Cei 12 Apostoli

Cei 12 Apostoli sunt ucenicii cei mai apropiaţi ai lui Hristos. Ei L-au cunoscut personal pe Hristos cât a trăit pe pământ. Au fost de faţă la Răstignirea şi Învierea Lui. Au crezut că este Fiul lui Dumnezeu; i-au urmat învăţătura cu multă dragoste şi râvnă. Au fost trimişi de Domnul Iisus Hristos să propovăduiască Evanghelia la toată lumea.

L-au mărturisit pe Hristos cu preţul vieţii lor. Au făcut multe minuni cu puterea dată lor de la Dumnezeu, cu scopul de a întări credinţa oamenilor în Hristos. Au vindecat mulţi bolnavi prin rugăciunile lor şi chiar au înviat morţi.

Astăzi îi sărbătorim pe toţi Apostolii Domnului Iisus Hristos prin Soborul celor 12 Apostoli, care continuă marea sărbătoare de ieri a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Din secolul al V-lea, sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel este completată de prăznuirea la un loc a celor 12 Apostoli ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Numele apostolilor sunt enumerate la Matei 10, 2, Marcu 3, 14, Luca 6, 12, Faptele Apostolilor 1;13, 26. Zilele de sărbătorire şi numele celor 12 Apostoli sunt: Petru (Simon) – 29 iunie și 16 ianuarie, răstignit pe cruce; Andrei cel Întâi chemat – 30 noiembrie, fratele lui Petru; răstignit pe cruce; Iacov (fiul lui Zevedei) – 30 aprilie, zis cel Mare, decapitat; Ioan Teologul – 26 septembrie și 8 mai, fratele lui Iacov (fiul lui Zevedei); Filip – 14 noiembrie, răstignit pe cruce; Bartolomeu – 11 iunie și 25 august, zis și Natanail; răstignit, jupuit și decapitat; Toma – 6 octombrie şi în Duminica a doua după Paşti, s-a săvârșit fiind pătruns cu cinci sulițe; Matei – 16 noiembrie, zis și Levi, fratele lui Iacov; ars de viu; Iacov (fiul lui Alfeu) – 9 octombrie, răstignit pe cruce; Iuda – 19 iunie, numit și Levi, supranumit Tadeu, fratele lui Iacov, fratele Domnului; răstignit pe cruce; Simon Zilotul – 10 mai, zis și Canaanitul; răstignit pe cruce; Matia – 9 august, ales în locul lui Iuda Iscarioteanul; omorât cu pietre și decapitat.

Ziarul Lumina

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.