30
Iun
17

Cum se va hotărî soarta noastră la Judecata de Apoi ?

Sufletele primesc răsplata îndată după judecata particulară, însă nu întreaga răsplată, pe care nu o vor primi fără noi, ci înaintea tuturor, la Judecata cea de Apoi, la care se va arăta toată omenirea.

Binele şi răul dezvoltându-se pe pământ, cei ce le săvârşesc trebuie să primească răsplata abia la sfârşit, la isprăvirea lucrării lor, căci abia la sfârşit se culeg toate roadele, atunci când lucrarea, adică viaţa pe pământ, va înceta. Numai atunci fiecare va vedea el însuşi ce întindere a atins binele sau răul ce l-a făcut în generaţia sa şi cele ce vor urma şi fiecare va putea să-şi zică atunci: „Autorul acestora sunt eu”. Numai atunci vom vedea că noi am fost cauza mântuirii pentru unii sau a pierzării pentru alţii, după cum am semănat binele sau răul. De aceea, cu dreptate zice Apostolul Pavel: „Ca să nu ia fără noi săvârşirea fericirii lor”.

Aşadar, lipsa trupului, precum şi rodirea făptui­rii de pe pământ ce nu e isprăvită încă, fac ca prima perioadă a vieţii sufletului dincolo de mormânt să fie nedeplină. Asta este învăţătura Sfântului Grigorie Teologul şi a Sfântului Ioan Gură de Aur.

La dreapta Judecată, noi vom răspunde nu numai pentru propria noastră viaţă şi pentru propriile noastre fapte, dar și de viaţa şi de faptele tuturor celor ce dezvoltă ideile noastre şi le urmează. Deci această viaţă pe pământ şi dezvoltarea cugetării nu se vor sfârşi decât în cea din urmă zi a universului. Câte blesteme vor auzi unii atunci, din partea celor ce au fost duşi la pierzare pentru că au urmat calea nelegiuită, răul ascuns ce l-au semănat aceia; alţii, dimpotrivă, vor fi primiţi, prin binecuvântările acelora ce i-au urmat, pe calea binelui. Numai atunci vom vedea, în toată strălucirea sa, binele sau răul ce l-a făcut fiecare, dacă totuşi răul n-a fost şters prin adevărata pocăință şi printr-o viaţă virtuoasă. Vom vedea binele şi răul ce l-a făcut fiecare, împreu­nă cu toate urmările lor, iar cei ce vor fi semănat pe unul sau pe altul vor gusta ei mai întâi din roadele lor. Aşa învaţă Sfinţii Părinţi şi Dascăli ai Bisericii cu privire la fericirea nedeplină a drepţilor în Rai, în prima perioadă a vieţii de dincolo de mormânt, şi la chinuirea încă neîntreagă a osândiţilor în gheenă.

Părintele Mitrofan,

Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte,

Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, pag. 420-421

Doxologia

Anunțuri

0 Responses to “Cum se va hotărî soarta noastră la Judecata de Apoi ?”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


Blog Stats

  • 230,577 hits

Adormirea Maicii Domnului Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce putem face când apar necazurile în familie Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? Cine este Maica Domnului pentru mine? cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cum putem cinsti cu evlavie Sfanta Cruce? Căsătoria dar „miluiește-mă” el nu suportă să audă niciodată De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Focsani frate fraților! Hristos Icoanele in cultul ortodox Ilie Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Ingerul pazitor in Vinerea Mare Ispitele Izvorul Tamaduirii Joia din Saptamana Patimilor Lunea Sfantului Duh Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Nimeni nu L-a vazut pe Hristos inviind Noi Nu te atinge de Mine omule Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintelor Pasti Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Predica la Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci Predica la Duminica Sfintei Cruci Predică la Duminica a IX-a după Rusalii - Umblarea pe mare - Potolirea furtunii Preot Tudor Marin Rugăciune către Maica Domnului Rugăciune către Maica Domnului pentru potolirea întristărilor Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului Rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul sfantul care aduce ploaia Sfantul Epitaf Sfantul Mucenic Gheorghe Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil Sfintii Petru si Pavel Să vă mărturisiţi şi să vă cununaţi la biserică Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Trecerea pe sub masa Viaţa şi pătimirea Sfîntului Sfinţitului Mucenic Ciprian şi a Sfintei Muceniţe Iustina fecioara “Maica Domnului “Miluiește-mă „Doamne Iisuse Hristoase „Părinte

%d blogeri au apreciat asta: