10
Iun
17

Soţul şi soţia trebuie să aparţină doar unul altuia

Cel ce intră în căsnicie curat, cast, pentru prima dată pătrunde taina unirii trupeşti, şi în urma acestui fapt în suflet se naşte pentru prima dată o atitudine nouă, evlavioasă, faţă de trupul celuilalt, care devine sacru. După cum arată viaţa, tocmai în urma apropierii trupeşti (în condiţii normale) din căsătorie înfloreşte în suflet sentimentul profund, luminos şi aducător de bucurie al dragostei reciproce, respectul tandru şi sentimentul profund al legăturii indisolubile dintre cei doi. Tocmai aici, în acest punct, se cunoaşte din experienţă dreptatea monogamiei şi toată nedreptatea divorțurilor.

Soţul şi soţia pot să aparţină doar unul altuia–şi aceasta este nu numai o cerinţă a moralei sociale, care ocroteşte căminul familial, ci şi ca o taină imperioasă şi profundă, care este pătrunsă în căsnicie. Apropierea sexuală nu numai că nu poate fi separată de alte moduri ale unirii dintre soţi, ci ea însăşi creează şi formează deplina integritate a tuturor relaţiilor reciproce dintre aceştia. Când între soţ şi soţie înfloreşte dragostea, ea străluceşte în toate şi pune stăpânire pe toate.

Atunci, cea mai mică dizarmonie este foarte dureros percepută: neatenţia, neglijenţa, nepăsarea –chiar şi în cele mai mărunte lucruri –provoacă întristare, nelinişte, chinuie şi supără, iar când apar semnele zămislirii unui copil, relaţiile dintre soţ şi soţie se întăresc şi mai mult prin dragostea de pruncul care urmează să vină pe lume, în cutremur evlavios înaintea tainei venirii pe lume a unui nou om prin apropierea dintre soţ şi soţie.

Fineţea şi puritatea iubirii reciproce nu numai că nu sunt exterioare apropierii trupeşti, ci, dimpotrivă, se hrănesc cu ea, şi nu este nimic mai bun decât profunda tandreţe ce înfloreşte doar în căsătorie şi al cărei sens constă în sentimentul viu al completării reciproce. Dispare sentimentul propriului „eu” ca individ separat, şi atât în lumea lor interioară, cât şi în lucrurile exterioare, fiecare din soţi se simte parte a unui întreg comun: nu vor să trăiască nimic unul fără celălalt, vor să vadă totul împreună, să facă totul împreună, să fie întotdeauna împreună în toate. Orice despărţire este percepută ca un chin, ca o ruptură în integritatea acestei unităţi. Acesta nu este nicidecum un triumf al sentimentalismului, ca acela prezentat cu ironie de către Gogol prin eroii săi Afanasii Ivanovici şi Pulheria Ivanovna din Moşierii de modă veche.

Iubirea sănătoasă, normală, dintre soţ şi soţie, nu numai că nu simte nevoia distanţării egoiste de ceilalţi, ci dimpotrivă, dă naştere unei sensibilităţi deosebite faţă de ceilalţi oameni. Grija tandră pe care o au soţul şi soţia unul față de altul creează în mod involuntar şi firesc o grijă tot atât de tandră faţă de ceilalţi oameni: eliberându-se de puterea egoismului, atât soţul, cât şi soţia, fiecare în parte, devin deschişi în inima lor faţă de toţi oamenii.

Protoiereul Vasilie Zenkovskii

Cum să ne întemeiem o familie ortodoxă: 250 de sfaturi înţelepte pentru soţ şi soţie de la sfinţi şi mari duhovnici,

traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas,

Editura Sophia, Bucureşti, 2011, pag. 14-16

Doxologia

Anunțuri

0 Responses to “Soţul şi soţia trebuie să aparţină doar unul altuia”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


Blog Stats

  • 239,944 hits

Adormirea Maicii Domnului Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce putem face când apar necazurile în familie Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? Cine este Maica Domnului pentru mine? cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cum putem cinsti cu evlavie Sfanta Cruce? Căsătoria dar „miluiește-mă” el nu suportă să audă niciodată De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Focsani frate fraților! Hristos Icoanele in cultul ortodox Ilie Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Ingerul pazitor in Vinerea Mare Ispitele Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Joia din Saptamana Patimilor Lunea Sfantului Duh Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Nimeni nu L-a vazut pe Hristos inviind Noi Nu te atinge de Mine omule Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintelor Pasti Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Predica la Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci Predica la Duminica Sfintei Cruci Predică la Duminica a IX-a după Rusalii - Umblarea pe mare - Potolirea furtunii Preot Tudor Marin Rugăciune către Maica Domnului Rugăciune către Maica Domnului pentru potolirea întristărilor Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului Rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul sfantul care aduce ploaia Sfantul Epitaf Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil Sfintii Petru si Pavel Să vă mărturisiţi şi să vă cununaţi la biserică Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Trecerea pe sub masa Viaţa şi pătimirea Sfîntului Sfinţitului Mucenic Ciprian şi a Sfintei Muceniţe Iustina fecioara “Maica Domnului “Miluiește-mă „Doamne Iisuse Hristoase „Părinte

%d blogeri au apreciat asta: