Arhivă pentru 14 august 2018

14
aug.
18

Despre omul care se crede că este stăpân pe lege și poate abuza de ea – Părintele Calistrat 14.08.2018

Reclame
14
aug.
18

Mijlocirea ei către Hristos ţine lumea

În miez de vară, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, credincioşii pornesc în pelerinaj pentru a o cinsti pe Născătoarea de Dumnezeu. Încărcaţi cu doruri nerostite, cu inimi îndurerate, dar cu nădejdi de neclintit în ocrotirea Preacuratei, oamenii parcurg kilometri în şir. Cu cât drumul e mai lung, cu atât jertfa e mai mare, iar răsplata pe măsură. Nimeni nu rămâne fără răspuns, așa cum nu se ascunde înaintea Domnului nici picătura de lacrimi, nici din picătură vreo parte. Cercetarea Maicii Domnului e un dar nepreţuit pentru omul care o primeşte. Sfarămă inimi împietrite. Luminează minţi întunecate. Vindecă boli de nevindecat.

Citește în continuare ‘Mijlocirea ei către Hristos ţine lumea’

14
aug.
18

Maica Domnului, martor și punte spre Hristos pentru umanitate

A patra mare sărbătoare a verii (după Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, Sfinții Apostoli Petru și Pavel, precum și Schimbarea la Față a Domnului) este legată de pomenirea trecerii de pe pământ la cer a Sfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu, praznic numit în limbaj liturgic Adormirea Maicii Domnului. Prin mutarea Sa în Împărăție, Maria, Maica Luminii, se află dincolo de moarte și judecată, dar omenește, ea rămâne infinit maternă, întoarsă către toți oamenii, rostind pentru întreaga umanitate rugăciune spre mântuirea tuturor.

Citește în continuare ‘Maica Domnului, martor și punte spre Hristos pentru umanitate’

14
aug.
18

Preacinstirea Născătoarei de Dumnezeu în Ortodoxie

Sfânta Fecioara Maria, ca cea mai sfântă dintre femei şi ca una care s-a învrednicit să nască cu trup pe Mântuitorul Iisus Hristos, se bucură de preacinstire în Ortodoxie, fiind cea dintâi şi cea mai mare dintre toţi sfinţii.

Citește în continuare ‘Preacinstirea Născătoarei de Dumnezeu în Ortodoxie’

14
aug.
18

Adormirea Maicii Domnului, între credință și istoricitate

Cu puține excepții, sărbătorile închinate Maicii Domnului au la bază nu atât o fundamentare scripturistică, cât evlavia populară. De aceea nu este de mirare că pericopele evanghelice ce se citesc la aceste sărbători evidențiază cinstirea de care se bucura Maica Domnului încă din primele zile ale creștinismului: „Şi când zicea El acestea, o femeie din mulţime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt! Iar El a zis: Aşa este, dar fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc” (Luca 11, 27-28).

Citește în continuare ‘Adormirea Maicii Domnului, între credință și istoricitate’

14
aug.
18

Maica Domnului şi propovăduirea Evangheliei mântuirii

Sfânta Fecioară Maria este Născătoarea de Dumnezeu pentru că din ea Fiul lui Dumnezeu Şi-a asumat firea omenească şi în felul acesta o cunoaştem şi noi ca Maică a lui Dumnezeu.

Citește în continuare ‘Maica Domnului şi propovăduirea Evangheliei mântuirii’

14
aug.
18

Cuvântul ne zidește

„În vremea aceea, umblând pe lângă Marea Galileei, Iisus a văzut pe Simon și pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând mrejele în mare, căci erau pescari. Și le-a zis Iisus: Veniți după Mine și vă voi face să fiți pescari de oameni. Și îndată, lăsând mrejele, au mers după El. Iar El, mergând puțin mai înainte, a văzut pe Iacov al lui Zevedeu și pe Ioan, fratele lui. Și ei erau în corabie, dregându-și mrejele. Și i-a chemat pe ei îndată. Iar ei, lăsând pe tatăl lor Zevedeu în corabie cu lucrătorii, s-au dus după El. Au venit în Capernaum și, îndată intrând sâmbăta în sinagogă, Iisus îi învăța. Și erau uimiți de învățătura Lui, căci El îi învăța pe ei ca Cel ce are putere, iar nu în felul cărturarilor.” Marcu 1, 16-22

Citește în continuare ‘Cuvântul ne zidește’




Blog Stats

  • 286.393 hits

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce putem face când apar necazurile în familie Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Căsătoria dar „miluiește-mă” el nu suportă să audă niciodată De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Femeile mironosite Focsani frate fraților! Hristos Icoanele in cultul ortodox Ilie Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Ingerul pazitor Intampinarea Domnului Ispitele Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Lunea Sfantului Duh Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Noi Nu te atinge de Mine omule Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Predica la Duminica dupa Botezul Domnului Predică la Duminica a IX-a după Rusalii - Umblarea pe mare - Potolirea furtunii Preot Tudor Marin Rugăciune către Maica Domnului Rugăciune către Maica Domnului pentru potolirea întristărilor Rugăciune către Sfântul Înger Păzitor Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului Rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu răbdare Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul sfantul care aduce ploaia Sfantul Epitaf Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Să vă mărturisiţi şi să vă cununaţi la biserică Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul zi de post negru întocmai cu Apostolii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Doamne Iisuse Hristoase „Părinte
Reclame