03
Iun
17

De ce trebuie sa ne rugam pentru cei adormiti ?

Pe 3 iunie 2017, in Biserica Ortodoxa se face pomenirea tuturor celor adormiti intru Domnul. Aceasta slujba este cunoscuta in popor si sub denumirea de „Mosii de vara”. Credinciosii se roaga in aceasta zi pentru toti cei adormiti din neamul lor.

Credinta in nemurirea sufletului ne face sa fim preocupati de starea celor trecuti in lumea vesniciei. Credem in puterea rugaciunilor pentru cei adormiti, chiar daca nu stim starea in care acestia se afla. Pentru cei din iad, rugaciunile noastre pot imbunatati soarta acestora pana la iertarea totala a pacatelor si intrarea in Imparatia lui Dumnezeu. Iar pentru cei din rai, efectul acestor rugaciuni poate face ca o persoana dintr-o stare de fericire inferioara sa ajunga in una superioara.

Importanta este si pomenirea pe care o face preotul la proscomidie. El scoate dintr-o prescura miride pentru cei morti, le pune sub Sfantul Agnet in timp ce le rosteste numele. In cadrul Sfintei Liturghii, Sfantul Agnet se preface in Trupul lui Hristos, iar miridele care simbolizeaza sufletele celor adormiti, participa la sfintenie prin prezenta lor pe acelasi disc pe care se afla si Agnetul.

IPS Bartolomeu Anania ne spune ca daca ne dorim ca rugaciunea noastra sa fie putere pentru cei morti, e necesar ca noi sa devenim puternici, adica lipsiti de pacat. Sa cautam si noi sa traim cat mai curat, ca si rugaciunile noastre sa devina mai puternice.

In concluzie, credem si marturisim ca prin rugaciunile noastre, sufletele pentru care ne rugam pot ajunge intr-o stare mai buna decat aceea in care se aflau atunci cand s-au despartit de trup. Noi suntem datori sa-I cerem lui Hristos sa aiba mila si iertare pentru cei morti, insa hotararea Ii apartine Lui.

Adrian Cocosila

CrestinOrtodox

Anunțuri

0 Responses to “De ce trebuie sa ne rugam pentru cei adormiti ?”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


Blog Stats

  • 220,803 hits
Iunie 2017
L M M M V S D
« Mai    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Apostolii care si-au rascumparat trecutul Biserica Sfanta Maria Magdalena - Ierusalim Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce putem face când apar necazurile în familie Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? cinstit de musulmani Cred dar „miluiește-mă” el nu suportă să audă niciodată De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Diavolul e de acord ca să zici aproape orice cuvânt Doamne Duhul Sfant in iconografie DUMNEZEU EVANGHELIA ZILEI: 2014-05-08 Focsani frate fraților! Hristos Icoana Pogorarii Sfantului Duh Icoana Sfantului Gheorghe de la Manastirea Zografu Icoanele in cultul ortodox Ilie Inaltarea Domnului Ingerul pazitor in Vinerea Mare Ispitele Izvorul Tamaduirii Joia din Saptamana Patimilor Lunea Sfantului Duh Manastirea Sfantul Pantelimon - Sfantul Munte Athos Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Nimeni nu L-a vazut pe Hristos inviind Nimic rău nu te atinge Noi Nu te atinge de Mine omule Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Postul Postul Sfintelor Pasti Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Predica la Duminica Sfintei Cruci Predică la Duminica a IX-a după Rusalii - Umblarea pe mare - Potolirea furtunii Preot Tudor Marin Rugăciune către Maica Domnului Rugăciune către Maica Domnului pentru potolirea întristărilor Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul sfantul care aduce ploaia Sfantul Epitaf Sfantul Mucenic Gheorghe Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil Sfintii Imparati Constantin si Elena Sfintii Petru si Pavel Să vă mărturisiţi şi să vă cununaţi la biserică Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Trecerea pe sub masa Viaţa şi pătimirea Sfîntului Sfinţitului Mucenic Ciprian şi a Sfintei Muceniţe Iustina fecioara “Maica Domnului “Miluiește-mă „Doamne Iisuse Hristoase „Părinte

%d blogeri au apreciat asta: