsese încă nici Antonie şi alta este starea noastră jalnică în care colcăim. Şi mintea noastră de creştini ai vremurilor pe care le trăim nu înţelege despre ce este vorba.

Şi atunci, Dumnezeu trimite nouă un Sfânt ca Siluan, care este omul timpului pe care-l trăim, este apostolul timpului nostru. Şi atunci, când el nemaiputând să-şi răspundă la această întrebare pe care noi toţi o avem – eu aş vrea ca noi toţi s-o avem şi să nu mai trăim în afara întrebărilor, decât dacă am dobândit de acum puterea cea de sus şi suntem dincolo de aceste frământări. Aşadar, acest Siluan, frământat fiind, de ceea ce suntem noi, vine la Dumnezeu şi-L întreabă: „Ce voi face, pentru că dracii mă necăjesc şi eu nu văd capăt suferinţelor mele?”. Şi atunci, Hristos îi dă răspunsul: „Ţine mintea ta în iad şi nu deznădăjdui!”.

Acesta este un paradox. Gândindu-mă la aceste cuvinte, de o vreme, mi-am dat seama că numai Sfântul Siluan putea să le înţeleagă, pentru că lui i-aufost adresate. „Ţine mintea ta în iad şi nu deznădăjdui!”. Ce altceva este iadul, decât, în primul rând, deznădejde? In clipa în care nu mai deznădăjduieşti, ieşi din iad. Cum, dar, şi mintea în iad şi să nu deznădăjduieşti? Este unul din paradoxurile Evangheliei, de altfel, ca şi toată Evanghelia, care este un paradox, care este o sminteală, sminteală la care suntem chemaţi noi toţi. Şi dacă nu ne va învăţa Dumnezeu să ieşim din acest labirint al minţii noastre, omul singur nu o poate face.

Părintele Sofronie, care este ucenicul Sfântului Siluan, şi care l-a făcut cunoscut prin lucrarea lui Dumnezeu pentru noi, are o carte care se cheamă: „A-L vedea pe Dumnezeu aşa cum este”. Această carte este o spovedanie – o autobiografie duhovnicească o numeşte Părintele Sofronie, la început, şi în care vorbeşte despre evoluţia omului spre întâlnirea cu Dumnezeu, despre evoluţia sufletului, în calea de la păcătoşenie spre lumină; iar prima etapă este cea a deznădejdii, dar a unei deznădejdi pe care Părintele Sofronie o numeşte deznădejde harică. Este o sintagmă paradoxală, desigur, auzului nostru. Cum poate fi o deznădejde harică? Şi eu cred că aceasta este starea Măriei Egipteanca, a Sfintei Taisia şi a Sfinţilor mari, pe care îi avem noi. Aceasta este deznădejdea lor, o deznădejde care, deşi le descoperă toată nimicnicia şi înfrângerea lor, totuşi tocmai prin aceasta îi împinge spre Dumnezeu, nu li-L ascunde pe Dumnezeu. Starea lui Iuda este o stare de trezire. Atunci când Iuda, văzându-şi învăţătorul prins, învăţătorul iubit – de ce să nu spunem? – Hristos era învăţătorul iubit al lui Iuda. Şi Iuda a mers după El, atunci când Hristos l-a chemat.

Aduceţi-vă aminte de tânărul bogat, care plinise toate virtuţile legii, dar care, atunci când a fost chemat de Hristos să-L urmeze, nu a putut. Iuda a făcut-o, pentru că socotesc că-L iubea pe Hristos. Dar el, prin patima care era în inima lui, a căzut în ispită. Ispita a fost şi mai subţire decât pare. Pentru că Ioan Gură de Aur crede că Iuda n-ar fi crezut că Hristos o să se lase prins, pentru că L-a mai văzut pe Hristos dispărând din mulţime, atunci când iudeii L-au dus pe sprânceana muntelui ca să-L arunce şi Hristos S-a făcut nevăzut. Iuda credea că şi acum, Hristos, când gardienii, ostaşii, vor încerca să-L prindă, va ridica mâna şi toţi vor cădea. Dar în clipa în care a văzut că nu este aşa, că Hristos, Care a liniştit marea, Care a făcut atâtea minuni, se lasă prins şi bătut şi pălmuit. Iuda îşi vine în fire, fuge la preoţi, aruncă banii, îl mărturiseşte pe Hristos nevinovat, ceea ce n-a putut face Petru şi zice: „Luaţi, am vândut sânge nevinovat”. Dar Iuda deznădăjduieşte, Iuda şi-a venit în fire, Iuda a cunoscut că ceea ce a făcut el nu este bine, Iuda a cunoscut realitatea sa în care se afla, pe care mai înainte n-o vedea, până a se ivi în inima lui deznădejdea; numai că el se lasă mai departe purtat de mintea sa şi, ca şi Adam, uită cine este Ziditorul său, uită bunătatea lui Dumnezeu şi dragostea Lui şi primeşte, gândeşte un dumnezeu al minţii sale, care nu exista în adevăr, un dumnezeu care nu iartă, aşa cum altădată Adam şi-a închipuit un dumnezeu zgârcit, gelos, care a ascuns de el pomul cunoaşterii. Şi tocmai din această pricină, deşi cunoştea realitatea, deşi îşi venise în fire, el se întoarce şi pleacă dinspre Dumnezeu şi îmbrăţişează moartea.

Altceva fac Sfinţii, care, întorcându-se la Dumnezeu, s-au întors după o viaţă cu păcate mai mari decât ale Iudei. Cine dintre noi nu a făcut păcatul ludei? Dar şi multe altele pe care le-am acoperit. Socotesc că Iuda nu era desfrânat, n-ar fi putut să fie aşa printre Apostoli, pentru că toţi erau cu ochii pe Apostoli şi dacă se sminteau atunci când nu-şi spălau mâinile, închipuiţi-vă cum s-ar fi smintit, dacă ar fi fost printre ei desfrânaţi. Iuda nu avea asta şi cred că nu avea multe dintre alte păcate. Avea unul, o patimă, patima iubirii de argint. De aceea, şi noi, zic, să ne aplecăm asupra noastră ca să vedem care este acel „cât prim”, care este acea primă boală a inimii noastre prin care ne poate veni ispita, ca la vremea încercării noastre, să ne despărţim de Dumnezeul Cel adevărat şi să-L îmbrăţişăm pe Cel imaginat de mintea noastră, prin patima pe care o avem. Este ceva care pe sfinţi i-a împins spre Hristos, iar pe Iuda de la Hristos. Şi aceasta este tocmai uitarea, uitarea a ceea ce este Dumnezeu, dincolo de simţirile noastre, acel Dumnezeu Care ne cheamă şi la Care ne putem întoarce, iar deznădejdea ne poate servi ca trambulină pentru aceasta.

Acum, cred că ar fi obositor şi pentru unii şi pentru alţii să continui singur această discuţie şi tema pe care fiecare dintre noi o cunoaşte din propria lui experienţă. Aşa că, m-aţi ajuta mult mai mult şi ne-ar fi cu mai mare folos dacă cele pe care le-am zis eu aici, le-aţi contrazice sau le-aţi îmbogăţi, prin ceea ce fiecare dintre dumneavoastră sunteţi.

Cum putem să ne aflăm boala noastră de căpetenie a sufletului, şi, dacă o depistăm, ce trebuie să facem mai departe?

Ieromonah Savatie Bastovoi

Fragment din Conferinţa susţinută în cadrul Serilor Duhovniceşti din Postul Crăciunului – 2003, la Alba Iulia.

Cumpara cartea „Puterea duhovnicească a deznădejdii”, Editura Reîntregirea

CrestinOrtodox

Anunțuri

0 Responses to “Puterea duhovniceasca a deznadejdii”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


Blog Stats

  • 222,300 hits

Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Apostolii care si-au rascumparat trecutul Biserica Sfanta Maria Magdalena - Ierusalim Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce putem face când apar necazurile în familie Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? cinstit de musulmani Cred dar „miluiește-mă” el nu suportă să audă niciodată De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Diavolul e de acord ca să zici aproape orice cuvânt Doamne Duhul Sfant in iconografie DUMNEZEU EVANGHELIA ZILEI: 2014-05-08 Focsani frate fraților! Hristos Icoana Pogorarii Sfantului Duh Icoana Sfantului Gheorghe de la Manastirea Zografu Icoanele in cultul ortodox Ilie Inaltarea Domnului Ingerul pazitor in Vinerea Mare Ispitele Izvorul Tamaduirii Joia din Saptamana Patimilor Lunea Sfantului Duh Manastirea Sfantul Pantelimon - Sfantul Munte Athos Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Nimeni nu L-a vazut pe Hristos inviind Nimic rău nu te atinge Noi Nu te atinge de Mine omule Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Postul Postul Sfintelor Pasti Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Predica la Duminica Sfintei Cruci Predică la Duminica a IX-a după Rusalii - Umblarea pe mare - Potolirea furtunii Preot Tudor Marin Rugăciune către Maica Domnului Rugăciune către Maica Domnului pentru potolirea întristărilor Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul sfantul care aduce ploaia Sfantul Epitaf Sfantul Mucenic Gheorghe Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil Sfintii Imparati Constantin si Elena Sfintii Petru si Pavel Să vă mărturisiţi şi să vă cununaţi la biserică Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Trecerea pe sub masa Viaţa şi pătimirea Sfîntului Sfinţitului Mucenic Ciprian şi a Sfintei Muceniţe Iustina fecioara “Maica Domnului “Miluiește-mă „Doamne Iisuse Hristoase „Părinte

%d blogeri au apreciat asta: