Zi: 10 septembrie 2018

Erminie la reprezentările iconografice ale Maicii Domnului

Biserica Ortodoxă i-a rezervat Maicii Domnului un cult de supravenerare şi a proclamat-o la Sinodul al III-lea Ecumenic (Efes, 431), Theotokos, adică „Născătoare de Dumnezeu”. Această cinstire deosebită s-a reflectat și în arta creștină eclezială, dovadă fiind locul pe care reprezentările Preacuratei îl ocupă în cadrul programului iconografic al bisericilor ortodoxe: bolta Altarului şi icoana din partea stângă a uşilor împărăteşti, ca pandant al icoanei lui Hristos, pentru a le enumera doar pe cele mai importante.

(mai mult…)

Cinstirea Maicii Domnului în slujbele Bisericii

Maica Domnului deține ­întâietatea în ceea ce priveşte cinstirea sfinţilor în Ortodoxie şi acest lucru se reflectă în rânduielile liturgice ce se oficiază în Biserică. Pentru a înțelege cum Biserica noastră a stabilit o ierarhie a sfinților ei, trebuie să observăm pe cine pomenește preotul în rugăciunea „Mântu­iește, Doam­ne, poporul tău” de la Utrenie. De asemenea, să vedem pe cine pomenește în rugă­ciunea „Stă­pâne Mult Mi­los­tive” de la Litie. Sau în apolis, fie că este la Vecernie, Utrenie, Sfânta Liturghie ori Pave­cerniță, indiferent de slujbă: „Pentru rugăciunile Prea­curatei Stă­pânei noastre, de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara Maria, cu puterea Cinstitei și de viață făcătoarei Cruci, cu rugăciunile sfintelor, cereștilor Puteri celor fără de trup, cu rugăciunile cinstitului, slăvitului și Înainte­mergă­torului Ioan…” și celelalte. Trebuie să observăm cu câtă înțelepciune au fost așezate toate aceste nume în cadrul apolisului. Pomenirea se încheie cu numele Sfinților Ioachim și Ana. De ce acest lucru? Pentru că din ei s-a născut Maica Domnului. Așadar, cu rostirea numelui Maicii Domnului începem și cu „sfinții și dumne­zeieștii părinți Ioachim și Ana” termi­năm, fiindcă ei sunt cei care au născut-o pe cea care este pricina îndumnezeirii tuturor oamenilor.

(mai mult…)

Oamenii cu multe fețe

„În vremea aceea, ieșind Iisus din corabie, îndată L-au cunoscut cei din ținutul Ghenizaretului. Și străbăteau tot ținutul acela și au început să-I aducă bolnavi pe paturi, acolo unde auzeau că este El. Și oriunde intra, în sate sau în cetăți sau în târ­guri, puneau la răspântii pe cei bolnavi și-L rugau să le îngăduie să se atingă măcar de poala hainei Sale. Și câți se atingeau de El, se vindecau. Și s-au adunat la El fariseii și unii dintre cărturari, care veniseră din Ierusalim. Și, văzând pe unii din uce­nicii Lui că mănâncă pâine cu mâinile necu­rate, adică nespălate, cârteau; căci fariseii și toți iudeii, dacă nu-și spală mâinile până la cot, nu mănâncă, ținând datina bătrânilor. Și când vin din piață, dacă nu se spală, nu mănâncă; și alte multe sunt pe care au primit să le țină: spălarea paharelor și a urcioarelor și a vaselor de aramă și a paturilor. Și L-au întrebat pe El fariseii și cărturarii: Pentru ce nu umblă ucenicii Tăi după datina bătrânilor, ci mănâncă pâine cu mâinile nespălate? Iar El le-a zis: Bine a prorocit Isaia despre voi, fățarnicilor, precum este scris: «Acest popor Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Însă, în zadar Mă cinstesc ei, învățând învățături care sunt porunci omenești». Căci, lăsând porunca lui Dumnezeu, țineți datina oamenilor.” Marcu 6, 54-56; 7, 1-8

(mai mult…)

EVANGHELIA ZILEI: 2018-09-10

LUNI
ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞAISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Marcu
(VI, 54-56; VII, 1-8)

n vremea aceea, ieşind Iisus din corabie, de’ndată L-au recunoscut cei ce erau din ţinutul Gadarenilor. Şi străbăteau tot ţinutul acela şi s’au pornit să-I aducă bolnavii pe paturi, acolo unde auzeau că este El. Şi oriunde intra, în târguri sau în oraşe sau în sate, puneau pe cei bolnavi la răspântii şi-L rugau să le îngăduie să se atingă măcar de poala hainei Sale. Şi câţi se atingeau de El, se vindecau. Atunci s’au adunat la El fariseii şi unii dintre cărturari, care veniseră din Ierusalim. Şi văzându-i pe unii din ucenicii Lui că mănâncă pâine cu mâinile necurate, adică nespălate, cârteau; fiindcă fariseii şi toţi Iudeii, ţinând datina bătrânilor, nu mănâncă până nu-şi spală cu grijă mâinile; şi când vin din piaţă nu mănâncă până nu se spală; şi sunt şi multe altele pe care ei le-au primit ca să le păzească: spălarea paharelor şi a urcioarelor şi a căldărilor de aramă şi a paturilor. Şi L-au întrebat fariseii şi cărturarii: „De ce nu merg ucenicii tăi după datina bătrânilor, ci mănâncă pâine cu mâinile necurate?“ Iar El le-a zis: „Bine a profeţit Isaia despre voi, făţarnicilor, aşa cum este scris: Poporul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine; dar zadarnic Mă cinsteşte învăţând învăţături care sunt porunci omeneşti. Că voi, lăsând la o parte porunca lui Dumnezeu, ţineţi datina oamenilor, spălarea urcioarelor şi a paharelor şi multe faceţi asemenea acestora“.

Apostolul Zilei: 2018-09-10

LUNI
ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞAISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. Galateni

(IV, 28-31; V, 1-10)

raţilor, noi suntem după Isaac, fii ai făgăduinţei. Ci, precum atunci cel ce se născuse după trup prigonea pe cel ce se născuse după Duh, tot aşa şi acum. Dar ce zice Scriptura? «Izgoneşte pe roabă şi fiul ei, căci nu va moşteni fiul roabei, împreună cu fiul celei libere». Deci, fraţilor, nu suntem copii ai roabei, ci copii ai celei libere. Staţi, deci, tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi şi nu vă prindeţi iarăşi în jugul robiei. Iată eu, Pavel, vă spun vouă: Că, de vă veţi tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic. Şi mărturisesc, iarăşi, oricărui om ce se taie împrejur, că el este dator să împlinească toată Legea. Cei ce voiţi să vă îndreptaţi prin Lege v-aţi îndepărtat de Hristos, aţi căzut din har; căci noi aşteptăm în Duh nădejdea dreptăţii din credinţă. Căci în Hristos Iisus nici tăierea împrejur nu poate ceva, nici netăierea împrejur, ci credinţa care este lucrătoare prin iubire. Voi alergaţi bine. Cine v-a oprit ca să nu vă supuneţi adevărului? Înduplecarea aceasta nu este de la cel care vă cheamă. Puţin aluat dospeşte toată frământătura. Eu am încredere în voi, întru Domnul, că nimic altceva nu veţi cugeta; dar cel ce vă tulbură pe voi îşi va purta osânda, oricine ar fi el.