Arhivă pentru 14 septembrie 2018

14
sept.
18

Înălțarea Sfintei Cruci – Părintele Calistrat 14.09.2017

Reclame
14
sept.
18

Un Heraclius a readus Sfânta Cruce, un alt Heraclius a pierdut-o

Anul 628. După lupte îndelungate cu Imperiul Persan, împăratul Heraclius (610-641) reușește să recupereze Sfânta Cruce ca parte a tratatului de pace semnat cu adversarii săi. Heraclius nu era un sfânt. Căsătoria sa cu Martina, nepoata sa de sânge, șocase întregul Imperiu Bizantin și provocase o reacție dură atât din partea clericilor vremii, cât și a oamenilor politici. Însă Heraclius, în pofida defectelor și păcatelor sale evidente, era un bun conducător și un tactician militar cu mult peste medie. Râvna sa de a readuce lemnul binecuvântat al Sfintei Cruci a fost responsabilă în mare măsură pentru succesul obținut. Chiar și păcătoșii cei mai mari, atunci când au intenții bune, sunt ascultați de Dumnezeu.

Citește în continuare ‘Un Heraclius a readus Sfânta Cruce, un alt Heraclius a pierdut-o’

14
sept.
18

Sfânta Cruce

Sfântul Apostol Pavel spune: „Cuvântul crucii pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1, 18).

Citește în continuare ‘Sfânta Cruce’

14
sept.
18

Sfânta Cruce – izvorul binelui

„În vremea aceea s-au sfătuit arhiereii și bătrânii poporului împotriva lui Iisus, ca să-L omoare, și L-au dus la Pilat, zicând: Răstignește-L! Răstignește-L! Zis-a lor Pilat: Luați-L voi și răstigniți-L, căci eu nu-I găsesc nici o vină! Iudeii i-au răspuns: Noi avem Lege și, după Legea noastră, El trebuie să moară, că S-a făcut pe Sine Fiu al lui Dumnezeu. Deci, când a auzit Pilat acest cuvânt, mai mult s-a temut. Și a intrat iarăși în pretoriu și I-a zis lui Iisus: De unde ești Tu? Iar Iisus nu i-a dat nici un răspuns. Deci, Pilat I-a zis: Mie nu-mi vorbești? Nu știi că am putere să Te eliberez și putere am să Te răstignesc? Iisus a răspuns: N-ai avea nici o putere asupra Mea, dacă nu ți-ar fi fost dat ție de sus. De aceea, cel ce M-a predat ție mai mare păcat are. Deci Pilat, auzind cuvintele acestea, L-a dus afară pe Iisus și a șezut pe scaunul de judecată, în locul numit «pardosit cu pietre», iar evreiește Gabbata. Și era Vinerea Paștilor, cam la ceasul al șaselea, iar Pilat a zis iudeilor: Iată, Împăratul vostru! Deci au strigat aceia: Ia-L! Ia-L! Răstignește-L! Pilat le-a zis: Să răstignesc pe Împăratul vostru? Arhiereii au răspuns: Nu avem împărat decât pe Cezarul. Atunci L-a dat lor, ca să-L răstignească. Și ei au luat pe Iisus și L-au dus ca să fie răstignit. Și, ducându-Și Crucea, a ieșit la locul ce se cheamă «al Căpățânii», care evreiește se zice Golgota, unde L-au răstignit; și împreună cu El au răstignit pe alți doi, de o parte și de alta, iar în mijloc pe Iisus. Iar Pilat a scris o tăbliță și a pus-o deasupra Crucii. Și era scris: Iisus Nazarineanul, Împăratul iudeilor. Deci, mulți dintre iudei au citit această tăbliță, căci locul unde a fost răstignit Iisus era aproape de cetate. Și era scris evreiește, latinește și grecește. Și stăteau lângă Crucea lui Iisus: Mama Sa și sora Mamei Sale, Maria lui Cleopa și Maria Magdalena. Deci Iisus, văzând pe Mama Sa și pe ucenicul pe care îl iubea stând alături, a zis Mamei Sale: Femeie, iată fiul tău! Apoi a zis ucenicului: Iată, Mama ta! Și, din ceasul acela, ucenicul a luat-o la sine. După aceea, știind Iisus că acum toate s-au săvârșit, plecându-Și capul, Și-a dat duhul. Deci iudeii, fiindcă era vineri, ca să nu rămână trupurile sâmbăta pe Cruce, căci era mare ziua sâmbetei aceleia, au rugat pe Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor și să-i ridice. Deci, au venit ostașii și au zdrobit fluierele picioarelor celui dintâi și ale celuilalt care era răstignit împreună cu el. Dar, venind la Iisus, dacă au văzut că deja murise, nu I-au zdrobit fluierele picioarelor, ci unul dintre ostași cu sulița a împuns coasta Lui și îndată au ieșit sânge și apă. Și cel ce a văzut a mărturisit și este adevărată mărturia lui.” Ioan 19, 6-11, 13-20, 25-28, 30-35

Citește în continuare ‘Sfânta Cruce – izvorul binelui’

14
sept.
18

14 septembrie – Înălțarea Sfintei Cruci [ TRINITAS TV ]

