Lună: mai 2017

Care sunt simbolurile Sfinților Evangheliști în iconografie ?

Simbolurile Sfinților Evangheliști

Simbolurile Sfinților Evangheliști

Simbolurile celor patru evangheliști sunt zugrăvite cu aureolă și cu aripi, fiind inspirate din Cartea Apocalipsei: „Şi fiinţa cea dintâi era asemenea leului, a doua fiinţă asemenea viţelului, a treia fiinţă avea faţă de om, iar a patra fiinţă era asemenea vulturului care zboară” (Apocalipsa 4, 7) și de proorocia lui Iezechiel: „Feţele lor? – Toate patru aveau câte o față de om înainte, toate patru aveau câte o faţă de leu la dreapta, toate patru aveau câte o faţă de bou la stânga şi toate patru mai aveau şi câte o faţă de vultur în spate” (Iezechiel 1, 10).

(mai mult…)

Ce simbolizează cădelnița sau cățuia ?

Cădelnița sau cățuia, tămâierul sau tămâietoarea este un mic recipient de metal, legat de lănțișoare care se unesc sus într-un mâner, de obicei, cu două belciuge, prin care se bagă degetul mare și cel arătător sau arătătorul și mijlociul mâinii drepte, cu care se mânuiește cădelnița. Aceasta este folosită la cădirile sau tămâierile prevăzute de Tipic în rânduielile sfintelor slujbe.

(mai mult…)

EVANGHELIA ZILEI: 2017-05-01

LUNI
ÎN SĂPTĂMÂNA A TREIA DUPĂ PAŞTI

Evanghelia de la Ioan
(IV, 46-54)

n vremea aceea, Iisus a mers din nou în Cana Galileii, unde prefăcuse apa în vin. Şi era un slujitor regesc, al cărui fiu era bolnav în Capernaum. Acesta, auzind că Iisus a venit din Iudeea în Galileea, s’a dus la El şi L-a rugat să Se coboare şi să-i vindece fiul, că era pe moarte. Şi Iisus i-a zis: „Dacă n’aţi vedea semne şi minuni, n’aţi crede“. Slujitorul regesc I-a zis: „Doamne, coboară-Te înainte de a-mi muri copilul…“. Iisus i-a zis: „Du-te, fiul tău trăieşte!“ Şi omul a crezut în cuvântul pe care i l-a spus Iisus şi a plecat. Iar în timp ce el cobora, slugile lui l-au întâmpinat spunându-i că fiul său trăieşte. Atunci el le-a cerut să-i spună ceasul în care i-a fost mai bine. Şi i-au spus: „Ieri, în ceasul al şaptelea, l-au lăsat frigurile“. Aşadar, tatăl a cunoscut că acela a fost ceasul când Iisus i-a zis: „Fiul tău trăieşte“. Şi a crezut, el şi toată casa lui. Aceasta este a doua minune pe care a făcut-o Iisus, când a venit iarăşi din Iudeea în Galileea.

Apostolul Zilei: 2017-05-01

LUNI
ÎN SĂPTĂMÂNA A TREIA DUPĂ PAŞTI

Ap. Fapte

(VI, 8-15; VII, 1-5; 47-60)

I-150x150n zilele acelea, Ştefan, plin de har şi de putere, făcea minuni şi semne mari în popor. Şi s-au ridicat unii din sinagoga ce se zicea a libertinilor şi a cirenenilor şi a alexandrinilor şi a celor din Cilicia şi din Asia, sfădindu-se cu Ştefan. Şi nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi a Duhului cu care el vorbea. Atunci au pus pe nişte bărbaţi să zică: L-am auzit spunând cuvinte de hulă împotriva lui Moise şi a lui Dumnezeu. Şi au întărâtat poporul şi pe bătrâni şi pe cărturari şi, năvălind asupră-i, l-au răpit şi l-au dus în sinedriu. Şi au pus martori mincinoşi, care ziceau: Acest om nu încetează a vorbi cuvinte de hulă împotriva acestui loc sfânt şi a Legii. Că l-au auzit zicând că Iisus, Nazarineanul Acest, va strica locul acesta şi va schimba datinile pe care ni le-a lăsat nouă Moise. Şi aţintindu-şi ochii asupra lui, toţi cei ce şedeau în sinedriu au văzut faţa lui ca o faţă de înger.

S-150x150i a zis arhiereul: Adevărate sunt acestea? Iar el a zis: Bărbaţi fraţi şi părinţi, ascultaţi! Dumnezeul slavei S-a arătat părintelui nostru Avraam, când era în Mesopotamia, mai înainte de a locui în Haran, şi a zis către el: Ieşi din pământul tău şi din rudenia ta şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta. Atunci, ieşind din pământul caldeilor, a locuit în Haran. Iar de acolo, după moartea tatălui său, l-a strămutat în această ţară, în care locuiţi voi acum. Şi nu i-a dat moştenire în ea nici o palmă de pământ, ci i-a făgăduit că i-o va da lui spre stăpânire şi urmaşilor lui după el, neavând el copil.

I-150x150ar Solomon I-a zidit Lui casă, dar Cel Preaînalt nu locuieşte în temple făcute de mâini, precum zice proorocul: «Cerul este tronul Meu şi pământul aşternut picioarelor Mele. Ce casă Îmi veţi zidi Mie – zice Domnul – sau care este locul odihnei Mele? Nu mâna Mea a făcut toate acestea?». Voi, cei tari în cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt, precum părinţii voştri aşa şi voi! Pe care dintre prooroci nu l-au prigonit părinţii voştri? Şi au ucis pe cei ce au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept, ai Cărui vânzători şi ucigaşi v-aţi făcut voi acum, voi, care aţi primit Legea întru rânduială de la îngeri şi n-aţi păzit-o! Iar ei, auzind acestea, fremătau de furie în inimile lor şi scrâşneau din dinţi împotriva lui. Iar Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu, şi a zis: Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu! Iar ei, strigând cu glas mare, şi-au astupat urechile şi au năvălit asupra lui. Şi scoţându-l afară din cetate îl băteau cu pietre. Iar martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul. Şi îl băteau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: Doamne Iisuse, primeşte duhul meu! Şi, îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! Şi, zicând acestea, a murit. Iar Saul se învoise la uciderea lui Ştefan.