28
Iun
17

Sfintii Petru si Pavel ne cheama la imbratisare

Sfintii Apostoli Petru si Pavel sunt praznuiti pe 29 iunie. Din viata acestora aflam ca tot omul este chemat la mantuire. Uneori spunem despre cei cu studii ca nu pot gusta viata dumnezeiasca, pentru ca pun mai mult pret pe mintea lor si mai putin pe lucrarea lui Dumnezeu. Sa parasim aceste ganduri. Sa luam seama la Pavel, persoana foarte cultivata. Alteori, graim ca e greu pentru un om lipsit de studii sa inteleaga tainele lui Dumnezeu. Nici aceste ganduri nu trebuie cultivate. Sa privim la Petru, un simplu pescar.

Exista persoane care spun ca doar monahii sunt foarte aproape de Dumnezeu. Din nou trebuie sa ne curatim mintea si sa avem in vedere ca tot omul se poate uni cu Dumnezeu, atat cel casatorit cat si cel necasatorit. Si Domnul ne lumineaza in acest sens prin Petru care a fost casatorit si prin Pavel, persoana care nu a cunoscut taina cununiei.

Se intampla sa spunem ca anumite persoane nu se vor mantui, pentru ca impartasesc un anumit fel de credinta. Nu sunt ganduri placute Domnului. Poate Dumnezeu ii va chema intr-un mod asemanator celui adresat lui Pavel, iar acestia Ii vor raspunde precum a facut-o el. Pe de alta parte sa nu ne mandrim ca suntem ortodocsi. Nu e de ajuns pentru a ne mantui. Trebuie sa si murim in credinta dreapta, fapte bune si smerenie. Sa nu credem ca daca ne-am nascut ortodocsi suntem feriti de caderi. Sa ne uitam la Petru, care desi I-a urmat lui Hristos de la inceputul propovaduirii Sale, s-a lepadat de El de trei ori. Sa ne fereasca Domnul sa murim in lepadare fata de El. Sa murim in lepadare fata de omul cel vechi, asa cum a facut-o Saul devenind Pavel.

In Imparatia Cerurilor poate ajunge orice om, indiferent de nationalitatea sau religia in care s-a nascut. De aceea Biserica se roaga pentru „pacea a toata lumea”. In Biserica, cei ce se dusmanesc, cei ce isi sunt straini pot deveni rude, madulare ale aceluiasi Trup. Sa ne amintim de Pavel care a fost si cetatean roman si a luptat impotriva lui Hristos pana la convertirea sa, si devine frate al lui Petru in dragostea pentru Hristos.

In Biserica nu poti inchide ochii atunci cand vezi ca un madular este bolnav, ca impartaseste o invatatura diferita de cea a Bisericii. Iar acest lucru ne descopera Pavel atunci cand il cearta pe Petru in Antiohia, pentru ca refuza sa stea la masa cu cei de alt neam decat cel iudeu, dar botezati in numele Sfintei Treimi. Asadar, nu putem face compromisuri in materie de credinta, nu avem voie sa acceptam minciuna in locul adevarului.

In Erminiile iconografilor, chipurile Sfintilor Apostoli Petru si Pavel sunt descrise astfel: „Sfantul Petru, batran cu barba rotunda; Sfantul Pavel plesuv, cu barba cenusie”. E minunat ca se pastreaza distinctiile personale. Dar cel mai mult ma misca icoana in care cei doi apostoli stau imbratisati. Sa ne dea Dumnezeu putere sa traim viata lui Hristos ca pe propria noastra viata si astfel, intreaga lume sa fie reprezentata intr-o mare imbratisare.

Adrian Cocosila

CrestinOrtodox

Anunțuri

0 Responses to “Sfintii Petru si Pavel ne cheama la imbratisare”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


Blog Stats

  • 222,645 hits

Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Apostolii care si-au rascumparat trecutul Biserica Sfanta Maria Magdalena - Ierusalim Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce putem face când apar necazurile în familie Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? cinstit de musulmani Cred dar „miluiește-mă” el nu suportă să audă niciodată De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Diavolul e de acord ca să zici aproape orice cuvânt Doamne Duhul Sfant in iconografie DUMNEZEU EVANGHELIA ZILEI: 2014-05-08 Focsani frate fraților! Hristos Icoana Pogorarii Sfantului Duh Icoana Sfantului Gheorghe de la Manastirea Zografu Icoanele in cultul ortodox Ilie Inaltarea Domnului Ingerul pazitor in Vinerea Mare Ispitele Izvorul Tamaduirii Joia din Saptamana Patimilor Lunea Sfantului Duh Manastirea Sfantul Pantelimon - Sfantul Munte Athos Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Nimeni nu L-a vazut pe Hristos inviind Nimic rău nu te atinge Noi Nu te atinge de Mine omule Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Postul Postul Sfintelor Pasti Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Predica la Duminica Sfintei Cruci Predică la Duminica a IX-a după Rusalii - Umblarea pe mare - Potolirea furtunii Preot Tudor Marin Rugăciune către Maica Domnului Rugăciune către Maica Domnului pentru potolirea întristărilor Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul sfantul care aduce ploaia Sfantul Epitaf Sfantul Mucenic Gheorghe Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil Sfintii Imparati Constantin si Elena Sfintii Petru si Pavel Să vă mărturisiţi şi să vă cununaţi la biserică Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Trecerea pe sub masa Viaţa şi pătimirea Sfîntului Sfinţitului Mucenic Ciprian şi a Sfintei Muceniţe Iustina fecioara “Maica Domnului “Miluiește-mă „Doamne Iisuse Hristoase „Părinte

%d blogeri au apreciat asta: