14
sept.
18

Sfânta Cruce

Sfântul Apostol Pavel spune: „Cuvântul crucii pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1, 18).

Cinstirea Sfintei Cruci are un loc deosebit în cultul creștin, prin aceea că prin ea, ca altar al Jertfei Domnului, noi toți am primit mântuirea.

„Lemn al vieții cu adevărat cel sădit în locul căpățânii, prin care a lucrat mântuirea Împă­ra­tul veacurilor, în mijlocul pă­mân­tului înălțat fiind astăzi, sfințește marginile lumii și se înnoiește Casa Învierii…” Acest imn, care se cântă la Vecernia Înălțării Sfintei Cruci, eviden­țiază legătura dintre acest simbol creștin și întregul univers.

Crucea este cel mai important semn şi simbol al creştinătăţii, având o semnificaţie duhovni­ceas­că aparte. Astfel, unirea ce­lor două linii (orizontală – pămân­tul, verticală – cerul) semnifică refacerea legăturii omului cu Dumnezeu. Ea aminteşte despre suferinţele şi moartea Domnului Iisus Hristos, semnificând depă­şirea morţii şi învierea ca triumf al vieţii asupra morţii.
Cea mai simplă formulă de mărturisire a dreptei credinţe de către creştinul ortodox este atunci când îşi face semnul Sfintei Cruci peste propria-i persoană şi rosteşte formula treimică: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. Astfel, prin aceasta mărturisim două lucruri deodată: pe de o parte, credinţa în „Sfânta Treime”, iar pe de altă parte, credinţa în Sfânta Cruce, prin care Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, S-a adus pe Sine Jertfă pentru mântuirea noastră.

Biserica Ortodoxă, cinstitoare a Sfintei Cruci, întemeiată pe învățătura de credinţă, fundamentată pe Sfinta Scriptură și Sfânta Tradiție, a formulat următorul imn, prin care dreptcredincioșii creștini, rostindu-l și cântându-l, își arată respectul față de Sfânta Cruce: „Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim”.

Ziarul Lumina

Reclame

0 Responses to “Sfânta Cruce”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 286.394 hits
septembrie 2018
L M M J V S D
« aug.    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce putem face când apar necazurile în familie Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Căsătoria dar „miluiește-mă” el nu suportă să audă niciodată De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Femeile mironosite Focsani frate fraților! Hristos Icoanele in cultul ortodox Ilie Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Ingerul pazitor Intampinarea Domnului Ispitele Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Lunea Sfantului Duh Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Noi Nu te atinge de Mine omule Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Predica la Duminica dupa Botezul Domnului Predică la Duminica a IX-a după Rusalii - Umblarea pe mare - Potolirea furtunii Preot Tudor Marin Rugăciune către Maica Domnului Rugăciune către Maica Domnului pentru potolirea întristărilor Rugăciune către Sfântul Înger Păzitor Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului Rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu răbdare Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul sfantul care aduce ploaia Sfantul Epitaf Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Să vă mărturisiţi şi să vă cununaţi la biserică Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul zi de post negru întocmai cu Apostolii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Doamne Iisuse Hristoase „Părinte
Reclame

%d blogeri au apreciat asta: