10
apr.
18

Icoana – imaginea văzută a nevăzutului

Nici Dumnezeu nu a fost împotriva icoanelor.

Duminica Ortodoxiei este ziua numelui Bisericii şi a credinţei noastre. Duminica Ortodoxiei, proclamată pe 11 martie 843, reprezintă încununarea efortului Sinoadelor Ecumenice de limpezire a exprimărilor dreptei credinţe şi de condamnare a tuturor învăţăturilor ereziarhilor şi iconoclaştilor din primele opt secole. Acum să nu se creadă că în Duminica Ortodoxiei ne-am numit pentru prima dată ortodocşi. Nicidecum!

Biserica, de la început, se numea „Biserica lui Dumnezeu” (Fapte 20, 28), expresie care – de altfel – a fost păstrată de Părinţii Apostolici şi de urmaşii lor, între care Tertulian (160-240), Origen (185-249) şi Ciprian al Cartaginei (sec. III). Numai că, în timp, cerinţele confesionale au determinat precizarea că „mărirea” „doxa” lui Dumnezeu, prezentată în Sfintele Evanghelii de Mântuitorul Iisus Hristos, trebuia ţinută şi urmată „drept”, adică, am spune noi, cu acrivie sau scumpătate, ca să folosim expresia părinţilor duhovniceşti, dar şi a Sfântului Apostol Pavel (Galateni 2, 14 şi II Timotei 2, 15), folosind în acest sens cuvântul grecesc „orthos”. Exemplul paulin este urmat de Sfântul Iustin Martirul (cca 100-165), care susţine combinaţia celor două cuvinte „orthos” şi „doxa” în „ortodox”; Clement Alexandrinul (cca 215) foloseşte verbul orthodoxaxin – „a preamări corect”, iar Origen elaborează substantivul ortodoxia, care se traduce „dreaptă credinţă” sau „dreaptă mărire”. Termenul a fost utilizat de Sfinţii Părinţi la toate Sinoadele Ecumenice, numite pe bună dreptate „sinoadele ortodocşilor”, iar pe participanţii „stâlpii Ortodoxiei”. Însă, înţelesul duhovnicesc al Ortodoxiei ni-l lămureşte Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, în marea Sa Cuvântare de despărţire, când a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6). Ortodoxia nu este o doctrină abstractă, ci ea este învăţătura lui Hristos, legătura vie a omului cu Dumnezeu, în Hristos. Spiritualitatea sa, cultul său, însuşi duhul ei de comuniune păstrează tezaurul apostolic al credinţei nezdruncinat de reforme şi contrareforme (M. Şesan, Despre Ortodoxie şi catolicitate, în „Ortodoxia”, anul XIII, 1961, nr. 2, aprilie-iunie, pp. 155-156).

Restabilirea cultului icoanelor, cea mai mare minune a credinţei ortodoxe

Restabilirea cultului sfintelor icoane a fost cea mai mare minune a credinţei noastre ortodoxe, după cum arată Stihira Utreniei: „Astăzi s-a arătat zi plină de bucurie şi de veselie, că luminează lumina dogmelor celor prea adevărate şi străluceşte Biserica lui Hristos, împodobindu-se acum cu înălţarea sfintelor icoane şi cu strălucirile chipurilor şi se face credincioşilor unire de Dumnezeu dăruită”.

În primele veacuri creştine, sfintele icoane – fie ale Mântuitorului, fie ale Maicii Domnului, fie ale Sfinţilor Apostoli – erau pictate, cinstite şi mărturisite. Erau un spaţiu haric de întâlnire cu Dumnezeu şi cu sfinţii Săi. Îndoiala a început odată cu apariţia ereziilor sau învăţăturilor de credinţă greşite izvodite de cei care nu puteau înţelege Întruparea Mântuitorului (gnosticii) sau nu puteau înţelege umanitatea şi nici dumnezeirea lui Iisus Hristos, exagerând sau diminuând afirmarea uneia dintre cele două firi (arienii, macedonienii, maniheii). Pe fondul acestor nepriceperi, ereticii, schismaticii şi cei de o rătăcire cu ei au atacat cultul sfintelor icoane, dezmembrând şi creând dispute între Bisericile din Răsărit aproape trei sute de ani. Apărătorii sfintelor icoane au fundamentat cinstirea lor şi posibilitatea iconografiei creştine pe faptul întrupării Cuvântului: icoanele, la fel ca şi Scriptura, sunt expresii ale inexprimabilului, sau cum spune Sfântul Apostol Pavel: „imagini văzute ale nevăzutului” (Coloseni 1, 15); şi aceasta datorită revelaţiei lui Dumnezeu, care s-a împlinit în întruparea Fiului: „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi”, spune Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan (1, 14). Sau cum glăsuieşte Condacul praznicului: „Cuvântul Tatălui cel necuprins, din tine, Născătoare de Dumnezeu, S-a cuprins întrupându-Se, şi chipul cel întinat la chipul cel dintâi întorcându-l, cu dumnezeiasca podoabă l-a amestecat. Deci, mărturisind mântuirea, îl închipuim cu fapta şi cu cuvântul” (Triod, p. 183). Întruparea Mântuitorului L-a făcut să fie văzut şi atins de oameni, dar şi descris în cuvinte şi în culori de cei care au încercat să-I redea chipul după mărturiile care s-au păstrat în Sfânta Tradiţie – memoria vie a Bisericii.

Icoana redă o realitate verificabilă din punct de vedere istoric

Primele icoane reprezentându-L pe Iisus ca fiind Păstorul cel Bun apar încă din perioada în care creştinii celebrau Sfânta Liturghie în catacombe, din cauza persecuţiilor. Totuşi, s-ar putea întreba unii: icoanele nu sunt idolii interzişi de Dumnezeu în cea de-a doua poruncă (Ieşire 20, 4; Deuteronom 5, 8), cum erau chipurile cioplite în lemn ale evreilor, înaintea cărora cădeau şi li se închinau, zicând: „Tu eşti dumnezeul meu, izbăveşte-mă” (Isaia 44, 17)? În legătură cu această întrebare trebuie să spunem că icoana redă o realitate istorică, o realitate verificabilă din punct de vedere istoric, aşa cum este Întruparea Domnului, Răstignirea, Moartea şi Învierea Sa, Naşterea Sa din Sfânta Fecioară, viaţa de sfinţenie a celor care au crezut în El şi L-au mărturisit, uneori chiar cu preţul vieţii. Idolul – cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul – este rodul închipuirii şi al imaginaţiei; idolii redau nu o lume reală, ci una virtuală.

Nici Dumnezeu nu a fost împotriva icoanelor; ba chiar i-a poruncit lui Moise: „Să faci doi heruvimi de aur… Între cei doi heruvimi mă voi descoperi ţie şi-ţi voi grăi de toate, câte am poruncit prin tine fiilor lui Israel” (Ieşire 25, 18-22). Aşa se face că pe perdeaua care despărţea Sfânta de Sfânta Sfintelor erau făcute, potrivit poruncii, chipuri de heruvimi, ţesute cu multă iscusinţă (Ieşire 26, 31-36). Dumnezeu S-a arătat apoi în chipuri văzute. Deci, icoanele au corespondent în realitatea teofaniilor relatate de Sfânta Scriptură. Având corespondent în realitatea verificabilă şi nu în imaginaţia unora, ele sunt, atunci când vrea Dumnezeu, făcătoare de minuni sau izvorâtoare de mir, pe când idolii sunt alcătuiri fictive, inexistente.

Cinstirea sfintelor icoane ţine de perspectiva eshatologică

Înţeleptul Solomon s-a conformat aceloraşi porunci la zidirea templului. „Pe toţi pereţii templului, de jur împrejur, pe dinăuntru şi pe dinafară, a făcut chipuri săpate de heruvimi, de copaci, de finici şi de flori îmbobocite” (III Regi 6, 29). Înaintea acestor chipuri, iudeii aduceau „arderi de tot şi jertfe de împăcare” (III Regi 3, 15), se închinau şi preamăreau pe Dumnezeu în cântări (Psalmi 137, 2), tămâiau şi ardeau miresme (Ieşire 30, 1-8) şi aprindeau candele (Ieşire 27, 20-21). Oamenii, fiind „din neamul lui Dumnezeu” (Fapte 17, 28), „prin firea lor doresc frumosul”, spune Sfântul Vasile cel Mare. Probabil că de aceea psalmistul David „dorea ca să locuiască în casa Domnului în toate zilele vieţii lui” (Psalmi 26, 7-8). Şi Mântuitorul, însoţit adesea de apostoli şi ucenici, S-a rugat în Templul din Ierusalim, dar nu a considerat aceste „chipuri” a fi idoli, desfiinţându-le, aşa cum a desfiinţat legea talionului, jertfele de animale ş.a., deoarece „toate erau revelate şi chiar însemnate în scris de mâna lui Dumnezeu” (I Cronici 28, 19). Dacă pe unele Iisus le-a desfiinţat pentru că ţineau de trecutul poporului ales, cu aceste chipuri ale celor cereşti a procedat cu totul altfel. Şi aceasta pentru că ele ţineau de cele viitoare. Oare nu El a spus că îngerii vor anunţa sfârşitul lumii şi Judecata? Dar nu tot îngerii au anunţat şi învierea Sa şi I-au însoţit Înălţarea Sa la cer? Aşadar, cinstirea sfintelor icoane ţine de perspectiva eshatologică pe care a adus-o lumii Hristos – Fiul lui Dumnezeu întrupat. Sfântul Teodor Studitul spune că şi „cel desăvârşit are nevoie de chip, de icoană, aşa cum are nevoie de carte pentru Evanghelie”. În Faptele Apostolilor se spune că până şi umbra lui Petru vindeca pe cei bolnavi şi alunga duhurile necurate (Fapte 5, 15-16). Când Sfântul Apostol Pavel a spus celor din Areopag că „dumnezeirea nu este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite de meşteşugul şi de gândirea omului” (Fapte 24, 11), nu s-a referit la icoană, ci a vrut să le arate atenienilor că Dumnezeu este imaterial. Fiind imaterial, „nimeni nu L-a văzut”, spune Scriptura, ci doar numai „Fiul cel Unul-Născut, Acela a mărturisit despre El” (Ioan 1, 18). Prin Întruparea lui Hristos (Ioan 1, 14), „Care este strălucirea slavei şi chipul fiinţei Tatălui” (Evrei 1, 2-3), L-am cunoscut pe Tatăl; ba chiar întreaga Sfântă Treime, din moment ce „întru El locuieşte, trupeşte, toată plinătatea dumnezeirii” (Coloseni 2, 9).

Hristos Însuşi a spus: „Cel Care mă vede pe Mine, vede pe Cel Care M-a trimis pe Mine” (Ioan 12, 45). Deci, spune Paul Evdokimov: „chipul lui Hristos este faţa omenească a lui Dumnezeu Tatăl, iar chipul luminos al lui Dumnezeu întors spre oameni este cel al lui Hristos” (Paul Evdokimov, Arta icoanei. O teologie a frumuseţii, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1993, p. 19).

Misterul icoanei este o revelaţie care se adresează numai omului credincios, omului „hrănit cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături” (I Timotei 4, 6), aşa cum s-a adresat Sfinţilor Părinţi de la Sinodul VII Ecumenic (787), ţinut la Niceea, pe vremea împărătesei Irina; dar şi celor de la Constantinopol (843), pe vremea împărătesei Teodora a Bizanţului şi a patriarhului Metodie, care au încercat să pună stavilă „martiriului icoanei”. Ce bine ar fi dacă glasul Sfinţilor Părinţi s-ar face auzit ereziarhilor, dar mai ales iconoclaştilor moderni şi contemporani, făcându-i să înţeleagă că noi nu ne-am închinat şi nu ne închinăm la icoane, ci în faţa icoanelor; nu adorăm, supracinstim sau cinstim materia din care sunt făcute (chipul are numai numele originalului, dar nu şi natura sa, spun Părinţii Sinodului al VII-lea Ecumenic), ci pe fiinţele reprezentate pe ele: pe Dumnezeu – Căruia I se cuvine adorare; pe Maica Domnului – care este „mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii” şi căreia i se cuvine supracinstire, pe sfinţii îngeri şi pe toţi sfinţii, „prietenii lui Dumnezeu” (Luca 12, 4), cărora li se cuvine cinstire. Astfel, icoana ne trimite la viziunea Apocalipsei: „Iisus Hristos, Martorul cel credincios, Cel Întâi-Născut din morţi şi Domnul împăraţilor pământului. (…) Iată, El vine cu norii şi orice ochi Îl va vedea şi-L vor vedea şi cei care L-au împuns şi se vor jeli, din pricina Lui, toate seminţiile pământului” (Apocalipsa 1, 5 şi 7).

*Intertitlurile aparţin redacţiei

Doxologia

Reclame

1 Response to “Icoana – imaginea văzută a nevăzutului”



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 283.375 hits
aprilie 2018
L M M J V S D
« mart.   mai »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce putem face când apar necazurile în familie Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? ce să fac?” Cine este Maica Domnului pentru mine? cinstit de musulmani Cred Crucea ... Căsătoria dar „miluiește-mă” el nu suportă să audă niciodată De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Femeile mironosite Focsani frate fraților! Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur Hristos Icoanele in cultul ortodox Ilie Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Ingerul pazitor Intampinarea Domnului Ispitele Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Lunea Sfantului Duh Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Noi Nu te atinge de Mine omule Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Predica la Duminica dupa Botezul Domnului Predică la Duminica a IX-a după Rusalii - Umblarea pe mare - Potolirea furtunii Preot Tudor Marin Rugăciune către Maica Domnului Rugăciune către Maica Domnului pentru potolirea întristărilor Rugăciune către Sfântul Înger Păzitor Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului Rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu răbdare Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul sfantul care aduce ploaia Sfantul Epitaf Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Să vă mărturisiţi şi să vă cununaţi la biserică Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul zi de post negru întocmai cu Apostolii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Doamne Iisuse Hristoase „Părinte
Reclame

%d blogeri au apreciat asta: