Zi: 2 octombrie 2018

Sucul de mere

Există o vorbă populară că un măr pe zi ține doctorul departe. La fel se poate spune și despre un pahar de suc de mere proaspăt. Nu are doar un gust plăcut, ci contribuie la buna funcționare a organismului datorită vitaminelor și mineralelor esențiale pe care le conține (fier, calciu, potasiu, mangan, magneziu, siliciu, vitaminele A, C, E, K, B1, B2, B6, B9).

(mai mult…)

Reclame

Crețișoara, „medicul” rănilor

Proprietățile terapeutice ale crețișoarei sunt diverse, în corelație cu componența biochimică: astringente, antidiareice și anticoagulante (datorită taninurilor), stomahice, antihemoroidale, diuretice, antiinflamatoare, cicatrizante, tonice, vulne­rare, sedative, decongestive ale ficatului, cardiotonice și întăritoare ale inimii.

(mai mult…)

Familia românească, între provocări și referendum

Este vital să cunoaștem profunzimea tainei căsătoriei și fundamentele sacre ale unei familii, valorile ultime care au stat la baza Europei timp de milenii. S-a scris și s-a vorbit mult despre referen­dum. „Pentru mine, dezba-­ terile radio și cele televizate îmi confirmă o supoziție mai veche: mulți dintre noi trebuie să cunoaș­tem mai mult despre creștinism, spiritualitate şi valori. Suntem încă frecventați de ideile marxiste și de fantasmele unui secula­rism steril, idei ce s-au sedi­mentat în mintea unora pe fondul unei ignoranțe culturale mereu reîmprospă­tată”, afirmă prof. Nicu Gavriluţă. În opinia sa, soluția este şi va fi temeinica educa­ție religioasă, în familie și în școală.

(mai mult…)

De la nepăsare la conștiință

Gândesc că un creș­tin ortodox nu va aș­tepta niciodată so­luții existențiale de la factorii politici ce aspiră să dirijeze lucrurile din spațiul comunitar în vremea efemerei lor stăpâniri. Ba, se pare că românii au ajuns să nu prea mai pună nici un temei pe mișcările politice. De aici poate că și provine o anumită apatie, evidentă în ultima perioadă, mai cu seamă în rândul tinerilor, față de problemele specifice zilelor noastre. Totuși, ca orice stare sufletească, apatia în cauză s-a răsfrânt și asupra lucrurilor și valorilor cu adevărat importante ale culturii și civilizației umane, care trebuie să fie prezente în spațiul public, întrucât formează lucrurile în care marea majoritate a oamenilor cred și prin care se identifică, constituind însăși fru­mu­­sețea și sfințenia vieții. De aceea, e musai să fie apărate! Și sigur că familia bazată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie – culmea evidenței! – reprezintă baza vie a valorilor definitorii pentru tot ceea ce înseamnă exis­tența omului în această lume.

(mai mult…)

Familia – o chestiune de siguranță națională

O lipsă mare în societatea românească este respectul pentru dialogul cu celălalt. Nu se discută argumentativ, ci se propagă pre­concepții și informații incomplete. Chestiunea familiei se ideologizează sau se reduce la miza unor interese politice. Necesitatea dialogului și apărarea familiei țin de supraviețuirea noastră etnică. Nu este vorba de o dictatură a majo­rității, de un vot la care sunt chemați naivii și persoanele puțin educate. Dincolo de adevărul revelat și de morala creștină, dincolo de dreptul fiecăruia de a face ce vrea, este adevărul de facto al diminuării drastice a natalității în România, cu consecințe grave peste ani. Cred că este momentul să afirmăm că familia este o chestiune de siguranță națională!

(mai mult…)

Doar faptele vor face diferența între noi

Cine nu dorește să viziteze măcar o dată renumita capitală a Austriei? Viena este simbolul frumuseții, al muzicii și al arhitecturii. Dar și locul marilor decizii și catastrofe. În anul 1590, un mare cutremur a zguduit orașul. De două ori, Viena a fost asediată de oștiri turcești. De-abia în 1683 prințul Eugen, cavalerul nobil, i-a pus pe fugă pe otomani. Cu scurt timp ­înainte, în anul 1679, Viena a fost bântuită de ciumă. Epidemia aducătoare de moarte a secerat viețile a 30.000 de oameni.

(mai mult…)

Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian; Sfânta Muceniţă Iustina fecioara

Acest Sfânt Ciprian a trăit în vremea împărăţiei lui Diocleţian (284-305) şi era filosof şi vrăjitor cumplit, din Antiohia Siriei, fiind în slujba păgânescului şi necuratului zeu Apolo. Încă din fragedă tinereţe, dornic fiind de învăţătură, iar părinţii săi fiind bogaţi, Ciprian colindase toate locurile cele mai vestite în acest meşteşug, din vremea aceea: Atena, Egiptul, Caldeea, India ş.a. Astfel, s-a desăvârşit în toate tainele păcătoase ale magiei şi citirii în stele. Ciprian dobândise printre păgâni mare faimă şi pretutindeni îi defăima pe creştini. Tot în vremea aceea trăia în Antiohia o fecioară creştină, numită Iustina, care se născuse din părinţi păgâni, dar care auzind de Hristos cerceta pe ascuns adunările creştinilor şi astfel i-a adus la credinţa creştină pe părinţii ei.

(mai mult…)