10
Iun
17

Căsătoriți, necăsătoriți sau monahi – toți avem o datorie comună

Dacă ar lipsi plăcerea trupească, spunea Stareţul, cine ar suporta greutatea, responsabilitatea şi primejdiile naşterii şi educării copiilor, fără existenţa unei porunci a lui Dumnezeu referitoare la asta? Foarte puţini. Şi astfel neamul omenesc ar fi dispărut de mult. Aşadar, exact pentru a nu se întâmpla lucrul acesta, a introdus Domnul plăcerea în legăturile conjugale. Dar ‒ accentua el ‒ nu trebuie să ne scape faptul că, potrivit legii, copiii se zămislesc în mod incidental în vâltoarea satisfacţiei trupeşti. „Cel puţin să nu se împiedice zămislirea lor”, spunea dânsul.

Această situaţie a aproape întregii mulţimi a soţilor credincioşi se tolerează de Biserică şi se îngăduie ca o iconomie, dar este departe de a fi considerată ca respectare cu scumpătate a poruncii lui Dumnezeu în acest sens.

Curăţia inimii şi sfinţirea credincioşilor, a clericilor, a mirenilor, a monahilor, a căsătoriţilor şi necăsătoriţilor este ceea ce se cere prin excelenţă. Este vrednicia de căpetenie a poruncii absolut obligatorii a lui Dumnezeu, care Se bucură în mod deosebit de împlinirea ei. Aşadar şi cei căsătoriţi au ca lucrare a lor, mai presus de toate, să se nevoiască în stadionul acestei porunci soborniceşti, ca şi ei „să vadă pe Dumnezeu” (Matei 5, 8).

Aceasta este datoria principală a soţilor, care ar trebui să ordoneze şi viaţa conjugală comună.

Arhimandrit Epifanie I. Teodoropulos

Crâmpeie de viață,

Editura Evanghelismos, București, 2003, pag. 143

Doxologia

Anunțuri

0 Responses to “Căsătoriți, necăsătoriți sau monahi – toți avem o datorie comună”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s


Blog Stats

  • 267,516 hits

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce putem face când apar necazurile în familie Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? ce să fac?” Cine este Maica Domnului pentru mine? cinstit de musulmani Cred Crucea ... Căsătoria dar „miluiește-mă” el nu suportă să audă niciodată De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Femeile mironosite Focsani frate fraților! Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur Hristos Icoanele in cultul ortodox Ilie Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Ingerul pazitor Intampinarea Domnului Ispitele Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Lunea Sfantului Duh Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Noi Nu te atinge de Mine omule Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Predica la Duminica dupa Botezul Domnului Predica la Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci Predică la Duminica a IX-a după Rusalii - Umblarea pe mare - Potolirea furtunii Preot Tudor Marin Rugăciune către Maica Domnului Rugăciune către Maica Domnului pentru potolirea întristărilor Rugăciune către Sfântul Înger Păzitor Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului Rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu răbdare Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul sfantul care aduce ploaia Sfantul Epitaf Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Să vă mărturisiţi şi să vă cununaţi la biserică Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Viaţa şi pătimirea Sfîntului Sfinţitului Mucenic Ciprian şi a Sfintei Muceniţe Iustina fecioara zi de post negru “Maica Domnului “Miluiește-mă „Doamne Iisuse Hristoase „Părinte
Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: