18
Iul
17

EVANGHELIA ZILEI: 2017-07-18

MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞAPTEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Matei
(XIV, 1-13)

n vremea aceea, tetrarhul Irod a auzit de faima lui Iisus. Şi le-a zis slujitorilor săi: „Acesta este Ioan Botezătorul; el s’a sculat din morţi şi de aceea se fac minuni prin el“. Că Irod, prinzându-l pe Ioan, îl legase şi-l pusese în temniţă, din pricina Irodiadei, soţia lui Filip, fratele său; pentru că Ioan îi zicea: „Nu-ţi este îngăduit s’o ai de soţie“. Şi voind să-l ucidă, s’a temut de mulţime, că-l socoteau profet. Dar prăznuind Irod ziua sa de naştere, fiica Irodiadei a jucat în faţa oaspeţilor şi i-a plăcut lui Irod. Pentru aceasta, cu jurământ i-a făgăduit să-i dea orice va cere. Iar ea, îndemnată fiind de mama ei, i-a zis: „Dă-mi aici, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul“. Şi regele s’a întristat, dar din pricina jurământului şi a celor ce şedeau la masă cu el, a poruncit să i se dea. Şi a trimis şi a tăiat capul lui Ioan, în temniţă. Şi capul lui Ioan a fost adus pe tipsie şi dat fetei, iar ea l-a dus mamei sale. Şi venind ucenicii lui, i-au luat trupul şi l-au înmormântat şi s’au dus să-I dea de ştire lui Iisus. Şi auzind Iisus, a plecat de acolo cu corabia la loc singuratic; dar mulţimile, aflând, au venit după El, pe jos, din cetăţi.
Anunțuri

0 Responses to “EVANGHELIA ZILEI: 2017-07-18”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


Blog Stats

  • 222,927 hits
Iulie 2017
L M M M V S D
« Iun    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Apostolii care si-au rascumparat trecutul Biserica Sfanta Maria Magdalena - Ierusalim Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce putem face când apar necazurile în familie Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? cinstit de musulmani Cred dar „miluiește-mă” el nu suportă să audă niciodată De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Diavolul e de acord ca să zici aproape orice cuvânt Doamne Duhul Sfant in iconografie DUMNEZEU EVANGHELIA ZILEI: 2014-05-08 Focsani frate fraților! Hristos Icoana Pogorarii Sfantului Duh Icoana Sfantului Gheorghe de la Manastirea Zografu Icoanele in cultul ortodox Ilie Inaltarea Domnului Ingerul pazitor in Vinerea Mare Ispitele Izvorul Tamaduirii Joia din Saptamana Patimilor Lunea Sfantului Duh Manastirea Sfantul Pantelimon - Sfantul Munte Athos Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Nimeni nu L-a vazut pe Hristos inviind Nimic rău nu te atinge Noi Nu te atinge de Mine omule Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Postul Postul Sfintelor Pasti Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Predica la Duminica Sfintei Cruci Predică la Duminica a IX-a după Rusalii - Umblarea pe mare - Potolirea furtunii Preot Tudor Marin Rugăciune către Maica Domnului Rugăciune către Maica Domnului pentru potolirea întristărilor Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul sfantul care aduce ploaia Sfantul Epitaf Sfantul Mucenic Gheorghe Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil Sfintii Imparati Constantin si Elena Sfintii Petru si Pavel Să vă mărturisiţi şi să vă cununaţi la biserică Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Trecerea pe sub masa Viaţa şi pătimirea Sfîntului Sfinţitului Mucenic Ciprian şi a Sfintei Muceniţe Iustina fecioara “Maica Domnului “Miluiește-mă „Doamne Iisuse Hristoase „Părinte

%d blogeri au apreciat asta: