„În vremea aceea a început a umbla Iisus prin cetăți și prin sate, propovăduind și binevestind Împărăția lui Dumnezeu, și cei doisprezece erau cu El, și unele femei care fuseseră vindecate de boli, de grele suferințe, de duhuri rele și de neputințe: Maria, numită Magdalena, din care ieșiseră șapte demoni, și Ioana, femeia lui Huza, un iconom al lui Irod, și Suzana și multe altele, care le slujeau din avutul lor.” Luca 8, 1–3
Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a IV-a, Cap. XIX-XX, 123.2-128.1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, pp. 289-291
„Femeia înțeleaptă va căuta, mai întâi, să convingă pe bărbatul ei să fie alături de ea în treburile care duc la fericirea căsniciei; iar dacă asta nu e cu putință, atunci ea singură să se străduiască să fie virtuoasă, să se supună în toate bărbatului ei, să nu facă nimic fără voia lui, în afară de acelea care privesc virtutea și mântuirea. Dar dacă un bărbat împiedică pe soția sa sau pe slujnica sa, care împlinesc fără fățărie aceste stări sufletești, un bărbat ca acela nu pare să facă altceva decât că preferă să alunge din casa sa dreptatea și castitatea și vrea să aducă în locul lor nedreptatea și desfrâul. Este cu neputință ca un bărbat sau o femeie să se distingă în ceva dacă nu s-a folosit de învățătură, de studiu sau de exercițiu; afirmăm însă că virtutea nu stă în altele, ci înainte de toate în puterea noastră. Pe celelalte le poate cineva împiedica să ni le însușim dacă dă luptă împotriva noastră, dar pe cele care stau în puterea noastră, nicidecum, chiar dacă cineva s-ar strădui s-o facă. Că cele ce stau în puterea noastră sunt dar dat de Dumnezeu și nu cad sub puterea altuia. De aceea, desfrânarea nu poate fi socotită un rău pentru altcineva decât pentru cel desfrânat, iar castitatea este un bine pentru cel ce poate fi cast.
(…) E lămurit, socot, că soția trebuie să caute să-și potolească cu convingere și cu judecată orice necaz, care i-ar veni în căsnicie din partea soțului ei. Dacă soțul ei nu înțelege, atunci să caute, atât cât îi este cu putință firii omenești, să ducă o viață fără de păcat, să fie credincioasă Cuvântului, fie de trebuie să moară, fie de trăiește; să-i fie în minte gândul că ajutător și prieten într-o faptă ca aceasta îi este Dumnezeu, Cel Ce este într-adevăr paznic și mântuitor, atât în viața de aici, cât și în cea viitoare; să și-L facă pe Dumnezeu general și conducător, socotind ca sarcină a ei cumințenia și dreptatea și făcându-și scop al vieții sale dragostea de Dumnezeu. Apostolul spune în chip înțelept în Epistola către Tit (2, 3-5): Bătrânele trebuie să fie la înfățișare de o sfântă cuviință, să nu fie clevetitoare, să nu fie robite de mult vin, ca să înțelepțească pe cele tinere să-și iubească bărbații, să-și iubească copiii, să fie cuminți, curate, gospodine, bune, supuse bărbaților lor, ca să nu fie defăimat cuvântul lui Dumnezeu.”
Ziarul Lumina
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 