14
sept.
18

EVANGHELIA ZILEI: 2018-09-14

Înălţarea Cinstitei şi de Viaţă Făcătoarei Cruci

Evanghelia de la Ioan
(XIX, 6-11, 13-20, 25-28, 31-35)

n vremea aceea s-au sfătuit căpeteniile preoţilor şi bătrânii împotriva lui Iisus, ca să-L omoare, şi L-au dus la Pilat, zicând: „răstigneşte-l!, răstigneşte-l!…“. Zisu-le-a Pilat: „Luaţi-l voi şi răstigniţi-l, că eu nici o vină nu găsesc în el“. Iudeii i-au răspuns: „Noi lege avem, şi după legea noastră trebuie să moară, pentru că s’a făcut pe sine fiu al lui Dumnezeu“. Deci, când a auzit Pilat acest cuvânt, mai mult s’a temut. Şi din nou a intrat în pretoriu şi i-a zis lui Iisus: „De unde eşti Tu?…“. Dar Iisus nu i-a răspuns. Atunci Pilat I-a zis: „Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că putere am să te eliberez şi putere am să te răstignesc?“ Iisus a răspuns: „Asupra Mea n’ai avea nici o putere dacă nu ţi-ar fi fost dat de sus. Atunci Pilat, auzind cuvintele acestea, L-a dus pe Iisus afară şi a şezut pe scaunul de judecată, în locul numit Pardosit-cu-pietre, iar evreieşte Gabbata. Şi era Vinerea Paştilor, ca la al şaselea ceas; şi le-a zis Iudeilor: „Iată, împăratul vostru!“ Atunci ei au strigat: „Ia-l!, ia-l!, răstigneşte-l!…“. Pilat le-a zis: „Pe împăratul vostru să-l răstignesc?“ Arhiereii au răspuns: „Nu avem împărat decât pe cezarul…“. Atunci L-a dat pe mâna lor, ca să fie răstignit. Şi L-au luat pe Iisus şi L-au dus. Şi ducându-Şi crucea, a ieşit la locul ce se cheamă Al-Căpăţânii, căruia pe evreieşte i se zice Golgota, unde L-au răstignit; şi împreună cu El pe alţi doi, de-o parte şi de alta, iar la mijloc pe Iisus. Iar Pilat a scris şi titlu şi l-a pus pe cruce. Şi era scris: Iisus Nazarineanul, împăratul Iudeilor. Deci mulţi dintre Iudei au citit acest titlu, căci locul unde a fost răstignit Iisus era aproape de cetate. Şi era scris în evreieşte, latineşte şi greceşte. Şi lângă crucea lui Iisus stăteau mama Sa şi sora mamei Sale, Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena. Atunci Iisus, văzând pe mama Sa şi pe ucenicul pe care-l iubea stând alături, i-a zis mamei Sale: „Femeie, iată, fiul tău!“ Apoi i-a zis ucenicului: „Iată, mama ta!“ Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine. După aceea, ştiind Iisus că de-acum toate s’au săvârşit, plecându-Şi capul, Şi-a dat duhul. Apoi iudeii, fiindcă era vineri, ca să nu rămână trupurile sâmbăta pe cruce – că era mare ziua acelei sâmbete –, l-au rugat pe Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor şi să-i ridice. Deci au venit ostaşii şi au zdrobit fluierele celui dintâi şi pe ale celuilalt, care erau răstigniţi împreună cu El. Dar venind la Iisus, dacă au văzut că de-acum murise, nu I-au zdrobit fluierele, ci unul din ostaşi cu suliţa coasta I-a împuns-o şi îndată a ieşit sânge şi apă. Şi cel ce a văzut a mărturisit, şi adevărată este mărturia lui.
14
sept.
18

Apostolul Zilei: 2018-09-14

Înălţarea Cinstitei şi de Viaţă Făcătoarei Cruci

Ap. I Corinteni

(I, 18-24)

raţilor, cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu. Căci scris este: «Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi ştiinţa celor învăţaţi voi nimici-o». Unde este înţeleptul? Unde e cărturarul? Unde e cercetătorul acestui veac? Oare n-a dovedit Dumnezeu nebună înţelepciunea lumii acesteia? Căci de vreme ce întru înţelepciunea lui Dumnezeu lumea n-a cunoscut prin înţelepciune pe Dumnezeu, a binevoit Dumnezeu să mântuiască pe cei ce cred prin nebunia propovăduirii. Fiindcă şi iudeii cer semne iar elinii caută înţelepciune, însă noi propovăduim pe Hristos cel răstignit: pentru iudei, sminteală; pentru neamuri, nebunie; dar pentru cei chemaţi, şi iudei şi elini: pe Hristos, puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu.



Blog Stats

  • 286.393 hits
septembrie 2018
L M M J V S D
« aug.    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce putem face când apar necazurile în familie Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Căsătoria dar „miluiește-mă” el nu suportă să audă niciodată De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Femeile mironosite Focsani frate fraților! Hristos Icoanele in cultul ortodox Ilie Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Ingerul pazitor Intampinarea Domnului Ispitele Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Lunea Sfantului Duh Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Noi Nu te atinge de Mine omule Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Predica la Duminica dupa Botezul Domnului Predică la Duminica a IX-a după Rusalii - Umblarea pe mare - Potolirea furtunii Preot Tudor Marin Rugăciune către Maica Domnului Rugăciune către Maica Domnului pentru potolirea întristărilor Rugăciune către Sfântul Înger Păzitor Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului Rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu răbdare Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul sfantul care aduce ploaia Sfantul Epitaf Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Să vă mărturisiţi şi să vă cununaţi la biserică Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul zi de post negru întocmai cu Apostolii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Doamne Iisuse Hristoase „Părinte
Reclame