Invidia și efectele ei nocive

Trăind în societate, invidiem și suntem invidiați. Invidia se naște atunci când întâlnim o ființă mult mai înzestrată decât noi înșine, mult mai bine situată în ierarhia socială sau care posedă anumite bunuri la care noi doar jinduim.

Ce trăsături esențiale are această emoție toxică? Cum am putea-o controla astfel încât să ne redobândim libertatea interioară?

Psihiatrii Cristophe André și François Lelord afirmă că invidia este o emoție universală, un „amalgam de iritare și ură față de cel care este mai favorizat de soartă decât noi”. Cuvântul vechi „pizmă” reflectă fidel această complexitate. În limbajul comun, despre omul dominat de invidie se spune că este „ros de invidie”. Analizând această expresie, vom descoperi câteva trăsături specifice acestei emoții negative. Invidia, deci, este o emoție chinuitoare, dar și insațiabilă: totdeauna vreun apropiat sau un cunoscut de-al nostru va avea o calitate care ne va stârni invidia sau va poseda un bun material pe care noi doar ni-l dorim. Invidia, această emoție ascunsă, este paradoxală: deși nenumărați oameni suferă de ea, este riscant să ți-o exprimi în societate, fiindcă ea va stârni dezaprobarea celorlalți.

Trei tipuri de invidie

Invidia se ivește pe neaștep­tate și se manifestă ca „o reacție bruscă, involuntară, însoțită de manifestări fizice”.

Cei doi psihiatri menționați mai sus împart invidia în 3 categorii. Pentru a le înțelege mai bine, vom pleca de la un exemplu: să presupunem că un coleg de serviciu a fost promovat. Invidia se manifestă mai întâi la nivelul gândirii, apoi al comportamentului uman. Dacă vom gândi „Mie nu mi se va întâmpla asta”, și vom simți nevoia să ne retragem, să ne închidem în sine, evitând pe viitor să inte­racționăm cu persoana nou-promovată, putem spune că trăim un episod de invidie depresivă. Invidia ostilă se manifestă altfel. În acest caz, invidiosul gândește „Nu suport faptul că acest incapabil a fost promovat înaintea mea!”, apoi începe să își bârfească față de cunoscuți colegul, spunându-și sieși: „Lasă că îi arăt eu lui cine sunt!” Invidia admirativă este mai rar întâlnită. Persoana atinsă de acest tip de invidie gândește complet diferit: „E normal să-l promoveze, a muncit din greu”. Ea are puterea să se ducă și să îl felicite sincer pe colegul respectiv. Pe viitor, va lucra mai mult pentru a le dovedi superiorilor că și ea merită să fie promovată.

Comparație-invidie-stimă de sine scăzută

Cum se naște în sufletul nostru invidia? Această emoție complexă are întotdeauna la origine o comparație: invidiosul își compară propria situație cu a persoanei pe care o invidiază. Consecința nefastă a compa­rației este că invidiosul se va simți inferior și va înțelege că această inferioritate nu poate fi depășită curând, ceea ce va conduce la scăderea stimei de sine. Sentimentul de inferioritate poate produce, la rândul său, alte emoții toxice: tristețe, furie…

Devenim cu atât mai invi­dioși cu cât ne simțim mai inferiori decât ceilalți într-un domeniu pe care îl considerăm reprezentativ pentru noi. Acel domeniu este o piesă importantă în edificiul stimei de sine. Un elev care a obținut rezultate foarte bune la matematică nu îl va invidia pe un coleg care excelează la literatură.

Studiile psihologice au relevat faptul că, de obicei, îi invidiem pe cei care ne sunt mai apropiați (frați, prieteni, vecini). Sunt două cauze majore ale acestei stări de fapt: fiind mai apropiați de ei, tindem adesea să ne evaluăm atuurile personale, prin com­parație cu ei. În plus, ei și noi formăm același grup. Avem o viziune comună, de grup, privind valorile și atributele necesare pentru dobândirea unui anumit statut social, iar atunci când ne comparăm cu ei și ne conști­entizăm defectele, stima de sine ne scade simțitor. Să nu uităm că stima de sine este o componentă esențială a identității noastre.

Privind lucrurile dintr-o altă perspectivă, putem spune că invidia poate avea și efecte sociale pozitive. În limitele legalității, invidia creează emulație și contribuie la atingerea unor noi standarde de performanță în domeniile sportului, afacerilor sau al științei. În aceste cadre competitive putem vorbi de un alt tip de invidie: invidia emulativă. La nivel instituțional, invidia poate fi stimulată prin compararea regulată a rezultatelor obținute de angajați, ceea ce va conduce la creșterea perfor­manței.

Antidoturi psihologice

Cum am putea controla această emoție negativă, care se ivește în sufletele noastre brusc și care ne periclitează stima de sine? Psihologii care au studiat-o îndeaproape ne sfătuiesc să nu o refulăm, adică să nu o alungăm din conștiința noastră ca pe ceva inexistent sau neadevărat. Dimpotrivă, să recunoaștem că suntem invi­dioși pe o anumită persoană. Trebuie să înțelegem că nu putem controla condițiile obiective care favorizează invidia (ea este întotdeauna o reacție involuntară), dar că suntem responsabili dacă o vom controla sau nu, din momentul în care ea își face simțită prezența în sufletul nostru.

În mod paradoxal, ne putem elibera decent de invidie exteriorizând-o, dar nu cu ostilitate, ci cu umor și autoironie. De pildă, îi putem declara colegului nostru proaspăt promovat: „Îmi pare bine pentru tot ce ți se întâmplă; era și mai bine dacă mi se întâmpla mie!”

Psihologii le recomandă persoanelor mai puțin înzestrate cu umor să facă efortul de a nu exterioriza invidia, dar, în același timp, să conștientizeze faptul că sunt animați de invidie. Tot ei ne sugerează să ne analizăm gândurile de inferioritate provocate de invidie: de unde vin? Sunt cumva legate de anumite întâmplări din copilărie?
O altă strategie pe care ne-o propun psihologii este relativizarea avantajului celuilalt: ne putem întreba dacă acel statut social, bun material sau trăsătură de personalitate care ne-a stârnit invidia a ajutat-o pe respectiva persoană să fie fericită.

Una din cele mai eficiente căi de combatere a invidiei este să ne ferim să provocăm invidia apropiaților noștri. O viață socială discretă ne poate feri de neplăcerile stârnite de invidia celor din preajma noastră.

În tradiția creștină, invidia este etichetată, pe bună dreptate, ca patimă. Invidiosul încalcă porunca a 10-a din Decalog: „Să nu poftești nimic din ce este al aproapelui tău”. El încalcă porunca dragostei față de aproapele și se arată și ne­mulțumit de darurile pe care i le-a făcut Dumnezeu. Pentru a ne feri de patima invidiei este bine să nu ne comparăm prea des cu ceilalți oameni. A ne aduce aminte măcar la sfârșitul zilei, la ceasul rugăciunii, de clipele în care am primit ajutorul lui Dumnezeu constituie un alt mijloc eficace de a ne veni în fire.

Citind Patericul egiptean învățăm că cel mai eficient mijloc de potolire a invidiei aproapelui nostru este smerirea de sine. Ava Ioan Colov ședea odată în fața bisericii, înconjurat de frații care îl întrebau despre gândurile lor. La un moment dat, un bătrân „ros de invidie” îi spuse cuviosului: „Urciorul tău, Ioane, e plin de otravă”. Cuviosul Ioan îi răspunse: „Așa e, avvo. Ai spus așa că le vezi doar pe cele dinafară; dacă le-ai vedea pe cele dinăuntru, ce-ai spune?”

Ziarul Lumina

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.