06
Iul
17

Apostolul Zilei: 2017-07-06

JOI
ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. Romani

(XV, 17-29)

raţilor, în Hristos Iisus am laudă, în cele către Dumnezeu, căci nu voi cuteza să spun ceva din cele ce n-a săvârşit Hristos prin mine, spre ascultarea neamurilor, prin cuvânt şi prin faptă, prin puterea semnelor şi a minunilor, prin puterea Duhului Sfânt, aşa încât de la Ierusalim şi din ţinuturile de primprejur până la Iliria, am împlinit propovăduirea Evangheliei lui Hristos, râvnind astfel să binevestesc acolo unde Hristos nu fusese numit, ca să nu zidesc pe temelie străină, ci, precum este scris: «Cărora nu li s-a vestit despre El, aceia Îl vor vedea; şi cei ce n-au auzit Îl vor înţelege». De aceea am şi fost împiedicat, de multe ori, ca să vin la voi. Dar acum, nemaiavând loc în aceste ţinuturi şi având dorinţa de mulţi ani să vin la voi, când mă voi duce în Spania voi veni la voi. Căci nădăjduiesc să vă văd în trecere şi de către voi să fiu însoţit până acolo, după ce mă voi bucura întâi, în parte, de voi. Acum însă mă duc la Ierusalim, ca să slujesc sfinţilor. Căci Macedonia şi Ahaia au binevoit să facă o strângere de ajutoare pentru săracii dintre sfinţii de la Ierusalim. Căci ei au binevoit şi sunt datori faţă de ei. Căci dacă neamurile s-au împărtăşit de cele duhovniceşti ale lor, datori sunt şi ei să le slujească în cele trupeşti. Săvârşind deci aceasta şi încredinţându-le roada aceasta, voi trece pe la voi, în Spania. Şi ştiu că, venind la voi, cu deplinătatea binecuvântării lui Hristos voi veni.
Anunțuri

0 Responses to “Apostolul Zilei: 2017-07-06”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


Blog Stats

  • 222,925 hits
Iulie 2017
L M M M V S D
« Iun    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Apostolii care si-au rascumparat trecutul Biserica Sfanta Maria Magdalena - Ierusalim Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce putem face când apar necazurile în familie Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? cinstit de musulmani Cred dar „miluiește-mă” el nu suportă să audă niciodată De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Diavolul e de acord ca să zici aproape orice cuvânt Doamne Duhul Sfant in iconografie DUMNEZEU EVANGHELIA ZILEI: 2014-05-08 Focsani frate fraților! Hristos Icoana Pogorarii Sfantului Duh Icoana Sfantului Gheorghe de la Manastirea Zografu Icoanele in cultul ortodox Ilie Inaltarea Domnului Ingerul pazitor in Vinerea Mare Ispitele Izvorul Tamaduirii Joia din Saptamana Patimilor Lunea Sfantului Duh Manastirea Sfantul Pantelimon - Sfantul Munte Athos Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Nimeni nu L-a vazut pe Hristos inviind Nimic rău nu te atinge Noi Nu te atinge de Mine omule Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Postul Postul Sfintelor Pasti Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Predica la Duminica Sfintei Cruci Predică la Duminica a IX-a după Rusalii - Umblarea pe mare - Potolirea furtunii Preot Tudor Marin Rugăciune către Maica Domnului Rugăciune către Maica Domnului pentru potolirea întristărilor Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul sfantul care aduce ploaia Sfantul Epitaf Sfantul Mucenic Gheorghe Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil Sfintii Imparati Constantin si Elena Sfintii Petru si Pavel Să vă mărturisiţi şi să vă cununaţi la biserică Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Trecerea pe sub masa Viaţa şi pătimirea Sfîntului Sfinţitului Mucenic Ciprian şi a Sfintei Muceniţe Iustina fecioara “Maica Domnului “Miluiește-mă „Doamne Iisuse Hristoase „Părinte

%d blogeri au apreciat asta: