Apostolul Zilei: 2018-04-16

LUNI
ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUA DUPĂ PAŞTI

Ap. Fapte

(III, 19-26)

n zilele acelea, Petru a zis către popor: Pocăiţi-vă şi întoarceţi-vă, ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la faţa Domnului vremuri de uşurare şi ca să vă trimită pe Cel mai dinainte vestit vouă, pe Iisus Hristos, pe Care trebuie să-L primească Cerul până la vremile reaşezării tuturor celor despre care a vorbit Dumnezeu prin gura Sfinţilor Săi prooroci din veac. Moise a zis către părinţi: «Domnul Dumnezeu va ridica vouă dintre fraţii voştri Prooroc ca mine. Pe El să-L ascultaţi în toate câte vă va spune. Şi tot sufletul care nu va asculta de Proorocul Acela va fi nimicit din popor». Iar toţi proorocii de la Samuel şi cei câţi le-au urmat au vorbit şi au vestit zilele acestea. Voi sunteţi fiii proorocilor şi ai legământului pe care l-a încheiat Dumnezeu cu părinţii noştri, grăind către Avraam: «Şi întru seminţia ta se vor binecuvânta toate neamurile pământului». Dumnezeu, înviind pe Fiul Său, L-a trimis întâi la voi să vă binecuvânteze, ca fiecare să se întoarcă de la răutăţile sale.
Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.