24
Mai
17

Trăiește simplu, hrănește-te cu simplitate

Trăim, iubiţii mei, într-un veac caracterizat de risipă, cheltuială fără măsură, irosire; în mâncare, în băutură, în haine, în mobilă, în distracţii, în călătorii, pretutindeni. Se cheltuiesc sume ameţitoare. Economiştii au numit societatea aceasta „societate de consum”. Dogma consumismului este: cu cât cheltuieşti mai mult, cu atât ai un nivel de viaţă mai înalt! Şi deşi lucrurile cu adevărat necesare sunt puţine, prin reclamă au devenit necesare multe lucruri de prisos. Socrate a spus: „Cu cât cineva are mai puţine nevoi, cu atât se apropie mai mult de dumnezeiesc”; pentru că dumnezeiescul este autarhic (independent, de sine stătător), n-are nevoie de nimic. De aceea, despre pântece şi de-ale mâncării Apostolul Pavel zice: „Dumnezeu va distruge şi pe unul, şi pe celelalte” (I Corinteni 6, 13).

Popoarele ce se consideră dezvoltate cheltuiesc, iar cele care nu cheltuiesc sunt considerate subdezvoltate. Însă urmarea este imposibilitatea plăţii datoriilor, în timp ce popoare care trăiesc cu simplitate progresează. Un exemplu sunt japonezii. America i-a învins cu bomba atomică; dar acum Japonia învinge America prin cumpătare şi hărnicie. Deoarece cât mănâncă un american ajunge ca să mănânce cinci japonezi. O, Pavele Apostole, ce cuvinte înţelepte ai spus!

Ne vorbeşte Părintele Augustin,

Mitropolitul de 104 ani – Predici ale Mitropolitului de Florina, Părintele Augustin Kandiotis, vol. XIII,

Traducere Valeriu Paloş,

Editura Metamorfosi, 2013, pag. 60

Doxologia

Anunțuri

0 Responses to “Trăiește simplu, hrănește-te cu simplitate”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s


Blog Stats

  • 267,106 hits

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce putem face când apar necazurile în familie Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? ce să fac?” Cine este Maica Domnului pentru mine? cinstit de musulmani Cred Crucea ... Căsătoria dar „miluiește-mă” el nu suportă să audă niciodată De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Focsani frate fraților! Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur Hristos Icoanele in cultul ortodox Ilie Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Ingerul pazitor Intampinarea Domnului Ispitele Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Lunea Sfantului Duh Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Noi Nu te atinge de Mine omule Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Predica la Duminica dupa Botezul Domnului Predica la Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci Predică la Duminica a IX-a după Rusalii - Umblarea pe mare - Potolirea furtunii Preot Tudor Marin Rugăciune către Maica Domnului Rugăciune către Maica Domnului pentru potolirea întristărilor Rugăciune către Sfântul Înger Păzitor Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului Rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu răbdare Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul sfantul care aduce ploaia Sfantul Epitaf Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil Sfintii Petru si Pavel Să vă mărturisiţi şi să vă cununaţi la biserică Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Viaţa şi pătimirea Sfîntului Sfinţitului Mucenic Ciprian şi a Sfintei Muceniţe Iustina fecioara zi de post negru “Maica Domnului “Miluiește-mă „Doamne Iisuse Hristoase „Părinte
Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: