Educaţia creştină a copiilor

Vă nelinişteşte grija, vă întrebaţi cum să le oferiţi copiilor voştri o educaţie creştină, şi vă exprimaţi în felul următor această grijă: „În fiecare zi cunosc din experienţă că nu am suficientă tărie pentru împlinirea datoriei de conştiinţă, simţindu-mă incapabilă să formez sufletul omului după chipul şi asemănarea învăţăturii Dumnezeieşti”. Ultimul gând este exprimat cu exagerare şi priveşte mai mult ajutorul şi sprijinul lui Dumnezeu; iar vouă vă este suficient să vă educaţi copiii în frică de Dumnezeu, să-i înzestraţi cu învăţături şi deprinderi creştine şi prin poveţe să-i apăraţi de concepţii străine Bisericii creştine. Binele pe care-l semănaţi în sufletele copiilor voştri în tinereţe, poate să îngheţe mai târziu în inimile lor, când vor ajunge la bărbăţia vârstei, după încercări amare la şcoală şi în viaţă, cu care adeseori rup ramurile unei bune educaţii familiale creştine.

Experienţa de veacuri ne arată că însemnarea cu semnul Sfintei Cruci are o mare putere asupra tuturor acţiunilor omului, pe parcursul întregii sale vieţi. De aceea trebuie să vă îngrijiţi să înrădăcinaţi în copii obiceiul de a se îngrădi mai des cu semnul Sfintei Cruci, şi îndeosebi înainte de a mânca şi a bea, la culcare şi când ne sculăm, înainte de plecare, înainte de a ieşi şi de a intra undeva. E important să fie învăţaţi copiii să nu se însemneze cu Semnul Crucii neglijent sau după cum e la modă, ci cu exactitate, începând de la frunte până la piept, şi la amândoi umerii, pentru ca crucea să fie corectă.

Sfântul Ambrozie de la Optina,

Sfaturi pentru familia creștină,

Editura. Platytera, pag. 58

Doxologia

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.