Lună: iulie 2018

Postul Adormirii Maicii Domnului

În cursul anului, Biserica ne invită la patru perioade speciale de reflecție duhovnicească prin post. Mâine începe Postul Adormirii Maicii Domnului, timp în care ne pregătim prin înfrânarea de la bucate, spovedanie și fapte bune pentru sărbătoarea dedicată celei pe care o numim cu evlavie Maica Vieții.

(mai mult…)

Chibzuința nebunului

Odinioară, viaţa monarhilor, a stăpânilor diferitelor țări, se desfășura potrivit unui ceremonial care, pe măsura trecerii timpului, a devenit din ce în ce mai complicat şi la care participau toţi curtenii şi slujitorii respectivului stăpân. Acest ceremonial avea în vedere și modul în care curtea participa la baluri și la seratele unde invitații se bucurau de divertisment. Un rol aparte la aceste manifestări îl avea nebunul (măscăriciul sau bufonul); acesta era singura persoană care, distrându-şi stăpânul, spunea multe adevăruri neplăcute despre oamenii importanţi ai vremii şi chiar despre monarh. Nebunul era o fire născocitoare, vesel, voios, cu un cuvânt adeseori spus în glumă, dar foarte înțepător, în stare să facă pe toți să zâmbească. Oricui îi era îngăduit să râdă de el, dar nimeni nu avea voie să se atingă de viața lui, oricât de critice ar fi fost remarcile sale referitoare la unul sau la altul dintre supuși sau chiar la rege. Istorioara următoare vorbește despre înțelepciunea nebunului de la curtea unui rege scandinav.

(mai mult…)

Fiul Omului

„În vremea aceea, după ce a intrat Iisus în templu, s-au apropiat de El, pe când învăța, arhiereii și bătrânii poporului și au zis: Cu ce putere faci acestea? Și cine Ți-a dat puterea aceasta? Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă voi întreba și Eu pe voi un cuvânt, pe care, dacă Mi-l veți spune, și Eu vă voi spune vouă cu ce putere fac acestea: Botezul lui Ioan de unde a fost? Din cer sau de la oameni? Iar ei cugetau întru sine, zicând: De vom zice: din cer, ne va spune: De ce, dar, n-ați crezut lui? Iar de vom zice: de la oameni, ne temem de popor, fiindcă toți îl socotesc pe Ioan proroc. Și, răspunzând ei lui Iisus, au zis: Nu știm. Zis-a lor și El: Nici Eu nu vă spun cu ce putere fac acestea.” Matei 21, 23-27

(mai mult…)

EVANGHELIA ZILEI: 2018-07-31

MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA A ZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Matei
(XXI, 23-27)

n vremea aceea, venind Iisus în templu, în timp ce învăţa s’au apropiat de El arhiereii şi bătrânii poporului şi I-au zis: „cu ce putere faci tu acestea? Şi cine ţi-a dat această putere?“ Răspunzând, Iisus le-a zis: „Vă voi întreba şi Eu pe voi un cuvânt; de-Mi veţi răspunde la el, vă voi spune şi Eu cu ce putere fac acestea: Botezul lui Ioan, de unde a fost?: din cer, sau de la oameni?“ Iar ei cugetau în sinea lor, zicând: „De vom zice: Din cer!, ne va spune: Atunci, de ce nu i-aţi dat crezare?; iar de vom zice: De la oameni!, ne temem de popor, fiindcă toţi îl au pe Ioan ca profet“. Şi ei, răspunzându-I lui Iisus, au zis: „Nu ştim“. El le-a zis: „Nici Eu nu vă spun cu ce putere fac acestea…