Arhivă pentru 6 septembrie 2018

06
sept.
18

Cum putem scăpa de invidie, de răutate, de clevetire. Sfaturi prețioase – Părintele Calistrat 06.09.2018

Reclame
06
sept.
18

Predică la Taina Sfântului Maslu – Părintele Calistrat 05.09.2018

06
sept.
18

Numai prostia sau nesimţirea ne-ar mai putea despărţi de Dumnezeu

Nu o dată se întâmplă să întreb pe unii ucenici, la final de spovedanie: „Şi?… Cum mai e relaţia cu Dumnezeu? Cum Îl mai vezi?”. La început s-au cam mirat de interpelare, considerând că se subînţelege cum „merg lucrurile” din însăşi confesiunea lor. Apoi, treptat, au înţeles că nu e totuna conştientizarea şi mărturisirea unor păcate, a unor neputinţe, cu descrierea unei relaţii foarte personale.

Citește în continuare ‘Numai prostia sau nesimţirea ne-ar mai putea despărţi de Dumnezeu’

06
sept.
18

Grija față de cele materiale

„În vremea aceea s-au adunat apostolii la Iisus și I-au spus toate câte au făcut și au învățat. Atunci, El le-a zis: Veniți voi înșivă de o parte, în loc pustiu, și odihniți-vă puțin. Căci mulți erau care veneau și mulți care se duceau și nu mai aveau vreme nici să mănânce. Și au plecat cu corabia spre un loc pustiu, deosebi. Dar i-au văzut plecând, și mulți au înțeles și au alergat acolo pe jos de prin toate cetățile și au sosit înaintea lor. Deci, ieșind din corabie, Iisus a văzut mulțime mare și I s-a făcut milă de ei, căci erau ca niște oi fără păstor, și a început să-i învețe multe. Dar, făcându-se târziu, ucenicii Lui, apropiindu-se, I-au zis: Locul e pustiu și ceasul e târziu; dă-le drumul ca, mergând prin cetățile și prin satele dimprejur, să-și cumpere pâine, că nu au ce să mănânce. Răspunzând, El le-a zis: Dați-le voi să mănânce. Și ei I-au zis: Să mergem noi să cumpărăm pâini de două sute de dinari și să le dăm să mănânce? Iar El le-a zis: Câte pâini aveți? Duceți-vă și vedeți. Și aflând, I-au spus: Cinci pâini și doi pești. Atunci El le-a poruncit să-i așeze pe toți, în cete, pe iarba verde. Și au șezut cete-cete, câte o sută și câte cincizeci. Iar El, luând cele cinci pâini și cei doi pești, privind la cer, a binecuvântat și a frânt pâinile și le-a dat ucenicilor ca să le pună înaintea lor; asemenea și cei doi pești i-a împărțit tuturor. Și au mâncat toți și s-au săturat. Și au luat douăsprezece coșuri pline cu fărâmituri și cu ce a rămas din pești. Iar cei ce au mâncat pâinile erau cinci mii de bărbați. După aceea, îndată a silit pe ucenicii Lui să intre în corabie și să meargă înaintea Lui, de cealaltă parte, spre Betsaida, până ce El va da drumul mulțimii.” Marcu 6, 30-45

Citește în continuare ‘Grija față de cele materiale’

06
sept.
18

6 septembrie – Pomenirea minunii Sfântului Arhanghel Mihail în Colose [ TRINITAS TV ]

06
sept.
18

EVANGHELIA ZILEI: 2018-09-06

JOI
ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Marcu
(VI, 30-45)

n vremea aceea s’au adunat apostolii la Iisus şi I-au spus toate câte au făcut ei şi au învăţat. Şi El le-a zis: „Veniţi numai voi-înde-voi undeva la loc pustiu şi odihniţi-vă puţin“. Că mulţi erau cei ce veneau şi plecau, şi ei nu mai aveau timp nici să mănânce. Şi au plecat cu corabia către un loc pustiu şi ferit. Şi i-au văzut plecând, şi mulţi au priceput şi au alergat pe jos într’acolo de prin toate cetăţile şi au ajuns înaintea lor. Şi ieşind din corabie, Iisus a văzut mulţime mare şi I s’a făcut milă de ei, că erau ca nişte oi fără păstor, şi a început să-i înveţe multe. Dar făcându-se târziu, ucenicii Săi s’au apropiat de El şi I-au zis: „Locul este pustiu şi ora e târzie; dă-le drumul să meargă prin oraşele şi satele dimprejur ca să-şi cumpere de-ale mâncării“. Iar El, răspunzând, le-a zis: „Daţi-le voi să mănânce“. Şi ei I-au zis: „Să mergem noi să cumpărăm pâini de două sute de dinari şi să le dăm să mănânce?“ Iar El le-a zis: „Câte pâini aveţi? Duceţi-vă şi vedeţi“. Şi aflând ei, I-au spus: „Cinci pâini şi doi peşti“. Şi El le-a poruncit să-i aşeze pe toţi în cete-cete pe iarbă verde. Şi au şezut cete-cete, câte o sută şi câte cincizeci. Şi luând El cele cinci pâini şi cei doi peşti, privind la cer a binecuvântat şi a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor ca să le pună înaintea lor; şi pe cei doi peşti i-a împărţit la toţi. Şi au mâncat toţi şi s’au săturat. Şi au luat douăsprezece coşuri pline cu fărâmituri de pâine şi ce rămăsese din peşti. Iar cei ce au mâncat pâinile erau cinci mii de bărbaţi. Şi El i-a silit îndată pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să meargă înaintea Lui de cealaltă parte, spre Betsaida, până ce El va da drumul mulţimii.
06
sept.
18

Apostolul Zilei: 2018-09-06

JOI
ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. Galateni

(III, 23-29; IV, 1-5)

raţilor, înainte de venirea credinţei, noi eram păziţi sub Lege, fiind închişi pentru credinţa care avea să se descopere. Astfel că Legea ne-a fost călăuză spre Hristos, pentru ca să ne îndreptăm din credinţă. Iar dacă a venit credinţa, nu mai suntem sub călăuză. Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Iisus. Căci câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus. Iar dacă voi sunteţi ai lui Hristos, sunteţi deci urmaşii lui Avraam, moştenitori după făgăduinţă. Zic însă: Câtă vreme moştenitorul este copil, nu se deosebeşte cu nimic de rob, deşi este stăpân peste toate; ci este sub epitropi şi iconomi, până la vremea rânduită de tatăl său. Tot aşa şi noi, când eram copii, eram robi înţelesurilor celor slabe ale lumii. Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea.



Blog Stats

  • 286.393 hits
septembrie 2018
L M M J V S D
« aug.    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce putem face când apar necazurile în familie Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Căsătoria dar „miluiește-mă” el nu suportă să audă niciodată De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Femeile mironosite Focsani frate fraților! Hristos Icoanele in cultul ortodox Ilie Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Ingerul pazitor Intampinarea Domnului Ispitele Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Lunea Sfantului Duh Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Noi Nu te atinge de Mine omule Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Predica la Duminica dupa Botezul Domnului Predică la Duminica a IX-a după Rusalii - Umblarea pe mare - Potolirea furtunii Preot Tudor Marin Rugăciune către Maica Domnului Rugăciune către Maica Domnului pentru potolirea întristărilor Rugăciune către Sfântul Înger Păzitor Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului Rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu răbdare Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul sfantul care aduce ploaia Sfantul Epitaf Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Să vă mărturisiţi şi să vă cununaţi la biserică Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul zi de post negru întocmai cu Apostolii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Doamne Iisuse Hristoase „Părinte
Reclame