Zi: 21 mai 2017

Predică la Sărbătoarea Sfinţilor Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii Constantin şi mama sa, Elena

Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii Constantin şi mama sa, Elena

Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii Constantin şi mama sa, Elena
Sărbătorim astăzi pe Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena şi pomenirea lor ne umple sufletul de mare bucurie duhovnicească şi ne înalţă spre cer.

(mai mult…)

EVANGHELIA ZILEI: 2017-05-21

DUMINICA
A ŞASEA DUPĂ PAŞTI A ORBULUI

Evanghelia de la Ioan
(IX, 1-38)

n vremea aceea, Şi’n timp ce trecea, Iisus a văzut un om orb din naştere. Şi ucenicii Săi L-au întrebat, zicând: „Învăţătorule, cine a păcătuit, el, sau părinţii lui, de s’a născut orb?“ Iisus a răspuns: „Nici el n’a păcătuit, nici părinţii lui, ci pentru ca’ntru el să se arate lucrurile lui Dumnezeu. Lucrurile Celui ce M’a trimis trebuie ca Eu să le fac până este ziuă; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii!“ Aceasta zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat şi a uns cu tină ochii orbului. Şi i-a zis: „Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului“ – care se tâlcuieşte: trimis –. Deci s’a dus şi s’a spălat şi a venit văzând. Iar vecinii şi cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: „Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea?…“. Unii ziceau: „El este“. Alţii ziceau: „Nu, ci seamănă cu el“. Dar el zicea: „Eu sunt“. Deci îi ziceau: „Cum ţi s’au deschis ochii?“ Acela a răspuns: „Omul care se numeşte Iisus a făcut tină şi mi-a uns ochii şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală. Deci ducându-mă şi spălându-mă, mi-am dobândit vederea“. Şi i-au zis: „Unde este acela?“ El a zis: „Nu ştiu“. Atunci l-au dus la farisei, pe cel ce oarecând fusese orb. Şi era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină şi i-a deschis ochii. Deci din nou îl întrebau acum şi fariseii, cum şi-a dobândit vederea. Iar el le-a zis: „Tină a pus pe ochii mei şi m’am spălat şi văd“. Deci ziceau unii dintre farisei: „Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta“. Iar alţii ziceau: „Cum poate un om păcătos să facă astfel de minuni?…“. Şi dezbinare era între ei. Atunci i-au zis din nou orbului: „Tu ce zici despre el, că ţi-a deschis ochii?“ Iar el a zis: „E profet“. Dar Iudeii n’au crezut despre el că era orb şi şi-a dobândit vederea până ce n’au chemat pe părinţii celui care-şi dobândise vederea. Şi i-au întrebat, zicând: „Acesta este fiul vostru despre care ziceţi că s’a născut orb? Ei bine, cum de vede acum?“ Răspunzând atunci părinţii lui, au zis: „Ştim că acesta este fiul nostru şi că s’a născut orb; dar cum de vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii, nu ştim; întrebaţi-l pe el; e în vârstă, el despre sine va vorbi“. Pe acestea le-au spus părinţii lui, pentru că se temeau de Iudei. Fiindcă Iudeii se înţeleseseră că dacă cineva Îl va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă. De aceea au zis părinţii lui: „E în vârstă, întrebaţi-l pe el“. Deci l-au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: „Dă slavă lui Dumnezeu. Noi ştim că omul acesta este păcătos“. A răspuns deci acela: „Dacă este păcătos, nu ştiu. Un lucru ştiu: că am fost orb şi acum văd“. Deci i-au zis: „Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii?“ Le-a răspuns: „Acum v’am spus şi n’aţi auzit? De ce vreţi să mă mai auziţi o dată? Nu cumva vreţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui?“ Şi l-au ocărât şi i-au zis: „T? eşti ucenic al aceluia, dar noi suntem ucenici ai lui Moise. Noi ştim că Dumnezeu lui Moise i-a vorbit, dar pe acesta nu-l ştim de unde este“. A răspuns omul şi le-a zis: „În aceasta stă minunea, că voi nu ştiţi de unde este, şi El mi-a deschis ochii. Noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; ci de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi-I face voia, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s’a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. De n’ar fi Acesta de la Dumnezeu, n’ar putea să facă nimic“. Au răspuns şi i-au zis: „Pe de-a’ntregul în păcate te-ai născut, şi tu ne înveţi pe noi?…“. Şi l-au dat afară. Şi a auzit Iisus că l-au dat afară. Şi, găsindu-l, i-a zis: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?“ El a răspuns, zicând: „Şi cine este, Doamne, ca să cred în El?“ Şi a zis Iisus: „L-ai şi văzut! şi Cel ce vorbeşte cu tine, Acela este“. Iar el a zis: „Cred, Doamne!“ Şi I s’a închinat.
Sfinţii de Dumnezeu încoronaţi şi întocmai cu Apostolii împăraţii: CONSTANTIN şi maica sa ELENA

Evanghelia de la Ioan
(X, 1-9)

is-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: „Adevăr, adevăr vă spun: Cel ce nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe oareunde, acela este fur şi tâlhar. Dar cel ce intră pe uşă este păstorul oilor. Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă de glasul lui şi el îşi cheamă oile pe nume şi le scoate afară. Şi când pe toate ale lui le scoate afară, el merge înaintea lor şi oile îl urmează, fiindcă-i cunosc glasul. Dar pe un străin ele nu-l urmează, ci fug de el, fiindcă ele nu cunosc glasul străinilor“. Această pildă le-a spus-o Iisus, dar ei n’au înţeles ce însemnau cele ce le grăia. A zis deci iarăşi Iisus: „Adevăr, adevăr vă spun: Eu sunt uşa oilor. Toţi câţi au venit mai înainte de Mine sunt furi şi tâlhari, iar oile nu i-au ascultat. Eu sunt uşa. De va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla.“