Lună: decembrie 2017

Să avem încredere în cei pe care-i iubim și să cerem mereu ajutorul lui Dumnezeu !

Zbuciumul pentru probleme inventate sau pentru evenimente care nu s-au întâmplat încă le otrăveşte foarte mult viaţa celor înclinaţi spre anxietate şi tulburări nervoase. Aşteptarea neplăcerilor poate fi pentru ei mult mai rea decât neplăcerile ca atare.

(mai mult…)

Ce înseamnă ca soții „să fie amândoi un trup” ?

Slujba cununiei, reluând cuvintele Sfintei Scripturi (Facere 2, 24; Matei 19, 4-6), vorbeşte despre faptul că cei doi miri se fac un trup. În căsnicia creştinească aceasta nu înseamnă, simplu, unire trupească, ci unirea cugetului cu sufletul. Căci rugăciunile cuprind toate aceste ziceri: „într-un gând”, „uneşte-i pe dânşii într-un gând”, „încununează-i într-un trup”; „bună înţelegere, în adevăr şi în dragoste”; „dragostea unuia către altul întru legătura păcii” şi „dragoste desăvârşită, paşnică şi ajutor”.

(mai mult…)

EVANGHELIA ZILEI: 2017-12-30

SÂMBĂTĂ
după Naşterea Domnului nostru IISUS HRISTOS

Evanghelia de la Matei
(XII, 15-21)

n vremea aceea mulţi au venit după Iisus şi pe toţi i-a vindecat. Dar le-a poruncit să nu-L dea în vileag, ca să se plinească ceea ce s’a spus prin Isaia profetul, care zice: Iată Fiul Meu pe Care L-am ales, Iubitul Meu, întru Care a binevoit sufletul Meu; pune-voi Duhul Meu peste El şi judecată neamurilor va vesti. Nu Se va certa, nici nu va striga, nimeni pe uliţe nu-I va auzi glasul. Trestie strivită nu va frânge şi feştilă pâlpâindă nu va stinge până ce nu va duce judecata la biruinţă; şi în numele Lui vor nădăjdui neamurile.

Apostolul Zilei: 2017-12-30

SÂMBĂTĂ
după Naşterea Domnului nostru IISUS HRISTOS

Ap. Efeseni

(V, 1-8)

raţilor, fiţi următori ai lui Dumnezeu, ca nişte fii iubiţi, şi umblaţi întru iubire, precum şi Hristos ne-a iubit pe noi şi S-a dat pe Sine pentru noi, prinos şi jertfă lui Dumnezeu, întru miros cu bună mireasmă. Iar desfrâu şi orice necurăţie şi lăcomie de avere nici să se pomenească între voi, cum se cuvine sfinţilor; nici vorbe de ruşine, nici vorbe nebuneşti, nici glume care nu se cuvin, ci mai degrabă mulţumire. Căci aceasta s-o ştiţi bine, că nici un desfrânat, sau necurat, sau lacom de avere, care este un închinător la idoli, nu are moştenire în împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu. Nimeni să nu vă amăgească cu cuvinte deşarte, căci pentru acestea vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. Deci să nu vă faceţi părtaşi cu ei. Altădată eraţi întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul; umblaţi ca fii ai luminii.

Smerenia pruncilor

„În vremea aceea au venit Iisus și ucenicii Lui în Capernaum. Și, fiind în casă, i-a întrebat: Ce vorbeați între voi pe drum? Iar ei tăceau, fiindcă pe drum se întrebaseră unii pe alții cine dintre ei este mai mare. Atunci Iisus, așezându-Se, a chemat pe cei doisprezece și le-a zis: Dacă cineva vrea să fie întâiul, să fie cel din urmă dintre toți și slujitor al tuturor. Apoi, luând un copil, l-a pus în mijlocul lor și, luându-l în brațe, le-a zis: Oricine va primi în numele Meu pe unul din acești copii, pe Mine Mă primește; și oricine Mă primește pe Mine, nu pe Mine Mă primește, ci pe Cel care M-a trimis pe Mine. Și I-a zis Ioan: Învățătorule, am văzut pe cineva scoțând demoni în numele Tău, care nu merge după noi, și l-am oprit, pentru că nu urmează nouă. Iar Iisus a zis: Nu-l opriți, căci nu este nimeni care, făcând vreo minune în numele Meu, să poată degrabă să Mă vorbească de rău. Cine nu este împotriva noastră este pentru noi. Iar oricine vă va da să beți un pahar de apă în numele Meu, fiindcă sunteți ai lui Hristos, adevărat zic vouă că nu-și va pierde răsplata sa.”  Marcu 9, 33-41

(mai mult…)

EVANGHELIA ZILEI: 2017-12-29

Sfinţii 14 de mii de prunci ucişi de Irod şi pomenirea Cuviosului Marcel, egumenul mănăstirii Neadormiţilor

Evanghelia de la Matei
(II, 13-23)

ar după ce au plecat magii, iată îngerul Domnului i se arătă în vis lui Iosif, zicând: „Ridică-te, ia Pruncul şi pe maica Sa şi fugi în Egipt şi stai acolo până când îţi voi spune eu, fiindcă Irod vrea să caute Pruncul ca să-L omoare“. Şi ridicându-se Iosif, i-a luat în timpul nopţii pe Prunc şi pe maica Sa şi a plecat în Egipt. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se plinească cuvântul spus de Domnul prin profetul ce zice: Din Egipt L-am chemat pe Fiul Meu. Iar Irod, văzând că fusese amăgit de magi, s’a mâniat foarte şi, trimiţând, i-a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi’n toate hotarele lui, de doi ani şi mai în jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s’a plinit cuvântul spus prin Ieremia profetul: Glas în Rama s’a auzit, plângere şi tânguire multă, Rahela-şi plânge copiii şi nu vrea să se mângâie, pentru că nu mai sunt. După moartea lui Irod, iată îngerul Domnului i s’a arătat în vis lui Iosif, în Egipt, zicându-i: „Ridică-te, ia Pruncul şi pe maica Sa şi mergi în ţara lui Israel, căci au murit cei ce căutau viaţa Pruncului“. Iar el, ridicându-se, a luat Pruncul şi pe maica Sa şi a venit în ţara lui Israel. Şi auzind că Arhelau domneşte în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s’a temut să meargă acolo şi, luând poruncă prin vis, s’a dus în părţile Galileii. Şi a venit şi a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se plinească ceea ce s’a spus prin profeţi, că Nazarinean Se va chema.