Legătura dintre Taina Cununiei, căsătoria civilă şi petrecerea de nuntă

Pentru a defini unirea bărbatului cu femeia în viața de familie, se întrebuințează de regulă trei termeni: cununie, nuntă, căsătorie, fiecare având un sens aparte care însă, de multe ori, se întrebuințează necorespunzător. Greșita lor întrebuințare pornește de la faptul că se confundă, de cele mai multe ori, aspectul religios al unirii bărbatului cu femeia, cu cel civil și cu petrecerea de după oficierea acestora.

În practica din țara noastră se obișnuiește ca mai întâi să se facă sau să se încheie căsătoria civilă, adică actul juridic prin care cei doi parteneri își exprimă liberul consimțământ în fața oficiului de stare civilă și prin care ei devin soț și soție, urmat de oficierea religioasă a Tainei Cununiei prin care cei doi se unesc în fața lui Hristos în Biserică și de agapa sau petrecerea de mulțumire de după acestea.

Spre deosebire de actul civil care se și numește căsătorie civilă și de petrecerea nunții, se obișnuiește să se spună actului religios săvârșit în Biserică, „căsătorie religioasă”, ceea ce este incorect, fiindcă acolo avem de-a face cu o Sfântă Taină prin care se binecuvântează și se sfințește legătura bărbatului cu femeia. Ea nu se mai numește „căsătorie”, ci Taina Cununiei sau Taina Nunții, prin care se creează asupra celor doi soți efecte harice sau sfințitoare. Termenul de nuntă, în limbajul obișnuit, are sensul sau se referă mai ales la petrecerea legată de momentul căsătoriei și al cununiei, dacă avem în vedere că, în marea majoritate a cazurilor, căsătoria civilă se încheie legată de cea religioasă.

Cât privește petrecerea legată de nuntă, aceasta stă în legătură cu evenimentul civil și religios și ea este îngăduită în limitele bunei-cuviințe și ale măsurii. Ea face parte din bucuria de familie și din tradiția curată românească. Nunta este un prilej de bucurie și de comuniune sufletească, și nicidecum de destrăbălare. Însuși Mântuitorul a luat parte la o asemenea bucurie sufletească, unde a fost chemat cu mama și ucenicii Săi și unde a transformat apa în vin când acesta se terminase. El nu a interzis nici atunci și nici altă dată consumarea de vin și voia bună a nuntașilor, iar rânduielile noastre bisericești, canonice și liturgice nu cuprind asemenea restricții.

Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula,

Tradiție și înnoire în slujirea liturgică, volumul I,

Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 1996, pag. 223-226

Doxologia

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.