12
iul.
18

Maica Domnului în icoană

Icoana este un dar de la Dumnezeu prin inspirația iconarului și cinstirea ei merge către Cel care este înfățișat în ea – dacă vorbim de Domnul Iisus Hristos, sau către cei care sunt înfățișați în ea – Maica Domnului și sfinții Bisericii. Lumea creștină este binecuvântată cu multe icoane făcătoare de minuni, dintre care cele mai multe sunt închinate Maicii Domnului.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel spune că „în Ortodoxie, icoana Maicii Domnului este totdeauna icoana Născătoarei de Dumnezeu purtând Pruncul pe braţul stâng, lângă inimă, şi arătându-L lumii cu mâna dreaptă, pentru că toată cinstirea, toată slava, toată preţuirea ei vin din faptul că ea L-a născut pe El în lume ca Mântuitor al lumii”.

Iconografii din toate timpurile au încercat să o prezinte pe Maica Domnului cât mai frumoasă, blândă, demnă și slăvită pe cât au fost ei de capabili. Uneori au pictat-o mâhnită și alteori îndurerată, dar plină de tărie spirituală și de înțelep­ciune. Doamna Preacurată este prezentată întotdeauna cu capul acoperit cu o năframă, care îi cade pe umeri, conform cu tradiția iudaică din acele vremuri. Această năframă sau acoperământ de cap este, de obicei, roșu pentru a simboliza suferința și sfințenia astfel obținută. Sub această năframă, hainele îi sunt albastre, simbolizând umanitatea Maicii Domnului.

Sunt pictate și trei stele, una pe frunte și câte una pe fiecare umăr al Maicii Domnului. Aceste stele simbolizează fecioria. Maica Domnului a fost fecioară înainte, în timpul sarcinii și după Nașterea Domnului. Aceste trei stele mai sunt și simbolul Sfintei Treimi. Uneori, a treia stea este acoperită de chipul Mântuitorului Copil, a doua persoană a Sfintei Treimi.
Tradiția creştină îi atribuie Sfântului Apostol Luca cinstea de a fi pictat prima icoană a Maicii Domnului.

Una dintre icoanele Maicii Domnului este şi „Prodromiţa” de la Schitul Românesc „Sfântul Ioan Botezătorul”-Prodromu din Sfântul Munte Athos, pe care o sărbătorim astăzi. Este o icoană făcătoare de minuni „nefăcută de mână omenească”. De-a lungul vremii au fost făcute câteva copii, dintre care unele au rămas în Sfântul Munte, iar altele au fost trimise în România, între acestea este şi cea de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului.

Ziarul Lumina

Reclame

0 Responses to “Maica Domnului în icoană”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 286.488 hits

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce putem face când apar necazurile în familie Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Căsătoria dar „miluiește-mă” el nu suportă să audă niciodată De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Femeile mironosite Focsani frate fraților! Hristos Icoanele in cultul ortodox Ilie Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Ingerul pazitor Intampinarea Domnului Ispitele Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Lunea Sfantului Duh Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Noi Nu te atinge de Mine omule Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Predica la Duminica dupa Botezul Domnului Predică la Duminica a IX-a după Rusalii - Umblarea pe mare - Potolirea furtunii Preot Tudor Marin Rugăciune către Maica Domnului Rugăciune către Maica Domnului pentru potolirea întristărilor Rugăciune către Sfântul Înger Păzitor Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului Rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu răbdare Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul sfantul care aduce ploaia Sfantul Epitaf Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Să vă mărturisiţi şi să vă cununaţi la biserică Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul zi de post negru întocmai cu Apostolii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Doamne Iisuse Hristoase „Părinte
Reclame

%d blogeri au apreciat asta: