16
Iun
17

De ce aprindem candele înaintea icoanelor ?

Una dintre practicile des întâlnite în Ortodoxie este aprinderea candelelor sau a lumânărilor înaintea icoanelor. Aceasta este săvârșită atât de preoți în biserică, cât și de monahi, monahii sau simpli credincioși în casele lor.

Mulți creștini se întreabă adeseori de ce trebuie să aprindem candele înaintea icoanelor. O astfel de întrebare i-a fost adresată și Sfântului Nicolae Velimirovici de unul dintre cei cu care coresponda prin scrisori. Răspunsul sfântului a fost concretizat în șapte motive principale, ușor de înțeles și de urmat, așezate cu înțelepciune la inima cititorului în Scrisoarea a XVIII-a, publicată în Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, volumul I, Editura Sophia, 2002.
  • În primul rând, sfântul ne amintește că a noastră credință este lumină, iar Lumina este Hristos. Deci, în centrul rugăciunii pe care noi o facem în fața icoanelor luminate de blânda flacără a candelei este Hristos.
  • Pe de altă parte, candela aprinsă luminează chipul sfântului reprezentat în ea, pentru că sfinţii sunt numiţi fii ai luminii.
  • În al treilea rând, lumina candelei ne amintește de faptele noastre cele întunecate, de gândurile noastre viclene și rele, vădindu-le și mustrându-ne pentru acestea. Totodată, ne dă râvnă pentru a împlini porunca lui Hristos: Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă lucrurile voastre cele bune.
  • Al patrulea motiv pe care Sfântul Nicoale Velimirovici îl amintește în scrisoarea sa este acela că, prin lumina candelei, noi aducem o mică jertfă lui Dumnezeu, Care s-a jertfit pentru noi. Este un semn de recunoștință pentru toate binefacerile revărsate asupra vieții noastre.
  • Mai departe, ni se aduce la cunoștință că fiii întunericului urăsc Lumina, iar noi aprindem candela tocmai pentru a îndepărta orice umbră de frică și gânduri care ne abat de la rugă.
  • Prin cel de-al șaselea motiv, Sfântul Nicolae Velimirovici ne amintește de untdelemnul și fitilul care ard în candelă, arătând că viața noastră trebuie închinată lui Dumnezeu, arzând de dragoste pentru El și mistuind prin rugăciune și smerenie toate patimile.
  • În ultimul rând, candela materialnică nu poate fi aprinsă fără mâna noastră. Așa și candela lăuntrică nu poate să se aprindă fără harul lui Dumnezeu și fără rugăciune și stăruință pentru iertarea păcatelor noastre.

Doxologia

Anunțuri

0 Responses to “De ce aprindem candele înaintea icoanelor ?”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


Blog Stats

  • 226,750 hits

Adormirea Maicii Domnului Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce putem face când apar necazurile în familie Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? Cine este Maica Domnului pentru mine? cinstit de musulmani Cred Cum putem cinsti cu evlavie Sfanta Cruce? dar „miluiește-mă” el nu suportă să audă niciodată De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU EVANGHELIA ZILEI: 2014-05-08 Focsani frate fraților! Hristos Icoana Sfantului Gheorghe de la Manastirea Zografu Icoanele in cultul ortodox Ilie Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Ingerul pazitor in Vinerea Mare Ispitele Izvorul Tamaduirii Joia din Saptamana Patimilor Lunea Sfantului Duh Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Nimeni nu L-a vazut pe Hristos inviind Noi Nu te atinge de Mine omule Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintelor Pasti Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Predica la Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci Predica la Duminica Sfintei Cruci Predică la Duminica a IX-a după Rusalii - Umblarea pe mare - Potolirea furtunii Preot Tudor Marin Rugăciune către Maica Domnului Rugăciune către Maica Domnului pentru potolirea întristărilor Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului Rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul sfantul care aduce ploaia Sfantul Epitaf Sfantul Mucenic Gheorghe Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil Sfintii Imparati Constantin si Elena Sfintii Petru si Pavel Să vă mărturisiţi şi să vă cununaţi la biserică Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Trecerea pe sub masa Viaţa şi pătimirea Sfîntului Sfinţitului Mucenic Ciprian şi a Sfintei Muceniţe Iustina fecioara “Maica Domnului “Miluiește-mă „Doamne Iisuse Hristoase „Părinte

%d blogeri au apreciat asta: