Arhivă pentru 5 iunie 2018

05
iun.
18

Lepădarea de credință ! – Părintele Calistrat 05.06.2018

Reclame
05
iun.
18

Omul iarăși în criză

Este cu totul vădit, chiar și pentru un elev de școală primară, că ceva s-a schimbat, că s-au răsturnat niște valori firești și veșnice ale omenirii, că… ce să mai lungim vorba, ceva este foarte în neregulă cu omul care, parcă dintr-odată, nu mai este cum era. Și de unde provine această per­cepție? Cam de peste tot din lume și din multe laturi ale vieții. Se vede, de pildă, în lipsa de sens a conflictelor armate, în caracterul inuman al economiei de piață, în minciuna și în autismul politicii, în alienarea presei dintr-un mijloc de informare într-unul de manipulare a maselor. Dar mai ales, se vede în foarte subtila degenerare a mentali­tăților contemporane care pare că nu mai exprimă nici un fel de valori, nu mai antrenează nici un fel de spirit critic care să separe autenticul de fals, binele de rău, dragostea de desfrânare etc., fapt ce conduce la rândul său la permisivitatea facilă a legalizării avortului, a educației sexuale în școli, a LGBT-ismului, a trangenderismului, a transumanismului! Dar, poate mai mult decât în orice semn exterior, schimbarea se adulmecă în duhul însuși pe care fiecare dintre noi îl emană, a cărui calitate nu mai e cazul s-o analizăm.

Citește în continuare ‘Omul iarăși în criză’

05
iun.
18

Rătăcire

În ziua de Rusalii, cea mai frumoasă zi a copilăriei mele, căci era ziua când toată lumea mergea la oraș la bâlci, și mergeam și eu împreună cu mama, în ziua aceasta, despre care aveam să aflu mai târziu că e trecută în calendar cu numele de Rusalii, nu cu cel de bâlci, cum credeam, îmi puneam sufletul de sărbătoare, ce se deosebea de sufletul de fiecare zi prin faptul că era ca și cum zburam atunci când îl luam cu mine. Alt suflet, în afară de acestea două, nu mai aveam. Asta am crezut până săptămâna trecută, când m-am trezit, chiar în prima zi de Rusalii, cu un suflet greșit, încercând să mă mint că nu este al meu, dar era!

Citește în continuare ‘Rătăcire’

05
iun.
18

Rugăciunea Domnească

Rugăciunea este, prin excelenţă, un act de credinţă în Dumnezeu. Modelul desăvârşit de rugăciune este Rugăciunea Domnească, în care rostim: „Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, Sfinţească-se numele Tău; Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi; Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!” (Matei 6, 9-13). Rugăciunea Domnească este alcătuită de Domnul nostru Iisus Hristos la rugămintea unuia dintre Apostoli: „Doamne, învaţă-ne şi pe noi să ne rugăm” (Luca 11, 1). Atunci Mântuitorul i-a învăţat rugăciunea Tatăl nostru (Matei 6, 9-13). Când rostim această rugăciune, rostim cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos şi ne rugăm în numele Lui, de aceea se numeşte Rugăciunea Domnească.

Citește în continuare ‘Rugăciunea Domnească’

05
iun.
18

Fățărnicia

„Zis-a Domnul: Feriți-vă de prorocii mincinoși, care vin la voi îmbrăcați în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veți cunoaște. Oare culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Așa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele. Nu poate pomul bun să facă roade rele, nici pomul rău să facă roade bune. Orice pom care nu face roadă bună se taie și se aruncă în foc. De aceea, după roadele lor îi veți cunoaște. Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne! va intra în Împărăția cerurilor, ci acela care face voia Tatălui Meu Celui din ceruri.” Matei 7, 15–21

Citește în continuare ‘Fățărnicia’

05
iun.
18

EVANGHELIA ZILEI: 2018-06-05

MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Matei
(VII, 15-21)

is-a Domnul: feriţi-vă de profeţii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinlăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară se culeg struguri din spini sau smochine din mărăcini? Aşa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele. Nu poate pomul bun să facă roade rele, nici pomul rău să facă roade bune. Iar orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc. De aceea, după roadele lor îi veţi cunoaşte. Nu tot cel ce-Mi zice: Doamne, Doamne! va intra în împărăţia cerurilor, ci acela care face voia Tatălui Meu Celui din ceruri.
05
iun.
18

Apostolul Zilei: 2018-06-05

MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. Romani

(IV, 4-12)

raţilor, celui care face fapte, nu i se socoteşte plata după har, ci după datorie; iar celui care nu face fapte, ci crede în Cel ce îndreptează pe cel păcătos, credinţa lui i se socoteşte cu dreptate. Precum şi David vorbeşte despre fericirea omului căruia Dumnezeu îi socoteşte dreptatea fără fapte: «Fericiţi aceia cărora li s-au iertat fărădelegile şi ale căror păcate li s-au acoperit! Fericit bărbatul căruia Domnul nu-i va socoti păcatul». Deci fericirea aceasta este ea numai pentru cei tăiaţi împrejur, sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem: «I s-a socotit lui Avraam credinţa ca dreptate». Dar cum i s-a socotit? Când era tăiat împrejur sau când era netăiat împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur. Iar semnul tăierii împrejur l-a primit ca pecete a dreptăţii pentru credinţa lui din vremea netăierii împrejur, ca să fie el părinte al tuturor celor ce cred, netăiaţi împrejur, pentru a li se socoti şi lor (credinţa) ca dreptate, şi părinte al celor tăiaţi împrejur. Dar nu numai al celor care sunt tăiaţi împrejur, ci şi care umblă pe urmele credinţei pe care o avea părintele nostru Avraam, pe când era netăiat împrejur.



Blog Stats

  • 278,012 hits
iunie 2018
L M M J V S D
« mai    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce putem face când apar necazurile în familie Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? ce să fac?” Cine este Maica Domnului pentru mine? cinstit de musulmani Cred Crucea ... Căsătoria dar „miluiește-mă” el nu suportă să audă niciodată De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Femeile mironosite Focsani frate fraților! Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur Hristos Icoanele in cultul ortodox Ilie Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Ingerul pazitor Intampinarea Domnului Ispitele Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Lunea Sfantului Duh Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Noi Nu te atinge de Mine omule Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Predica la Duminica dupa Botezul Domnului Predică la Duminica a IX-a după Rusalii - Umblarea pe mare - Potolirea furtunii Preot Tudor Marin Rugăciune către Maica Domnului Rugăciune către Maica Domnului pentru potolirea întristărilor Rugăciune către Sfântul Înger Păzitor Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului Rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu răbdare Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul sfantul care aduce ploaia Sfantul Epitaf Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Să vă mărturisiţi şi să vă cununaţi la biserică Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul zi de post negru întocmai cu Apostolii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Doamne Iisuse Hristoase „Părinte
Reclame