Arhivă pentru 17 Mai 2017

17
Mai
17

Fericirile

Vazand multimile, Iisus S-a suit in munte, si asezandu-se, ucenicii Lui au venit la El.
Si deschizandu-si gura, ii invata zicand:
Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este imparatia cerurilor.
Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia.
Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantul.
Fericiti cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate, ca aceia se vor satura.
Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui.
Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu.
Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este imparatia cerurilor.
Fericiti veti fi voi cand va vor ocari si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind din pricina Mea.
Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri” (Matei IX, 17-32)

Citește în continuare ‘Fericirile’

17
Mai
17

Când ne credem centrul universului, să ne aducem aminte un lucru

Foto: Jordan Mcqueen

Crezându-se superior altora, căutând să-i întreacă, socotindu-se mai presus de toţi şi plasându-se în centrul tuturor evenimentelor; atribuindu-şi toate calitaţile şi virtuţile sau socotind că măcar în ceea ce priveşte unele dintre ele este cu totul desăvârşit, cel mândru ajunge să se auto-îndumnezeiască; el face din sine un „mic dumnezeu”, luând astfel locul Adevăratului Dumnezeu, Cel Care este cu adevarat absolut, culmea şi centrul, principiul şi sfârşitul tuturor celor create; Cel care dă sens şi valoare fiecarui lucru; izvorul şi temeiul tuturor virtuţilor şi a tot binele şi pricinuitorul desăvârşirii.
17
Mai
17

Doamne, nu știu să fiu copilul Tău !

Citește în continuare ‘Doamne, nu știu să fiu copilul Tău !’

17
Mai
17

Deschide-ți ochii sufletului și-L vei găsi pe Dumnezeu !

Dumnezeu a făcut lumea şi tot ce este în ea… El dă viaţă tuturor, El dă suflarea şi toate lucrurile. El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe faţa pământului, le-a aşezat anumite vremi şi a pus anumite hotare vieţuirii şi locuinţei lor; pentru ca ei să caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L găsească, bâjbâind, măcar că El nu este departe de fiecare din noi…” (Faptele Apostolilor 17, 24-27; 14, 27; Isaia 58, 8-14).

Citește în continuare ‘Deschide-ți ochii sufletului și-L vei găsi pe Dumnezeu !’

17
Mai
17

A doua venire a Domnului va fi demnă de Împăratul împăraţilor

Şi a doua venire a Domnului va fi plină de slavă, scăldată într-o lumină de o slavă nemaivăzută.

Citește în continuare ‘A doua venire a Domnului va fi demnă de Împăratul împăraţilor’

17
Mai
17

Sfaturi duhovnicesti

Sfantul Siluan Athonitul ne marturiseste:

Citește în continuare ‘Sfaturi duhovnicesti’

17
Mai
17

Prescura in cultul crestin

Prescura o vedem in fiecare duminica, o vedem la fiecare Sfanta Liturghie, o vedem in mana celor ce dau pomelnice, o vedem la Proscomidiar, in mana preotului ce pregateste Cinstitele Daruri. Alaturi de vin si apa, aceasta paine liturgica numita „prescura” este materia principala din care se pregateste Sfanta Impartasanie si Sfanta Anafura.

Citește în continuare ‘Prescura in cultul crestin’




Blog Stats

  • 222,786 hits

Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Apostolii care si-au rascumparat trecutul Biserica Sfanta Maria Magdalena - Ierusalim Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce putem face când apar necazurile în familie Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? cinstit de musulmani Cred dar „miluiește-mă” el nu suportă să audă niciodată De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Diavolul e de acord ca să zici aproape orice cuvânt Doamne Duhul Sfant in iconografie DUMNEZEU EVANGHELIA ZILEI: 2014-05-08 Focsani frate fraților! Hristos Icoana Pogorarii Sfantului Duh Icoana Sfantului Gheorghe de la Manastirea Zografu Icoanele in cultul ortodox Ilie Inaltarea Domnului Ingerul pazitor in Vinerea Mare Ispitele Izvorul Tamaduirii Joia din Saptamana Patimilor Lunea Sfantului Duh Manastirea Sfantul Pantelimon - Sfantul Munte Athos Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Nimeni nu L-a vazut pe Hristos inviind Nimic rău nu te atinge Noi Nu te atinge de Mine omule Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Postul Postul Sfintelor Pasti Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Predica la Duminica Sfintei Cruci Predică la Duminica a IX-a după Rusalii - Umblarea pe mare - Potolirea furtunii Preot Tudor Marin Rugăciune către Maica Domnului Rugăciune către Maica Domnului pentru potolirea întristărilor Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul sfantul care aduce ploaia Sfantul Epitaf Sfantul Mucenic Gheorghe Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil Sfintii Imparati Constantin si Elena Sfintii Petru si Pavel Să vă mărturisiţi şi să vă cununaţi la biserică Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Trecerea pe sub masa Viaţa şi pătimirea Sfîntului Sfinţitului Mucenic Ciprian şi a Sfintei Muceniţe Iustina fecioara “Maica Domnului “Miluiește-mă „Doamne Iisuse Hristoase „Părinte