20
Iun
17

Frigurile fricii

Se vorbeşte adeseori de frigurile fricii pe care regimurile totalitare, indiferent de culoare, le strecoară în om. Teama paralizantă îşi face cuibar în mai fiecare. Puţini sunt cei care o înving ori măcar îşi pot striga în gura mare spaima. Rămâne tăcerea şi speranţa că totul se va duce din senin, că Dumnezeu, Care a dat aceste patimi, le va lua cu de la Sine putere.

M-am gândit la toate acestea într-o zi de sâmbătă, după-amiază de iunie, într-un sat frumos din Basarabia, la Cobâlnea. Coboram dinspre cursul superior al Nistrului, fuseserăm la Mănăstirea Japca şi ne îndreptam spre Chişinău. Colega noastră, Emilia Gheţu, de la Radio Moldova, Chişinău, dornică întotdeauna să ne arate cât mai multe şi mai frumoase locuri şi mai cu seamă acelea doveditoare ale românismului nemuritor în aceste pământuri îndelung înstrăinate şi înrobite, ne-a propus să ne oprim la Cobâlnea, să-l cunoaştem pe preotul satului, personaj cu deosebire interesant, surghiunit ani şi ani în Siberiile de gheaţă. Până a-l întâlni pe părintele, om cu adevărat captivant, ne-am oprit mai întâi la una dintre cele două biserici ale satului, la cea mai veche, ctitorită în urmă cu vreo două sute de ani de boierimea din partea locului.

Zidită din piatră, biserica e aidoma unei case mari, pentru că-i lipsesc bolţile şi turlele. Are tavan podit din lemn, ca în odăile ţărăneşti. Sfântul locaş a fost închis în 1958-1959, când Hruşciov a dat ultimul şi cel mai dur atac împotriva credinţei, ferecând mai toate bisericile imperiului roşu, fugărind şi nimicind preoţimea.

În acele zile de restrişte ale unor timpuri însângerate, după cum îmi povesteşte un bătrân al locului, drept credincios şi îngrijitor al bisericii, învăţătorii satului au ocrotit icoanele, le-au strâns cu grijă, au desfăcut catapeteasma şi au ascuns totul în podul bisericii. Lucrau ziua, îmi mărturiseşte omul, ca să nu fie auziţi, şi nu noaptea, când se înstăpânea liniştea şi ar fi fost uşor descoperiţi. Cât curaj şi exemplară devoţiune! Biserica a fost transformată în cămin cultural. Cimitirul s-a separat prin gard de curtea bisericii, unde străjuieşte un venerabil stejar de peste şase sute de ani, numit al lui Ştefan cel Mare.

Lângă stejar s-a ridicat un monstruos monument al Eroilor Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Lipseşte cu desăvârşire din alcătuirea sculpturală fiorul amintirii şi jertfei. Uriaşul şi grotescul soldat din ipsos, cu nelipsita-i stea roşie, profanează un sentiment ce trebuie să fie nobil.

L-am întrebat pe bătrânul care mi-a istorisit povestea învăţătorilor ocrotitori de icoane, cele aflate acum din nou la locurile lor, de ce nu scot şi mută în altă parte monstruosul monument, care nu-şi mai are loc de când s-a redeschis biserica. „S-ar cuveni a se aşeza, mai degrabă, zic eu, o cruce, pe care să se încrusteze numele morţilor în război“. „Aşa s-ar cuveni, îmi răspunde omul, şi aş face-o chiar eu, dar mi-e cam frică“. Învăţătorii, cei care ocrotiseră cu riscul vieţii lor icoanele bisericii din Cobâlnea, veneau dintr-o lume care nu ştiuse ce-i frica totalitarismului.

Erau neînfricaţi. Bătrânul şi-a dus mai toată viaţa în vremea sovieticilor, în timpul comunismului. La fel majoritatea vieţuitorilor de azi ai satului. Asta şi explică de ce frica e aşa de vârtos cuibărită în sufletele oamenilor şi e de înţeles de ce acest lucru se petrece într-un grad şi mai înalt în Basarabia. Să încercăm, aşadar, nu să ridicăm piatra. Să ajutăm ca viaţa să reintre în albia firească.

Ziarul Lumina

Anunțuri

0 Responses to “Frigurile fricii”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


Blog Stats

  • 220,763 hits
Iunie 2017
L M M M V S D
« Mai    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Apostolii care si-au rascumparat trecutul Biserica Sfanta Maria Magdalena - Ierusalim Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce putem face când apar necazurile în familie Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? cinstit de musulmani Cred dar „miluiește-mă” el nu suportă să audă niciodată De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Diavolul e de acord ca să zici aproape orice cuvânt Doamne Duhul Sfant in iconografie DUMNEZEU EVANGHELIA ZILEI: 2014-05-08 Focsani frate fraților! Hristos Icoana Pogorarii Sfantului Duh Icoana Sfantului Gheorghe de la Manastirea Zografu Icoanele in cultul ortodox Ilie Inaltarea Domnului Ingerul pazitor in Vinerea Mare Ispitele Izvorul Tamaduirii Joia din Saptamana Patimilor Lunea Sfantului Duh Manastirea Sfantul Pantelimon - Sfantul Munte Athos Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Nimeni nu L-a vazut pe Hristos inviind Nimic rău nu te atinge Noi Nu te atinge de Mine omule Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Postul Postul Sfintelor Pasti Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Predica la Duminica Sfintei Cruci Predică la Duminica a IX-a după Rusalii - Umblarea pe mare - Potolirea furtunii Preot Tudor Marin Rugăciune către Maica Domnului Rugăciune către Maica Domnului pentru potolirea întristărilor Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul sfantul care aduce ploaia Sfantul Epitaf Sfantul Mucenic Gheorghe Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil Sfintii Imparati Constantin si Elena Sfintii Petru si Pavel Să vă mărturisiţi şi să vă cununaţi la biserică Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Trecerea pe sub masa Viaţa şi pătimirea Sfîntului Sfinţitului Mucenic Ciprian şi a Sfintei Muceniţe Iustina fecioara “Maica Domnului “Miluiește-mă „Doamne Iisuse Hristoase „Părinte

%d blogeri au apreciat asta: